Locale

10 moduri în care statul român și-a ucis cetățenii în ultimii 30 de ani

Și lista nu e nici de departe completă.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
caracal moarte alexandra
Oamenii aprind candele la poarta casei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariției Alexandrei Maceșanu și a Luizei Melencu, luni 29 iulie 2019. Fotografie de Remus Badea via Medaifax

Finalul lui 2019 n-a însemnat doar scrisori de Facebook cu rezumate de an, recunoștință și speranță pentru deja celebrul 2020. A lăsat în urmă o nouă moarte comisă de sistem. Femeia de 66 de ani care s-a dus la Spitalul Floreasca pentru o operație de cancer pancreatic și n-a mai plecat de acolo. A fost cuprinsă de flăcări chiar în timpul operației și a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului. „Protocoalele n-au fost respectate”, Spitalul Floreasca și-a pierdut acreditarea, medicii se apără, ancheta e în desfășurarea. Cert e că familia a plecat acasă, de sărbători, cu un cadavru.

Publicitate

Un alt caz în care statul român și-a omorât cetățenii prin neglijență.

Seria crimelor „neintenționate” post-Ceaușesu a debutat rapid, chiar în timpul vălmășelii revoluționare, când noua conducere a statului, prin goarna TVR, a lansat fake news despre teroriști fictivi, cauzând moartea a sute de persoane. Nici nu s-a uscat bine sângele pe străzile Bucureștiului, că hop, a venit și 1990, cu a sa Mineriadă, cu patru morți, peste o mie de răniți și niciun vinovat. De fapt, vinovatul e cunoscut de toată lumea, pe atunci era șeful statului, azi e bine mersi, viu, liber ține prelegeri ideologice prin agenții de presă rusești.

Dar astea au fost doar așa, de aperitiv. Din ‘90 încoace, statul român a continuat să-și lichideze cetățenii. Iată zece momente din ultimii 30 de ani care-ți arată cum a înțeles statul să te protejeze. N-am mai inclus aici poluarea care ucide zeci de mii de oameni lent, dar sigur, mai, ales în orașe ca București, Iași, Cluj sau Brașov.

-wc-curte-eli-driu

Fotografie de Eli Driu

Când ți-a înecat copiii în rahat

Au avut loc multe morți revoltătoare în cele trei decenii care au trecut de la Revoluție până acum, dar, cel puțin pentru un părinte, cele mai strigătoare la cer trebuie să fie cazurile de copii înecați în haznaua școlii. Unul a avut loc chiar anul ăsta, în aprilie, când un băiat de trei ani s-a înecat în fosa septică a unei școli din județul Iași. Conform unei analize realizate de Libertatea, în ultimii șapte ani, cel puțin opt copii au murit în condiții asemănătoare, ori în fose septice, ori în toalete instalate în curțile școlilor, iar încă cinci au fost cât pe ce să pățească la fel.

Cum de se întâmpla asta în secolul XXI? Principala suspectă e subfinanțarea sistemului de învățământ. România cheltuie cei mai puțini bani pentru Educație din Uniunea Europeană, adică 2,8% din PIB.

Publicitate

Zonele rurale sunt cele mai afectate. Copiii învață înghesuiți, în frig și condiții de, iartă-mi franceza, tot rahatul. Așa că, deși pe hârtie educația e un drept și un serviciu asigurat gratuit de stat, situația din teren arată ca într-o distopie anarho-capitalistă în care doar cei bogați sau de la oraș au privilegiul de a fi alfabetizați în școli cu veceuri interioare.

-crima-la-metrou

FOTOGRAFIE DE J STIMP VIA FLICKR

Când ți-a neglijat sănătatea mintală

După decenii de totalitarism, în care psihologia ba a fost castrată ideologic, ba interzisă, sănătatea mintală este încă tratată ca un moft în România. Nu mă crezi? Du-te la orice boomer din cercul tău de rubedenii sau cunoștințe și spune-i că mergi la psiholog sau intenționezi să o faci. Dacă nu te numește nebun/ă, o să-ți bată obrazul că problemele se rezolvă-n familie și nu e ok să dai din casă.

