Sexul după gratii: Cum arată o vizită în camera intimă a închisorii

În închisoare, relațiile și intimitatea sunt importante. Uneori se formează relații chiar în închisoare fiindcă e complicat să menții una cu cineva din afară. Numai vizitele oferă deținuților posibilitatea de a păstra legătura. Poate un cuplu să reziste sistemului penitenciar?

Există așa-numitele „vizite nesupravegheate” ca cei dragi să aibă oportunitatea să aibă un moment de intimitate, fără supravegherea gardienilor. Ca să acceseze genul ăsta de vizită, persoana trebuie să fie partenerul legal sau să poată să demonstreze existența relației. Aceste vizite sunt organizate într-un studio amenajat între zidurile închisorii și sunt mai lungi decât vizitele tradiționale. Pe lângă vizitele nesupravegheate, există și cea în care persoanele sunt separate de un perete și vizita la masă în care contactul fizic este posibil, dar restricționat. 

Florence*, aflată de câțiva ani în închisoarea Mons, apoi Berkendael, și iubitul ei, Daniel*, luptă ca relația lor să supraviețuiască în ciuda gratiilor care îi despart, și se folosesc pentru asta în special de vizitele nesupravegheate. Dar inevitabil, constrângerile sistemului penitenciar îi împiedică să-și trăiască pe deplin iubirea. Cu toate astea, conform Legii Principiilor, numită și Legea Dupont, în vigoare în Belgia din 2005, persoanele încarcerate ar trebui să fie private doar de mișcarea liberă în societate. Viața lor emoțională nu ar trebui să fie afectată de încarcerare, dar realitatea bate teoria. Și asta în special din cauza supraaglomerării din închisori care duce la o deteriorare a condițiilor de detenție. Cu toate astea, din 1975, bunăstarea sexuală a fost recunoscută ca un factor de sănătate de Organizația Mondială a Sănătății. 

Florence, din celula sa, și Daniel, din sufragerie, povestesc despre relația lor. Chiar și după mai mulți ani, cei doi își amintesc în detaliu prima lor vizită nesupravegheată. 

Florence: În timp ce așteptam să vină ora, m-am aranjat puțin: machiaj și coafură. Aștept cu o nerăbdare care crește contrar secundelor care trec. Se deschid ușile celulei mele și sunt întrebată dacă sunt pregătită. Răspund că da, dar nu sunt. Gardianul mă acompaniază prin coridoarele necunoscute. Fiecare persoană pe lângă care trecem se uită la mine cu o privire devoratoare și urlă Vrei să te fuți? Am parte și de remarci dezgustătoare și necerute de la paznici. În timp ce trec pe holuri mă gândesc la bărbatul pentru care-mi bat inima și corpul. Îmi lipsește acea tandrețe particulară pe care o aduce actul carnal. Sunt aproape acolo, dar încă nu știu. Îmi aruncă cearșafuri și un prosop mare.

Intru într-o nouă aripă, un coridor lung cu uși. Comentariile abjecte apar în masă: Sugi, o să te fuți, ești o curvă. Ce faci, vrei o pulă mare? Urlă și nu se opresc. Vreau să fug, să evadez. Celula mea a devenit instant un adăpost. Mă tem și disconfortul meu îl face pe gardian să râdă. Îmi deschide o ușă și intru. Îmi spune că iubitul meu o să vină și se duce să-l aducă. Podeaua e udă, există o canapea extensibilă complet putrezită și nedesfăcută. Există și o toaletă chimică și un duș care nu funcționează, m-au avertizat fetele. Miroase a o combinație de ceva acru și neplăcut, sex și transpirație: totul pare contaminat de nu știu ce perversitate. Se deschide ușa, intră iubitul meu și apoi ușa se închide în spate lui, acompaniată de un Să vă pupați bine. Mulțumim pentru sfat, dar n-am avut nevoie de el.

