Ketamina îți poate da senzația unei experiențe aproape de moarte

Prin 1740, un doctor francez pe nume Pierre-Jean du Monchaux a descris cazul neobișnuit al unui pacient cu febră pe nume L.C., care și-a pierdut cunoștința după o sângerare terapeutică pentru tratarea febrei.

„Când L.C. și-a revenit, a zis că, după ce și-a pierdut toate simțurile, a văzut o lumină atât de pură și puternică încât a crezut că a ajuns în rai”, a scris Monchaux. „Își amintea foarte bine această senzație și spunea că a fost cel mai frumos moment din viața lui.”

Când unii oameni iau contact cu moartea, au experiențe remarcabile: văd o lumină strălucitoare, au o experiență extracorporală sau un sentiment de unitate, dragoste și lipsă de frică de moarte. Deși povestea lui Monchaux s-ar putea să fie una dintre cele mai vechi descrieri medicale ale unei experiențe aproape de moarte sau NDE (din engleză, near-death experience), fenomenul e mult mai vechi. S-au înregistrat multe cazuri de NDE de-a lungul timpului, în toate culturile, încă din secolul 12.

Sunt rare, dar nu foarte: zece până la 18 dintre pacienții care ajung la urgențe din cauza unui atac cardiac și aproximativ patru până la opt procente din populația generală au o experiență aproape de moarte. Descrierile NDE sunt atât de similare unele cu altele, încât oamenii de știință au chestionare prin care le evaluează validitatea. Unul dintre cele mai cunoscute e scara NDE Greyson, care a fost dezvoltată prima oară în 1983.

Experiențele aproape de moarte sunt similare și cu stările cauzate de drogurile psihedelice precum DMT-ul, ketamina, LSD-ul sau ciupercile halucinogene. Persoanele care au tripuri psihedelice folosesc uneori NDE ca să povestească prin ce au trecut. Enzi Tagliazucchi, un neurolog care studiază psihedelicele la Institutul pentru Creier și Coloană din Paris, a zis că această analogie dintre moarte și cea prin intermediul psihedelicelor e fascinantă, pentru că înseamnă că o putem folosi pe una ca să învățăm mai multe despre cealaltă.

Experiențele aproape de moarte pot funcționa ca o deslușire a misterelor conștiinței umane sau pot fi un instrument pe care îl vom putea folosi în viitor, cu ajutorul drogurilor psihedelice, la tratarea anxietății legate de moarte sau a bolilor mintale. E important să aflăm ce droguri pot imita experiențele aproape de moarte, ca oamenii de știință să le studieze într-un laborator, fiindcă sunt mai ușor de observat într-un mediu controlat decât într-o NDE.

Într-un nou studiu publicat în Consciousness and Cognition, Tagliazucchi și colegii lui au încercat să determine ce drog psihedelic cauzează o experiență cât mai similară cu o NDE. Au analizat peste 15 mii de rapoarte despre experiențe cu 165 de substanțe psihoactive, le-au comparat cu 625 de descrieri de NDE și apoi au folosit algoritmi pentru a detecta similarități între cele două grupuri.

Au descoperit că, deși ciupercile și LSD-ul se apropie foarte mult de NDE, n-au ieșit pe primul loc. În schimb, ketamina este fruntașă, urmată de planta salvia divinorum.

Ketamina a fost folosită zeci de ani ca anestezic, dar și recreațional, și e cunoscută ca drog disociativ, mi-a zis Tagliazucchi.

„Poate genera un sentiment de detașare de corp și de sine și, în doze mai mari, o experiență disociativă completă („k-hole”), care are multe în comun cu NDE, cum ar fi sentimentul că ai ieșit din corp și călătorești printr-un spațiu vast, sentimentele de euforie, senzația că te miști spre o lumină, prezența unui prag invizibil și ireversibil”, a zis el.

DMT-ul a fost asociat adesea cu experiențele aproape de moarte, a zis Tagliazzuchi. Noile descoperiri sunt foarte interesante pentru că DMT-ul și ketamina acționează diferit asupra creierului: ketamina e glutamatergică, ceea ce înseamnă că interacționează cu receptori din creier numiți receptori NMDA. DMT-ul, în schimb, interacționează cu receptorii de serotonină. Cum reușesc amândouă să inducă o stare similară cu NDE?

În august 2018, Christopher Timmerman, un neurolog de la Colegiul Imperial din Londra, a scris un studiu în Frontiers in Psychology care compara efectele DMT-ului cu NDE, pe baza unor similarități între cele două, „inclusiv sentimentul subiectiv de transcendență a corpului și pătrunderea într-o lume alternativă, comunicarea cu entități inteligente și teme legate de moarte”, susține studiul.

În cadrul experimentului controlat, Timmerman și colegii lui le-au dat DMT unor voluntari și le-au pus întrebări din chestionarele folosite pentru persoane care au trecut prin NDE. Au descoperit că existau mai multe teme comune între cele două, precum gândurile despre moarte, găsirea păcii și euforia generală.

Timmerman mi-a zis că, pentru că studiul lor a analizat doar DMT-ul, în loc să compare experiențele mai multor droguri, „descoperirile lui Tagliazzuchi completează perfect munca noastră”. Chiar dacă el a descoperit că ketamina e mai similară cu NDE, „asta nu ne contrazice rezultatele noastre”.