În climatul ăsta general, nu-i de mirare că nici statul nu dă doi bani pe sănătatea mintală a reprezentanților săi. Trăim în țara în care soldații români ce au luptat în Afganistan și Irak nu suferă de PTSD, că așa suntem noi, mai rezistenți psihic decât alte popoare. Mai trăim în țara în care angajații MAI sunt evaluați psihologic o dată la cinci ani, deși unii dintre ei au antecedente penale, ca apoi să ne mirăm că intră în saloane de coafură și omoară femei cu arma letală din dotare. Sau că abuzează copii în lift. Sau că-i răpesc și își înjunghie iubitele.

Și așa cum nu-i pasă de angajații săi, statul român nu dă doi bani nici pe tine când, dintr-un motiv sau altul, ți se șubrezește sănătatea mintală. Așa apar cazuri precum crima de la metrou de acum doi ani, când o femeie a împins-o pe alta în fața trenului care intra-n stație. Cu o lună în urmă, mama criminalei (condamnată ulterior la pușcărie pe viață) ceruse ca fiica ei să fie internată la Spitalul de Neuropsihiatriei din Craiova, după ce observase că se poartă dubios. Autoritățile s-au deplasat la locuința ei, au constatat că nu are istoric psihiatric în România (deși fusese internată într-o clinică de psihiatrie din Spania, după un episod depresiv acut), așa că n-au făcut nimic.

Publicitate

Episodul ăsta s-a repetat de-a lungul anilor cu tot felul de rezultate. De exemplu, femeia care s-a sinucis după ce a stat peste 30 de ore pe un bloc din București sau crimele de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, care ar fi putut fi evitate, dacă (și aici urmează o listă lungă): statul ar recunoaște că alcoolismul e o boală națională; spitalele de psihiatrie n-ar fi cenușăresele din Sănătate (pentru care oricum România dă cei mai puțini bani din UE); personalul medical n-ar fi insuficient; legislația nu te-ar obliga să le dai drumul acasă cât mai repede; ar exista prevenție, monitorizare, supraveghere etc. etc. etc.

Când ai intrat în spital viu și ai ieșit mai puțin viu

Internarea într-un spital românesc e ca un joc de ruletă rusească. Dacă n-ai nimic grav și dă Dumnezeu să nu contractezi vreo infecție spitalicească, ieși pe picioarele tale. Dacă ai sistemul imunitar la pământ, te internezi și ai ghinionul să întâlnești un stafilococ mai auriu decât turlele Catedralei, riști să ieși într-un coșciug proaspăt lăcuit. Aparent, nu poți dezinfecta lucruri cu homeopate de la Hexi Pharma.

Probabil că lista celor care n-au mai plecat din spital pe picioarele lor este mult mai lungă decât îți imaginezi. Cel mai recent caz este cel al femeii incendiate pe masa de operație. Însă de la Moartea Domnului Lăzărescu încoace, lucrurile absurde care se întâmplă în spitalele românești te fac să te întrebi de două ori înainte să le calci pragul. Un defibirlator cărat cinci etaje, un copil de șapte ani mort de la „varicelă” în spitalul din Pașcani. Un bărbat a murit după ce a fost plimbat între spitale la Brașov. O tânără mamă de 19 ani a murit după ce medicii au trimis-o acasă, la Brăila. Sunt doar câteva cazuri care au apărut în presă. Cele mai multe rămân anonime pentru public, dar tragedii în intimitatea familiilor.

Publicitate

Când ți-a ignorat apelurile de urgență

Nu știu ce copilării au avut alții, dar eu aud povești cu servicii de urgență de tot râsul și ambulanțe care ajung prea târziu de când mă știu. Pentru o clipă uitasem cum stă treaba. Apoi, vara asta, tragedia de la Caracal a avut grijă să-mi amintească în ce țară îmi voi trăi, cândva, dacă am noroc, bătrânețile.

Deja știi ce n-a funcționat acolo: tot. Operatorii n-au respectat propriul manual de proceduri, arătându-se agasați de insistențele Alexandrei de a nu muri, în timp ce polițiștii s-au coordonat cu interlopii locali pentru a găsi bârlogul criminalului, timp în care Gheorghe Dincă și-a putut duce liniștit treaba la capăt.

