Publicitate
Facebook

Dacă vrei ca Facebook să nu mai fure informaţii despre tine, treci pe Firefox

Mozilla, compania din spatele Firefox, a reacționat agresiv la scandalul în care e implicat Facebook, de aceea a introdus o nouă protecție pentru utilizatori și a renunțat la reclamele sale de pe platformă.

de Kaleigh Rogers
29 Martie 2018, 4:00am

Imagine via Pexels

Ca urmare a scandalului în care e implicat Facebook, mulți utilizatori abia acum își dau seama cât de viclene sunt tehnicile prin care rețeaua socială le colectează datele. Facebook strânge informații despre utilizatorii săi chiar și când nu sunt pe site, d-aia Mozilla a introdus un nou plugin pentru browser care oprește fix asta.

„Are o valoare enormă dacă reușești să legi informațiile astea de profilul tău de Facebook, d-aia rețeaua socială are o rețea de trackeri în diverse site-uri”, a scris Mozilla într-o postare de blog despre noul plugin. „Codul ăsta te urmărește fără să știi și e adesea imposibil de determinat când e dată mai departe informația.”

Noul plugin, numit Facebook Container, blochează trackerii ăștia prin ștergerea cookies-urilor de la Facebook și te scoate de pe site. Data viitoare când intri pe Facebook, se va deschide un tab special (sau „container”) din care te poți loga separat de restul din browser. Asta urmărește să limiteze ce informații pot fi luate de Facebook de la utilizatorii săi când umblă pe net și care erau de regulă folosite la reclame. El nu împiedică vreo strângere de date care are loc pe Facebook, dar dacă încă nu ești pregătit să-ți ștergi contul, e o cale prin care să controlezi informația pe care o dai rețelei de fiecare dată când ești online.

Mozilla a reacționat rapid la scandalul Cambridge Analytica, mai întâi a publicat o petiție în care cerea o protecție mai bună a datelor pe Facebook, după care a anunțat că va pune „pauză” reclamelor de pe site. Noul plugin e cel mai recent efort al companiei de a întări propria reputație în privința intimității pe baza coșmarului Facebook-ului.

Tagged:
Scandal
plugin
browser
protectie
Cambridge Analytica
extensie