Dating

Cea mai mare minciună pe care ți-o vând aplicațiile de dating și tu încă o crezi

Nu știu ce cauți tu prin aplicații de matrimoniale, dar sigur n-ar trebui să cauți pe cineva cu aceeași personalitate

de Justin Lehmiller, PhD; translated by Miriam Cihodariu
05 Mai 2019, 6:55am

Imagine: kkgas / stocksy

Articolul a apărut inițial pe VICE US

Multe platforme de matrimoniale încearcă să potrivească oamenii pe baza gradului lor de similaritate. Ei pornesc de la premisa că oamenii care sunt mai asemănători vor avea mai multe șanse să constituie un cuplu de succes. La nivel intuitiv, asta are sens, nu? Dacă aveți multe lucruri în comun, probabil vă veți distra mai mult împreună.

Există multă cercetare care pare să susțină această idee. Acum mai mult de jumătate de secol, psihologii sociali au documentat că similaritatea era unul dintre factorii-cheie în atracție: oamenii de care ne place cel mai mult sunt cei care sunt mai asemănători cu noi.

Însă povestea nu mai este atât de simplă pe cât se credea înainte. În vreme ce similaritatea joacă într-adevăr un rol în ceea ce ne atrage inițial la cineva, doar similaritatea în sine nu este și o garanție a unei relații fericite.

Într-un studiu publicat în Journal of Research in Personality, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au analizat 2 578 de cupluri – a început în 1968 și include un eșantion reprezentativ statistic pentru indivizii și familiile din SUA. Pentru acest studiu, cercetătorii s-au concentrat în mod special pe un sub-set de oameni în relații heterosexuale care aveau în medie 51 de ani și fuseseră căsătoriți de 22 de ani. Ei s-au uitat la satisfacția față de relație și la diverși indicatori ai stării psihologice de bine (inclusiv bună versus proastă dispoziție și satisfacția cu viața în general), apoi au luat în considerare cum acești indicatori se legau de similaritatea cu partenerul pe trăsăturile majore de personalitate (Big Five).

Aceste trăsături Big Five includ deschiderea la experiență (să fii deschis să încerci lucruri noi), conștiinciozitatea (să fii organizat și cu atenție la detaliu), extrovertirea (să fii sociabil și să-ți placă să ieși), rata de a fi agreabil (să îți pese mult de ceilalți și să-ți faci griji pentru ei) și rata de a fi nevrotic (a nu face față la stres prea bine și tendința de a avea fluctuații în dispoziție).

Ce au descoperit? În primul rând, persoanele care erau mai conștiincioase, extrovertite și agreabile – dar mai puțin nevrotice – aveau tendința de a fi mai fericite și per total și în relație. La fel, oamenii care aveau parteneri mai conștiincioși și mai puțin nevrotici erau, de asemenea, mai fericiți.

Cu alte cuvinte, când sunt analizate izolat, trăsăturile de personalitate ale oamenilor și ale partenerilor lor contează când vine vorba de cum se raportează la relațiile lor și la viață în general, dar similaritatea de personalitate? Nu prea. Efectele similarității erau mici și nesemnificative. Merită observat și că aceste efecte contează mult mai puțin decât cele care derivă din propria personalitate.

Aceste rezultate seamănă și cu alte cercetări despre similaritate și satisfacția în relații. De exemplu, un studiu anterior a descoperit că atunci când e vorba de a prezice satisfacția în relație și față de viață în general, ce contează cel mai mult sunt trăsăturile tale de personalitate, apoi cele ale partenerului, și pe ultimul loc similaritatea dintre tine și partener. Din nou, efectele similarității erau foarte slabe în acest studiu.


Vezi și:


La fel, o meta-analiză din 2008 realizată pe mai mult de 300 de studii care analizau atracția și similaritatea a concluzionat că similaritatea corelează într-adevăr cu atracția inițială, dar efectul său în atracția și satisfacția din relații curente este „nedetectabil”.

Există un corolar important la această poveste. În vreme ce similaritatea reală nu pare să fie un factor predictiv important pentru succesul relației, similaritatea percepută este. Cu alte cuvinte, când oamenii cred că personalitatea lor este similară cu a partenerului lor (indiferent dacă e adevărat sau nu), au tendința să fie mai fericiți.

Încă ceva important de reținut: Există și cercetări care arată că lipsa de similaritate în relații (sau ceea ce psihologii numesc „complementaritate”) poate uneori să prevadă calitatea relației. Mai exact, asta apare când ne uităm la trăsături legate de dominanță și submisivitate, unde oamenii au tendința să fie mult mai fericiți când fac pereche cu un partener care posedă trăsătura opusă mai degrabă decât aceeași trăsătură. Cu alte cuvinte, există un pic de adevăr în vorba aia cu „extremele care se atrag”.

Ce ne spune toată povestea asta e că sunt motive mari să fii sceptic față de site-urile și aplicațiile de dating care folosesc algoritmi care să-ți găsească perechea „ideală” bazat doar pe cât de similari sunteți. Adevărul este că dacă sunteți asemănători obiectiv nu prea pare să conteze, dar a avea anumite trăsături de personalitate (precum grad mare de conștiinciozitate și grad mic de nervozitate) contează mult mai mult.

De asemenea, nu e vorba doar că a căuta asemănare la trăsăturile de bază de personalitate este ineficient. Dacă aceste programe încearcă să sugereze perechi din oameni asemănători pe toate trăsăturile, inclusiv acelea unde complementaritatea este, de fapt, preferată (precum dominanța și submisivitatea), e posibil să fie chiar contraproductiv. Asta nu înseamnă că dating-ul online e fără speranță sau nu poate funcționa niciodată. Mulți oameni se cunosc online și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Însă, dacă decizi să mergi pe drumul ăsta, fii sceptic la tot ce pretind unele site-uri de dating că e valid în termeni de similaritate și complementaritate. Intră cu claritatea că știința relațiilor nu e ceva foarte exact și că nu e ușor de prezis cu cine vom fi fericiți pe termen lung.

Justine Lehmiller, doctorandă, este cercetătoare la The Kinsey Institute și autor al blogului Sex and Psychology.