Cum ne iau maghiarii fața la sport

Ca orice balcanici care se respectă, românii au și ei propriul „dușman de moarte”. Istoric, cultural, dar și geografic, cel mai mare rival al României este Ungaria. Cum războiul nu mai este o soluție, ca pe vremuri, sportul a devenit noul tărâm de bătălie unde țările pot să își încordeze mușchii.

Astfel, orice duel româno-maghiar din sport este dublat de o aură mistică ce provoacă spume la gură celor mai naționaliști dintre suporterii ambelor părți. Fair-play-ul este uitat și înlocuit cu lozinci adesea xenofobe. Dacă în urmă cu 10-15 ani Ungaria pierdea adesea duelurile sportive cu România, acum situația s-a schimbat. Maghiarii au ajuns să câștige inclusiv medalii la Olimpiadele de Iarnă, în timp ce România nu a reușit decât patru medalii la ultima Olimpiadă de vară, cel mai slab rezultat din ultimii 64 de ani. Dar hai să le luăm pe toate pe rând. Încep cu FOTBALUL.

Fotbalul este una dintre preocupările favorite ale românilor. Chiar dacă l-ai văzut pe Cristiano Ronaldo doar în reclamele la șampon și ai auzit de Gigi Becali sau Cristi Borcea doar din meme-uri, audiențele TV arată că „sportul rege” este foarte iubit în România. Asta în ciuda performanțelor slabe ale naționalei și ale echipelor de club din ultima perioadă sau a faptului că nu există vreun jucător român care să evolueze la nivel înalt. Același lucru poate fi spus, însă, și despre Ungaria. Maghiarii trec printr-o adevărată „criză de formă” împotriva României. Ultima victorie a naționalei țării vecine a venit în 1981, un 1-0 la Budapesta. De atunci, tricolorii nu au mai pierdut nicio întâlnire.

Rivalitatea dintre noi și unguri e veche din punctul ăsta de vedere, dacă ții cont că legendarul Ferenc Puskas a înscris nouă goluri României în patru meciuri de la sfârșitul anilor ‘40. În replică, „Regele” Hagi a oferit un moment de referință pentru fotbalul românesc prin prestația reușită din 5 iunie 1999, în Ghencea, la întoarcerea sub tricolor.

Cu toate acestea, „patriotismul” microbiștilor români a primit o mega lovitură în actualul sezon al Ligii 1 Betano, prima divizie valorică a fotbalului românesc.

Dar mai întâi, puțin context. Pentru că valoarea primei divizii din fotbalul românesc este în scădere din punct de vedere calitativ, oficialii au decis ca sezonul să fie împărțit în două faze: sezon regulat și playoff/playout. Primele șase echipe din sezonul regulat ajung în playoff, unde se luptă pentru titlu și calificarea în competițiile europene.

Astfel, la sfârșitul acestui sezon, în acest top șase a ajuns pentru prima dată formația Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Echipa antrenată de fostul secund al naționalei, Eugen Neagoe, a reușit câteva victorii impresionante în acest sezon, scor 1-0 împotriva celor de la Universitatea Craiova și 4-2 pe teren propriu împotriva FCSB.

Aceste rezultate nu sunt deloc întâmplătoare. Echipa covăsneană este finanțată la nivel de seniori de antreprenorul Laszlo Dioszegi, cel care are o fabrică de panificație reputată în România și care a adunat de-a lungul anilor numeroase premii.

Cu toate astea, Sepsi OSK primește finanțare și de la alt nivel. Academia de copii și juniori a clubului are o finanțare destul de importantă de la guvernul maghiar. De aceeași sursă de finanțare are parte și clubul de Liga 3 din România FC Csikszereda, care reprezintă numele în maghiară al orașului Miercurea Ciuc. Harghitenii au ajuns până în sferturile de finală ale Cupei României, după ce au eliminat în mod uluitor pe Dinamo București. Suma primită de cele două echipe este una extrem de importantă: peste 3,2 milioane de euro pentru fiecare echipă, adică aproape 6,5 milioane de euro.

Sigur, dacă treci peste acuzațiile de iredentism, de „Ungaria ne vrea Transilvania” și alte lucruri de acest fel, faptul că statul maghiar a investit o sumă importantă în academiile de copii și juniori ale două formații din zona maghiară ar trebui să le ridice nişte semne de întrebare celor care conduc fotbalul și sportul românesc. De asemenea, trebuie precizat că Ungaria a construit centre pentru copii și juniori inclusiv în Croația și Serbia, în zonele în care sunt minorități maghiare importante.

