Am întrebat mai multe tinere din România cum este să lucrezi în programare

„Nu rezolvăm o problemă a femeilor, ci o problemă a societății în care trăim în care, din păcate, fetele sunt activ descurajate de la a urma cariere tehnice”, explică Silvia Stegaru, care împreună cu Alexandra Anghel și Giorgiana Vlăsceanu a cofondat Codette, o comunitate ce sprijină fete și femei interesate de zona IT&C. Fetele lucrează în domeniu şi s-au cunoscut când făceau voluntariat pentru cauze similare.

Femeile, ca și persoanele LGBT sau PoC, sunt, într-adevăr, subreprezentate în zona tehnologiei informației. În România, din numărul total al angajaților în industrie, doar 28% sunt femei, conform Eurostat. Media europeană e şi mai scăzută: 16%.

Fetele devin interesate de informatică în jurul vârstei de 11 ani, dar conformismul social, stereotipurile de gen sau lipsa modelelor de urmat le fac să își piardă interesul când ajung la 15, zice un studiu cu date de la 11 500 de fete, din 12 țări europene. Dacă, totuși, ajung să lucreze în domeniu, femeile au mai puține oportunități de a avansa decât bărbații și sunt plătite mai prost.

Pentru a contribui la echilibrarea balanței în domeniul IT&C, în România, Codette organizează, printre altele, workshop-uri de programare pentru persoanele fără experiență (în scoli generale, licee sau facultăţi) sau meet-up-uri şi competiţii pentru studenţi şi profesionişti. Mai pune la dispoziţie și un grant care asigură participarea a două femei la Grace Hopper Celebration for Women in Computing, cea mai mare conferință din lume pentru femei din domeniul tehnologiei și informațiilor.

În cadrul workshop-urilor gratuite, care durează două zile, trainerii le oferă cursantelor noţiuni generale, care să le permită să continue să învețe acasă. Îți dau şi insight-uri despre cum e să lucrezi în domeniu sau cum e să studiezi la facultăţi de profil din Bucureşti. Îşi propun să fie modele de urmat şi ţin legătura cu participantele, care sunt invitate să facă parte din comunitate.

Cele mai multe dintre membrele Codette sunt eleve, studente şi tinere care lucrează deja în domeniu, dar au şi susținători băieţi care participă la întâlniri sau sunt traineri voluntari. Le-am întrebat pe fetele de la Codette cum e să lucrezi, ca femeie, în programare.

Silvia e inginer de sistem software într-o firmă implicată în proiecte de explorare şi cercetare spaţială. Implementează algoritmi de procesare numerică cu date provenite de la instrumentele unor sateliți care monitorizează Pământul și care furnizează informații despre schimbările climatice, topologia Terrei, vegetație, predicție meteo, poluare sau analiza fenomenelor naturale și servicii de Disaster Response.

VICE: Cum ai început să lucrezi în domeniu?
Silvia: De când mă știu am avut o înclinație și o curiozitate puternică pentru știință. La liceu am început să citesc cărți despre descoperirile din fizică și astronomie și să visez la posibilitatea de a lucra în domeniul explorării și cercetării spațiale, și de ce nu, să ajung astronaut.

Am ales Politehnică, pentru că m-am gândit că e cea mai bună opțiune pentru a lucra că inginer. Pentru că nu am fost atât de preocupată în liceu de programare mi-a fost foarte greu, la început, să țin pasul cu ceilalți colegi care fuseseră la olimpiade internaționale și aveau mult mai multă experiență. Pe parcursul studenției, mi-am descoperit o nouă pasiune, cea pentru educație. Am avut șansă să predau, până astăzi, cursuri de programare, robotică și electronică pentru copii, elevi și studenți. M-a ajutat să descopăr și partea practică a programării.

Cum e pentru o femeie să lucreze în programare? Ești luată la fel de în serios ca bărbații cu care ai lucrat?
În timpul facultății am simțit că există stereotipuri legate de femei în programare, proiectate atât din partea profesorilor, cât și din partea colegilor. Unii profesorii încurajau aceste stereotipuri prin comentarii sau comportamente misogine. Nu este ușor să te lovești de astfel de contexte și să nu internalizezi îndoiala pe care ceilalți o au față de abilitățile tale tehnice. Eu am ales să demonstrez că e mai important să știi cine ești și ce poți.

În cadrul firmei la care lucrez, aproape jumătate sunt femei inginer. Colegele mele mă inspiră în fiecare zi prin curajul, spontaneitatea, imaginația și tenacitatea de a face față provocărilor.

Steoreotipul ar fi că programarea e o meserie anostă. Ce ți se pare provocator în ceea ce faci?
Eu am descoperit cu adevărat programarea atunci când i-am văzut aplicabilitatea prin robotică. Este fascinant să poți controla prin comenzi sateliți, să poți manipula numere și date pentru a trage concluzii esențiale despre lumea în care trăiești. Personal, programarea a constituit un mijloc prin care am putut să îmi îndeplinesc visul de a ajunge la stele și de a îmi ține vie curiozitatea.

De ce ai încuraja o altă femeie să lucreze în programare?
Pe parcursul experienței ca formator am observat un fenomen ce m-a pus pe gânduri. Dintre zecile de copii cu care am lucrat, doar cinci au fost fete. Fetele erau mai puțin încurajate sa exploreze domenii tehnice. La baza se află stereotipurile care înfățișează femeile ca fiind fără abilitați tehnice. Le puteți vedea peste tot, de la manualele școlare la emisiuni și reclamele de la TV. Codette este o inițiativă care a pornit de la această problemă reală identificată. Le arătăm fetelor că este accesibil și distractiv să învețe concepte tehnice.

VICE: Cum ai început să lucrezi în programare?
Nikki: Inițial, voiam să dau la Arhitectură, dar după o lună de desenat cuburi din o mie de unghiuri mi-am dat seama că nu e pentru mine, așa că am făcut o listă cu toate hobby-urile mele. Pe primele două poziții au fost calculatorul și programarea. Am avut în liceu o profesoară de programare genială care-i încuraja pe toți care aveau înclinație spre acest domeniu, indiferent de sex. La început, eram reticență în legătură cu toate aplicațiile pe care le scriam, dar după ce am făcut primul meu demo unui client și am văzut cât de încântați erau, mi-am dat seama că am făcut o alegere bună. Că să fiu și puțin copilăroasă: da, am intrat în domeniu și pentru că voiam să construiesc propriul meu costum Iron Man.

Cum e să înveți într-un mediu în care majoritatea colegilor sunt bărbați?
Am terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare. Țin minte când am aflat că am intrat că mama mi-a zis: „Ai intrat într-o facultate plină de băieți! Ce te faci?”. Mereu am zis ca nu e nicio diferență între mine și colegii mei bărbați, suntem în facultate sa învățam. O singură dată m-am simțit descurajată în legătură cu ce făceam, la un laborator în care codul meu a fost întors pe toate părțile pentru că laborantului i se păruse că modul în care rezolvasem eu problema era prea complicat pentru mintea unei fete.

Cum e pentru o femeie să lucreze în programare?
La primul meu job eram singura femeie din echipă, dacă excludem managerul. Inițial, băieții se purtau cu mine cu mănuși, nu știau cum sa îmi vorbească, se fereau chiar să înjure. Țin minte că în primele zile chiar auzeam: „Aș zice una bună, dar e Nikki aici.” Dar a trecut repede, m-au primit cu brațele deschise în echipa după ce m-au cunoscut. Au fost momente când eu am primit task-uri mai complicate decât colegii mei băieți, explicația team lead-ului a fost destul de la obiect: Nikki a dovedit ca se descurcă cu chestiile mai nasoale.

Ce simți că îți aduce în plus experienţa Codette?
Am vrut să întru în Codette după ce am fost rugată să mă întâlnesc cu o fată care voia să dea la Politehnică, dar nu era sigură dacă e de ea. M-am întâlnit cu ea, i-am explicat ce presupune Automatică și Calculatoare, apoi m-a lăsat masca când mi-a zis că profesori de la liceul ei au pus-o în dubii când i-au zis că e facultate de băieți și că ea nu ar avea ce să caute acolo.