Una dintre ipotezele despre NDE e că acestea ar fi rezultatul unor schimbări chimice în creier atunci când o persoană se confruntă cu moartea.

Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea de Medicină din New Mexico și autor al cărții DMT: Molecula spiritului, le-a administrat drogul unor subiecți, în anii 1990.

Acesta a propus că e posibil ca NDE să fie cauzate de o versiune a DMT-ului, generată de corp când o persoană se apropie de moarte, ceea ce ar explica de ce drogul produce o experiență similară.

Timmerman mi-a zis că DMT-ul endogen (produs de corp) s-a găsit în plămâni și în fluidul cerebrospinal, dar încă nu e clar dacă e produs în cantități suficiente cât să declanșeze o NDE.

În schimb, nu s-a descoperit niciun fel de ketamină produsă de corpul uman. Așadar, dacă oamenii pot avea experiențe aproape de moarte doar pe ketamină, asta complică teoria conform căreia DMT-ul endogen e singura cauză a unei astfel de experiențe.

Tagliazucchi a zis că unele persoane au speculat că există molecule similare cu ketamina care n-au fost descoperite încă. Acestea nu ar fi identice cu drogul, ci cu moleculele care interacționează cu creierul în mod similar. Ketamina are calități neuroprotective, adică poate încetini moartea neuronilor în cazul unor amenințări precum lipsa de oxigen, numită hipoxie.

Tagliazzuchi mi-a mai zis o teorie despre NDE: acestea ar putea apărea în mod natural ca să ne protejeze creierul în perioade de stres sau pericol extrem, iar fluxul mărit de molecule protectoare poate avea ca efect secundar o experiență de genul. „E posibil ca anumite molecule endogene similare cu ketamina să fie eliberate în unele momente critice ca să protejeze neuronii și să crească șansele de supraviețuire”, a zis el. „Cum aceste molecule ipotetice – de endopsihozină – ar acționa precum ketamina, acestea ar avea efecte similare și ar putea fi principalul factor care cauzează NDE.”

S-a descoperit endopsihozină în țesutul creierului de porc, dar cercetările sunt încă în stadiu incipient.

Timmerman a zis că ar trebui să înțelegi ketamina, DMT-ul și celelalte droguri psihedelice ca pe niște modele perturbaționale, în loc să te concentrezi prea mult pe diferențele dintre ele. Fiecare drog conține molecule care perturbă și afectează creierul într-un fel sau altul. Metodele lor sunt variate, dar reacțiile creierului pot fi similare. Dacă arunci o cărămidă sau o piatră în apă, vor declanșa amândouă valuri.

Timmermann a zis că el consideră experiența aproape de moarte foarte complicată, la fel ca în cazul multor stări de conștiență. „Se pot întâmpla multe lucruri la nivel biologic care să declanșeze aceste experiențe. Dar probabil sunt complexe și nu pot fi explicate printr-un singur model biologic sau neurochimic”, a zis el.

Strassman mi-a zis că, în cadrul unor cercetări viitoare, vor administra droguri precum ketamina sau DMT-ul persoanelor care au avut NDE, ca să poată compara experiențele. Sau – în cadrul unui experiment și mai dificil – oamenii de știință ar putea măsura moleculele produse în timpul unei NDE ca să vadă cu ce drog rezonează sau ar putea bloca receptorii din creier ca să vadă dacă pot stopa NDE.

„Doar pentru că ketamina e cea mai apropiată de NDE, nu înseamnă că celelalte psihedelice sunt excluse. Fiecare dintre ele joacă un rol în înțelegerea creierului”, a zis Strassman.

De ce ar trebui să îți pese cum funcționează experiențele NDE? Se pare că îi transformă pe cei care le experimentează. Oamenii care trec prin asta nu se mai tem atât de tare de moarte sau devin mai altruiști și mai preocupați de alte persoane.

Dacă am fi capabili să reconstruim o NDE, asta i-ar putea ajuta pe cei care suferă de boli terminale. O singură doză de psilocibină i-a ajutat pe pacienții cu cancer în faze terminale să gestioneze mai bine anxietatea legată de moarte. Poate că și ketamina se va dovedi o opțiune la fel de eficientă, dacă imită atât de bine efectele unei NDE.

Totuși, trebuie menționat că nu toată lumea a avut o experiență minunată când a trecut printr-o NDE. Unele persoane sunt profund tulburate. Dar Tagliazucci și Timmermann susțin că înțelegerea NDE-urilor e o parte fundamentală a neurologiei de bază și a studiului conștiinței.

„De unde vin aceste experiențe în absența activității creierului? Și de ce creierele unor pacienți atât de diferiți produc experiențe atât de similare?”, a zis Tagliazzuchi.

Oamenii atribuie semnificații spirituale experiențelor aproape de moarte și celor psihedelice. Oare acestea se vor diminua după ce vom afla cum funcționează? Deocamdată, NDE-urile sunt la fel ca orice alte experiențe, adică depind de activitatea creierului ca să intre în conștiința noastră. Dar chiar dacă au o bază biologică, nu înseamnă că nu pot avea și valoare spirituală.

Tagliazzuchi a zis că e de părere că definiția termenului „spiritual” e flexibilă. „Pentru mulți, o experiență spirituală nu implică violarea legilor fizicii și biologiei. Dar experiența e totuși importantă, transcedentală și transformatoare.”

Sau după cum mi-a zis Strasmann: „În lumea oamenilor vii, spiritul funcționează prin biologie”.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.