Publicitate
istorie

Povestea unui soldat din Transnistria care a ajutat la evacuarea oamenilor de la Cernobîl

„Am fost acolo și nu vreau să mă mai uit la asta.”

de Adina Florea
30 Mai 2019, 2:13pm

Captură din serialul Cernobîl difuzat de HBO

Aveam vreo 11 ani când am auzit prima oară cuvântul Cernobîl. Era 2006, iar la televizor rulau încontinuu știri despre ce se întâmplase cu exact două decenii în urmă în nordul Ucrainei. Nu se vorbea doar despre morți, dar și despre secretomania regimului comunist din vremea aia. Maică-mea era o adolescentă în Vaslui pe 26 aprilie 1986. Își amintește cum a primit pastile cu iod, dar și că nu avea voie să mănânce brânză. Bunică-mea îi spusese că-i otrăvită de ploaie. „Cum oare ploaie otrăvește brânza?” s-a întrebat ea atunci. În România, zona Moldovei a fost cea mai expusă la radiații. Maică-mea a înțeles cu adevărat ce s-a întâmplat în acea dată fatidică abia când democrația a ajuns și-n colțul ăsta de Europă.

Ceaușescu nu e singurul dictator de după Cortina de Fier care a tăcut mâlc atunci când norul radioactiv a făcut o trecere și peste România. Dezastrul de la Cernobîl a rămas în memoria colectivă în ciuda încercărilor regimului de la Moscova de a mușamaliza ce s-a întâmplat în 1986. La mai bine de trei decenii oamenii vorbesc din nou despre explozia devastatoare a reactorului 4 dintr-un motiv neașteptat - un serial produs de HBO.

Nu-i vorba despre un documentar, ci mai degrabă despre o ecranizarea dramatică a accidentului nuclear și a evacuării care a urmat. Important este că se vorbește pe larg și despre mușamalizarea, în spatele căreia a stat conducerea KGB.

Serialul ăsta a explodat peste noapte, tocmai pentru că-i incredibil de realist pentru cei care au trăit acele vremuri groaznice în interiorul granițelor URSS-ului. Printre ei se numără și Slava Malamud, un jurnalist american din Baltimore, care s-a născut și a crescut în apropiere de Tiraspol. La 17 ani, Slava a devenit refugiat de război, după izbucnirea conflictului din Transnistria, care a dus la proclamarea unei republici sprijinite de Moscova în coasta Republicii Moldova.

„Chiar sunt serios când spun că ce am văzut până acum este incredibil de autentic. De la băbuțele provinciale care stau la taclale până la ustensilele de bucătărie și uniformele albe, pe care copiii trebuiau să le poarte în zilele de sărbătoare. Asta pentru că tragedia a avut loc chiar înainte de Ziua Muncii. Apoi, pantofii, modul cum oamenii își aranjau părul… Sunt până și aceleași găleți de gunoi. Au găsit până și prostiile alea undeva! Dar sunt impresionat de mult mai mult decât de simpla prezentare în detaliu a vieții de zi cu zi din URSS. Cernobîl este mult mai aproape de realitate decât orice show occidental despre Rusia”, povestește Slava pe Twitter.

Cuvintele jurnalistului sunt importante nu doar pentru că-și amintește în detaliu cum arăta viața cotidiană, în anii ‘80, într-un cotlon de URSS. Slava a descoperit că acest serial înseamnă mult mai mult pentru generația părinților săi, după ce a hotărât să i-l arate tatălui său vitreg - un fost locotenent colonel rus, care a hotărât să-și trăiască pensia în New York.

„Am vrut doar să înțeleg cât de realiste sunt uniformele militare din serial. Căci, până la urmă, el este un expert în acest domeniu. Apoi, brusc, taică-miu vitreg mi-a spus: am fost acolo și nu vreau să mă mai uit la asta. M-a surprins, pentru că nu-i un om care-și ascunde trecutul. Îmi vorbise despre anii de armată și despre cum a făcut serviciu militar în Orientul Îndepărtat Rus. Dar nu a scos niciodată un cuvânt despre Cernobîl”, zice Slava.

Jafurile de după evacuare

Așa a descoperit că tatăl său vitreg a fost trimis în misiune la câteva săptămâni după accidentul nuclear. Pentru că avea un rang superior, șefii săi l-au pus să formeze un comandament cu militarii moldoveni pregătiți pentru război chimic. Soldații au fost trimiși în prima linie, adică la Prîpeat, un oraș ucrainean abandonat complet după accidentul din 1986. În doar câteva zile, tatăl său vitreg a fost însărcinat cu evacuarea satelor din apropierea Cernobîlului.

Însă, evacuarea nu a fost tocmai o operațiune bine pusă la cale. Fostul locotenent colonel își amintește că ucrainenii se întorceau în satele deja evacuate de militari pentru a sparge casele vecinilor. De acolo furau orice lăsaseră în urmă foștii proprietari, care plecaseră în grabă de frica radiațiilor. Nici el nu știe la ce nivel de contaminare radioactivă au fost expuși soldații săi. Asta pentru că nota în documente o expunere de 25 rem, fără să se uite la ce indica dozimetru.

„Dacă treceai peste doza maximă, atunci nu puteai să te întorci. Iar ei aveau nevoie de oameni”, și-a justificat acțiunile tatăl vitreg al lui Slava.

Nu a stat mai mult de trei săptămâni la Prîpeat. A avut noroc să fie trimis înapoi în Republica Moldova, unde trebuia să participe la exerciții militare comune între URSS și Bulgaria.

„Au decis să nu anuleze aceste exerciții, pentru că nu voiau să alimenteze zvonurile despre dezastru. L-au trimis să conducă divizia de artilerie. A avut noroc, desigur. Ceilalți soldați moldoveni au fost staționați mai mult timp pentru a curăța dezastrul lăsat în urmă de explozia reactorului”, povestește Slava.

De asemenea, tatăl său vitreg i-a explicat și de ce nu vrea să vorbească despre Cernobîl. A semnat un jurământ, pe care nu-l poate încălca, chiar dacă nu mai există o Uniune Sovietică.

Peste 3 500 de cetățeni moldoveni au fost mobilizați după accident pentru a lichida consecințele dezastrului de la Cernobîl. În Republica Moldova există și o asociație a celor care au pătimit după cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Periodic, lichidatorii moldoveni ori familiile acestora primesc ajutoare bănești din partea Guvernului de la Chișinău.

Pentru ei, tragedia continuă. Peste o treime din lichidatorii moldoveni au murit, iar cei rămași în viață sunt invalizi.

Editor: Iulia Roșu