Muzică

Am vorbit cu Spike despre ultimul lui album, născut din depresie

„Propaganda” nu ține de niciun label și poartă amprenta personală a artistului.
spike
Spike. Fotografie de Paul Aioanei via pagina lui Spike de Facebook

De câteva săptămâni, aud „Manele” peste tot. Manele, manele, manele. E vorba de hit-ul lui Spike, lansat la începutul lui noiembrie, care până acum a ajuns cea mai hot piesă din România, în trending pe YouTube, cu peste patru milioane de vizualizări. Un număr în creștere, pentru că joia trecută a ieșit și videoclipul, tot o capodoperă:

Serghei Mizil, coaie. Și o roabă plină cu semințe.

Popularitatea piesei nu e o surpriză. Are toate elementele unui hit. Un instrumental blană, versuri ironice, cadență de trap și un refren super simplu, în care Spike repetă constant „manele”. Cum să nu prindă la român? Dar asta nu e toată povestea. Bucata asta nu e despre manele în sine. E un comentariu fin la adresa societății noastre. Un fel de „ăștia suntem, hai să nu o mai dăm la modul ipocrit, cu toții ascultăm manele”. Poți asculta piesa live, sâmbătă, 15 decembrie, când artistul va cânta la Arenele Romane, în București, în cadrul finalei concursului Battle MC.

Publicitate

Ea face parte din cel mai nou album al rapperului, Propaganda, născut din depresie și lansat independent acum o lună. O ocazie foarte bună să-i dau lui Spike un telefon, ca să aflu cât de greu i-a fost să-și revină din boala generației noastre.

Albumul Propaganda, despre care Spike spune că e ca un puzzle și trebuie ascultat tot, ca să-i înțelegi mesajul

VICE: Ești printre puținii artiști din România care vorbesc deschis despre depresie. Cum e să treci peste suferința asta și să ai succesul ăsta?
Spike: E minunat. Chiar minunat. Nu pot să descriu sentimentul. Oamenii care trec prin depresie știu că liniștea care urmează după suferință e de nedescris. Cumva depresia a împins și materialul ăsta în față. Altfel nu ai cum să-ți revii.

Ești un om renascentist. Producător, rapper și regizor. Crezi că stresul născut din activitățile astea a dus la depresie?
Cred că da. Am căutat să găsesc ce vreau să fac. Nu știu cum funcționez eu în momentul de față, care e rolul meu în generația asta. Încă nu m-am analizat sau nu m-am descoperit atât de bine încât să știu ce m-a dus în punctul ăla. Dar mi se pare că marea majoritate a generației noastre suferă de depresie. Ce facem, cum facem, nu ne găsim locul. Într-un fel, incertitudinea asta a dus la depresie. Dar asta m-a și salvat. În sensul că am făcut albumul ăsta post-depresie și în secunda în care îți iese, ajungi să transformi energia aia într-una pozitivă, care te va ajuta de acum înainte. Tot timpul când o să am momente în care o să mă simt rău, o să mă gândesc la momentul ăsta. Nici nu știu cum să pun asta într-o piesă, ca să fie un medicament pentru oameni.

Publicitate

Ai vorbit despre faptul că ai avut atacuri de panică și că ai făcut terapie un an. Explică-mi cum a fost perioada aia pentru tine.
Am avut atacurile de panică înainte de depresie. Eu nu știam atunci ce e un atac de panică. Prima oară am crezut că am o problemă și că o iau razna. Și e nasol, că nimeni nu-ți spune nimic. Pentru că nimeni nu știe ce ai. Trebuie să mergi să discuți cu oameni care știu ce-i un atac de panică. Pur și simplu stai și le suporți. Și e nasol rău de tot. Dacă atacurile de panică ar fi o armă, eu nu aș folosi-o împotriva nimănui de pe planeta asta.

Ți-a fost greu să te deschizi altor oameni în perioada aia? Mai ales că ești rapper și toți asociem asta cu un anumit fel de personalitate.
Dacă te referi la o personalitate dură sau cu mult tupeu, eu am încercat să spun în fiecare interviu că sunt cât se poate de retras, introvertit și sensibil. Pe mine m-a tăvălit pe jos perioada aia și practic m-am dus la Dragoș (Grasu XXL), care mi-a zis „du-te la un psihoterapeut, vorbește cu cineva, pentru că trebuie să vorbești”, și cam de acolo a pornit. În secunda în care problemele astea au venit peste mine, am căutat ajutor din toate direcțiile. E foarte important. Și mi se pare că trebuia să fac asta mult mai devreme. Probabil nu ajungeam acolo, dacă vorbeam mai devreme cu cineva.