Nici eu nu scăpasem de replicile astea în liceu. Profesoară de engleză mi-a zis că ar fi mai bine pentru mine să mă duc la limbi străine. Un coleg de clasa mi-a zis: „Baftă, crezi că o să termini tu facultatea aia?”. Eu am fost încurajată de ai mei să mă duc spre științele exacte. Acum, că am terminat și facultatea, vreau și eu să încurajez mai multe fete să nu fugă de programare. Codette mi-a dat elanul să nu îmi fie frică să zic asta cu voce tare.

VICE: Cum ai început să lucrezi în domeniu?
Mihaela: Am terminat un liceu de informatică, dar m-am axat mai mult pe partea de matematică. Acesta a fost și motivul pentru care am ales Facultatea de Automatică și Calculatoare. Era o nouă provocare menită să-mi șteargă regretul de a nu fi acordat informaticii atenția cuvenită în trecut.

La început, nu mă simțeam foarte încrezătoare în cunoștințele mele tehnice și am ales să studiez programarea pe cont propriu, în vacanțele de la facultate. Mi-am dat seama însă, că lipsea o componentă esențială: practica. În vara dintre anul 2 și 3 am avut primul meu internship ca programator junior la o companie. Așa mi-a fost stârnită curiozitatea, apoi pasiunea și de atunci nu mă mai văd făcând altceva.

Cum e pentru o femeie să lucreze în programare? Ai simțit că ai aceleași șanse de a promova pe care le au colegii tăi bărbaţi?
Programarea, aș spune eu, este un domeniu în care mentalitatea este una mai occidentală și unde se aplică destul de mult meritocrația pentru promovare sau măriri de salariu. Oamenii sunt destul de rezonabili în zona de tech și trec, de cele mai multe ori, peste faptul că porți fustă, gloss și nu-ți place fotbalul. Asta duce la integrarea ta, ca fată, în echipă, apoi la prietenii. Problema adevărată este aceea de a fi singura fată dintr-o echipă. Acolo nu mai este vorba de atitudinea coechipierilor, ci de frica ta de fi diferită și de a fi respinsă din grupul lor.

Te-ai simțit vreodată mai puțin luată în serios decât colegii bărbați?
Ca femeie s-ar putea să trebuiască să muncești de două ori mai mult decât oricare din colegii tăi bărbați. Dar asta ține într-un fel tot de psihologia noastră și de punctele esențiale în care ne deosebim de bărbați: cât de ușor îi vine unei femei să-și spună părerea într-un meeting, fără să fie sută la sută sigură de informațiile pe care le are, şi cât de simplu face asta un bărbat.

Steoreotipul ar fi că programarea e o meserie anostă. Ce ți se pare interesant în ceea ce faci?
În programare ești în mijlocul unor evenimente predispuse la schimbare și trebuie să te adaptezi. Descoperi tehnologii noi, înveți încontinuu. E greu să te plictisești. Dacă totuși o faci, ai mereu opțiunea de a schimba job-ul, de a merge pe un proiect nou, sau provocarea unui proiect personal: un start-up.

De ce ai încuraja o altă femeie să lucreze în programare?
Eu nu încurajez pe nimeni să lucreze în domeniu. Prin tot ceea ce fac, încerc să-i fac pe oameni să testeze înainte să spună acel „nu” categoric. Am auzit de prea multe ori răspunsul „programarea este de viitor” sau „se câștigă bine”, atunci când întreb oameni din domeniu sau studenți de ce sunt aici. Dacă doar pentru asta vrei să faci programare, atunci nu o să aduci nimic valoros prin munca depusă. Este posibil să irosești un talent care ar fi făcut o treabă foarte bună în alt domeniu.

VICE: Cum ai început să lucrezi în programare?
Ana: Am făcut la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și cumva opțiunea asta a fost mereu acolo. Eram la clasa de intensiv informatică, dar în primul an mi-a displăcut complet. Am fost nevoită să fac pregătire ca să îmi măresc media. Aşa am văzut o alta abordare decât la clasă. Am înțeles că informatica nu este despre învățat algoritmi, ci despre un alt mod de a gândi și de a îmbina logica cu creativitatea. După momentul acela am fost absolut sigură că asta vreau să fac mai departe.

