Am vorbit cu doi dintre protestatarii care au întrerupt un film cu gay la Muzeul Țăranului Român

„Anormalitățile sexuale au existat în toate societățile, numai că au fost tratate diferit. Cultura românească nu le-a promovat”.

|
febr. 6 2018, 11:59am

Mihai și Tiberiu, fotografii via arhiva lor personală

Duminică seară, la Muzeul Țăranului Român, în sala de cinematograf Horia Bernea, un grup de creștini exaltați a oprit proiecția unui film despre activiști LGBT, 120 beats per minute, prin cântece bisericești specifice mai degrabă Paștelui decât lunii februarie, fluturări de icoane, lozinci antisemite și bannere care-l somau pe Soros să ne lase copiii în pace.

Protestul nu reprezintă o premieră pentru MȚR: în urmă cu cinci ani, niște creștini înarmați cu icoane și imnuri bisericești au întrerupt proiecția altui film despre persoane LGBT, The Kids are all right.

Atunci, directorul general adjunct al muzeului, Mihai Gheorghiu, a fost acuzat de ambasada SUA la București c-ar fi organizat sau cel puțin tolerat protestul respectiv. Între timp, Mihai Gheorghiu a devenit unul dintre oamenii cu greutate ai Coaliției pentru Familie, păstrându-și totodată funcția de director general adjunct al muzeului, în ciuda suspiciunilor ce au planat asupra lui în urmă cu cinci ani.

Dacă ai urmărit live-ul făcut de VICE în timpul protestului, nu cred că mai are rost să-ți explic pe larg ce s-a întâmplat, e suficient un rezumat. Niște exaltați au cântat cu patos, iar câțiva oameni în vârstă confuzi au vânturat icoane. Un domn bărbos l-a acuzat pe reporterul VICE că ar fi agent Mossad și pe directorul muzeului că ar fi evreu (bine, n-a folosit „evreu”, ci alt termen, pe care nu-l pot reproduce aici), iar doi domni au afișat un banner pe care scria „Hey Soros, leave them kids alone!”.

Întâmplător, un tip din lista mea de Facebook îl cunoștea pe unul dintre cei care fluturau bannerul anti-Soros. L-am contactat, a fost de acord să vorbească și să-mi facă legătura cu prietenul care-l ajuta să țină bannerul. Cei doi se numesc Tiberiu Poparad și Mihai Tociu. Primul e economist de profesie și lucrează pentru o companie italiană, iar cel de-al doilea e fondatorul Asociației Oina și fost blogger Adevărul, trimis la plimbare de redacție pentru un articol în care nega, într-o manieră voalată, Holocaustul românesc.

De ce au protestat?

Tiberiu Poparad mi-a spus c-a venit la protest pentru că, în opinia lui, filmul nu avea nimic în comun cu tematica muzeului, iar homosexualitatea și SIDA nu sunt elemente comune sau specifice țăranului român.

Conversația cu Tociu n-a decurs la fel de ușor. După aproape o oră în care mi-a dat lecții de jurnalism și mi-a bătut obrazul că mai întâi ar trebui să văd filmul (sau cel puțin să citesc câteva recenzii despre, cum a făcut domnia sa) înainte să scriu un material despre protest, am reușit, în cele din urmă, să scot câteva cuvinte de la el. La fel ca tovarășul său, a protestat pentru că MȚR „are un specific incompatibil cu mesajele filmului”.

I-am atras atenția că la MȚR se proiectează deseori filme care nu au legătură cu specificul muzeului, mi-a dat următoarea replică:

„Am fost să văd filme la acel cinematograf care nu aveau legătură cu specificul muzeului, dar nu erau incompatibile. Sunt noțiuni diferite. Tema homosexualității, HIV și comportamentele sexuale de risc sunt incompatibile, adică nu se pot asocia cu acel spațiu.”

La fel ca reporterul VICE de duminică seara, l-am întrebat dacă el chiar crede că, de-a lungul veacurilor, n-au existat țărani români cu altă orientare sexuală. A admis că-i foarte probabil să fi existat astfel de țărani, doar că, în alte vremuri, homosexualitatea respectivilor ar fi fost tratată în mod diferit:

„Anormalitățile sexuale au existat în toate societățile, numai că au fost tratate diferit. Cultura românească tradițională nu cunosc să le fi valorizat și promovat. Vedeți că au fost și ciobani care făceau sex cu oile, e păcat să ratați un astfel de subiect. Sau care se masturbau în grup.”

