Alianța Vestului nu rupe România, așa cum zice PSD, ci o scoate din sărăcie

O știre neobișnuită a reușit weekendul trecut să spargă cumva monotonia internetului și și-a făcut loc în feed-urile de Facebook, printre obișnuitele glumițe cu Viorica Dăncilă și protestele din Franța. Știrea spunea că patru primari ai unor orașe din vestul țării, Cluj, Timișoara, Oradea și Arad s-au coalizat într-o alianță, astfel încât să câștige împreună proiecte europene mai mari, să atragă investiții private mai bănoase și, în general, să facă lucruri mai importante decât ar fi reușit în mod individual. O informație din asta e neobișnuită în România pentru că, de regulă, la noi primarii mai degrabă își dau în cap ca să-și fure unii altora fondurile, investitorii și afacerile, fie că e vorba de un restaurant McDonalds, de o fabrică cu mii de angajați sau de un pod peste Dunăre, decât să facă ceva împreună.

Cei mai agitați mi s-au părut comentatorii speriați că Alianța Vestului este primul pas spre ruperea țării sau, altfel spus, desprinderea Transilvaniei (sau a unei părți din ea) de România săracă și teleormanizată. Bine, pe pesediști i-am înțeles de ce au reacționat atât de urât: cei patru primari, Emil Boc (Cluj), Nicolae Robu (Timișoara), Ilie Bolojan (Oradea) și Gheorghe Falcă (Arad) sunt toți de la PNL și disciplina de partid îi obligă să zică ceva - orice, indiferent cât ar fi de aberant - despre adversarii politici.

Nu i-am înțeles însă pe ceilalți comentatori care au interpretat informația tot în cheie secesionistă, deși Alianța Vestului își propune mai puține chestii decât, spre exemplu, proiectul de regionalizare a României, lansat cu surle și trâmbițe de USL în 2013, dar abandonat între timp din cauza incompetenței și orgoliilor baronilor PSD sau PNL.

Trebuie să spun de la început că nu sunt vreun mare fan al celor patru primari, fiecare are bubele lui, numai că Alianța Vestului nu are totuși nicio legătură cu Coaliția pentru Familie, cu problemele penale ale lui Falcă sau cu ideile crețe din capul lui Robu.

În fine, m-am uitat pe documentul semnat de edilii celor patru orașe și am încercat să înțeleg ce intenții (posibil malefice) se află în spatele acestei asocieri. Și, ca să fiu sigur că am înțeles despre ce este vorba, l-am sunat și pe expertul în politici publice Adrian Moraru de la IPP.

Dacă citești documentul îți dai seama că primarii care l-au semnat își propun obiective cât se poate de concrete, pe care nu ar fi putut să le facă singuri. Nu găsești acolo nimic despre desprinderea de România. Spre exemplu, oamenii vor un tren de mare viteză între cele patru orașe. Sau construirea de spitale regionale, unde să se trateze și locuitorii din Timișoara și locuitorii din Arad, spre exemplu. Sau „dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte”. Se mai vorbește în document și despre accelerarea construcției Autostrăzii Transilvania sau a Autostrăzii Timișoara-Belgrad și multe alte lucruri (le găsești pe toate aici).

Și mi-a mai atras atenția un fragment și anume că modelul ăsta de structură, cu personalitate juridică, „ar putea fi adoptat și de alte comunități din România, de o parte și de alta a Carpaților, care să se coalizeze pe baza unor proiecte și interese comune și cărora le vom oferi modele de succes ale colaborării noastre”.

Ceva de genul, „băi Vaslui, Iași, Alexandria sau Craiova, dacă nouă o să ne iasă treaba, ar trebui să luați și voi modelul ăsta. Ca să nu ne mai invidiați apoi că noi putem pleca la Viena cu trenul, să facem cumpărăturile de Crăciun, în timp ce voi nu aveți cu ce ajunge nici măcar la București la Mall Băneasa!”.

Nu știu dacă îți mai aduci aminte, dar dacă am fi trăit într-o țară normală, acum toată România ar fi trebuit să funcționeze ca Alianța Vestului. Sau pe aproape. Ce vreau să spun e că, în 2013, USL-ul de atunci ne-a luat ochii cu mărețul proiect de regionalizare a României, care prevedea împărțirea țării în opt regiuni, după un model care funcționează foarte bine în alte țări europene. Scopul era acela ca, în ceea ce privește atragerea de fonduri europene sau de investiții private, județele să fie înlocuite cu niște unități administrative mai mari, capabile să gestioneze proiecte de interes regional. Regionalizarea a murit și a fost îngropată și nu pare a mai exista cineva în această țară dispus să-i facă exhumarea.

