Am vorbit cu americanul de culoare care i-a făcut pe 200 de membri KKK să plece din clan

Un american de culoare, în vârstă de 60 de ani, îmbrăcat într-o cămașă turcoaz și cravată, ține în mână o mască albă a unui membru Ku Klux Klan (KKK). Zeci de tineri din toată lumea cască ochii, îi fac poze și îl filmează. Suntem la conferința „Față în față” din Bratislava, unde învățăm cum să creăm punți de dialog între oameni cu păreri ferme și total opuse. Cam ce vezi că se întâmplă azi pe internet (doar că mult mai grav, IRL). Dacă ți se pare utopică partea asta cu dialogul, povestea lui Daryl Davis o să-ți arate că mai există speranță pentru umanitate.

Daryl Davis e un muzician din SUA care cântă blues și R&B și care a stat de vorbă personal cu sute de membri KKK și i-a făcut pe aproximativ 200 dintre ei să abandoneze mișcarea.

Totul a început când Daryl avea zece ani și a fost la o defilare în Belmont, Massachusetts, cu grupul cercetașilor din care făcea parte. În timp ce flutura încântat steagul, câțiva oameni de pe margine au început să arunce cu pietre și sticle în el. S-a gândit atunci că oamenii au ceva cu cercetașii, nicidecum că îl ochiseră doar pe el - singurul copil de culoare din grup. Când ceilalți elevi și profesori l-au încercuit ca să-l apere de violențe, micul Daryl i-a întrebat pe profesori ce aveau oamenii de pe margine cu ei, dar n-a primit niciun răspuns. Când a ajuns acasă plin de zgârieturi și vânătăi, părinții l-au întrebat cum a reușit să cadă. „N-am căzut, ne-au atacat cu pietre și sticle”, le-a spus el.

În acea seară, Daryl a aflat pentru prima dată de la părinții lui ce înseamnă rasismul. Explicația părinților l-a zguduit: nu putea să înțeleagă cum simpla culoare a pielii lui poate trezi atâta ură. Din acea seară, Daryl a început să-și pună o întrebare: „Cum poți să mă urăști fără să mă cunoști?”. Când a ajuns la liceu, a citit tot ce se putea despre neo-nazism și KKK, doar-doar va găsi răspunsul la întrebarea care îl măcina de atâta vreme.

Mai târziu, a absolvit facultatea de muzică și a devenit artist, dar întrebarea lui a rămas ca un refren pe care nu îl putea duce până la final. A decis să se ducă chiar el să stea de vorbă cu membri KKK și să fie astfel primul american de culoare care scrie o carte despre Ku Klux Klan. Daryl nu doar că a scris cartea, pe care o reeditează anul ăsta, ci i-a făcut pe mulți dintre cei cu care a stat de vorbă să părăsească clanul din care au făcut parte o viață. Spune că a convins în mod direct 60 dintre ei, și indirect peste 200. Acasă are robele și măștile a cel puțin zece dintre ei și în viitor își propune să deschidă un muzeu în care să le expună.

După ce l-am auzit pe Daryl la conferință, am stat de vorbă cu el despre cum reușește să facă o astfel de muncă, într-o perioadă în care rasismul și hate speech-ul au reînflorit.

Documentarul „Accidental Courtesy: Daryl Davis, Race & America”, care urmărește activitatea pianistului Daryl Davis, poate fi vizionat și pe Netflix România.

VICE: Spuneai că ignoranța poate fi tratată prin educație, dar în cazul prostiei, nu mai e nimic de făcut. Și ai zis că prost e cel care are educație, dar o folosește greșit. Ce părere ai despre Alt-right, având în vedere, că Richard Spencer, liderul mișcării e un om educat?
Daryl Davis: El e un oportunist. O mulțime de oameni sunt oportuniști. Atât negrii, cât și albii își exploatează semenii. El e suficient de deștept încât să știe să facă asta, dar nu e atât de deștept când vine vorba de țara lui, de istoria țării lui. Faptul că mergi la Harvard nu te face inteligent din punct de vedere empiric, ci doar din punct de vedere academic. La Harvard nu înveți despre cultura ta sau despre oamenii din țara ta, pentru că la Harvard merge doar elita. Așa e și cu Donald Trump. El nu cunoaște oameni obișnuiți, el știe doar miliardari cu care eu sau tu nu intrăm niciodată în contact. Deci, Richard Spencer știe cum să manipuleze oameni ca să se îmbogățească. El profită de ignoranța și de frica unora față de alții și le împuie capul cu chestii rasiste.

Ai încercat să vorbești și cu el sau cu alți membri Alt-right?
Am vorbit cu câțiva dintre ei, cu el nu am vorbit încă, dar o s-o fac în curând, pentru că s-a mutat aproape de casa mea.

Ce o să-i spui lui Richard Spencer?
Același lucru pe care îl spun tuturor: „Explică-mi de ce crezi că ai dreptate, nu îmi spune părerea ta, vreau dovezi că eu sunt inferior. Dacă vrei să-mi spui părerea ta, e OK, pot s-o ascult, dar dacă vrei să te cred, trebuie să-mi arăți dovezi, pentru că eu le am și pot să ți le arăt”.

