Identitate

Moștenirea „Versetelor satanice” după 30 de ani

VICE Studios lansează documentarul „The Satanic Verses: 30 Years On”.
01 Martie 2019, 5:00am
versetele satanice
Mobeen Azhar (stânga) în The Satanic Verses: 30 Years On. Foto: VICE Studios/BBC Tw

În 1989, publicarea cărții The Satanic Verses a lui Salman Rushdie a iscat multă agitație la nivel global. Mulți musulmani l-au acuzat pe Rushdie de blasfemie și s-a lansat o fatwa care cerea moartea autorului. S-au ținut proteste, cartea a fost interzisă în mai multe țări, geamurile angrosiștilor au fost bombardate, iar translatorul japonez al cărții a fost ucis prin înjunghiere.

Ce s-a întâmplat cu cei care protestau, la 30 de ani distanță? Are vreunul dintre demonstranți regrete? În retrospectivă, ce rol a avut controversa în mișcarea anti-Islam care încă mai există în anumite părți ale Marii Britanie?

Tocmai asta a hotărât cineastul și jurnalistul căștigător al premiului BAFTA, Mobeen Azhar, să descopere prin documentarul lui, The Satanic Verses: 30 Years On, produs de VICE Studios pentru BBC Two. A călătorit la Yorkshire, locul lui de baștină, ca să se întâlnească cu oamenii din spatele demonstrațiilor și cu cei ale căror vieți au fost irevocabil schimbate de carte, de la un fost activist de extremă dreapta la un jurnalist musulman și ex-jihadist. Deloc surprinzător, a fost întâmpinat cu ceva rezistență. La un moment dat, un bărbat din Bradford îi smulge cartea din mâini și încearcă să o incendieze, o scenă care amintește de evenimentele petrecute în 1989.

Am vorbit cu Mobeen înainte de lansarea documentarului pe BBC Two.

Acest interviu a fost editat pentru lungime și claritate.

VICE: Ce-ți amintești din copilărie despre controversa iscată de The Satanic Verses?
Mobeen Azhar: În 1989 aveam opt ani. A fost prima oară când am văzut oameni de culoare la știri. Pe atunci, era o emisiune matinală unde se discutau probleme din Asia pe postul Network East, la care se uitau și părinții mei. Deci văzusem asiatici la TV în contextul respectiv, dar îmi amintesc că îi vedeam la știri, în demonstrații și mă gândeam că totul arăta puțin stânjenitor. Toată lumea părea foarte furioasă.

În documentar, ne întoarcem la școala mea generală, care era frecventată predominant de pakistanezi. Pe vremea aia aveam un joc, sună foarte dubios, dar era destul de inocent. Jocul se numea „Cum l-ai omorî pe Salman Rushdie?”. Ne imaginam cele mai grotești moduri prin care ai putea ucide pe cineva. Nu înțelegeam ce însemna asta. Ne gândeam că Salman Rushdie era un fel de „omul negru”, nu înțelegeam politica. Credeam doar că el era tipul cel rău. Așa că inventam modalități ciudate și fantastice prin care să-l omorâm.

Se mai lansase și un film Lollywood în 1990, International Gorillay. Caseta VHS făcea înconjurul școlii, iar personajul negativ se numea Salman Rushdie. Corupe tinerii pakistanezi prin înființarea de discoteci în țară, iar la finalul filmului este trăznit de un Coran zburător. Îmi amintesc că atunci când l-am văzut, ne-am amuzat copios. Toată controversa era parcă ruptă dintr-un desen animat, nu părea foarte reală.

Crezi că există o nevoie de a revizita acei 30 de ani care s-au scurs de atunci?
O mare parte din problemele cu care ne confruntăm în Anglia post-modernă în 2019 au sigur legătură cu ce s-a întâmplat acum 30 de ani. Dacă vrei să înțelegi cum s-au ridicat la putere cei de dreapta și cum au ajuns la mase, trebuie să înțelegi istoria. Și o mare parte din istoria noastră, în special când vine vorba despre cum sunt percepute comunitățile de imigranți și musulmani în Anglia, are de a face cu ce s-a întâmplat atunci.

Înainte de Rushdie, nu exista în discursul maselor conceptul că musulmanii ar fi „diferiți”. În Anglia nu exista nicio convingere că eșecul multiculturalismului ar fi fost legat de comunitatea musulmană: eram doar asiatici și atât. Pe scurt, eram cu toții oameni de culoare. Dacă-l asculți pe Matthew Collins în film, un fost organizator de la Frontul Național, mi-a spus înainte de The Satanic Verses, că principala lor campanie de atunci era dusă împotriva a ceva ce numeau „invazia chineză”. Asta credeau că era cea mai mare problemă cu care se confrunta Anglia, când venea vorba de relațiile rasiale.