Mai aproape de zilele noastre, Botoșani și Suceava au fost într-o alianță apropiată de ce vor să facă acum Cluj, Timișoara, Arad și Oradea. Primarii celor două orașe au constituit un „pol de dezvoltare” prin care urmăreau să obțină fonduri europene de patru sute de milioane de euro, în perioada 2014-2020, cu care să facă un tren de mare viteză între cele două orașe, un spital regional și alte investiții.

Pe moldoveni nu i-a suspectat nimeni atunci de intenții separatiste, pentru că asta funcționează doar când e vorba de orașe din Transilvania. Se știe, ungurii vor să ne ia Ardealul. Și dacă nu sunt ungurii, atunci românii din Ardeal vor să plece în Europa cu țara în spate.

Expertul în politici publice Adrian Moraru spune că da. Unul din argumentele „pro” este legat de atractivitatea mai mare pentru investitorii privați a unei entități cu 1,5 milioane de locuitori (asta este populația totală a celor patru orașe).

Alte argumente: mai multe orașe pot construi împreună gropi de gunoi comune, stadioane, spitale regionale și altele. Și, mai spune Moraru, se pot coordona și în ceea ce privește zona de cultură, entertainment, competiții sportive.

„Nu face unul un Untold în oraș și, în același timp, alt primar încearcă să-l concureze cu alt festival”, mai zice Moraru.

Există, evident, dar asta sigur nu este vina celor patru primari din vestul țării. Și aici ar trebui să ne întoarcem puțin la proiectul regionalizării României din 2013. Atunci s-a vorbit despre așa-numitul risc al centrifugării care înseamnă că investitorii, banii și forța de muncă vor migra către regiunile dezvoltate și vor abandona complet regiunile care au rămas în urmă.

Cum se traduce acest lucru în cazul „Alianței Vestului”?

„Dacă cele patru orașe se dezvoltă împreună, oamenii vor veni aici să lucreze și vor pleca din orașele și județele care pur și simplu nu vor să se dezvolte. Dar asta e vina celor care nu vor să se dezvolte, să rămână în urmă, nu a celor care o iau înainte. Este ca într-o familie din mediul rural, spre exemplu, când unul din copii pleacă la școală să învețe carte, să aibă un viitor mai bun, iar părinții sunt supărați că nu mai au pe cine să trimită la munca câmpului. Ar fi stupid să te superi pe copilul care merge la școală”, mai spune Adrian Moraru.

Expertul în politici publice mai crede că ar trebui să fim supărați pe primarii și pe președinții de Consilii Județene care-și țin orașele și județele în subdezvoltare, stau pe loc și nu fac nimic, nu pe oamenii care se gândesc la dezvoltare.

După cum spuneam, în România e foarte greu să vorbești despre o alianță între mai mulți primari sau șefi de CJ pentru că sigur lumea o să creadă că e ceva necurat la mijloc. Țara asta funcționează pe bază de microentități, cum sunt județele, în care fiecare încearcă să se descurce cum îl taie capul. Asta dacă nu are pile la centru, direct la Dragnea eventual, care să-i trimită bani pentru investiții. Iar dacă nu are pile, fluieră a pagubă.

Și-mi aduc aminte aici de președintele CJ Mureș, Peter Ferenc, un UDMR-ist, care, în octombrie anul ăsta, mărturisea în fața mai multor jurnaliști că situația forței de muncă din județ este mai mult decât îngrijorătoare.

„Dacă ar veni un investitor străin și ar vrea să deschidă în Mureș o fabrică cu o mie de angajați, nu aș avea de unde să-i asigur forța de muncă.” Îți dai seama ce scandal ar ieși în România dacă ungurul ăsta s-ar uni cu alți unguri din Transilvania, după modelul Alianței Vestului, ca să convingă niște investitori să facă o fabrică în care să muncească oameni din toate județele din jur. Nici nu vreau să mă gândesc.

Poți să-l urmărești pe Gabriel Bejan și pe Facebook sau pe Instagram.