Poveștile tulburătoare a șase femei care au fost hărțuite constant pe internet și-n viața reală
hartuire sexuala

Poveștile tulburătoare a șase femei care au fost hărțuite constant pe internet și-n viața reală

Poate să fie o experiență îngrozitoare, înfricoșătoare, care să-ți schimbe viața o dată pentru totdeauna.
27.7.18

În fiecare an, femei din Marea Britanie sunt ucise de hărțuitori și agresori domestici – în ciuda faptului că au fost reclamați înainte la poliție. Unfollow Me este o campanie care scoate în evidență problema insuficient reclamată a hărțuirilor și abuzurilor domestice, pentru susținerea solicitărilor asociației de binefacere anti-hărțuire Paladin de a introduce un Registru de Hărțuitori în Marea Britanie. Urmărește toate reportajele noastre aici.

Publicitate

În fiecare an, mii de oameni se confruntă cu o formă sau alta de hărțuire, indiferent dacă e în mediul online sau în realitate. Conform statisticilor de la Biroul pentru Statistici Naționale, 20% dintre femei și 9,7% dintre bărbați cu vârste peste 16 ani din Anglia și Țara Galilor au fost hărțuiți la un moment dat în decursul vieții. Una din 20 de femei a fost hărțuită în Anglia și Țara Galilor doar anul trecut. Fără măcar să știi, cineva din cercul tău de persoane – un coleg, un membru al familiei sau un prieten – ar putea să te urmărească chiar acum.

În ciuda ratei mari de răspândire, prejudecăți despre hărțuire există din belșug. Filmele care-i portretizează pe hărțuitori ca pe niște singuratici duși cu pluta sau care sugerează că hărțuirea este o infracțiune care afectează doar celebritățile, nu fac decât să întărească aceste mituri.

Oricine poate să fie hărțuit oricând – și poate să fie o experiență îngrozitoare, înfricoșătoare, care să-ți schimbe viața o dată pentru totdeauna. Jurnalistele Broadly au stat de vorbă cu șase tipe ca să afle ce-ți trece prin cap atunci când ești hărțuită. Unele numele au fost schimbate pentru protejarea intimității.

Ellie, 20 de ani

A început ca o relație. Mă simțeam ca într-un basm; de parcă fusese dragoste la prima vedere. Eu abia ieșisem dintr-o relație și eram destul de vulnerabilă. În câteva săptămâni, am început practic să ieșim împreună și el era obsedat de mine. Niște prieteni mi-au spus că li se părea exagerat.

Am încercat să mă despart de el de mai multe ori și ne-am și împăcat o dată, pentru că el m-a convins că ceva urma să se schimbe. După ce m-am despărțit de el pentru ultima oară, n-a fost OK cu asta. Nu putea să accepte un refuz. Îl blocam peste tot și el își făcea conturi noi de Facebook ca să îmi dea mesaje sau folosea un alt număr de telefon. Apoi a început să-mi trimită flori. A încercat și să intre prin efracție în apartamentul meu ca să mă vadă.

Publicitate

Devii încordată atunci când primești un singur trandafir pe pragul ușii în fiecare zi, timp de două săptămâni. Eu l-am considerat ca pe-un mesaj că n-avea să plece niciodată. O dată mi-a trimis un ghiveci cu trandafiri, și-a făcut un cont nou de Facebook și mi-a dat un mesaj în care spunea, „Ți-am trimis câțiva trandafiri roșii într-un ghiveci în loc de buchet. Așa poți să-l păstrezi pentru totdeauna și florile n-o să moară. În felul ăsta, o să fiu mereu o parte din viața ta”. Evident că s-au uscat, nu le-am udat nici măcar o dată.

Picătura care a umplut paharul a fost când a început să intre prin efracție în apartamentul meu. A reușit să intre în clădire fără sune la interfon și, când am auzit o ciocănitură la ușă, instinctiv m-am gândit că e el. Dar apoi mi-am zis, Poate sunt paranoică… A spus că am un colet și, dintr-un motiv sau altul, nu i-am recunoscut vocea. M-am gândit, N-o să fiu paranoică, nu pot să trăiesc așa pentru totdeauna, așa că am deschis ușa. Normal că era el.