Simți că ești la fel de apreciată de profesori cum sunt colegii tăi băieți?
Sunt studentă, în anul doi, la Facultatea de Matematică și Informatică. Nu cred ca m-am simțit vreodată discriminată pentru ca sunt femeie, cel puțin nu pe față.

Totuși, îmi amintesc o întâmplare care rezumă destul de bine experiența unei fete în domeniul tehnic. Eram în prima săptămână din anul întâi la un laborator, terminasem ce aveam de făcut și îl ajutam pe colegul de lângă mine căruia nu-i mergea o problemă. Moment în care profesorul a venit și mi-a spus că dacă nu îmi merge programul să-l întreb pe el, nu să îmi deranjez colegul. Nu e ceva grav, dar e vorba de percepție. La un băiat se pleacă de la premisa ca știe și se pricepe, iar ca fată trebuie să demonstrezi mereu că ești bună și știi ce faci. Dar bănuiesc ca sunt domenii unde și noi facem la fel cu băieții și nu ne dăm seama.

Ai simțit că ai aceleași șanse de a promova, ești plătită la fel de bine, ești luată la fel de în serios ca bărbații cu care ai lucrat?
Când ajungi să muncești deja ești călită și ai cunoscut cam toate tipurile de oameni pe care îi poți întâlni. Sunt puține femei care se duc spre un domeniu tehnic și probabil de aia simțim mai puternic niște nedreptăți. Trebuie doar să învățăm fetele să aibă mai mult curaj, că problema nu este la ele și că au voie sa facă greșeli, dar și că pot face o treabă la fel de bună ca orice alt coleg.

Ce simți că îți aduce în plus experienţa Codette?
La Codette simt că pot să aduc un plus acolo unde eu am simțit un lipsă. Mulți copii au o reținere față de programare, pentru că au senzația că e foarte grea. Încerc să le vorbesc din experiența mea, că am fost și eu în locul lor și că, dacă au puțin curaj, pot face orice.

VICE: Cum te-ai hotărât să participi la workshop-urile Codette?
Cristina: Am auzit despre Codette de la o prietenă, când mi-a spus că se duce la un workshop organizat de fete. Am fost acceptată la un workshop de IoT (Internet of Things), iar atunci nu prea aveam habar ce înseamnă asta. Înainte de a participa, nu consideram că aș putea învăța astfel de lucruri, mă subevaluam. La Codette am învățat ca pot face orice indiferent de vârstă sau sex.

Ce tangenţe ai avut cu informatica înainte de workshop?
Eu sunt clasa a 11-a la un profil intensiv informatică, deci pot spune că informatica este, într-o proporție foarte mare, prezentă în materia pe care o studiez. Acum șase luni, înainte de primul meu workshop, știam câteva limbaje de programare, pe lângă cel învățat la clasă, aveam participări la olimpiada de tehnologia informației și mă descurcam la pagini web.

Cum se desfăşoară un astfel de workshop?
Spre deosebire de o oră la liceu, unde exista un profesor care explică tot, aici sunt minimum cinci profesoare care ne coordonează. Informația e transmisă foarte clar, există o parte de teorie și una practică. La workshopul de IoT, o echipă era formată din două persoane. Faptul că am putut lucra cu încă cineva m-a ajutat să trec peste dificultăți mai repede. Pentru mine a fost o experiență unică.

Cum te gândeşti să valorifici ce ai învăţat?
Codette mi-a oferit un început pe care puteam să îl explorez sau să îl abandonez. După workshopul de IoT, unde am lucrat cu componente arduino și vedeam efectele programării pe ceva fizic, am dorit să descopăr mai mult

Astfel, mi-am comandat câteva componente, am primit și de la un prieten, iar după ce m-am jucat cu tot ce aveam și am înțeles cum funcționează, am reușit să realizez un proiect, care constă într-un sistem de automatizare a casei cu interfață web și m-am calificat la etapa națională a unui concurs, care va avea loc în vară.