În momentele în care ai suferit cel mai mult, te-ai gândit vreodată să renunți la muzică?
Da. Eu tot timpul am ținut muzica pe post de hobby, m-am gândit că după o anumită vârstă nu o să mai pot cânta hip-hop. Aveam eu perspectiva asta asupra hip-hop-ului, că după o vreme nu mai are rost. Dar după ce am trecut prin perioada asta și a ieșit și albumul ăsta, pentru mine nu mai e hip-hop, e muzică pur și simplu. Automat muzica se va mula pe evoluția mea în timp. Nu mai am chestia aia că o să fac hip-hop la 45 de ani. E pur și simplu muzică.

Publicitate

Crezi că artiștii sunt mai predispuși la probleme de sănătate mintală? Și îi ajută să fie mai creativi, dacă e să găsim o parte pozitivă în chestia asta?
Depinde de cum ești tu, de educație, de viață, de unde ești, de ce ai făcut. Să știi că te ajută să fii creativ, dacă treci prin chestia asta. Dar nu știu dacă creativitatea vine de aici sau invers. Mă gândesc că e ca și cum ai fi într-o relație și scrii o piesă de dragoste. Starea aia te împinge să scrii niște lucruri pe care nu le-ai scrie în mod normal. Dar nu mă refer doar la depresie, ci la orice stare emoțională puternică.

Este suferința un preț care merită plătit, ca artist?
Da, e un preț care merită plătit. Care merită plătit ca om. Te călește în ultimul hal și te trezește la realitate. Te scutură foarte violent. Crești, trăiești, îți faci o părere despre societate, crezi că lucrurile sunt bătute în cuie și, la un moment dat, te trezești că nu e așa. Că, de fapt, realitatea e alta și trebuie să iei în calcul toate perspectivele. Despre asta e vorba, îți faci o părere personală despre lucruri, te auto-îndoctrinezi, și nu merge. Atunci trebuie să iei o decizie. Încerci să înțelegi mai departe sau rămâi aici, frustrat pe propriile păreri?

Te-au contactat și alți artiști din industria muzicală românească care suferă de depresie, după ce te-ai deschis în presă?
Da, foarte mulți. Și asta m-a liniștit. Doamne, Dumnezeule, mi-am dat seama că, în primul rând, nu sunt singur. E OK că nu ești singur în treaba asta. Și cred că am reușit să îi ajut, apropo de atacurile de panică. Am putut să le zic ce să facă și unde să meargă. Dar cred că la fiecare funcționează diferit episoadele astea.

Publicitate

Ai demonstrat că se poate reveni din depresie. Mai mult, în prezent ai cel mai mare succes din cariera ta de până acum. Ce sfat le-ai da oamenilor care se luptă cu probleme legate de depresie?
Măcar să înțeleagă despre ce e vorba. Să știe unde să se ducă. Mă gândesc că e nasol când se întâmplă, mai ales la adolescenți. Ei nu știu că trebuie să mergi, să discuți, să expui problema. Nu e sfârșitul lumii. E foarte important să-ți dai seama de asta, pentru că e greu în momentul ăla să realizezi că o să fie mai bine. Cu cât vorbești mai deschis, cu atât mai mult te înconjori de oameni care înțeleg situația și care te pot ajuta.

Care-i povestea piesei „Manele”?
A pornit de la instrumentalul făcut de producătorul Vlad Lucan. Când am auzit prima dată beat-ul, am zis: „Manele, manele”. Și am tras rapid la microfon refrenul, apoi am mers acasă și am apucat să scriu strofa. În secunda în care am început să fac asta, mi-am dat seama că nu poate fi doar despre manele, trebuie să fie mai deep, și la propriu și la figurat. Și am încercat să o duc în direcția asta. Versiunea finală a ieșit după trei încercări. Prima a fost mult pe caterincă, fără mult substrat, a doua era cu prea mult substrat. La a treia am găsit un echilibru.

Tu ce părere ai despre manele?
Mi se pare că e un gen muzical la fel ca oricare altul. Nu îl ascult. Și la manele, la fel ca în orice gen, există muzică bună sau proastă sau leneșă, mai degrabă. Fiecare cu genul lui. Dar este muzică la urma urmei. Toți ascultăm manele.