Am încercat să închid ușa, dar el era în cârje la vremea aia, așa că a folosit una dintre ele ca să o țină deschisă. N-am fost suficient de puternică ca să închid ușa de una singură, dar colega mea m-a ajutat. De îndată ce-a realizat că n-avea să intre, a plecat.

Am început să mă simt ca un animal captiv într-o cușcă. La un moment dat, m-am simțit de parcă n-avea să se oprească niciodată din a încerca să se împace cu mine. A mai vrut să intre în apartament la o săptămână după prima tentativă. Două luni mai târziu a început să-mi trimită mesaje și aia a fost ultima oară când am auzit ceva de el.

Publicitate

Într-un fel, mă simt norocoasă. O mulțime de oameni se confruntă cu hărțuirea și de obicei lucrurile nu se termină cu bine. Când privești în trecut, în acele prime etape ale unei relații abuzive, nu vezi lucrurile pe care le observă alții. Crezi doar că oamenii vor să-ți răpească fericirea. Acum realizez că a făcut lucruri ciudate de la bun început. Îmi amintesc că voia să renunț la facultate în prima zi din cel de-al doilea an, ca să vadă toți băieții că aveam pe cineva.

Beth Rylance, 27 de ani

Am început dintr-odată să observ că primeam o mulțime de notificări pe Twitter de la tipul ăsta. Nu-l întâlnisem niciodată, dar avea peste 50 de ani. Îmi răspundea la fiecare postare pe Twitter într-un fel mai mult decât familiar, de parcă mă cunoștea cu adevărat. Într-un final, am dezactivat notificările. Totuși, într-o zi mi-a trimis un link pe un blog care spunea, „un mesaj pentru tine” și atunci când am dat click, am văzut că postase o scrisoare care îmi era adresată. Zicea ceva de genul: „Simt că trebuie să te întâlnesc, iată numărul și adresa mea de e-mail, te rog să iei legătura cu mine.”

Prietenul meu a spus „trebuie să-l blochezi”, dar eu am dat click din greșeală pe butonul de urmărire când am încercat să-l blochez. M-am panicat timp de o secundă, dar apoi l-am blocat. El a continuat să-mi răspundă la postările de pe Twitter cu „wow” sau „mi-e dor de tine”. Apoi a început să posteze link-uri către clipuri cu mine, în care spunea că sunt femeia lui. A fost înfricoșător. M-am simțit atât de neajutorată, pentru că de fiecare dată când îl raportam pe Twitter, el își ștergea pur și simplu postările.

Foto de Studio Firma via Stocksy.

Îmi imaginam scenariile astea, de tipul: Dacă l-aș vedea pe stradă? Prietenul meu obișnuia să spună, „Ascultă, singurul lucru care te poate liniști în toată treaba asta e că el nu știe unde locuiești, așa că nu va apărea niciodată în fața ușii tale.”

Și, într-o bună zi, chiar a apărut. A fost ca un coșmar devenit realitate.

Publicitate

A fost chiar înainte de Crăciun. A sunat la ușă și am deschis. Era chiar acolo, în prag. Am țipat, am închis ușa și am chemat poliția. Eram îngrozită că avea să plece. Dar când a venit poliția, el era tot în prag, așteptându-mă să cobor.

Poliția mi-a spus că ar putea să-l oblige să semneze un ordin de restricție prin care să nu se mai poată apropia de mine sau să-l aresteze. Am zis „arestați-l”, pentru că dacă a ajuns atât de departe, înseamnă că a umblat prin cartier zile întregi ca să mă caute. Și ofițerului de poliție i-a scăpat că mai făcuse asta și unei alte femei.

El a negat acuzațiile de hărțuire, așa că a trebuit să ducem cazul în instanță. A urmat un proces care a durat cinci luni de la apariția lui în pragul casei mele. Avocații lui au spus că eram într-o relație și au folosit momentul ăla când l-am urmărit din greșeală pe Twitter ca dovadă. A trebuit să le explic judecătorilor și juraților ce este Twitter.

