FYI.

This story is over 5 years old.

emisiune TV

M-am uitat la Ferma vedetelor ca să mă integrez și eu în poporul român

Mi se pare fantastică televiziunea din România și niciodată nu știu dacă am ajuns la capătul a tot ceea ce pot să facă vedetele de-aici pentru nițică faimă.
El e nea Rață, șef în Ferma vedetelor

Nu mi se întâmplă foarte des să judec sau să vreau să înțeleg preferințele altor oameni. De obicei sunt simple și mă mulțumesc cu gândul că nu intră și pe lista mea chestii care îmi plac.

Totuși, mi s-a întâmplat să fiu de foarte multe ori abordat de cine nici nu mă așteptam și ca deschidere semenii mei să folosească o replică de genul „Și, ai văzut ce s-a întâmplat aseară la […]?”.

Poți pune ce vrei pe linia aia punctată, de la ultimul meci și până la show-uri de tuns câini, orice merge. Însă foarte des am pățit ca tot mai multă lume să mă întrebe dacă m-am uitat la Ferma vedetelor, în speranța că îmi voi da și eu cu părerea, că vom bârfi măcar puțin.

Publicitate

Nu știu de ce oamenii cu care interacționez au așteptări de genul de la mine, poate nici fața nu mă ajută, habar n-am. Cert e că dacă până acum le spuneam că nu și le mai aruncam și o privire agasată, mă lăsau în pace.

De data asta am decis să acord o șansă emisiunii ăsteia care s-a autoproclamat de divertisment, ca să am despre ce vorbi a doua zi cu vânzătoarea de la magazin, când îmi iau pâine. A fost cea mai proastă decizie în materie de televiziune pe care puteam să o iau. Știu, poate și tu ai un show care îți place în mod deosebit, dar despre care nu o să le faci în veci mărturisiri altora.

Cred că aveam alte așteptări de la o emisiune cu „ferme”

Toți fermierii trec prin probe de-astea.

Nici măcar la nivel de „plăcere vinovată” nu m-a atins vreodată emisiunea asta, dar am zis totuși să îi acord câteva ore din viața mea. În primele minute de Ferma vedetelor am simțit un haos general care m-a lovit drept în față. A fost ca un bocanc murdar al divertismentului românesc.

Nu știam care sunt vedetele, propriu-zis, sau ce se întâmplă acolo în general. În primă fază l-am recunoscut doar pe Dragoș Moștenescu, tipul ăla simpatic și care niciodată n-are nimic rău de zis despre nimeni și care a jucat în La Bloc, iar acum își trage chiloții peste pantaloni și mai apare în reclamele de la Profi.

Măcar drumul e cum te-ai aștepta la țară.

În rest, mi-a fost extraordinar de greu să ghicesc cine sunt vedetele sau de ce se agită atât de tare pentru absolut nimic. În episodul pe care l-am urmărit eu din sezonul ăsta, al treilea (au băgat episoade la foc automat), l-am mai remarcat pe Cosmin Natanticu, că am urmărit suficiente înregistrări de stand-up comedy și am ochiul format.

Publicitate

Pe Rona Hartner am observat-o abia când o bârfeau alte femei din emisiune. Probabil o știi și tu, că a jucat în filmul Gadjo dilo în care apare și Adi Minune, pe vremea când chiar era Copilul Minune.

Cearta niciodată nu strică pe TV.

Am aflat pe rând și cine sunt participanții, că există ceva numit „Fermierul Săptămânii”, dar și că de data asta a fost desemnată Diana Dumitrescu. Cine? Exact. Nu am înțeles inițial care a fost criteriul de selecție și combinare al echipelor. Unii erau veniți cu nevasta, cum a fost cazul lui Andrei Duban și a minunatei Grațiela, care mai avea momente de glitch și nu știa foarte bine numele celorlalți participanți.

M-am prins că fosta jurată de la MasterChef, Patrizia Paglieri a acceptat să participe în show-ul ăsta, dar probabil că una dintre condițiile ei a fost să îl poată aduce și pe fiul ei acolo, ca să-l scoată din anonimat.

Mi-a fost, totuși, drag să îi văd pe toți în mediul rural și cum se chinuie să facă niște munci destul de ușoare. Le stătea chiar bine și speram să mai lase din harfele de semi-vedetă, dar n-a fost cazul.

Emisiunea asta e plină de scandal, că rețeta asta nu moare niciodată pe TV

Uite ce frumos zâmbesc ei aici, nici nu știu ce-i așteaptă.

Primul scandal cu care mi-am delectat creierașul a fost cel dintre Rona Hartner și echipa formată din Diana Dumitrescu și Majda Aboulumosh. Co-echipierele o bârfeau în tocul ușii și râdeau de ea pe la spate.

Am înțeles rapid că sezonul ăsta nu e chiar cel mai rafinat la nivel de celebrități, că aveam în fața ochilor actori sau cântăreți la mâna a doua.

