Social Media îți distruge amintirile

Cumva, de câte ori umblu fără țintă pe profilul meu de Instagram, ajung mereu spre final, fixată pe primele fotografii pe care le-am postat, în iunie 2016. Nu știu dacă datorită muzicii – Rihanna, Drake și Kanye au lansat toți albume importante în perioada respectivă – sau excursiei de trei luni pe care am făcut-o prin Europa, dar vara aceea e ultima care e clară în amintirile mele.

De atunci am postat fotografii mai de calitate și mai bine editate, dar fotografiile alea mă urmăresc și-mi trezesc valuri de nostalgie. Pentru followerii mei, vara respectivă se rezumă în șase rânduri simple de câte trei pătrate. Și totuși, când mă uit atent la aceste postări, realizez că momentele pe care le țin minte cel mai puternic sunt nopțile în oraș și plajele secrete pe care nu m-am gândit niciodată să le documentez pentru rețelele sociale – eram prea ocupată să trăiesc momentul.

Aceeași vară s-a dovedit a fi un moment esențial pentru rețelele sociale. În ciuda dezinformărilor rusești și a scandalurilor legate de intimitatea informațiilor, Facebook a fost principala platformă pe care lumea s-a informat înainte de alegerile prezidențiale din 2016. Pe Twitter, oamenii dezbăteau libera exprimare și importanța ei în politică. Iar Snapchat, noua stea a rețelelor sociale, tocmai primise o ofertă de treizeci de miliarde de dolari de la Google.

În vara anului 2016, aveam cu toții mai puține motive aparente să nu primim rețelele sociale în viețile noastre cu brațele deschise. Dar felul în care această îmbrățișare ne va afecta amintirile sau procesul cognitiv urma să fie mai mare decât am fi putut prevedea.

Crearea unei amintiri începe cu percepția: Creierul tău înregistrează senzațiile vizuale, auditive, olfactive și tactile – cum ar fi gustul înghețatei de mentă sau mireasma magnoliei în serile calde de vară – și le trimite în hipocamp, unde acesta stabilește dacă vor fi stocate ca amintiri pe termen lung. Factori precum familiaritatea, repetiția și excitația emoțională (o stare de activitate fiziologică crescută) contribuie la stocarea experiențelor de la termen scurt la termen lung. După cum a notat neurologul James L. McGaugh în studiul lui din 2013 Making Lasting Memories: Remembering the Significant, excitația emoțională crescută în timpul unei experiențe stimulează amigdala (partea din creier responsabilă de emoții, instincte de supraviețuire și memorie) să elibereze hormoni de stres, ceea ce crește șansele ca experiența respectivă să fie stocată în amintirile pe termen lung.

Cercetarea lui McGaugh, publicată inițial în 2013, pare mult mai relevantă acum: Fluxul inextricabil de tehnologie digitală din viețile noastre face conectarea emoțională la experiențele personale mai dificilă ca niciodată. În retrospectivă, vara lui 2016 a fost un punct crucial în care multe companii tehnologice au avut ocazia să crească influența rețelelor sociale asupra vieții noastre. Platformele care n-au avut viziune, precum Vine sau Tumblr, au rămas în urmă, iar cele care au anticipat momentul, au ajuns să domine peisajul. Instagram, platforma de photo sharing cumpărată de Facebook în 2012, a fost o dovadă a acestui fenomen.

Deși Snapchat a avut succes inițial datorită mesajelor care dispăreau, formatul din „Stories” - care le permite utilizatorilor să facă fotografii și videoclipuri care apar doar 24 de ore – a schimbat total regulile jocului după lansarea platformei în 2013. Trei ani mai târziu, Instagram a furat caracteristica respectivă pentru propria platformă. Deși mulți – inclusiv eu – au fost sceptici inițial, Instagram Stories a devenit rapid un fenomen. După apariția lui, baza de utilizatori a platformei a crescut de la cinci sute de milioane la șapte sute de milioane în luna aprilie. Practic, platforma și-a dublat rata anuală de creștere a utilizatorilor în doar opt luni.