A fost găsit vinovat de hărțuire, a avut un ordin de restricție timp de doi ani, a trebuit să-mi plătească despăgubiri în valoare de 200 de lire și să facă 36 de ore în folosul comunității. N-am mai auzit niciodată de el, Slavă Cerului, dar am fost speriată multă vreme.

Sunt foarte precaută acum. Sunt foarte atentă la ce postez pe social media. Văd oameni care postează story-uri pe Instagram de pe străzile unde locuiesc și distribuie locul în care se află. În momentele alea, eu efectiv mă gândesc, Dacă te-ar urmări cineva, ar putea să apară în locul ăla în doar câteva minute.

Lucy, 29 de ani

După ce ne-am despărțit, am locuit timp de o lună împreună, dar în camere separate. El începuse să suspecteze că mă vedeam cu alți tipi, așa că a intrat pe laptopul meu și mi-a accesat contul de iTunes. Cred că a instalat aplicația Find MyFriends, pentru că apărea în locuri în care eram sau dădea mesaje de intimidare oamenilor care mă contactau.

Își făcea conturi false de Facebook și-i adăuga pe oamenii cu care credea că mă văd. Sau le trimitea mesaje prietenelor lor și le spunea „Iubitul tău te înșală”. Îmi citea și mesajele. O dată a apărut când eram cu cineva într-un bar.

Publicitate

La un moment dat, eram la o întâlnire și el chiar i-a dat un mesaj tipului cu care eram. Și el mi-a spus, „Asta este al naibii de ciudat”. Asta m-a ajutat să înțeleg ce se întâmpla. L-am confruntat și el a recunoscut.

Când am descoperit ce făcea, mi-am schimbat toate parolele. După ce m-am mutat din apartamentul pe care îl împărțeam, a mai existat o recidivare. Am primit un e-mail prin care eram anunțată că cineva mi-a accesat contul de Facebook. Am știu instant că era el. Și-a cerut scuze și mi-a spus că nu poate să se abțină și mi-a trimis niște flori la birou. Eu m-am gândit că e un gest cam de căcat, pentru că este o chestie destul de publică. Toată lumea era ceva de genul „de la cine sunt florile astea?”. A fost nevoie să dau explicații.

Sunt mult mai atentă acum în ceea ce privește setările de securitate ale telefonului meu. Nu-mi las lucrurile în preajma altor oameni. Nu presupune că cineva n-o să-ți acceseze e-mailurile sau contul de Facebook. N-am crezut niciodată că cineva ar putea să-mi facă una ca asta, dar uite că s-a întâmplat.

Ellen, 28 de ani

Tipul ăsta m-a contactat din senin și practic a recunoscut că m-a hărțuit timp de șase ani pe platforme diferite și la diverse locuri de muncă. În e-mail a scris: „Îmi pare chiar rău că te-am hărțuit, eu am fost cel care ți-a trimis mesaje explicite pe Tumblr și a sunat la tine la birou. Am avut o pasiune pentru tine și am lăsat obsesia să întreacă respectul pe care îl nutream pentru tine.”

În tot timpul ăla, am crezut că era ceva la nimereală. Am crezut că hărțuirea făcea parte din statutul de femeie în online sau deținerea unui job care te pune oarecum în vizorul publicului – am lucrat la radio. Dar n-am pus niciodată lucrurile cap la cap.

Publicitate

Primeam mesaje anonime explicite despre corpul meu. Tot el era și tipul care suna la stațiile de radio la care lucram și era evident că cineva se masturba la telefon. Dar celelalte colege de-ale mele aveau povești asemănătoare, așa că am crezut că făcea parte din job.

S-a dovedit că fuseserăm colegi de facultate, deși eu nu-mi amintesc de el. Am fost dezgustată și furioasă atunci când am primit e-mailul pentru că nu eram sigură dacă nu era cumva un fel de joc de putere întortocheat: Încearcă doar să mă facă să reacționez? Este ăsta un fel prin care se excită?

Am mers la poliție, dar incidentul nu era deloc prioritar. I-am rugat să meargă la el la ușă și să stea de vorbă cu el.