Publicitate

A intrat în scenă Monica Bârlădeanu care le-a adus tuturor mere și ei au început să aplaude, ceea ce mi-a confirmat și mai tare asta.

Vezi în emisiunea asta mai multe ii decât ai vrea.

De undeva a mai apărut și nea Rață, șeful fermei, care venise în vizită la participanți. E la fel ca nea Mărin, dar al ProTV. Bine, și nea Mărin a fost la Pro, dar acum a plecat la concurență. Câteva minute mai târziu am aflat că va urma și primul duel din sezonul ăsta și mi-am zis „cât noroc pe capul meu!”.

Se pare că Rona Hartner n-a fost prea populară în rândul participanților, așa că a fost propusă pentru eliminare. Ea a avut însă ocazia să aleagă cu cine vrea să se lupte și a zis că vrea să meargă în arenă chiar cu aia de o bârfea cel mai mult că nu face treabă, adică Diana Dumitrescu.

Înainte să ajungă la arenă, cele două au trebuit să meargă în case separate, că aveau de trecut în raport câteva ore de izolare. N-am înțeles-o nici pe asta, că doar nu erau în vreun templu de călugări budiști să fi avut nevoie de un proces de purificare.

Asta cu duelul a fost partea mea preferată, recunosc. Nu doar că a promovat ideea aia că ești mai bun cu cât umilești mai tare pe altul, dar o mai auzeai și pe Monica Bârlădeanu cum le ordona participanților chestii precum „Puteți să aplaudați”. Degeaba a pozat în rolul de zână bună, că știi la fel de bine ca mine că e falsă și calitățile de actriță nu au ajutat-o niciodată prea tare, oricât s-a străduit de mult.

Dacă nu iei totul în serios, Ferma vedetelor te ține cu sufletul la gură (bine, exagerez)

Grigore Leșe?

Ce mi-a mai plăcut a fost că în momentul în care a câștigat, Rona Hartner s-a apropiat de Majda Aboulumosh, care fusese în echipa adversă, și a încercat să o dea la pace. Au avut de făcut o oaie din piese de puzzle pe care trebuiau să le găsească în baloți de fân. Aia nici n-a băgat-o în seamă și s-a făcut că nu aude când Rona i-a zis că vrea să o felicite „ca de la oaie neagră la oaie neagră”. A fost absolut sublim să vezi femei în toată firea cum se tachinează și se pun la pământ una pe alta, doar de dragul unei emisiuni.

Publicitate

S-au mai și certat între ei că Patrizia Paglieri a „uitat” să îi dea și Ronei Hartner de mâncare, că cică ar fi pe favoritism. Mi-a fost puțin milă de ea, că avea o privire senină, nu înțelegea ce i se spune, dar s-a activat când a simțit că e rost de scandal și a început să se certe în italiană.

Spre final, când trebuia să își ia Diana Dumitrescu lucrurile și să plece acasă, totul s-a transformat într-un episod cu bocitoare. Se plângea, se țipa și concurenții își spuneau între ei adevăruri general valabile de tipul „Poate înveți ceva de la toți oamenii ăștia”.

Lacrimi și rating? Poate.

În două ore, cât a ținut Ferma Vedetelor, m-am rugat constant să dea ăștia de la ProTV cât mai multe pauze publicitare și m-am bucurat la fiecare dintre ele. M-a scos total din zona de confort și m-am simțit încontinuu irascibil și nu înțelegeam dacă problema e la mine sau la ei. Ce m-a enervat cel mai mult e că personajele de acolo aveau atitudinea aia de mahala.

E un reality-show pe care nu înțeleg de ce îl devorează publicul din România, dar cifrele ediției la care m-am uitat și eu spun multe despre noi ca popor.

Dacă te regăsești printre cei care abia așteaptă să vadă noile aventuri de la Fermă, probabil mă vei urî pentru că spun asta, însă e acel tip de emisiune deloc amuzantă. Pretinde doar că ar fi haioasă și năstrușnică, însă adevărul e că promovează ce e mai rău. Am asistat pe rând la glume expirate, încercări libidinoase din partea bărbaților și ciondăniri constante ale femeilor, care au demonstrat că oricât de celebre și educate încearcă să pară, în final au fost exact opusul.

Citește mai multe despre emisiuni de la TV:
**_[Am fost la casting la „Bravo, ai stil!”, ca să nu mergi tu

](https://www.vice.com/ro/article/bjxqqq/am-fost-la-casting-la-bravo-ai-stil-ca-sa-nu-mergi-tu)****[Am urmărit Insula Iubirii ca să înțeleg ce înseamnă iubirea și înșelatul la români

](https://www.vice.com/ro/article/a337np/am-urmarit-insula-iubirii)**Ce am înțeles după ce m-am uitat la Exatlon, noua obsesie TV a românilor_