Formatul Stories a întrerupt imaginile statice, super aranjate de pe Instagram cu secvențe în timp real din viețile utilizatorilor, ceea ce i-a dat aplicației o atmosferă mai relaxată. Brandurile și consumatorii profită în egală măsură de această caracteristică și continuă s-o folosească și astăzi. Dezavantajul acestui fenomen e evident: acum există o presiune și mai mare de a posta mai des în timpul celor mai palpitante experiențe – întrerupi momentul ca să adaugi un story pentru followeri.

Prima oară când am realizat că fac asta a fost de Anul Nou 2016. Eram la o petrecere cu niște prieteni din LA când a început numărătoarea; ne bucuram unii de compania celorlalți și eram fericiți că ajunsesem împreună în același loc. Am vrut să scot telefonul să înregistrez numărătoarea, dar m-am răzgândit în ultima clipă și l-am lăsat jos ca să nu pierd momentul. Dar când m-am întors spre iubitul meu, acesta își scosese telefonul și urla: „Trei, doi, unu!” spre ecran. M-a sărutat în timp ce toată lumea chiuia, dar îmi amintesc că m-am simțit, în mod ciudat, deconectată de el. M-am întrebat dacă s-a bucurat și el de moment la fel de mult ca mine.

Julia Soares și Benjamin Storm, cercetători la Universitatea din California, Santa Cruz, au studiat influența tehnologiei digitale asupra memoriei timp de ani de zile. Cercetările pe care le-au publicat în luna martie sugerează că atunci când fac fotografii cu telefonul, oamenii se detașează de moment pentru a surprinde experiența, iar amintirea e stocată mai puțin profund decât ar fi fost în mod normal. Studiul lor revoluționar, Forget in a Flash: A Further Investigation of the Photo-Taking Impairment Effect, a comparat amintirile participanților în trei scenarii: după simpla observare, după documentarea prin camera telefonului și după documentarea pentru un format care nu salvează fotografiile, ca cel din Stories. Niște cercetări anterioare stabiliseră deja că o sursă sigură de stocare, precum camera telefonului, înrăutățește memoria oamenilor – un fenomen numit „efectul de subminare al procesului de fotografiere”. Cercetătorii au concluzionat că efectul se datorează descărcării cognitive (când oamenii stochează amintirile pe o sursă externă de memorie în loc să le rețină personal), dar Soares și echipa ei au dus și mai departe aceste descoperiri și au testat dacă descărcarea cognitivă e singura cauză a subminării memoriei prin fotografii. Evident, nu e singura.

Studiul nostru a găsit dovezi că efectul de subminare al fotografiilor asupra memoriei nu pare să depindă de faptul dacă fotografia e salvată sau nu sau de faptul că o persoană îi încredințează telefonului informațiile pentru a le utiliza mai târziu, mi-a explicat Soares prin telefon. „Altfel, efectul dispare atunci când persoana știe că nu se poate baza pe cameră.”

A propus o nouă ipoteză numită „detașare atențională”, care sugerează că documentarea cu camera telefonului îi detașează pe oameni de prezent suficient de mult ca să deterioreze procesul de formare a amintirilor chiar și după ce aceștia au pus camera jos. În mod interesant, memoria participanților a fost și mai mult subminată când aceștia au folosit Snapchat, posibil din cauza filtrelor, efectelor și textului pe care le oferă aplicația. După aceste descoperiri, a devenit foarte clar că o caracteristică precum Stories pe o platformă ca Instagram are un impact profund asupra abilității unei generații întregi de a rămâne implicată în prezent și afectează și formarea amintirilor personale. (Când am contactat Instagram și Snapchat ca să discutăm pe subiect, Snapchat a refuzat și s-a oferit să discute despre valorile de bază ale produsului prin intermediul unui purtător de cuvânt. Mi-au spus cum numeroase fațete ale aplicației – precum lipsa like-urilor și comentariilor publice – au scopul de a-i conecta pe utilizatori și a-i ajuta să trăiască mai intens momentul. Instagram nu ne-a răspuns deloc.)

„Te detașezi de prezent; practic, pui un ecran între tine și evenimentul pe care încerci să îl înregistrezi”, a explicat Soares.

Și totuși, deși discutăm mereu despre prezent și trăitul clipei, ne e tot mai greu să stăm deconectați de rețelele sociale. Ritmul universului digital și presiunea nu ne permit să renunțăm. Și deși simțim problema puternic la nivel de consumator, voluntar, aceasta e exacerbată atunci când simțim că trebuie să postăm împotriva voinței noastre. Eu simt nevoia să dau refresh continuu la Twitter ca să aflu știri noi și îmi asigur prietenii că sunt bine printr-un Instagram story, dacă n-am postat de ceva vreme. Presiunea continuă de a produce conținut pentru ceilalți îmi irosește din timpul meu cu mine și mă distrage suficient cât să nu pot aprecia emoțional fiecare moment.

Peyton Dix, editor pe social media la revista Paper, împărtășește acest sentiment. Când termină munca, încearcă să se deconecteze, dar natura rețelelor sociale îngreunează foarte mult treaba asta. „Trebuie să intru în mod avion, cu o carte în mână. Îmi ordon să nu mă uit la telefon”, mi-a povestit ea. „Dar sincer, ca editor pe social media, e imposibil. Dacă se întâmplă ceva, eu sunt responsabilă de tot. Trebuie să reacționez imediat la orice potențială critică sau feedback negativ.”

Dix își iubește jobul, dar cunoaște efectele negative pe care le pot avea rețelele sociale asupra psihicului și stimei de sine. La primul ei Fashion Week, Dix s-a străduit să împace obligațiile personale – printre care îngrijirea colegei ei de cameră după un accident – cu obligația profesională de a transmite live un show și a aranja o campanie media, care întrerupea în mod constant ce avea de făcut în prezent.

„Îmi amintesc cum stăteam în spital și îmi așteptam colega de cameră și plângeam peste telefon. Simțeam că o să mor, că e prea mult pentru mine. Eram epuizată, stoarsă de energie”, mi-a povestit Dix.

Întreruperea e principalul efect al rețelelor sociale. Dar intenția din spatele întreruperii anumitor momente poate altera felul în care o amintire e stocată sau nu în creier. Niște cercetări anterioare au arătat că voința – puterea propriei voințe, cum ar fi fotografierea unui moment cu intenția clară de a-l ține minte – are beneficii asupra retenției memoriei. Deși cercetarea e într-o etapă preliminară, Soares mi-a zis că „avem motive să credem că, cu cât o persoană pune mai multă intenție într-o fotografie, cu atât scad șansele ca amintirea să fie subminată. Așadar, atunci când cineva face fotografii pentru că vrea să le posteze pe Facebook, cercetările arată că persoana va ține minte evenimentul mai puțin pozitiv decât dacă ar face fotografiile cu intenția de a le păstra în minte.”

Fotograful Aaron Ricketts se mândrește cu abilitatea lui de a pune intenția pe primul loc în muncă. Scopul lui e să surprindă mișcarea dinamică și momentele importante – precum cel în care Offset i-a cerut mâna lui Cardi B în octombrie 2017. Ricketts accentuează că, atunci când surprinde un moment, e super conștient de o situație până în cele mai mici detalii, în comparație cu un observator obișnuit, și intră adesea într-o stare emoțională intensă care îl ajută să-și amintească momentul respectiv.

„Când fotografiez, fac planuri înainte. Cred că fotografii trebuie să fie foarte prezenți pentru că asta afectează felul în care ne amintim situațiile, cu sau fără fotografii”, mi-a zis Ricketts.

Faptul că e selectiv și conștient în privința fotografiilor e util pentru Ricketts și pe rețelele sociale. Deși își câștigă existența documentând experiențe, Ricketts nu simte nevoia să posteze constant pe rețelele sociale. A găsit un echilibru între trăitul clipei și împărtășirea momentelor cu lumea întreagă.

În era noastră digitală, poate că Ricketts a găsit deja secretul succesului: fotografiatul, oricât de necesar și important, trebuie abordat cu moderație și intenționalitate. Data viitoare când pui mâna pe telefon să faci un story, ar trebui să-ți amintești că documentarea digitală îți poate distruge cele mai magice momente. Și, deși nu poți evita cu totul rețelele sociale, poți alege mai atent momentele în care te detașezi de prezent, pentru că, uneori, merită doar să exiști, să trăiești clipa și să ai o poveste de spus mai târziu.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.