Tiberiu Poparad, fotografie din arhiva sa personală

De ce erau supărați pe Soros?

Deși pretinde că nu-i place să se lanseze prea tare în presupuneri și teorii, Tiberiu Poparad mi-a spus totuși că, în viziunea lui, Soros este „oxigenul care ține în viață majoritatea ONG-urilor, inclusiv pe cele care fac propagandă LGBT”.

Curios să aflu mai multe despre această propagandă LGBT, l-am îndemnat să mi-o definească și să-mi arate efectele ei concrete:

„Mediatizarea pe toate canalele nu face altceva decât să creeze obiceiuri prin transformarea unui obicei anormal într-unul normal. Dacă vezi un lucru foarte des, ajunge să intre în firesc.
Societățile se dezvoltă urmând modele. (...) Este vorba despre tineri.

Este aproape la fel ca în cazul tatuajelor. Observarea în mod repetitiv a celor care poartă tatuaje determină pe cei din jur să se comporte similar, prin imitație. Întâi o fac ca gest de ieșire din comun. După aceea, cu cât numărul deținătorilor crește, ajungi să o faci pentru a nu fi exclus, pentru a nu fi tu considerat ciudat. Nu este vorba despre adulți ajunși la maturitate, ci despre tineri aflați în formare și care sunt foarte influențabili.”

Fotografie din arhiva personală a lui Mihai Tociu

La rândul lui, Mihai Tociu crede că Soros finanțează societatea civilă din România de mai mulți ani și s-a aflat în spatele protestelor pentru Roșia Montană și Colectiv. L-am întrebat ce treabă are asta cu filmul de duminică:

„Există o legătură între aproape tot ce înseamnă activism civic în România și probabil că am fost primul care am adus-o în dezbaterea publică, și aceasta este banul. Fără finanțare externă, nu ar fi existat niciunul dintre ONG-urile civice. Filmul de aseară nu era intenționat pentru iubitorii de film, ca un orice alt film, pentru că atunci ar fi fost promovat de MȚR pentru a avea cât mai mulți spectatori. Doar nu acesta este rolul unui cinematograf, să proiecteze filme ca să obțină profit?”

De altfel, tot el a fost cel care a venit cu ideea bannerului în care Soros e somat să lase fiii și fiicele patriei în pace:

„În cea mai neagră perioadă ceaușistă, eu am descoperit în mesajele trupei Pink Floyd o fereastră spre libertate și o modalitate de exprimare a spiritului liber prin simboluri, dintre care unele deja au devenit clasice. De exemplu, porcul, ca simbol al politicianului democrat (preluat de Pink Floyd de la Orwell), pe care l-am folosit la protestele Roșia Montană cu mesajul Democracy is a Lie.

Din nefericire, istoria e ciclică în episoadele sale negative și, după doar 40 de ani, mesajele din albumul The wall au devenit mai actuale ca niciodată. Sloganul Hey, Soros, leave them kids alone este o actualizare a mesajului de rezistență la spălatul creierelor care acum nu se mai produce de la catedră, ci prin intermediul ONG-urilor finanțate de Soros sau foreign ambassadors. Încă țin la icoană vinilurile Pink Floyd, de acolo mi-am inspirat și grafica bannerului.”

Cât de credincioși sunt cei doi?

Mihai Tociu, în dreapta. Screenshot din live-ul de la protestul lor din MȚR

Deși cei doi n-au participat la intonarea imnurilor bisericești, Tiberiu Poparad a admis că se afla acolo și din considerente oarecum religioase, nu doar ca să-l urecheze pe taica Soros:

„Nu sunt bisericos, dar nu putem nega niciunul dintre noi influențele moralei creștine asupra educației noastre. Mă rog, creștină în cazul meu. Cam educația religioasă este cea care stă la baza moralei și a formării noastre.”

