Cum e să împlinești 18 ani într-o tabără de refugiați sirieni

În martie 2018, VICE s-a dus în Valea Beqaa, împreună cu fotojurnalistul Andrew Quilty și World Vision Australia, ca să documenteze poveștile refugiaților, la aniversarea a șapte ani de la începerea războiului din Siria.

Cu șapte ani în urmă, Primăvara Arabă mătura Orientul Mijlociu. O generație de tineri arabi cerea revoluție, răsturna guverne în Tunisia, Egipt, Libia și Yemen. Mulți credeau că protestele care izbucniseră în orașul sirian Daraa însemnau sfârșitul președintelui Bashar al-Assad. Dar lucrurile au luat rapid o turnură violentă.

În războiul care a urmat, aproape cinci milioane de sirieni au fugit din țară, temându-se pentru viețile lor, mulți dintre ei copii. Uneori, despre copiii ăștia se spune că sunt „generația pierdută” a Siriei. Unii dintre ei au traversat continente și oceane, în căutarea siguranței. Alții au reușit doar să treacă munții care flanchează granița occidentală a Siriei, până în Valea Beqaa din Liban.

Fotojurnalistul australian Andrew Quilty a fost cu VICE în Beqaa, ca să cunoască sirieni care au împlinit anul ăsta 18 ani, fix înainte de aniversarea de șapte ani a războiului. I-a fotografiat în fața corturilor lor, multe făcute din bannere publicitare vechi pe care apar excesele unei alte vieți.

Tinerii ăștia aveau 11 ani când a început războiul. Și-au petrecut toată adolescența la Beqaa, la câteva ore de orașele lor natale. Majoritatea își ocupau timpul cu meșteșuguri, în timp ce foarte puțini se duceau la școală. De aceea și mai puțini și-au serbat majoratul.

Zakaria e de la periferia orașului sirian Alep. Locuiește de doi ani încoace în una dintre multele Așezări Informale de Corturi (AIC). A plecat de-acasă pentru că situația din Siria a devenit prea periculoasă din cauza unor bombardamente aeriene constante din partea regimului. A mai spus și că devenise prea scump să supraviețuiască.

De ziua lui, la 18 ani, spune că „sincer, n-am făcut absolut nimic.”

În alte circumstanțe, spune că i-ar fi plăcut să dea o petrecere și să aniverseze ziua cu prietenii. Ultima zi de naștere pe care-a sărbătorit-o, zice el, a fost la 15 ani.

Nasir vine din orașul sirian Afrin, cam la o oră și jumătate la nord de Alep. Momentan e deținut de kurzi, dar săptămâna asta a fost încercuit de forțele turcești, conform știrilor din presă.

De când și-a părăsit casa din Afrin acum șase ani, Nasir a trăit ca refugiat în Valea Beqaa din Liban. Spune că a plecat din Siria în mod special pentru că nu s-a mai găsit de muncă după izbucnirea războiului civil din țară.

Nu și-a serbat ziua de naștere la 18 ani. Dac-ar fi fost acasă, zice acesta, și-ar fi invitat prietenii să sărbătorească sub măslinii familiei. Ultima zi de naștere pe care-și amintește c-ar fi sărbătorit-o a fost la Afrin, în 2013.

Mirvat e din Raqqa, fosta capitală de facto a Statului Islamic. Locuiește în Valea Beqaa din centrul Libanului de șapte ani, de la începutul războiului.

Pentru ziua ei de 18 ani, n-a făcut nimic. Parțial spune ea, pentru că familia ei încă ține doliu după moartea surorii ei.

Issa și-a serbat ultima dată ziua de naștere înainte să plece din Alep, orașul său natal, acum șase ani. Familia lui a fugit din Siria, după ce tatăl său a mers cu mașina printre oamenii care luptau pe străzi. De când a plecat, a locuit doar în Valea Beqaa.

Pentru ziua lui de 18 ani, Issa n-a făcut nimic special. „Dacă era alta situația, ne-am fi bucurat un pic [de asta]”, spune acesta, „dar aici nu e nimic de făcut.”

Rajab e din Alep, Siria. A plecat de acasă acum cinci ani, pentru că n-avea de muncă, iar orașul se afla sub bombardamente. De-atunci, a fost unul dintre sutele de mii de oameni temporar strămutați care locuiesc în Valea Beqaa.

Spune că și-a sărbătorit ziua de naștere de 18 ani singur, pentru că prietenii lui sunt departe. N-a avut tort, dar și-a cumpărat niște haine noi pentru această ocazie. Spune că ultima dată când și-a sărbătorit ca lumea o zi de naștere a fost la 13 ani. Pe-atunci a avut tort. Și muzică.

Mohammad e din Daraa, un orășel sirian, unde o revoltă împotriva regimului sirian a dus la războiul care a urmat. În ultimii cinci ani, de când a plecat din Daraa, a locuit în acest AIC din Valea Beqaa din centrul Libanului „pentru că [orașul lui] a fost ruinat.”

Nu și-a sărbătorit ziua de naștere la 18 ani, dar își amintește de ultima zi de naștere pe care-a făcut-o în Siria. A fost doar o mică petrecere în familie. Au mâncat dulciuri, au băut suc și au ascultat muzică. Nu mai are alte rude care să trăiască la Beqaa, în afară de mama și de sora lui, îmi explică, așa că nu mai serbează zile de naștere.

Ramia e din Alep, Siria, dar locuiește într-o Așezare Informală de Corturi „de la începutul războiului”, acum șapte ani. O vreme, zice aceasta, familia ei a încercat să rămână în orașul natal, în timp ce un altul din apropiere era bombardat. Însă în cele din urmă, au fost forțați să plece.

Spune că nu și-a serbat ziua de naștere la 18 ani, pentru că niciunul dintre prietenii ei nu e aici. Dar clar ar fi sărbătorit, dacă era acasă, în circumstanțe diferite. Ultima dată când și-a serbat ziua de naștere, era acasă la Alep, și împlinise 11 ani. A dat o petrecere mică acasă și le-a adus dulciuri prietenilor.

Kousai e din Raqqa, Siria, fosta capitală de facto a Statului Islamic. Spune că a plecat din Siria cu familia, pentru că izbucnise războiul și pentru că n-a vrut să fie recrutat în armata națională.

Și-a serbat a 18-a zi de naștere cu prietenii din AIC-ul căruia îi spune acum acasă. Pentru că nu are documente care să-i ateste statutul de refugiat, n-are voie să iasă din tabără. Așa că în loc să iasă, a cumpărat dulciuri și o narghilea din tabără.

E unul dintre puținii sirieni din Beqaa în stare să-și serbeze ziua de naștere. Spune că e pentru că prietenii lui au bani de cheltuit pe așa ceva, pentru că muncesc și nu au pe ce altceva să dea banii.

Malak nu-și amintește ultima zi de naștere pe care și-a serbat-o.

De loc din Alep, locuiește într-un AIC din valea Beqaa din Liban de „mult timp. De la începutul războiului”.

Spune că n-a făcut nimic ca să-și serbeze ziua de naștere la 18 ani. „Am rămas acasă”, spune aceasta, și dă din umeri. Dacă situația ar fi stat altfel, spune ea, „ar fi dat o petrecere.”

Ahmad e de la periferia Alepului. A fugit de-acasă acum șase ani și de-atunci trăiește ca refugiat în Valea Beqaa din Liban.

Spune că nu și-a serbat aniversarea de 18 ani. Nici măcar cu un tort. În alte circumstanțe, înainte de război, spune că ar fi sărbătorit cu prietenii. Ultima zi de naștere pe care și-o amintește a avut loc când era acasă, în Siria.

Ghouroub e din Alep, Siria. A fugit peste graniță în Liban acum patru ani, cu mama și cu tatăl ei, după ce le-a fost distrusă casa, iar unul dintre frații ei a fost ucis. Frații și surorile ei care au supraviețuit au rămas în urmă, în Siria. De-atunci, locuiește într-un AIC în Beqaa.

Pentru că, la trei ani după, familia ei încă mai ține doliu după fratele ei, nu și-a serbat ziua de naștere la 18 ani. Nici măcar nu e sigură de data nașterii ei, spune aceasta, pentru că aniversările n-au fost niciodată o tradiție la ea în familie.

Ismail e din Alep, dar spune că Războiul Sirian nu i-a dat de ales decât să plece. A fugit acum șase ani și de-atunci locuiește în Valea Beqaa.

N-a făcut nimic ca să-și serbeze ziua de naștere la 18 ani, dar zice că în mod clar asta ar fi făcut, dacă circumstanțele ar fi fost diferite. Știe că pe vremuri își serba zilele de naștere, dar acum își amintește de ele doar din fotografiile pe care le-a văzut.

Andrew Quilty e un fotojurnalist australian stabilit în Afganistan. Urmărește-l pe Twitter și pe Instagram

Articolul original a apărut pe VICE AU.