Care-i povestea din spatele Fragmente Pop Vol. 1, noul proiect Future Nuggets

Puține materiale lansate în ultimii zece ani în undergroundul românesc au avut același impact ca Sounds of The Unheard From Romania Vol. 1. Chestia asta s-a întâmplat prin 2012, când nimeni nu știa mare lucru despre label-ul Future Nuggets și soundul lor psihedelic total aparte pentru scena din România. Între timp, din tabăra lor au ieșit proiecte care au promovat muzica lui Rodion GA, proto-manelele celor de la Albatros, prin Raze de Soare, manelele psihedelice de la Steaua de Mare și o suită de alte materiale blană.

Label-ul Future Nuggets e cunoscut mai ales pentru că a reușit să promoveze manelele. Au făcut-o la modul cât se poate de direct. Nu s-au sfiit niciodată să apere genul ăsta destul de controversat în România. Și nu au făcut-o doar în interviuri. Oamenii au scos niște piese geniale cu elemente din manele, cum e „Nu e înjoseală”, o piesă care merge fin la petreceri și la nunți și la botezuri.

În prezent, oamenii de la Future Nuggets au decis să meargă într-o altă direcție muzicală. După ce au ajutat la răspândirea manelelor în cluburile underground din capitală, acum vor să facă același lucru și cu muzica pop. Cel mai nou material lansat de ei se numește Fragmente Pop Vol. 1, o colecție de piese in-house de la producători și muzicieni asociați cu label-ul bucureștean.

Cu ocazia lansării noului material, am stat de vorbă cu Ion Dumitrescu, co-fondatorul casei de discuri și un producător extrem de prolific în scena românească, despre muzica pop, direcția label-ului Future Nuggets, ce s-a întâmplat cu manelelectronics și cum reușește să aibă succes în atâtea stiluri diferite:

VICE: De ce v-ați decis să scoateți o compilație de muzică pop?
Ion Dumitrescu: Ideea a apărut destul de organic. Proiecte anterioare ca Raze de Soare sau Ion din Dorobanți au circulat virtual extins, ceea ce a fost foarte plăcut, călătorind departe de orbita celorlalte release-uri FN. Raze de Soare a devenit, spre surprinderea noastră, un mini-fenomen pop, în egală măsură local și internațional. Imediat după Raze de Soare, începuse și proiectul solo al Cosimei care cocheta fără menajamente cu R&B-ul românesc de început de mileniu. Dar era greu de anticipat suita de întâlniri și accidente fericite, descoperiri entuziasmante neașteptate, precum talentul ascuns până ieri, Sarra Tsorakidis.

Mă interesează potențialul limbajelor pop de a scurtcircuita percepția asupra normelor, să ai subtext politic, dar despre care șă nu vorbești explicit, ci pe care să-l performezi. Hituri virale, camuflate sub „divertisment”, ce propun universuri nefamiliare emancipate, cu gust de viitor. Muzică „neserioasă” dar prin care poți urzi naturi noi, ambianțe sonore ciudate, versuri gender-neutral, hiper-salturi temporale prin epoci și nostalgii.

Muzica pop poate fi experimentală, de altfel pe plan internațional, în ultimii zece ani, pare că toate starurile pop împing standardele mainstream, Beyonce, Kanye West, toți caută cel mai nou sistem, cea mai fresh producție. Sunt vânați producătorii cei mai obscuri, beat-urile cele mai provocatoare, neinteligibile, drum-machine-uri și synth-uri analog clasice amestecate cu vocodere și auto-tunere digitale via electro-chaabi sau alte amestecuri irecognoscibile.

Materialul e compus din piese influențate de pop-ul românesc, dar și de cel internațional. Tu cum ai descrie compilația?
Nu știu cum s-o descriu și asta îmi place. Vreau să nu știu din nou, cel mai mult mă stimulează când nu recunosc ce ascult. Când nu pot să încadrez ceva, mă apucă exuberanța. Unele sunt „piese”, mai aproape de structura A-B-A, altele sunt „bucăți”. Compilația nu propune un gen muzical, sau o scenă omogenă în jurul unui „sunet” nou, pentru că ea nu există. Realitatea locală muzicală e un arhipelag, cu artiști-scene. Compilația e mai degrabă o posibilitate, să folosim această platformă (FN), construită din pasiunea mai multor oameni în ani de zile, pentru a sprijini sau inspira producători și producătoare ce nu-și găsesc locul sau platforma.

Fraga și Inana sunt exemple simptomatice pentru contextul românesc, în spatele acestor nume sunt artiști ce au devenit sofisticați și super-personali în producțiile lor și totuși rar își găsesc o scenă în București. Nu prea există infrastructură pentru alte expresii, „ciudate”, pop. Ce să mai vorbesc de Aneb/Plevna, o muzică 2.0 consumată de ani de zile în cercuri foarte restrânse.

Nu-i vorbă de o scenă închegată, activă, să zicem, în underground, care pulsează independent de industria mainstream. E o propunere aproape virtuală, mai degrabă ce-ar putea fi, deși toți artiștii prezenți pe compilație au EP-uri sau chiar LP-uri aproape gata de lansare. Fragmente Pop e doar un periscop la suprafață, nu e clar cât potențial zace în adâncimi, daca sunt adâncimi. Ne (mă) preocupă ce putem să germinăm muzical, într-un context particular, ca cel local, folosind limba română nu ca armură națională ci experimental, de exemplu versuri extrase din vocabularele unor epoci trecute, sau pentru sonoritățile ei cool, ce pot reverbera internațional.

Piesele românești de pe album îmi aduc aminte de pop-ul din anii ‘80 și începutul anilor ‘90. Ce artiști autohtoni v-au influențat?
Cred că variază de la artist la artist. În cazul meu, în ultimii ani, m-am lăsat mai degrabă imersat într-o ambianță, m-am de-snobizat definitiv, și am învățat din contactul cu mulți oameni din jurul meu, comunitatea queer și petrecerile de la Macaz, crew-ul de la „Discotecă”, care în ultimii ani a făcut săpături intense cu descoperiri delicioase. Ar trebui să dau credit multor prieteni și cunoscători din jurul meu, și mai ales Cosimei, pentru expertiza ei de mare anvergură în ce privește pop-ul românesc.

Mai toate piesele sunt despre iubire. A fost o decizie comună să abordați subiectul ăsta sau pur și simplu așa s-a nimerit?
Așa s-a nimerit și e perfect. Căci e vorba despre tot feluri de-a iubi. Lionel Richie spunea într-un interviu: „Love never goes out of fashion.”

E un material in-house. V-ați gândit să colaborați și cu alți artiști pentru acest material? Poate și din trecutul pop al României.
E in-house, dar e un fel de adăpost temporar, in a homeless pop scene. Deja pe compilație sunt cinci producători implicați. Horațiu Șerbănescu (Aneb/Plevna), complicele principal FN de ani de zile, co-producător și co-sfătuitor la multe din piesele de pe compilație. Andreea Fraga (Fraga), și Thomas Höfer (Inana, Porțile de Fier), pe care i-am mai menționat și Matei Vlad (Matteo) pe care voi îl cunoașteți deja bine. În plus Cosima, Anca Pop și Anthony Icuagu, a căror contribuție la piesele lor e fundamentală, de la versuri la linie melodică. Noi suntem deschiși la orice colaborare, dacă are sens. Vârsta, genul și momentul în carieră ne sunt indiferente. Pe lângă „voci”, sper să apară cât mai mulți producători/producătoare din dormitoarele lor, unde să fi gestat în izolare sunete și beat-uri ale viitorului.

Există o șansă să se întâmple asta pe viitoarea compilație?
Absolut, ne-ar plăcea să colaborăm cu nume consacrate locale din orice timp. Dar sunt conștient că sincronizările nu sunt ușoare.

Ce înseamnă pentru tine muzica pop?
Muzica pop e un univers vast care în ultimii 20 de ani a devenit aproape imposibil de cartografiat, cu influențe și schimburi international-outernational, sub-nișe efemere, trend-uri audio-video ce se diseminează instantaneu prin internet. E o amalgamare accelerată de fashion și styling, și îți trebuie atenție si metodă pentru a naviga și a înțelege ceva. Mai ales că în lumea pop dimensiunea audio e cuplată simbiotic cu cea vizuală, care în ultimii ani a fermentat o multitudine de identități-imagini bizare, monștri superbi, apariții glam irecognoscibile, în termeni de gen, cultură, etnii și (ex) rase.

Pop e o cultură de suprafață, de Instagram, care comunică non-cognitiv, prin afect și neo-infantilism. Și poți să fii sofisticat în comunicarea afectivă, să generezi „necunoscut”, ceva primitiv ce intrigă și seduce simultan. Culturile și sub-culturile pop au fost și tărâmul în care s-au putut afirma minorități de toate felurile, și-au câștigat legitimitatea în societate prin formele lor de expresie „minore”; lumea pop a acomodat voci și estetici refuzate de cultura elitelor. Bineînțeles că aceeași funcție o îndeplinește și pentru comunități hiper-conservatoare sau rasiste de-a dreptul, vezi rock-ul creștin sau hip-hop-ul local naționalist-creștin.

Pentru mine a fost un fel de nouă școală. În ultimii ani, cu ajutorul și entuziasmul celor din jur, am fost din ce în ce mai atent la chestii pop. Doar că acum sunt multe straturi de pop, din diferite părți ale lumii, sunt produse ce folosesc mijloace pop dar circulă extrem de redus. În sensul ăsta parcă underground-ul și mainstream-ul se întrepătrund mai profund ca niciodată, global și local. Ascult muzică pop din toate emisferele lumii, manele sunt pop și ele, sunt hibrizi ai globalizării, muzica de club la fel, e o sub-ramură pop, căci tot la divertisment de mase se înscrie.

Ce părere ai despre revenirea muzicii pop din trecut în atenția tinerilor?
Eu mă bucur când întâlnesc oameni care pot gusta din mai multe genuri, care pot aprecia, în aceeași măsură, convenții muzicale variate, fără ierarhii prestabilite, cei care trec nonșalant de la manele la muzică clasică, rock, avangardă sau alte genuri „serioase”. Când renunți la categoria „muzică adevărată”, se deschid mult porți. Cum au ajuns acolo, treaba lor. Relativismul pentru mine e o nouă fundație, abia aștept să văd ce va mai crește nou.

Când a apărut primul Sounds of The Unheard și Steaua de Mare, mulți au început să accepte manelele în forma pe care ați promovat-o voi. Crezi că după lansarea Fragmente Pop se va întâmpla același lucru? Lumea va ajunge să aprecieze și mai mult muzica pop dacă e prezentată într-o formă mai low-fi?
Low-fi-ul are deja tradiție în universul pop. Sunt proiecte „de dormitor” care au rupt piața. Nu e așa previzibil și nici nu m-a preocupat precis care mai e nivelul de acceptare al manelelor, poate nici nu e posibil realistic. Vedem (văd alții) în timp. Și mai mult cu volumul 1 Fragmente Pop, care nu are o relație specială cu niciun gen în particular. Cred că fiecare proiect sau artist va avea un destin diferit.

Ce-i drept, muzica pop românească de mare acoperire nu s-a racordat la avântul experimental, pare că nu-și permite riscuri estetice, e un „sunet de radio”. De multe ori, case de discuri precum Roton, Global Records sau Hahaha reproduc la nesfârșit rețete. Se lucrează pe formule de producție care, la un moment dat, au dat rezultate, dar care azi, deși „compresate” la maximum, par relativ epuizate. În ciuda faptului că trei-patru case de discuri au monopol pe întreaga industrie autohtonă, studiourile lor pare că produc tot la supraviețuire, alert, frenetic chiar, piese și voci pe același profil, lansate repede la test pe YouTube. Poate nu se aventurează stilistic și pentru că soliștii sau aspiranții cântăreți plătesc de obicei mii de euro pentru o piesă, iar casa de discuri trebuie să livreze; e la noroc, ca la „păcănele”, cum zicea cineva. Și atunci șablonul devine asfixiant.

S-au terminat experimentele cu manelelectronics? Care-i viitorul unor formații ca Raze de Soare sau proiectul tău Ion din Dorobanți?
Experimentele nu s-au terminat, s-au sintetizat, adică nu mă interesează maneaua per se, ci forme noi care conțin, în diferite proporții, genurile ingurgitate de-a lungul timpului. Cred că în primă fază se numește fusion, cum ar putea fi descris proiectul Steaua de Mare, iar în timp, devine parte din subiectivitatea ta, devenim sinteze, sper cât mai incitante, complexe. Cu „manelectronics” la pachet, deși termenul nu e foarte corect.

Pe lângă tot ce ai făcut cu Steaua de Mare, Raze de Soare, producția de pe Fragmente Pop și multe alte proiecte la Future Nuggets, ai scos și niște piese techno cu pseudonimul Utopus la sub-label-ul P-Balans. De unde vine dorința asta de a merge în mai multe direcții muzicale?
Nu știu de unde vine, dar e acolo. Îmi dau cumva reset trecând de la un gen la altul, deși se amestecă cumva. Dar Utopus e dedicat muzicii de club, într-o convenție relativ clară. Îmi place să fac și să pun muzică de dans. Îți găsești sensul foarte ușor și plăcut.

Ce urmează pentru tine din punct de vedere muzical, pop, techno sau manele?
Toate cele de mai sus, îmi place deriva estetic-afectivă, dar îmi plac și poziția și funcția producătorului, cu o viziune macro, îmi plac întâlnirile cu alte lumi. Îmi place să gândesc post-genre. Abia aștept să nu știu ce urmează!