Dacă fotbalul nu aduce prea mari bucurii pentru cele două țări, următoarea mare rivalitate în sport dintre România și Ungaria este cea din handbal, în special feminin. Aici România stă destul de bine, mai ales datorită generației Cristinei Neagu (CSM Bucureşti), dar și a jucătoarelor de la acum defuncta Oltchim Râmnicu Vâlcea. De partea cealaltă, Ungaria se poate lăuda cu propria lor super-vedetă, veterana Anita Gorbicz, dar și cu formații precum Gyor și Ferencvaros.

România și Ungaria s-au întâlnit la ultimele patru turnee europene, iar tricolorele au avut câștig de cauză doar în 2016. La ultimul campionat european, cel de la sfârșitul anului trecut, superstarul Cristina Neagu a suferit o ruptură de ligamente chiar împotriva Ungariei, fapt ce a atras furia internauților la adresa Szimionettei Planeta, cea care a fost găsită „vinovată” pentru accidentarea lui „Messi din handbal”.

Totodată, echipa-fanion a handbalului feminin din România, CSM București, s-a calificat de fiecare dată în Final Four-ul (semifinale, dacă vrei) Ligii Campionilor la handbal în ultimii trei ani. A câștigat în 2016, după o finală dramatică împotriva celor de la Gyor, dar a pierdut în ultimii doi ani în semifinale și a trebuit să se mulțumească doar cu bronzul în competiții câștigate chiar de către echipa maghiară.

Dacă la fotbal și la handbal o ducem cât de cât bine, în comparație cu rivalii din Vest, situația devine teribilă pe alte planuri. De exemplu, la Jocurile Olimpice din 2016, Ungaria a terminat pe locul 12, cu opt medalii de aur, trei de argint și patru de bronz. România a terminat pe locul 47, după ce a strâns cinci medalii: un aur, un argint și trei de bronz. Dintre acestea, una a fost retrasă, pentru că halterofilul Gabriel Sîncrăian a fost prins dopat și suspendat pentru opt ani. Asta în timp ce o altă medalie a fost obținută la lupte de Albert Saritov, un sportiv pe care l-am „naturalizat” înainte de startul competiției, după ce a ratat echipa Rusiei fiindcă era de etnie cecenă. Așadar, prestația sportului românesc de la Rio a fost numită pe bună dreptate „112”, după numărul de medalii obținute.

Cu toate că au trecut trei ani de la această olimpiadă, sportul românesc a rămas cam în aceeași stare. Banii sunt sifonați, cei puși să conducă sunt nepricepuți (vezi descalificarea României de la campionatul mondial de Rugby după ce au jucat cu un „naturalizat” care mai evoluase pentru alte echipe), iar când au încercat să facă investiții în infrastructura sportivă, acestea fie s-au dovedit inutile, fie lucrările întârzie enorm.

În schimb, maghiarii au continuat cu investițiile în juniori, în centre de excelență și în proiecte importante de infrastructură sportivă. Au sala de sport Laszlo Papp din Budapesta, care are peste 12 mii de locuri și care a fost ridicată într-un an și jumătate, la începutul anilor 2000 și care a devenit obișnuită să găzduiască Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin.

De asemenea, Budapesta a găzduit în 2017 și Campionul Mondial de Natație în Arena Dunărea, un bazin olimpic care are de asemenea are o capacitate imensă, de 13 mii de locuri. În București, singura sală care poate găzdui o competiție de asemenea nivel este Polivalenta din 1974, în timp ce bazinele olimpice sunt mai rare decât un loc de parcare.

Sigur, nu totul e roz în Ungaria. Viktor Orban a ridicat în Felcsut, localitatea sa natală, un stadion de 3 800 de locuri, în contextul care micuța comună are o populație de nici două mii de locuitori. Dar Liviu Dragnea și-a tras două stadioane în Teleorman, unul în Turnu Măgurele, celălalt în Alexandria, fără să aibă vreo academie de fotbal în localitate, cum au maghiarii. Așa că la capitolul „stadioane degeaba” stăm foarte bine.

Singura soluție prin care România poate prinde Ungaria din urmă este adoptarea modelului Gică Hagi, care și-a ridicat propria Academie de fotbal și și-a făcut propriul stadion pe câmpul de lângă Constanța, după ce a văzut că a fost ignorat de autorități. În tot acest timp, statul ar trebui să nu ajute direct cu banii care pot fi foarte ușor de „cheltuit”, ci să ofere facilități pentru cei care sponsorizează sportul.