Experiența asta a schimbat complet felul în care folosesc Internetul. Abia recent mi-am schimbat setările contului de Instagram înapoi la public și nu încarc niciodată fotografii pe Stories în care să se vadă locul în care sunt. Iar când vizitez orașul în care știu că locuiește, nu-l menționez niciodată pe social media.



Sabrina, 21 de ani

Locuiam cu trei fete într-un apartament la parter și, într-o seară, pe la vreo 3 dimineață, colega mea s-a dus la baie. A auzit ceva, s-a întors și și-a dat seama că era un bărbat la fereastră care o urmărea. Așa că s-a panicat, a dat buzna în cameră și a explicat ce se întâmplase. Apoi o altă colegă de-a mea a intrat și a spus, „E un tip la fereastra dormitorului meu”.

Am început să-l observăm pe același tip cum apărea noaptea în dreptul ferestrelor noastre. Poliția a spus că era probabil un pervers care trage cu ochiul și a lăsat-o moartă. Cineva ne-a contactat și ne-a spus că, de fiecare dată când mergea la muncă dimineața, trecea pe lângă casa noastră și-l vedea pe tipul ăsta că stătea la ferestrele noastre. Asta ne-a făcut să ne temem foarte mult pentru siguranța noastră.

Publicitate

A început să devină din ce în ce mai îndrăzneț. Așa că era acolo dimineața sau chiar încerca să intre pe balcon. De fiecare dată când contactam poliția, el dispărea. Chestia asta a continuat luni de zile și eram speriate să ajungem acasă seara târziu sau să ieșim la anumite ore. Trebuia să stăm cu geamurile închise, chiar și vara. A fost traumatizant și ne-a afectat libertatea. Nu puteai să te simți confortabil în propria casă fără să te temi că cineva te urmărea constant.

Poliția ne-a spus că ar trebui să încercăm să-i facem poze, dar era foarte dificil pentru că nu puteam să-l fotografiem noaptea. Blițul de la telefon se reflecta în fereastră sau ne vedea că luam telefoanele și pleca imediat.

Eu am reacționat mai rău la situația asta decât alte colege de apartament. Mi s-a declanșat sindromul posttraumatic de care am suferit ca rezultat al unor chestii care mi s-au întâmplat în copilărie. A trebuit să mă mut într-un alt cartier ca să scap de situația aia.

Rosa, 25 de ani

Totul a început când aveam 17 ani. Tocmai îmi făcusem cont pe Twitter pentru că voiam să devin jurnalistă. Consolidam o bază de conturi pe care să le urmăresc și, la un moment dat, l-am adăugat și pe tipul ăsta. Și el a făcut la fel. A început să-mi răspundă la multe postări, dar inițial erau doar chestii din cultura pop, așa că nu mi s-a părut nimic neadecvat atunci.

Am înregistrat un podcast și el continua să-mi trimită mesaje în care zicea: „Chiar îmi place sunetul vocii tale”, ceea ce mi s-a părut destul de ciudat. Dar m-am gândit, Nu vreau să fiu nepoliticoasă și să stric o posibilă legătură. Eram așa de tânără încât n-am realizat că era puțin ciudat.

Îmi trimitea mesaje foarte deplasate despre aspectul meu fizic și apoi scria: „Nu vreau să fiu un pervers ciudat”. Mă întreba dacă aștept cu nerăbdare să fac sex la facultate și mi-a spus că-s sexy. Nu îmi mai amintesc exact care a fost picătura care a umplut paharul, dar într-un final l-am blocat, deși nu mi se părea o chestie serioasă pe atunci.

Peste câțiva ani, mi-am dat seama că încerca de fapt să mă inițieze. La un moment dat m-a adăugat pe LinkedIn, ceea ce mi s-a părut foarte ciudat. Citeam de curând comentariile de pe vechiul meu blog și am găsit comentarii de la el, de tipul: „Chiar mi-a plăcut postarea asta”.

Dacă mă gândesc acum, mă cuprinde un sentiment de neliniște. Mă gândesc, Cum ar fi fost dacă m-aș fi întâlnit cu el? Aș fi putut să mă bag într-o situație periculoasă cu o persoană pe care n-o cunosc.

Dacă ești hărțuită și locuiești în România, poți găsi ajutor aici sau aici.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.