Pe de altă parte, Mihai Tociu s-a declarat cu adevărat impresionat de evlavia protestatarilor care fluturau icoane și o slăveau pe Maica Domnului:

„M-am bucurat când grupul din spatele sălii a început să cânte, chiar dacă nu știam unele dintre cântece. Cântecul este dovada unei apartenențe la un grup puternic, cu mesaj transcedental și nu te poți opune unui cântec decât cu un altul. Este interesant de observat că toată propaganda soroșistă actuală, cu o finanțare enormă, a putut să producă emisiuni TV, propagandă în școli, pe Facebook, pe YouTube, postere și acțiuni de stradă, dar nu a produs cântece. Primul aspect care mi-a atras atenția la profilul dumneavoastră (n.r. mi-am trecut „war reporter at VICE” la job) a fost „jurnalist de război", deci asta înseamnă că știți ce înseamna puterea unui cântec. Faptul că acei oameni cântau era dovada cea mai clară că ei nu se mai reprezentau pe sine, ci pe toți cei care vibrau la acele cântece. Nu am văzut ce icoane aveau, pentru că sala e mare și eu sunt miop.”

Cine e cel care striga lozinci antisemite?

Adrian Grigoriu în timpul unui alt protest. Fotografie de Eli Driu

Cel mai pitoresc personaj al serii trebuie să fi fost domnul acela mai în vârstă, care acuza direcțiunea muzeului că ar fi vândută evreilor și pe reporterul VICE că ar fi agent Mossad. Îl cheamă Adrian Grigoriu, se ocupă cu afacerile și are pregătire de arhitect, mi-a mărturisit Mihai Tociu, care-l cunoaște foarte bine. Am încercat să-l contactez, dar, potrivit lui Tociu, dom’ Grigoriu refuză dialogul cu „orice jurnalist plătit”.

Dacă mi-ar fi întârziat salariul vreo trei luni, cum se întâmplă prin alte redacții, probabil ar fi vorbit cu mine.

De altfel, cei doi fluturători ai bannerului anti-Soros, Tiberiu Poparad și Mihai Tociu, mi-au mărturisit că se disociază de atitudinea antisemită a partenerului lor de protest. Cu mici nuanțe, bineînțeles. Tiberiu mi-a spus că nu cunoaște detaliile sau informațiile pe care le dețin antisemiții din sală, dar e posibil ca aceștia să aibă „argumente” care ar putea susține „afirmațiile legate de apartenența directorului la anumite organizații”.

Pe de altă parte, a spus că nu prea apreciază exaltarea lui Grigoriu în privința BOR:

„Nu pot spune că ne simpatizăm foarte tare. Are un fetiș pentru Biserica Ortodoxă Română. Peste tot este oculta, BOR-ul este neatins. Nu prea am reușit să dialoghez rațional cu dumnealui.”

Tociu, în ciuda trecutului tumultuos la Adevărul, s-a disociat la rândul lui, cu precizarea că „nu este o jignire să fii agent Mossad”.

Cine a organizat protestul?

Nimeni n-a știut să-mi spună dacă a existat un organizator sau nu. Tociu a văzut o postare pe Facebook, l-a chemat și pe Poparad, iar, odată ajunși la fața locului, s-a bucurat când a văzut „că erau mai mulți în spatele sălii”, uniți în lupta împotriva flagelului soroșist:

„Părerea mea e că au fost câteva grupuri, așa cum am venit și eu cu Tiberiu. Nu știu în ce mod s-au organizat ceilalți, dar e păcat că muzeul nu a făcut reclamă filmului, pentru că ar fi venit și mai mulți.”

De altfel, Tociu mi-a mărturisit că nu face parte din nicio organizație actuală, pentru că nu s-a regăsit în ele, dar că primăvara asta intenționează să inițieze o grupare numită „Adevărații Români”. Nici măcar cu CpF n-are vreo legătură, mi-a spus el. Când i-am pomenit despre funcția lui Mihai Gheorghiu în cadrul MȚR-ului, s-a arătat plăcut surprins:

Nu-l cunosc pe Mihai Gheorghiu. E bine că mi-ați spus că există un astfel de om. Un protest la PSD ar fi necesar ca să demită actuala jigodie de director și Mihai Gheorghiu să devină director.”

Screenshot din live-ul cu protestul de la MȚR

Ce consecințe vor exista

În live-ul de duminică, se poate vedea cum, la un moment dat, apare și Poliția prin peisaj. Curios dacă protestatarii au fost sancționați în vreun fel, am trimis solicitări către Poliția Capitalei, dar, până la ora publicării acestui articol, n-am primit răspuns. Cei doi protestatari care au stat de vorbă cu mine, Tociu și Poparad, mi-au spus c-au fost legitimați, li s-au luat datele, dar rămâne de văzut dacă vor fi și amendați:

„Am fost legitimați mai mulți dintre noi, cei care s-au oferit. Nu am fost înștiințați că am fi amendați sau că urmează și nici nu a apărut subiectul acesta de discuție”, mi-a spus Mihai Tociu.

Ce spune Muzeul Țăranului Român

Într-un comunicat emis în cursul după-amiezii de ieri, managerul interimar al muzeului, Liliana Passima, a condamnat protestul creștinesc de duminică:

În mod nefericit, protestatarii de ieri, ca și cei de acum cinci ani, nu au văzut în MȚR un loc al dezbaterii, ci un instrument de propagandă religioasă, făcând un real deserviciu atât imaginii muzeului, ca instituție publică, cât și principiului toleranței pe care religia creștină îl propune ca mod de viață. Ne pare rău să constatăm că modul de comportament al contestatarilor a fost generat de confuzia în a atașa unei instituții publice de cultură o misiune pe care îndeobște o au cultele religioase.

Ne afirmăm cu această ocazie dorința de a nu fi transformați în terenul minat al unor confruntări care țin mai degrabă de ideologie decât de credință. Misiunea muzeelor este înainte de toate o invitație la descoperire, reflecție și participare adresată fiecăruia dintre noi fără a restricționa actul cultural și libertatea de conștiință.

Nu în ultimul rând, ne cerem scuze spectatorilor de ieri seară cu regretul de a le fi prilejuit un moment atât de neplăcut și îi asigurăm că acest tip de incidente nu se vor mai repeta.”

L-am sunat și pe Gheorghiu pentru a vedea dacă-i în asentimentul șefei sale, dar, când a auzit că-s de la VICE, mi-a spus, cu multă părere de rău, că nu are niciun comentariu de făcut.

Biserica Ordodoxă Română: „Nu avem nicio legătură cu grupul respectiv”

Adrian Grigoriu, al doilea de la stânga. Screenshot din live-ul de la protestul de la MȚR

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, s-a arătat mai generos cu presa decât șeful Coaliției pentru Familie, declarând că protestatarii de la MȚR nu reprezintă și nu pot reprezenta instituția Bisericii:

„Cred că stilul în care au protestat a fost unul inadecvat momentului, pentru că nu e firesc să întrerupi un eveniment organizat undeva, într-o instituție, dincolo de conținutul lui, pe care acest grup nu-l împărtășea, mă refer la filmul respectiv. Dar Biserica Ortodoxă Română, Patriarhia Română nu are în tipologia acțiunilor sale de a fi în dezacord cu anumite puncte de vedere într-un asemenea stil. Așadar, considerăm că ceea ce s-a întâmplat aseară la MȚR nu a fost în beneficiul cauzei pentru care acei oameni au protestat și, bineînțeles, nici în beneficiul imaginii Patriarhiei Române, care nu că se desolidarizează, dar nu are niciun fel de legătură cu grupul respectiv.”

N-a fost impresionat nici de pretenția unora dintre protestatari că, prin astfel de gesturi, ar apăra familia tradițională:

„Înțeleg că e un film care propune sau propunea rememorarea unei epoci în care aceste persoane (n.r. persoane LGBT) erau într-un fel discriminate la vremea respectivă, în legătură cu tratamentul de care trebuiau să beneficieze. Asta am înțeles eu din lecturarea unor opinii, nu am văzut filmul, deci nu mă pot pronunța asupra lui și nici nu-l pun în legătură cu cauza firească a apărării familiei naturale, pe care, după cum știți, și Patriarhia Română și celelalte culte religioase din România o promovează.”

Totuși, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei mi-a mărturisit că înțelege de ce anumitor oameni li s-ar putea părea controversată decizia muzeului de a proiecta filmul acolo:

„Această instituție a fost întemeiată de un mare artist român, un mare pictor român, creștin și ortodox, care a fost Horia Bernea, o personalitate cu totul specială a spiritualității românești recente. Din această perspectivă, Muzeul Țăranului Român a fost edificat cu scopul de a promova cultura românească tradițională și spiritualitatea românească, care este, în mod evident, una ortodoxă. Din acest punct de vedere, desigur, nu există niciun fel de legătură ideatică și de conținut cu filmul respectiv. Așa că unii ar putea interpreta promovarea unui asemenea film în cadrul MȚR-ului ca fiind inadecvată. Este posibilă o asemenea interpretare, dar eu nu mă pot pronunța în legătură cu decizia pe care o ia conducerea unei instituții, este responsabilitatea persoanelor respective.”

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE