Terapia de cuplu nu mai e doar pentru mama și tata

Relația a continuat ca și până atunci – au vorbit la telefon ore întregi, și-au cunoscut unul altuia părinții, au mâncat împreună și s-au uitat la seriale. Uneori, Anna încerca să vorbească despre asta cu el, dar nu-și găsea cuvintele. De multe ori, el se închidea când îl atingea și între ei s-a creat un perete. Cum mergea deja la terapie pentru că nu avea o relație prea bună cu corpul ei, Anna a sugerat să meargă la terapie împreună. Când Ted a fost de acord, Anna a fost impresionată că era dispus să trateze problema – nu doar pentru el, ci și pentru ea.

Povestea Annei nu e un exemplu care-ți vine în minte când te gândești la terapie de cuplu. Dar ea nu e doar pentru cuplurile în vârstă – un purtător de cuvânt pentru Relate, o organizație caritabilă pentru salvarea relațiilor, m-a informat că numărul partenerilor tineri care au început să facă terapie de cuplu a crescut cu treizeci de procente în Marea Britanie din 2014 încoace. Poate că în sfârșit am reușit să trecem peste stigmatul asociat cu terapia de cuplu – că e un ultim efort inutil. Că dacă unui cuplu chiar îi e atât de greu, ar fi mai bine să se despartă. Că dacă nu vă leagă copii sau o casă, n-are rost să mai trageți de relația asta.

Se pare că, totuși, cuplurile tinere sunt tot mai interesate să-și rezolve problemele la terapie. Dar ce vor să repare? Și de ce se simt atât de confortabil? Și ce rezultate obțin?

Dar ce e stricat se poate adesea repara. „Problemele pentru care tinerii vin la terapie sunt prezente în majoritatea relațiilor, chiar și în cele bune. Cei mai mulți vin să lucreze la comunicare. Vor să învețe să se certe constructiv. Alții au probleme legate de valori diferite sau de visuri de viitor. Uneori, o persoană are un libido mult mai mare decât cealaltă sau are probleme de încredere în partener”, explică Simone.

Inițial, Anna a început să meargă la ședințele de terapie ale lui Ted pentru că terapeutul a zis că ar fi bine să audă perspectiva ei, deoarece e dificil să ai o relație cu o persoană cu disfuncții erectile. Dar după câteva ședințe, Anna a fost șocată de cât de mult a ajutat-o terapia să comunice. „E dificil pentru o femeie să stea goală în fața unui bărbat care nu are erecție. M-am îngrijorat că nu e atras de mine”, explică ea. Ca să rezolve problema, Ted a recurs la sex oral. „De câte ori mă apropiam de el, se îngrozea. Nu voiam să-l fac să se simtă inconfortabil.”

Terapeuții dau uneori și teme. „Le spun să își dea timp să se asculte reciproc. Mulți nu ascultă când celălalt vorbește, ci își construiesc argumente să se apere. Mai rog cuplurile să-și urmărească emoțiile, pentru că uneori ajungem să ne detașăm de ele.”

Ca să poată avea un dialog despre plăcerea fiecăruia, Anna și Ted au fost rugați să își facă unul altuia acasă un masaj și să explice unde vor să fie atinși și cum. Annei i s-a părut dificil. „Mi-a fost greu. Ca femeie, nu sunt obișnuită să fiu atât de directă și să explic exact ce vreau. Sunt obișnuită să fiu partenerul submisiv în relații, așa că mi-a fost greu să-l ghidez.”

Totuși, terapia i-a ajutat pe Anna și pe Ted să se înțeleagă. „A grăbit maturizarea relației, astfel încât avem impresia că suntem împreună de trei ani, nu de un an jumate.”, zice Ana. Acum știe cum să spună ce îi place, iar Ted poate discuta despre sentimentele lui mai deschis. „Învață că e ok să fii vulnerabil. N-o să-l critic niciodată când îmi împărtășește nesiguranțele lui.”

