Mă prefac că țin post de Ramadan, cum fac mulți tineri musulmani

Am luat un prânz copios, dar familia mea musulmană crede că sunt la fel de flămând ca și ei

de Abe Love; translated by Irina Gache
|
mai 17 2018, 4:00am

Aripioarele Hooters sunt varianta sigură daca nu vrei să fii prins de ceilalți musulmani. Imagine de Keith Trice via Flickr

E Ramadanul și maică-mea e în bucătărie și muncește ca un sclav deasupra aragazului pregătind un mare festin. Ea ține post, deși are 64 de ani și e diabetică. Cât despre mine? Mai devreme am mâncat o ditamai farfuria cu pește și cartofi prăjiți la prânz, dar familia mea musulmană crede că țin post cu ei.

Chestia asta se întâmplă de ani de zile.

În timpul lunii Ramadanului, marea majoritate a musulmanilor, aproximativ 1,8 miliarde, nu dau curs la niciun viciu timp de 30 de zile. De când răsare soarele și până apune, toți musulmanii apți fizic trebuie să „postească”; le este interzis să mănânce, să bea (da, chiar și apă), sa fumeze, să înjure, să vorbească urât și orice comportament sexual. Postul din timpul lunii ăsteia este unul din cei cinci piloni ai Islamului și dacă nu te conformezi regulii nu numai că poți fi ridiculizat de comunitatea musulmană, dar în anumite țări poți să-ți iei și amendă sau să intri la închisoare. Marea majoritate a musulmanilor așteaptă cu nerăbdare Ramadanul în fiecare an fiindcă il văd ca pe o purificare religioasă care oferă un ritm pentru restul anului. Asta dacă tu chiar crezi în asta și o practici, eu unul nu. Dar musulmanii din jurul meu nu știu asta.

Din păcate, eu și mulți alții ca mine urăsc Ramadanul fiindcă reprezintă o altă lună de nesinceritate față de familiile și prietenii noștri. Vezi, sunt multe motive pentru care cineva dintr-o familie de musulmani nu ține post de Ramadan. Se poate să aibă în continuare încredere în religie, dar nu o ia atât de în serios cum ar trebui. Poate crede că postul este mai mult pentru musulmanii tradiționali, iar el se consideră mai degrabă musulman ocazional. Alt motiv ar fi că este posibil să fi abandonat total religia, dar nu a spus încă celor din comunitatea musulmană – ceva cu care mulți tineri din genul ăsta de mediu se luptă, la fel ca și mine. Ca mulți alți mileniali, pur și simplu nu suntem religioși, dar s-a întâmplat să facem parte dintr-o religie care este de fel mai aspră cu ideea de apostazie în comparație cu alte religii din Vest.

Asta rezultă într-o luptă ideologică între generațiile mai bătrâne și cele mai tinere de musulmani care au fost și descrise în cultura pop recentă, de la scena cu mâncatul de bacon în filmul lui Aziz Ansari Master of None pâna la The Big Sick al lui Jumail Nanjiani, în care părinții tipului îl dezmoștenesc pentru că vrea să se însoare cu o americancă albă. Asta se întâmplă în multe case de musulmani, unde primele generații de mileniali au opinii legate de religie care sunt împotriva naturii foarte stricte a Islamului. Ne putem considera musulmani ca identitate, și chiar să fim vocali când vine vorba de discriminarea noastră, dar suntem departe de a practica. Ramadanul pentru noi poate fi extrem de complicat având în vedere că este așa important în Islam. În loc să fim sinceri cu familiile și prietenii noștri, știm că dacă reușim să trecem de luna asta, vom fi ok tot restul anului. Unii s-ar putea să postească doar de dragul de a posti, fără nicio intenție spirituală reală, ci superficial. Alții ar putea să facă pe dracu în patru să-și evite tovarășii musulmani și familiile.

Dar probabil cea mai nesinceră practică este cea pe care o numesc „postitul fals” – să te prefaci că ai postit toată ziua și să-ți ieși din post seara ca și cum nu ai fi mâncat cheeseburgeri dubli și dat pe gât Cola toată ziua. Mulți fac asta ca să păstreze aparențele că sunt încă musulmani practicanți. Fac asta doar ca să evite judecata crudă din partea altor musulmani și clar nu ăsta e rostul postului în Ramadan, care ar trebui să fie de fapt o călătorie de luptă spirituală ca să te apropii de Dumnezeu.

Să ascund față de musulmanii din jurul meu că nu postesc a fost dificil la început, dar e o deprindere pe care am perfecționat-o. Totul depinde de mărimea orașului în care locuiești și câți musulmani sunt în el – cu cât e mai mic orașul, cu atât apar mai multe obstacole. Dacă urmează să te întâlnești cu un musulman pe care îl cunoști, cu siguranță nu vrei să fii prins în timpul zilei cu un latte cu caramel de la Starbucks. Îți vor arunca o ocheadă plină de judecată urmată de dezamăgire. Au fost dăți când a trebuit la propriu să mă uit în stânga și-n dreapta înainte să beau ziua apă la volan prin oraș. Când iau prânzul mă asigur că mănânc la restaurantele de care musulmanii nu s-ar apropia – baruri și restaurantele Hooters sunt mereu o variantă sigură. Evident evită piețele halal și localurile cu falafel. Să zicem că reușești să treci de ziua asta fără să își dea nimeni seama că ai mâncat și băut, acum provocarea finală: trebuie să te prefaci că ți-e la fel de foame la apus cum le este și celorlalți musulmani. Aici poate să își facă apariția vinovăția. Te pui la cină cu toată lumea care a făcut pe bune greva foamei toată ziua; între timp tu ai mâncat un bol imens de chili cu doar două ore înainte. Câteodată unii oameni își pot da seama că nu ai postit doar uitându-te la tine; e ca un al șaselea simț ciudat pe care îl au, iar tu poți doar să speri că nu te vor pârî.

Asta mă pune pe mine și pe alții ca mine într-o încurcătură dubioasă. Fie devenim sinceri și recunoaștem că nu postim și astfel înfruntăm orice consecință, sau continuăm să trăim în minciună timp de o luna de zile în fiecare an. Dar până reușesc să iau o decizie, mă voi bucura de kebabul ăsta de pui cu orez.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE