Există o mare diferență între anxietate și a fi anxios când ești într-o relație

Societatea are o problemă cu anxietatea, în sensul că ai ajuns să asociezi termenul „anxietate” cu un spectru atât de larg de sentimente și situații încât nu mai ești sigur ce înseamnă. Cele două autoare ale acestui articol suferă amândouă de anxietate și nici măcar nu știu ce înseamnă!

Totul e relativ și oribil, într-adevăr, dar există o diferență între starea de panică atât de nasoală încât o confunzi cu un atac de cord și panica pe care ți-o dă un inbox prea plin cu mesaje. Apoi mai e și depresia, care pare să cuprindă orice de la blocaje fizice și fiert în suc propriu până la starea pe care o ai după o ceartă nasoală cu iubita.

Cu toții neglijăm aceste diferențe mai subtile sau mai puțin subtile, dar cel mai mult face chestia asta media, care pune la grămadă cazurile gestionabile cu cele cronice grave. De curând, The Metro a făcut fix chestia asta când a publicat un articol despre cum șase persoane cu probleme de sănătate mintală și-au găsit perechea.

Ceea ce începe ca o încurajare bine intenționată, ca să ne reamintească nouă, celor depresivi și anxioși, că n-o să murim singuri așa cum credem, se transformă rapid într-o serie de povești demoralizante care sugerează că ar trebui să fim recunoscători că nu suntem părăsiți pentru că nu vrem să intrăm într-un bar aglomerat. E greu să discerni ce se întâmplă cu persoanele intervievate, pentru că niciuna dintre ele nu intră în detalii dincolo de „partenerul meu nu e dobitoc cu mine”. Articolul ar fi trebuit să se numească „Șase persoane descriu minimum necesar de care ai nevoie de la o relație”.

Scenariile prezintă cele mai populare descrieri ale anxietății și depresiei întâlnite în media, în care e un mare stres să alegi imaginile potrivite pentru Tinder, de exemplu. Adevărat, poate fi nasol să te expui când ești deprimat, mai ales că n-ai avut nici energia să te speli pe cap, dar astea nu sunt lucruri cu care poate rezona publicul mainstream.

Bineînțeles, nimeni nu merită să fie admonestat că suferă „doar” de o anxietate ușoară; toate problemele de sănătate mintală sunt nasoale. Și indiferent unde te încadrezi în acest spectru, cu toții avem în comun sentimentul că suntem o povară, ceea ce înseamnă că orice act simplu de decență umană ne face să izbucnim în plâns – așa cum se întâmplă în articolul din The Metro.

Iar articolul ăsta nu e singurul care întărește această noțiune. Teama și rușinea internalizată provocate de sentimentul că nu ești demn de iubire sunt sentimente foarte răspândite printre persoanele cu probleme de sănătate mintală – și ne pricepem de minune să accentuăm și noi chestia asta. Totuși, cu toții merităm pe cineva care să ne iubească. Așa că am scris despre niște scenarii tipice de relații și posibile variante de reacții la ele, în funcție de locul în care te încadrezi în spectrul de care vorbeam.

VERSIUNEA METRO

Cristi aka „alesul” a fost lângă tine și la bine și la greu și ți-a oferit îmbrățișări sau liniște stoică, în funcție de caz. Sincer, nu știi ce te-ai face fără el! Acum băiatul tău minunat ți-a adus ceaiul tău preferat pentru că ai fost anxioasă în ultima vreme. Face ceai pentru amândoi și te întreabă dacă te simți mai bine și tu trebuie să spui „da” ca să nu-i rănești sentimentele.

REALITATEA DE CĂCAT, PENTRU CĂ METRO NU REFLECTĂ DELOC SPECTRUL MAI SUS MENȚIONAT:

Un pachet de ceai costă sub zece lei, pe când o ședință de terapie în care să poți vorbi despre problemele din relația ta costă cel puțin o sută de lei.

Știi că n-ar trebui, dar faci o glumă dubioasă despre cum ceaiul ți-a luat deodată anxietatea cu mâna și lui Cristi îi pică prost. Acum e trist. L-ai stricat pe Cristi. Îți ceri scuze, ești doar obosită și seara continuă. Până dimineață o să treacă, dacă nu cumva ești prea deprimată să mai faci sex.

REALITATEA ȘI MAI DE CĂCAT CARE NU E NICIODATĂ ANALIZATĂ PENTRU CĂ NU E DELOC AMUZANTĂ:

Cristi: La ce oră vrei să ne vedem? Am rezervat masa pentru ora 8 :)
Tu: Hm, te superi dacă nu ne vedem în seara asta? Chiar mă simt groaznic x
Chris: Aw :( np, vrei să vin eu la tine?
Tu: Nu.

VERSIUNEA METRO

I-am spus iubitului meu că sufăr ocazional de problema mentală numită „depresie”. El a căutat pe Google despre asta și uite că încă suntem împreună, doi ani mai târziu. Nu mai e nimeni ca el, ce mă bucur că mi-am întâlnit cel mai bun prieten.

REALITATEA DE CĂCAT:

Te înțelege, poate și rezonează și încercați amândoi să luptați pentru relație. Dar entuziasmul inițial provocat de site-uri superficiale de psihologie începe să scadă pe măsură ce simptomele tale se transformă în trăsături de personalitate. Când te trezești într-o noapte și îl vezi cum fumează o țigară cu ochii în tavan, te întrebi dacă nu cumva calculează câți ani din viață îi mănâncă stresul din relația voastră.

REALITATEA ȘI MAI DE CĂCAT:

Ai fost diagnosticată prost de atâtea ori încât nici nu mai știi ce e în neregulă cu tine. Dar nu-i nimic, partenerul tău a văzut filmul Stephen Fry: Viața secretă a unui maniac depresiv și și-a făcut o idee despre bipolaritate. „Măcar nu te plictisești niciodată!”, îți aruncă vesel. „Măcar ai despre ce scrie.” Cinci minute mai târziu, te privește neputincios cum urli că vrei să te lobotomizezi cu ustensilele de bucătărie. Măcar nu se plictisește cu tine!

VERSIUNEA METRO

„Urma să avem a șasea noastră întâlnire într-un nou bar din oraș și mă simțeam anxioasă. El nu știa de problemele mele cu anxietatea, ceea ce mă panica și mai tare. Dar l-am rugat să ne vedem în alt loc decât barul pe care îl alesese el și i-am explicat că am atacuri de panică… și yey, s-a întâlnit cu mine și a șaptea oară!”

REALITATEA DE CĂCAT:

Încă din prima zi, Marius mi-a înțeles problemele. Dacă sunt foarte anxioasă, e dispus să ne întâlnim într-o locație alternativă, atâta timp cât nu e foarte departe de prima locație. Eu sunt genul care are atacuri de panică în drum spre evenimente și se ascunde în boscheți până trece. Uneori, el urlă la mine din frustrare când încep să hiperventilez și mă întreb dacă nu cumva trecătorii cred că sunt într-o relație abuzivă. Când întârzii la întâlnirile cu prietenii, el face referințe pasiv-agresive la comportamentul meu. Dar cu toate astea, rezistă, e un dulce.

REALITATEA ȘI MAI DE CĂCAT:

Ce întâlnire în oraș, lol! Ne întâlnim acasă. Probabil nu-l deranjează să aștepte o oră în camera mea cât timp eu mă autoconving să fac duș măcar în părțile esențiale în caz că facem sex (ha ha ha, sigur!).

VERSIUNEA METRO

Ia uite ce drăguț e Cristi din nou! A mai făcut un ceai de mentă și ți l-a turnat într-o cană pe care scrie Keep Calm and Breathe! E un înger.

REALITATEA DE CĂCAT:

Îi dai mesaj iubirii vieții tale de pe veceu și îți ceri scuze că îl lași să te aștepte atâta, dar ai o problemă. El e un finuț și nu te părăsește, deși ai menționat despre funcția de defecare a corpului, dar ți-ai dat seama că de acum o să fie stresat să mai faceți sex anal.

REALITATEA ȘI MAI DE CĂCAT:

Ai senzația că o să te caci pe tine în clipa asta. Chiar acum, în autobuzul 105. Îi spui asta partenerului. Printr-un miracol, nu te caci, dar ești totuși disperată și îl rogi să se uite dacă nu cumva te-ai pătat la spate pe blugi.

VERSIUNEA METRO:

Nu m-am priceput niciodată să-mi exprim sentimentele, dar din fericire mă simt susținută de partenerul meu minunat care nu se înfurie pe mine când îmi exprim o emoție negativă.

REALITATEA DE CĂCAT:

Fiecare interacțiune, oricât de mică, necesită cel puțin două ore de explicații ca să ne asigurăm că suntem pe aceeași lungime de undă. Tot e mai bine decât să nu comunicăm deloc. Acum două zile a făcut o glumă despre cum n-o să reușim niciodată să avem o zi fără o discuție de-a noastră interminabilă, iar eu râd, dar știm amândoi că el vorbește foarte serios și ăsta e adevărul.

REALITATEA ȘI MAI DE CĂCAT:

În funcție de cum te simți în ziua respectivă, comunicarea poate însemna liniște totală sau un șir incoerent de 48 de mesaje despre tatăl tău. Uneori liniștea e de aur. Uneori liniștea e de aur un weekend întreg.

Și totuși, e important să ajungem la concluzia mult dorită și binefăcătoare – cu toții merităm să ne găsim perechea. Și tu meriți un Cristi. Chiar dacă te-ai căcat pe tine.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.