Călătorii

M-am întors în Hong Kong, orașul extremelor în care am crescut

Un tur intim al orașului natal al unei scriitoare.

de Angela Hui; fotografii de Justin Lim; translated by Oana Maria Zaharia
19 Aprilie 2019, 4:00am

Fotografii de Justin Lim

Hong Kong: „o țară, două sisteme”. Hong Kong este și nu este parte din China, iar treaba asta mi-a influențat enorm copilăria. O persoană, două țări. Pașaportul britanic îmi spune că m-am născut în Beddau, South Wales, dar al doilea card de identitate zice că a doua mea casă este și va fi mereu Hong Kong-ul.

Cele două sunt extrem de diferite.

Beddau are o populație de peste patru mii de locuitori, iar numele se traduce prin „morminte”. Părinții mei imigranți chinezi s-au stabilit în această fostă localitate minieră în căutarea unui viitor mai bun, cel în care și-au întemeiat o familie și au deschis un fast food chinezesc (locuiam deasupra magazinului). E un oraș cu mame adolescente care fumează în fața supermarketului, cu copiii în cărucioare, puștani care dau foc la coșuri de gunoi și criminali care își omoară victimele cu broaște decorative din piatră. Practic, e o văgăună adormită în care nu e nimic de făcut.

Hong Kong Justin Lim

Dar, la 12 ore cu avionul în cealaltă parte a lumii, viața în Hong Kong e cu totul altceva. Aceste insule muntoase formează un teritoriu autonom care a fost colonie britanică până în 1997. Hong Kong e unul dintre orașele cu cea mai mare densitate a populației din lume, cu 7,4 milioane de locuitori înghesuiți în șiruri după șiruri de blocuri. Clădirile foarte înalte au apărut în anii ’50 și ’60 ca soluție la problemele de locuire din timpul perioadei coloniale și au rămas și azi în picioare. Acest mega-oraș asiatic e colorat, haotic și gălăgios, super gălăgios, de fapt. Locuitorii lui par să urle încontinuu, dar acesta e volumul normal al vocii lor. Sunt obligați să vorbească tare din cauza mulțimii, a traficului și a străzilor înguste.

Hong Kong Justin Lim

Am crescut împărțită între aceste două țări de când aveam trei ani. Mama mi-a convins profesorii să mă lase pe mine și frații mei să lipsim de la școală luni de zile înainte de vacanțele de vară. Eu și părinții, cei doi frați ai mei, cei trei veri și mătușa mea ne înghesuiam cu toții într-un apartament ca o cutie de pantofi la etajul 19 în Wong Tai Sin, Kowloom. Casa noastră era mică pentru nouă persoane, dar asta e nimic în comparație cu locuinţele numite „case-sicriu”. E un lux să ai spațiu pe această insulă.

Hong Kong Justin Lim

Tot haosul ăsta mi-a afectat copilăria. Eram minoritate etnică în Wales și oaie neagră în Hong Kong. Nu mă integram nicăieri. Mi s-a părut dificil să mă conectez cu propria cultură, pentru că în Beddau nu existau multe fețe ca a mea. Mi se zicea des să mă întorc în țara mea sau copiii râdeau de mine pe motiv că „voi mâncați câine cu orez”. Totuși, de câte ori mă duc în cealaltă țară, arăt ca ceilalți pe din afară, dar ies în evidență ca un cal breaz. Oricât nu-mi place s-o recunosc, sunt o banană (galbenă la suprafață și albă pe interior). Din felul în care vorbesc, mă îmbrac și mă port, hong kong-ezii se prind imediat că nu sunt una dintre ei. Nu sunt suficient de asiatică să fiu chinezoaică și nici suficient de albă cât să fiu englezoaică. Cele două jumătăți se întâlnesc, dar nu reușesc să alcătuiască niciodată un întreg.

Hong Kong Justin Lim

Cea mai bună metodă de a descrie ce încerc să spun e să mă compar cu faimoasa gustare stradală din Hong Kong: vafe cu ou sau gai daan tsai în cantoneză. Inventată în Hong Kong în 1950 ca modalitate de folosire a ouălor sparte nedorite de nimeni, gustarea a primit numele de la conținutul și forma ovală de ou. Folosești ouă crăpate, făină, lapte evaporat și zahăr pentru aluat, după care îl torni în forma de vafă. Închizi. O întorci pe partea cealaltă. O scoți. Nicio vafă cu ou nu e la fel ca alta. Unele sunt mai umflate, altele mai arse... Da, cred că întrupez o vafă cu ou imperfectă, dacă ar fi să mă descriu printr-o metaforă culinară.

Astăzi se găsesc pe străzile orașului zeci de arome și varietăți, la fiecare colț, mai ales în aglomeratul district de shopping Mong Kok. Am cumpărat una de la o tarabă și o mănânc bucățică cu bucățică, strângând-o în mână cu bucurie.

Hong Kong Market Justin Lim

Pe Ladies’ Street Market, la două străzi distanță, se vând haine, chiloți tanga, jucării pentru copii, accesorii pentru telefoane, suveniruri, genți false de designer. Aici găsești orice kitsch.

Una dintre activitățile mele preferate era să mă plimb printre tarabe și să enervez vânzătorii. Pe vremuri, eu și prietenele mele inventam minciuni elaborate ca să târguim ieftin o geantă falsă „Mulberry”. Odată, mi-am luat o țeapă când am crezut că sunt șmecheră și am cumpărat un Game Boy Pokemon cu câțiva dolari. Eram super entuziasmată că pusesem mâna pe el înainte de lansarea oficială și că era primul joc Pokemon care avea un personaj fată. Dar pe la jumătatea jocului am observat că îmi hrăneam pokemonii cu droguri și că puneam lucrurile găsite într-o geantă pe care scria „fuck”. Jocul a început să aibă glitch-uri și s-a stricat.

Hong Kong Justin Lim
Hong Kong Justin Lim

Când condițiile de trai înghesuite și claustrofobia de pe străzi deveneau prea mult pentru noi, eu și frații mei ne refugiam în templul Wong Tai Sin de lângă casa noastră. Acest templu taoist e locul unde oamenii vin să se roage pentru noroc și să aprindă bețișoare parfumate, dar pentru noi era un loc de joacă. Aruncam monede în heleșteu și încercam să atingem peștii, ne cățăram pe statui și ne pierdeam în grădinile uriașe. Un moment mult dorit de calm într-un oraș haotic. Acum e aproape de nerecunoscut; suprapopulat cu turiști din China care vin cu autobuzele și parțial închis pentru renovare.

Hong Kong Basketball Courts Justin Lim

E dureros să vezi schimbările prin care trece Hong Kong și cum dispare treptat în ghearele Chinei comuniste, dar schimbarea e inevitabilă. Când Marea Britanie i-a predat orașul Chinei, Hong Kong trebuia să-și păstreze libertatea și autonomia timp de cincizeci de ani, până în 2047, dar se pare că această libertate ni se scurge printre degete. Mandarina a început să înlocuiască cantoneza în școli, costul vieții e imens, iar China își exercită tot mai mult influența politică asupra orașului, ceea ce stârnește proteste violente.

Îmi amintesc momentul important al eliberării orașului, pe când aveam șase ani. Eu și familia mea eram strânși în jurul televizorului și ne uitam la o mulțime de oameni care cântau imnuri naționale și mărșăluiau în uniforme, în timp ce prințul Charles încerca să țină un discurs în ploaie. Nu înțelegeam ce se întâmplă și cât de important era momentul. Dar, după 22 de ani, încep să se vadă adevăratele intenții ale Chinei. Hong Kong nu va mai fi niciodată același, doar timpul va spune dacă ăsta e un lucru bun sau rău.

Hong Kong Fishing Village Justin Lim
Hong Kong Fishing Village Justin Lim

Una dintre părțile din Hong Kong care nu au fost afectate prea mult de schimbare e Sai Kung, un sat de pescari de pe o peninsulă, situat la o oră distanță de centru. Această parte estică a insulei pare mai deconectată, nu există stație de metrou, iar autobuzele merg rar și neregulat în zona respectivă. Mă simt invadată de amintiri, în timp ce mă plimb pe străzile din Sai Kung, unde tata și-a petrecut copilăria. Mă uit la doamnele în vârstă care joacă zi pai (cărți) şi râd de rațele cu forme falice pe lângă care mă jucam cu frații mei. Peisajele din Sai Kung îmi amintesc de vechiul Hong Kong pe care îl iubesc.

Hong Kong Wan King Path Justin Lim

Poate că viitorul orașului e nesigur și lupta sa pentru independență e sortită eșecului. Dar, de când m-am întors pentru prima oară după trei ani, m-am reîndrăgostit. Am inima grea când mă gândesc că, an după an, țara noastră se schimbă fără posibilitate de întoarcere. Aproape disprețuiesc ceea ce a devenit, dar, în același timp, are o carismă puternică și mă atrage de fiecare dată. Și asta nu doar pentru că rudele mele încă locuiesc aici, ci pentru că Hong Kong va rămâne mereu locul unde e și inima mea.

Articolul a apărut iniţial pe VICE UK.