Publicitate

Îmi place că în piesă nu spui dacă manelele sunt rele sau nu. O dai exact așa cum e în realitate. Crezi că societatea a dat naștere manelelor sau e ea așa din cauza lor?
Pentru mine ritmul și textele sunt diferite. Ritmul e mișto și e în istoria noastră de mult. Textul a ajuns mai târziu și societatea i-a dat naștere. Aparent, asta vrem să ascultăm.

Crezi că succesul piesei e datorat și faptului că lumea ascultă manele?
Când am zis „manele, manele” pe negativul ăla, mi s-a părut foarte tabu, pentru că lumea nu mai vorbește despre asta. E un subiect care a trecut deja de apogeu. Două zile în care m-am întrebat „băi, facem piesa asta sau nu?”. Dar mi-am dat seama că e muzică și eu asta fac.

Plus că nu despre manele în sine vreau să vorbesc, ci despre societate, împachetată în subiectul manelelor. Mă așteptam ca piesa și albumul să aibă succes, că nu am mai scos nimic de trei ani, dar nu m-am așteptat niciodată la hype-ul la care s-a ajuns.

„Manele” e doar o parte din puzzle-ul care formează albumul-concept Propaganda. Dar multă lume nu mai ascultă albume cap-coadă. Ești conștient că mulți se vor opri doar la piesa asta și nu vor prinde mesajul albumului?
E primul meu album care a ieșit exact ca un puzzle. Și l-am făcut strict pentru a fi ascultat cap-coadă. Dacă piesa a luat-o la vale, nu pot decât să mă bucur. Așa o să afle mai multă lume de album, unde sunt piese mult, mult mai bune, care aș vrea să ajungă la oameni.

Publicitate

Albumul are mai multe straturi și de fiecare dată când îl asculți mai descoperi ceva. Asta-i frumusețea lui. Dacă îl bagi de vreo două-trei ori, până te obișnuiești cu sound-ul și vibe-ul, o să-l descoperi la modul personal. E un material matur și, la fel ca un film bun, am vrut să treacă ascultătorul prin toate stările.

În 2018 au ieșit albume foarte personale de la DOC și Grasu XXL cu Guess Who. Acum și tu ai scos un album în care te deschizi publicului. Crezi că genul ăsta de materiale mai sunt relevante în rap-ul actual din România?
Da, mi se pare că doar materialele personale mai sunt relevante. Dar nu doar la noi, ci în muzică, în general. Cu cât încerci să fii mai la modă sau în trend, mai cool, cu atât te îndepărtezi de ce vrei să faci ca artist. Acum primesc mesaje cu „wow, te-am descoperit cu albumul ăsta și ce fain sună”. Lumea încă se mai bucură de autenticitate. Feedback-ul primit e unic în cariera mea. Atât de clar și de direct. Sunt zeci, chiar sute de mesaje foarte lungi și foarte personale, cu detalii despre cum a ajuns muzica mea la ei, cum au văzut puzzle-ul din album, cum m-au înțeles cei care mă ascultă de mai mult vreme.

Cât de important a fost pentru tine să faci albumul ăsta exact cum l-ai vrut? L-ai scos independent, fără colaborări, fără label-uri.
Foarte important. Nu vreau să par perfecționist, dar tot timpul am simțit nevoia ca textul, linia, ritmul să fie la un alt nivel. Simt că am făcut compromisuri în trecut, care nu se regăsesc pe albumul ăsta. M-am dus cu materialul demo la Vlad Luncan, care l-a mixat și masterizat și a și produs două piese. Voiam să-i dăm drumul cât mai repede, că așteptau oamenii. El mi-a zis că nu are rost să fac un material independent, dacă nu este exact cum vreau eu. Și mi-a spus: „Du-te frumos cu el acasă, te învăț să pui tobe, pune tobe”. În fine, după ce a trecut de nivelul de compromis, omul l-a luat și l-a finalizat.

Tot timpul am vrut să am un album independent, pe care să nu-l împart cu nimeni. Pentru că e foarte ciudat să lucrezi în echipă la un material care e personal. Albumul ăsta a depășit orice așteptare, iar eu nu o să mai scot niciodată un material la o casă de discuri, doar dacă vine o ofertă de nerefuzat. Nu vreau să lucrez cu un label și să le dau materialul meu și ei să ia un procent din munca mea.

Editor: Ioana Moldoveanu