Daniel: A fost un iad pur, un coșmar. Avem dreptul la un cearșaf normal și unul de pus deasupra, fără pătură, fără pilotă. Există o pernă. Totul este evident acoperit în plastic. Există un radio care să acopere sunetele pe care le fac deținuții care urlă în apropiere și zgomotele pe care le-am putea face noi. Există de asemenea prezervative. Odată ce gardianul închide ușa și suntem amândoi înăuntru, încercăm din răsputeri să uităm unde suntem. Trebuie să uităm unde suntem dacă vrem să ne simțim bine. Așa că ne aruncăm unul în brațele celuilalt și ne oferim o îmbrățișare puternică și nesfârșită.

Florence: Ne îmbrățișăm. Plâng, tremur. Rămânem în picioare, lipiți unul de celălalt. Am impresia că a durat zile întregi, dar în realitate au fost numai 45 de minute, ne uităm la ceas. Urletele s-au estompat, dar nu s-au oprit. Desfacem canapeaua, punem cearșafurile pe ea, ne dezbrăcăm și ne cuibărim goi în simbioză, fără penetrare. Acea tandrețe, senzualitate, care apare când sexul a fost consumat sau nu a putut avea loc. Rămânem așa fără să ne mișcărm, amândoi gândindu-ne la același lucru. De acum înainte, sexualitatea noastră se rezumă la asta.

Daniel: Vizita nesupravegheată este în primul rând tandrețe. Senzualitatea și sexul se întâmplă aproape sistematic, este inevitabil. Dar pentru noi, este vorba despre intimitate și asta nu e neapărat sex. Este despre a ne ține în brațe, de a ne săruta fără gânduri, fără ne spunem că va dura prea mult și vom fi rugați să ne separăm. Este despre a putea fi mai naturali în comportament fiindcă știm că nu există nicio cameră sau niciun paznic. În închisoare, nu există loc pentru fantezii și accesorii. Nimic nu e permis în afară de lenjerie. Gândul că va trebui să trăim asta preț de mai mulți ani nu e o bucurie. Dar nu ne putem revolta, nu avem altă alternativă. 

Florence: Am făcut dragoste în a patra vizită nesupravegheată. Nu trebuie să subestimăm adaptabilitatea ființei umane: se poate adapta la orice și ignora totul. Faci dragoste ignorând întreaga cameră, locul, comentariile, fiindcă suntem pe coridorul temnițelor. Nu există căldură, trebuie să stai în mijlocul canapelei fiindcă se mișcă. Am căzut de câteva ori și am râs de această a patra dimensiune. Nu facem dragoste de fiecare dată, chiar dacă ne vedem rar, fiindcă nu mă pot deconecta de la gânduri. Recunosc că am o sexualitate frustrată.

Daniel: Cred că trebuie să fii profund îndrăgostit în primul rând, numai așa poți să reziști. Nu este o viață intimă care te împlinește, dar facem tot ce putem cu ce ni se oferă. Nu va înlocui niciodată sentimentul de a adormi și a mă trezi cu ea în brațe. Este o sexualitate în totalitate constrânsă, la fel cum este și viața noastră amoroasă și intimă. Ni se spune că avem dreptul să ne iubim și să fim intimi într-o asemenea zi de la 2:30 PM la 6:30 PM. Din păcate, asta face parte din joc și așa funcționează sistemul penitenciar. După șapte ani și jumătate, ajungem să uităm.

E ca atunci când locuiești lângă gară și nu mai auzi cum trec trenurile chiar dacă ele sunt acolo. Este exact același lucru. Având în vedere constrângerile, viața noastră sexuală e cât de mulțumitoare se poate. Nu poți câștiga împotriva sistemului penitenciar. Să faci scandal, să țipi, să te bați cu gardienii, sunt toate degeaba. Trebuie să iei ce ți se dă, să fii mulțumit de ce ai și să savurezi la maximum toate posibilitățile care ți se oferă. Este o viață sexuală împlinită? Absolut deloc. Există lipsuri la toate nivelurile, este foarte dureros. Eu duc același chin ca și ea. Am mai multă libertate în viața mea de zi cu zi, dar la nivel psihologic am aceleași dureri ca și ea.

Aceste mărturii sunt din podcastul Sexuality Unde Surveillance, care adresează sexualitatea femeilor în închisoare. Este disponibil pe Spotify. 

*Numele au fost schimbate. 

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.