După spusele lui, reacția avută după lansarea cărții a fost cel mai mare cadou pentru extrema dreaptă. Arderea cărții în Bradford s-a petrecut în ianuarie 1989, iar până în februarie, Frontul Național făcea marșuri și scanda: „Va exista un război în Anglia din cauza musulmanilor”.

Cartea încă mai provoacă reacții agresive din partea persoanelor intervievate de tine azi, mai ales acea scenă din Bradford - ai fost pregătit pentru asta?
Nu mă așteptam să se întâmple așa ceva în Bradford, chiar nu. Nu mă așteptam ca în prezent, într-un spațiu public, cineva să-mi smulgă cartea din mână, să fugă cu ea și apoi să o rupă și să-i dea foc, cum s-a și întâmplat. Mai cred că o mare parte din comunitate este cumva reactivă și asta este de înțeles. Au tot fost decenii întregi de evenimente - inclusiv 9/11, 7/7, revoltele din Bradford și scandalurile cu fete răpite și abuzate - care au făcut comunitatea musulmană să se simtă atacată și pusă sub observație.

mobeen azhar satanic verses

Foto: VICE Studios/BBC Two

Multe dintre persoanele intervievate au fost memorabile. Care a fost preferata ta?
Am încercat să dau de Mohammed Siddique, cel care a incendiat primul cartea. M-a șocat că era precum un unchi bâlbâit. Era foarte drăguț și ospitalier. Încă nu înțelege exact gravitatea a ce a făcut. Chiar și când am vorbit cu el despre cum imaginile în care el dădea foc cărții au făcut înconjurul lumii și cum figurile religioase iraniene îl priveau la știri, el a zâmbit și mi-a spus „Vai, dar asta e o nebunie!”. Când l-am întrebat despre efectele faptei, a fost un moment sincer când se vedea că era profund tulburat. Nu cred că a înțeles pe deplin cum a afectat asta comunitatea și țara. Am plecat de acolo cu un gust amar în gură.

Fostul jihadist Shahid Butt nu era chiar religios, dar când l-a arestat poliția, ei i-ar fi spus: „Ești un musulman pe jumătate, nu te poți numi musulman”. Ulterior, după ce a dus lupte jihadiste în afara țării, avea să ajungă la închisoare în Yemen fiind acuzat de terorism, unde a petrecut cinci ani. Este incredibil cum cartea i-a deschis calea asta. Cei doi au fost cu adevărat fascinanți pentru mine.

Se spune că multe dintre opiniile anti-Islam din Anglia ar fi de pe urma incidentului de la 9/11, dar documentarul tău prezintă un caz diferit. Cât de responsabile crezi că sunt Versetele Satanice pentru ideile anti-musulmane din Anglia de astăzi?
A fost o alegere. Noi, comunitatea, am fi putut doar să redactăm scrisori și să alegem să fim ignoranți. Dar asta nu se putea întâmpla, pentru că acea carte a devenit reprezentativă pentru alte nedreptăți. A devenit un simbol pentru rasismul de care am avut parte, durerea experienței imigranților, faptul că cetățenii au fost considerați oameni de mâna a doua, că am fost bătuți pe drumul spre casă de la școală și că eram strigați Pakis. Așa că, majoritatea celor din comunitate cu care am discutat despre acele vremuri, simțeau că ceea ce era sacru pentru ei s-a transformat într-o țintă. Reacțiile la Versetele Satanice au pregătit contextul pentru discriminarea comunității musulmane de azi. A pus la punct scena pentru acel „există un conflict fundamental între valorile islamice și cele britanice”. Odată ce s-a întâmplat asta, ca societate, nu am mai apăsat niciodată pe butonul de resetare. Am lăsat lucrurile așa cum erau și putem să vedem efectele și în ziua de azi.

Ai menționat că „fantoma Versetelor Satanice n-a dispărut”. De ce crezi că este nevoie ca să se întâmple asta?
Cred că suntem atât de obișnuiți să reacționăm, că, din anumite puncte de vedere nu mai știm să dialogăm, fiindcă tot ce facem este doar să răspundem. Dacă va mai fi un alt bombardament, nu putem să continuăm să zicem „dar Islamul este religia păcii”. Trebuie să ne suflecăm mânecile și să intervenim. Asta înseamnă câteodată să ne confruntăm cu întrebări dificile. Deci dacă se lansează dezbateri despre misoginie sau ce se spune în Coran, trebuie să fim pregătiți să facem față acelor discuții. Nu cred că este sănătos să spunem că ceva este în afara unor limite. Nu este realist. Cred că dacă noi, comunitatea, suntem dispuși să gestionăm aceste dezbateri - legate de lucrurile pe care le considerăm sacre - atunci vom putea rezolva problema cu adevărat.

Mulțumesc, Mobeen.

Satanic Verses: 30 Years On este o producție VICE Studios care a avut lansarea pe 27 februarie pe postul TV, BBC Two, la ora 21.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.