Episodul se repetă și la Timișoara, unde, în ciuda apelurilor repetate de la locatarii unui bloc către 112, abia la două zile după s-au prins autoritățile că ceva grav se întâmplă acolo. Au murit doi copii și o mamă, în urma unei dezinsecții cu substanțe toxice fatale.

La patru ani de la tragedia de la Colectiv, România a dovedit că n-a învățat absolut nimic din greșeli, că e același stat eșuat de care au fugit milioane de oameni în ultimele trei deceni. Un stat în care mafioții prezintă mai multă încredere decât autoritățile, în care tinerele trebuie să facă autostopul pentru a ajunge la școală și înapoi acasă, dar și unul care te ia la mișto când îi ceri ajutorul sau te înjură dacă ești de etnie.

Când a lăsat cluburi-capcană să funcționeze

În Orientul Mijlociu, sute, chiar mii de oameni mor anual din cauza așa numitelor mașini capcană, adică autovehicule detonate în public de teroriști. La noi, statul eșuat România le-a permis să funcționeze, ani la rând, unor localuri capcană. În 2015, într-unul din ele, Colectiv, au murit 27 de tineri. Apoi, încă 38 au murit în sinistroșeniile pe care continuăm să le numim spitale, alea dotate cu de toate. Atunci și-au dat românii seama că statul român sau, mă rog, corupția, poate ucide cu o eficiență uimitoare. Sigur, vinovați n-au fost doar Piedone și cei de la ISU care i-au permis acelei spelunci să funcționeze atâta vreme, deși avea tavanul de lemn și era îmbrăcat în burete antifonic inflamabil.

La fel ca-n cazul Hexi Pharma și multe alte situații, statul român a colaborat cu mai mulți complici privați: patronii clubului, doi pirotehniști și patroana unei firme de pocnitori. Dacă-s condamnați și de a doua instanță, vinovații vor face doar câțiva ani de pușcărie, apoi vor fi eliberați condiționat și-și vor continua liniștiți viețile de reabilitați.

Publicitate

Când n-a investit deloc în prevenție

Subfinanțarea sistemului de sănătate se vede foarte clar și-n faptul că România are cea mai ridicată rată a mortalității din cauze cât se poate de evitabile și tratabile, conform unui raport al Comisiei Europene. Mai precis, documentul arată că din fiecare o sută de mii de locuitori, 208 mor din cauze prevenibile precum bolile de inimă, accidentele vasculare sau cancerele colorectale, fapt ce duce și la o speranță de viață mai scăzută decât media europeană.

Fenomenul ar putea fi ameliorat dacă politicile de sănătate publică ar avea mai mult sens, axate pe prevenție, iar românii ar avea acces mai rapid la servicii de calitate. Dar e greu să faci prevenție în climatul actual de neîncredere generală, după atâtea cazuri în care românii au intrat în spital vii și au plecat între patru scânduri.

Când a făcut drumuri la mișto

Știi câți oameni au murit pe șoselele României în 2018? 1 900, adică cinci pe zi. Conform Eurostat, ne putem mândri cu 96 de morți la milionul de locuitori pe an, în timp ce media UE este undeva sub 60 de decese la milionul de locuitori. Sigur, numărul e în scădere față acum câțiva ani, dar tot e tragic să vezi atâtea mii de morți absolut inutile. De regulă, statul român dă vina pe șoferii indisciplinați cărora tot el le-a dat permis. Pe de altă parte, ONG-uri precum Asociația Pro Infrastructura spun că vina pentru aceste pierderi de vieți pică tot în ograda statului: drumuri proaste făcute prin PNDL și firme precum Tel Drum, semnalizare de doi lei, educație rutieră ca la Pitești.

Într-adevăr, infrastructura țării chiar e la pământ: din aproape 87 de mii de drumuri, doar o cincime-s naționale din care juma’ trebuie reparate, fapt ce crește aglomerația și implicit riscul de accidente. De autostrăzi nici nu are rost să discutăm, n-avem nici măcar o mie de kilometri de așa ceva. Unde mai pui că, potrivit Institutului Național de Statistică, 33% din toate drumurile patriei sunt pietruite sau de pământ. Practic, statului român îi pasă de siguranța șoselelor cam cât îi pasă unui teribilist urcat beat la volan.

Publicitate

Când a ignorat violența domestică

După picarea comunismului, femeile din România au obținut două lucruri importante: libertatea de a întrerupe o sarcină nedorită și de a încheia o căsnicie toxică când vrea ea, nu când are chef statul. Cu toate astea, de pumnul bărbatului alcoolic, violent și misogin a fost mai greu să scape. Pentru că românul are o vorbă: „femeia nebătută e ca floarea neudată”. Cu așa repere morale la baza societății, nu-i de mirare că statul român a ignorat și continuă să ignore cu îndârjire violența domestică.

Nu știu dacă există vreo statistică oficială a femeilor bătute, violate sau ucise de soții, iubiții sau tații lor în ultimii 30 de ani, dar lucrurile devin limpezi imediat cum deschizi puțin televizorul: aproape că nu e zi în care să nu auzi de un astfel de caz. Doar în primele șasele luni ale lui 2019, în România au avut loc peste 12 mii de „infracțiuni din sfera violenței domestice”, spune Poliția Română. Mulți ani, statul român a rămas nemuritor și rece în fața fenomenului. Abia la sfârșitul anului trecut s-a introdus așa-zisul ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile și emis de polițistul constatator, astfel încât victima să nu mai aștepte cu frica-n sân decizia unui judecător.

Situația continuă să rămână sumbră, potrivit ONG-urilor de profil: 30% dintre ordinele de protecție emise în prima jumătate a anului au fost încălcate, iar Poliția constată deseori că nu-i poate monitoriza cum trebuie pe agresori, pentru că proiectele de supraveghere electronică sunt încă-n „faza pilot”.

Publicitate

Când a trebuit să ajungă Gabriel Oprea la restaurant

După înfrângerea istorică a PSD-ului de la prezidențiale, când Viorica l-a făcut vicepreședinte al partidului peste noapte, românii au avut neplăcerea de a-și reaminti de un politician care până acum patru ani se visa un soi de Frank Underwood gușat al României: Gabriel Oprea. Vicepremierul. Șeful Internelor. Generalul. Doctorandul. Însuși interesul național.

Ascensiunea sa politică a fost curmată brusc într-o noapte de octombrie din 2015, când polițistul Bogdan Cosmin Gigină a picat cu motorul într-o groapă și a murit în timp ce-l însoțea pe Oprea într-o coloană oficială. Au existat doi vinovați atunci: mai întâi firma care efectua reparațiile și n-a semnalizat groapa cum trebuie, apoi fostul deminitar, care folosea coloana oficială de discreționar, în afara legii, în regim de viteză crescută. Judecarea cazului a început abia în decembrie 2019, iar Oprea e acuzat de ucidere în culpă.

Când n-a avut grijă de copiii abandonați

Statul român a avut dintotdeauna o relație complicată cu copiii săi. Înainte de Revoluție, legislația punea mare preț pe creșterea natalității, avortul era interzis, copiii ocupau un loc special în propaganda oficială, dar fix în perioada aia, aproape 20 de mii au murit în frig și mizerie prin orfelinatele statului român. Ceaușescu a fost executat, România a devenit un tărâm al democrației și al libertății, dar astăzi avem cele mai multe mame minore din Uniunea Europeană. Fapt care, nu de puține ori, duce și la copii abandonați în orfelinate.

În anii ‘90, în presa străină ploua cu materiale despre copiii maltratați, violați și uciși de sistemul orfelinatelor de stat. Cei mai norocoși dintre ei erau adoptați de (sau vânduți unor) familii străine. Alții au ajuns să cerșească prin stațiile de metrou ale Bucureștiului.

După 30 de ani de tranziție perpetuă, situația copiilor abandonați continuă să fie una sumbră: potrivit unei anchete Newsweek România, între 2013 și 2017, au murit 362 de copii din centrele de plasament și din școlile speciale aflate-n subordinea statului. De altfel, instituția care ar fi trebuit să se ocupe de ei, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții, nici măcar nu se chinuie să-și numere morții. În tot acest timp, politicienii români protejează copiii patriei de amenințări închipuite prin referendumuri homofobe de milioane de euro.

Editor: Iulia Roșu