Cum faci să îi asculți pe acești oameni atât de bine?
Spencer a fost învățat să fie rasist prin dialog, deci dacă poți să înveți ceva prin dialog, tot prin dialog poți să-l dezveți. Eu sunt cel care dezvață. Pentru asta folosesc dialogul. Eu prezint idei, nu îți spun că trebuie să te oprești, să te schimbi, doar îți arăt fapte și apoi tu te gândești la ele. Când ajungi acasă și te documentezi, zici: „Hmmm, Daryl avea dreptate. Deci ce fac? Continui să cred într-o minciună sau încep să cred în adevăr?”. Și gândul ăsta începe să te macine. Dar există consecințe, pentru că toți prietenii tăi cred în această minciună. „Deci renunț la ei? Dar ei sunt prietenii mei. Dacă cred în adevăr, ei n-or să mă mai vrea în grupul lor. Deci, continui să umblu cu oameni plini de ură sau le spun: băi, greșim?” Așadar, e un efort. Dacă mă schimb, renunț la toată puterea pe care o am. Acum toată lumea se uită la mine: „Sunt Richard Spencer, sunt regele mișcării Alt-right, oamenii mă urmăresc. Deci renunț la puterea asta?” Asta le spun, îi fac să-și pună întrebări.

Cum te anunță membrii KKK că vor să iasă din clan?
Odată un tip mi-a zis să ne vedem la cină. Când ne-am întâlnit, el se tot fâstâcea, nu știa cum să-mi spună, pentru că până atunci fusese foarte înverșunat. Și până la urmă mi-a spus: „Știi, Daryl, m-am tot gândit și trebuie să ies de-aici. Treaba asta nu-mi face viața mai bună, eram plin de ură, chestia asta mă roade, știi?”. L-am întrebat cum a ajuns la concluzia asta. „Păi, de când am început să ies cu tine, simt ura pe care o au prietenii mei față de mine, doar pentru că sunt prieten cu tine. Ei fac cu mine exact ce făceam eu cu tine sau cu altcineva.” Deci, câteodată se întâmplă prin exemplu personal.

Ce diferențe ai observat între argumentele femeilor din KKK cu care ai vorbit și cele ale bărbaților?
Femeile sunt considerate inferioare. Clanul este foarte misogin. Femeile din clan nu ajung niciodată în poziții importante. Ele sunt secretare sau recrutează noi membri, nu ajung niciodată în top și sunt ok cu asta. Când am făcut interviuri cu femei din clan, le-am întrebat:

„Tu nu vrei să fii egală?”. Mi s-a răspuns: „Știi, asta e o lume a bărbaților”. Ele acceptă asta, și sunt foarte servile. Pentru mine asta e o nebunie.

Ce îți spun copiii membrilor KKK?
Ei repetă ce aud de la părinți, că doar păstrează tradiția familiei lor. Nu pot să vin eu și să spun: „Taică-tu e un prost”. Nu vreau să-i întorc pe copii împotriva părinților lor. Dar, cam la două-trei conferințe din zece, după ce-mi termin discursul, studenții vin la mine, vor să atingă roba sau să-mi mai pună o ultimă întrebare. E însă o fază care se tot repetă: o fată sau un băiat așteaptă singuri în spatele sălii. După ce pleacă toți ceilalți, vin la mine și îmi spun: „Hey, Daryl, mi-a plăcut discursul tău… bla bla bla. Știi, mama face parte din clan” sau „tata face parte din clan, iar eu studiez aici la Universitatea din Alabama și iubitul meu e din Pakistan” sau „ies cu o tipă de culoare” sau „iubitul meu e evreu și nu pot să-l duc acasă, pentru că ai mei o să mă omoare”. Ei au acest secret pe care nu pot să-l spună nimănui, dar îi arde, așa că trebuie să-l dea afară.

Și ce-i sfătuiești să facă?
Să fie sinceri. Când ești în casa alor tăi, trebuie să respecți faptul că e casa lor. Dacă ei nu vor o persoană de culoare la ei în casă, nu le aduce una, pentru că e casa lor. Dar trebuie să fii sincer, trebuie să le spui că da, ai prieteni de culoare, că iubitul sau iubita ta e de culoare sau evreu etc. Într-adevăr, n-o să fie ușor, dar trebuie să fii sincer cu ei. Și apoi spune-le: „V-ați dorit să am o educație bună, m-ați trimis la facultate, iar eu asta fac, învăț ceea ce voi nu știți.”

În România, rasismul e îndreptat către romi. Cum crezi că ar trebui să vorbească o persoană non-rasistă cu una rasistă, ca dialogul dintre ei să fie eficient?
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci e să știi totul despre acea cultură. Învață de ce oamenii sunt împotriva romilor, învață cultura romă, pentru că ce fac ei e să ia un lucru despre romi care e negativ, iar acela poate fi adevărat. Poți să găsești un rom care fură? Desigur. Dar poți să găsești și un ne-rom care fură? Desigur. OK. Deci trebuie să-i zici: „Tu îți bazezi toată ideologia pe un stereotip și generalizezi pornind de la un incident, iar asta nu-i ok, pentru că sunt oameni la fel ca tine care fac exact același lucru. Cum îți explici asta?”. De obicei, noi încercăm să-i protejăm pe cei ca noi. Deci, dacă ești alb și vezi un rom sau pe cineva de culoare că e discriminat, nu trebuie să zici: „nu-i problema mea, eu nu sunt rom, nu sunt de culoare, nu sunt evreu. Nu mă bag”. Nu, trebuie să ne opunem.