La organizația Relate, terapia oferită e integrativă și combină aspecte sistemice și psihodinamice. „Partea sistemică are legătură cu lumea exterioară: cultura în care trăiești, munca, familia și timpul liber. Psihodinamica e dinamica internă, cum te atașezi emoțional de partener”, explică Simone. Cuplurile îți dau exemple din problemele lor, iar tu îi ajuți să spargă tiparele negative care operează în inconștient. Simone mi-a dat un exemplu de cuplu care avea probleme în comunicare. „De ce te simți mai confortabil când te cerți, pe când cealaltă persoană nu suportă certurile? Le-am analizat trecuturile și am aflat că unul avusese o familie care se certa des și se împăca repede, pe când celălalt crescuse într-un mediu în care, dacă te certai, erai trimis în camera ta, lucru care duce la o teamă de conflict sau o inabilitate de a exprima emoțiile.”

De obicei, conflictul e legat de treburile din casă, dar de fapt nu are legătură cu asta, ci cu credințele diferite. „Poate că una dintre persoane se simte neglijată pentru că nu vede în cealaltă un partener de echipă bun. Iar cealaltă crede că n-are niciun rost să se certe de la ceva atât de mărunt precum vasele nespălate.”

După cinci ani împreună, au început să iasă la iveală diverse lucruri. James suferă de o formă de autism care îi provoacă anxietate socială. În aceste momente, îi e greu să se exprime. Uneori, îi spunea lui Sarah lucruri care păreau insensibile, alteori voia să petreacă timp singur, iar Sarah se simțea respinsă. Când se închidea în sinea lui, ajungeau rapid la ceartă. „Uneori nu pot fi aproape de ea. Nu mă simt bine să fiu lângă cineva perioade lungi de timp. Mă simt permanent captiv.”

Situația dintre ei s-a înrăutățit după ce mama lui James a murit, iar el și-a pierdut jobul. Stresați, obosiți și plictisiți să caute locuri de muncă, James și Sarah au început să urle unul la altul. Niciunul dintre ei nu mai știe pentru ce – ba că unul nu spălase vasele, ba că celălalt uitase să bage laptele în frigider. „La un moment dat, i-am spus că nu știu dacă o mai iubesc. Acum mi se pare stupid, dar eram atât de confuz de sentimentele mele, încât le-am dat afară pur și simplu. Am rănit-o, deși nu mi-am dorit asta. Uneori nu am idee ce emoții am, pentru că nu le înțeleg.”

Au hotărât să încerce orice ca să facă relația să funcționeze, iar în lunea următoare, au ajuns la terapie. „La început, ședințele decurgeau haotic. Dar, în timp, am găsit cauzele problemelor și ne-am ocupat de fiecare în parte. Consilierul i-a zis soției mele că nu trebuie să se țină după mine atunci când vreau să fiu singur, pentru că asta va înrăutăți situația.”

Câteva luni mai târziu, lucrurile nu merg perfect între ei, dar măcar au învățat mai multe despre nevoile fiecăruia. „Vreau să fiu cu ea și am nevoie de ea. Suntem ciudați, dar ne iubim și n-o să las asta să ne stea în cale”, spune James.

James crede că e foarte bine să fii deschis la terapia de cuplu, pentru că oamenii de multe ori fug repede dintr-o relație de teamă că vor suferi. A zis că societatea modernă, cu social media și sms-uri, a creat o distanță între oameni. „Ne ascundem de problemă, ne prefacem că nu există sau dăm vina pe alții. Dar nu facem decât să construim un ecran de fum ca să ne protejăm nesiguranțele și pe noi înșine.”

Între timp, Anna nu i-a spus decât mamei și prietenei ei cele mai bune că merge la terapie de cuplu. A zis că e din cauza nevoii de a face totul să pară perfect mereu, mai ales când vezi postări zaharisite ale altor cupluri pe rețelele sociale. Anna se teme de privirile critice ale prietenilor ei și de discuțiile pe care aceștia le pot avea despre ei.

La o primă vedere, terapia de cuplu pare să fie un drum pentru oamenii care nu vor să renunțe unul la altul. Dar, pentru unele cupluri, terapia reprezintă încercarea de a repara o relație care-i prea bună ca să-și permită s-o piardă. Cât de des o să întâlnești pe cineva care adoră aceleași documentare dubioase ca tine? Oare te va mai asculta cineva așa de bine cum te ascultă partenerul tău? O să-ți mai gătească vreodată cineva un orez atât de bun? Dragostea e un motiv la fel de bun ca oricare altul ca să ceri ajutor.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.