Cum e să fii tânăr și singur într-un oraș mare

În adâncul nostru, știm că viețile altor oameni nu sunt atât de fabuloase cum par pe rețelele sociale. Totuși, e ușor să uiți chestia asta când scrolezi printre poze pe Instagram și vezi cum oamenii se distrează, în timp ce tu te simți singur și izolat.

Mai ales în orașele mari, sentimentul de singurătate e accentuat de faptul că suntem înconjurați de milioane de persoane care par să se distreze de minune împreună, în timp ce noi stăm singuri acasă pe Netflix.

Cercetările au arătat că singurătatea e o problemă mintală esențială și reprezintă un risc mai mare pentru sănătatea publică decât fumatul și obezitatea. Guvernul britanic a investit de curând în funcție un ministru al singurătății care să rezolve problema care îi afectează pe aproximativ nouă milioane de britanici, tineri și bătrâni. E greu să ieși din ciclul singurătății pentru că, cu cât vorbești cu mai puțini oameni, cu atât mai curând vei simți că ești singura persoană care are problema asta – din acest motiv, multe grupuri de campanie încurajează societatea să vorbească mai deschis despre acest subiect.

VICE Olanda a stat de vorbă cu cinci studenți internaționali care au plecat de lângă familie și prieteni și s-au mutat în Amsterdam, în speranța că vor începe un capitol nou și palpitant din viața lor. Dar, în loc de asta, au descoperit că e mult mai greu decât credeau să-și facă relații într-un oraș necunoscut și că singurătatea le afectează toate aspectele vieții.

„Poate e din cauză că m-am uitat la prea multe filme americane când eram mică, dar aveam niște așteptări imense de la viața de student. Se pare că realitatea nu e chiar atât de palpitantă cum speram. Învăț mai tot timpul și nu am mulți prieteni. Când nu învăț, mă uit la desene animate – un obicei pe care l-am deprins aici, pentru că petrec atât de mult timp singură. Până și de ziua mea am stat în casă și m-am uitat la desene animate.

Prima mea lună în Amsterdam n-a fost așa de rea. Am fost mereu ocupată și totul era nou și palpitant. Dar în scurt timp, lucrurile s-au înrăutățit. Am picat mai multe examene pentru că nu eram obișnuită cu sistemul de aici. Pe deasupra, mi-am dat seama că nu am cu cine vorbi când mă simt stresată sau singură. A fost cea mai grea perioadă din viața mea. În primele luni, erau seri în care mă închideam în casă și plângeam și mă gândeam: Nimeni n-o să știe dacă mor în casa asta. Cam nasol.

Cred că mă simt și mai singură în Amsterdam pentru că sunt înconjurată constant de oameni care se distrează în acest oraș imens și plin de viață. Când aud oamenii că-și fac planuri de petrecere, mă întreb de ce viața mea e atât de plictisitoare.”

„M-am mutat în Amsterdam ca să fiu lângă iubitul meu, chiar dacă nu aveam aranjat niciun job aici și nici nu cunoșteam pe nimeni. În primele luni, iubitul meu mergea la job, iar eu stăteam acasă și nu făceam nimic. N-am încercat să contactez oameni noi pentru că îmi făceam griji că engleza mea nu e bună și o să mă fac de râs.

În scurt timp, am început să mă simt complet pierdută. Am încercat să-mi găsesc activități cu care să mă mențin ocupată. Am fost babysitter pentru o familie de ruși, dar a fost un coșmar – copilul era incontrolabil. Știam că trebuie să-mi fac niște relații, așa că am dat la facultate și am intrat. Dar chiar și la facultate, îmi era jenă să intru în vorbă cu oamenii și n-am reușit să-mi fac prieteni. Totul a devenit și mai groaznic când prietenul meu s-a despărțit de mine. Am rămas complet singură. S-a mutat din casă și, timp de câteva luni, am fost devastată. Nu aveam poftă de mâncare, nu ieșeam din casă. Am slăbit enorm. A fost o perioadă cruntă.

În orașul ăsta, majoritatea oamenilor au pasiuni. Dacă nu ai un interes care să se potrivească într-o anumită comunitate, ajungi singur. Evident că e mai ușor să-ți faci prieteni dacă vorbești olandeza, dar eu nu știu olandeză.

Cred că e important să vorbim deschis despre asta, pentru că sunt mulți oameni singuri în marile orașe care au impresia că numai viața lor e așa, dar nu e deloc adevărat. Poate discuțiile deschise îi pot motiva să schimbe ceva în viețile lor.”

„Toți prietenii mei din Italia sunt geloși pe noua mea viață în Amsterdam. Au impresia că îmi merge grozav pentru că am un job bun, îmi îmbunătățesc engleza și trăiesc într-un oraș minunat. Din exterior, pare excelent, dar pentru mine nu e chiar așa.

Majoritatea oamenilor abia așteaptă să vină weekendul, dar pentru mine e invers – abia aștept să vină lunea ca să pot vorbi cu oamenii la muncă. Mă simt deprimat în fiecare vineri, pentru că știu că o să petrec un alt weekend singur. Iar o să-mi fac curat în cameră și o să mă joc la calculator. Când ies, ies doar pentru o gură de aer sau o cafea într-un bar și apoi mă întorc iar acasă și mă simt singur. E la fel în fiecare weekend.

Oamenii sunt animale sociale, avem nevoie de alți oameni ca să supraviețuim. Sunt ca animalul ăla, nu știu cum îi zice, care poate muri de singurătate. Știu că n-o să mor din cauza asta, dar viața chiar nu prea are sens când ești singur.”

„Nu e prima oară când locuiesc în străinătate – am studiat în Leicester timp de șase ani. Dar aici, am intrat într-o lume complet diferită. Nu știam pe nimeni înainte să ajung aici și nu știam mai nimic despre cultura olandeză. Îmi era mai ușor să-mi fac prieteni în Anglia. Dar în Amsterdam, toți colegii mei au familii.

În majoritatea timpului, vreau să fiu la muncă, pentru că atunci am cu cine vorbi. Abia am așteptat să se termine vacanța de Crăciun pentru că a fost groaznic: n-am știut ce să fac, unde să merg, cu cine să stau. Am stat singură în apartamentul meu. Colega mea de apartament a plecat acasă în Spania, așa că am rămas singură cuc.

Singurătatea mă face să mă simt ca și cum n-am nicio valoare, ca și cum nu contez și nu sunt o parte importantă a societății. Și mi se pare că sunt singura din oraș care are problema asta. Știu că e un gând irațional, dar asta simt.”

„Am început să mă simt singură aproape imediat ce am ajuns în Amsterdam ca să lucrez ca intern pentru o companie de modă. E greu să te trezești într-un oraș mare fără prieteni. Îmi place să vorbesc cu prietenii pe Skype, dar după încheierea apelului, ei se întorc la viețile lor pline, iar eu rămân iar cu singurătatea mea.

Fiecare zi e la fel: lucrez de la 9 la 5, apoi mă duc acasă să mă uit la TV. Uneori merg la cumpărături, dar fără prieteni nu prea am opțiuni. Rutina asta mă face să mă simt anxioasă și slabă. E un cerc vicios – mă simt slabă pentru că nu fac nimic și invers. Iar prietenii mei n-au idee că mă simt atât de singură aici.
Cel mai trist e când merg cu metroul. Mă uit la oamenii cu familii și prieteni și tânjesc la o viață ca a lor. Fericirea lor îmi amintește de singurătatea mea.”