La 15 ani am picat în plasa unui prădător sexual. Abia acum am înțeles asta, datorită unei cărți

La 15 ani credeam că atrag atenția bărbaților de peste 25 de ani cu aerul meu matur. Cu formele pline. Sânii fermi și fundul ca doi pepeni galbeni gata să explodeze. Cu Hugo și Márquez citiți integral. Cu inteligența mea. Aveam senzația că-i joc pe degete, dar nu voiam nimic de la ei. Eram extrem de inocentă în jocurile mele, lucru de care nu eram pe deplin conștientă atunci.

Pozele cu mine din adolescență mă fac să-mi dau seama că eram interesantă pentru bărbați nu pentru că mă dădeam mai matură, ba din contră. Era alura mea fragedă, tenul palid cu câte un coș care-mi apărea când eram la ciclu. Dar, mai mult de atât, naivitatea mea – voiam atât de tare să mă îndrăgostesc, încât eram o țintă ușoară. Gândeam că bărbații ăștia se îndrăgostesc de mine pentru că sunt mai interesantă decât femeile de vârsta lor.

Până la 14 ani am fost îndrăgostită de actori și personaje din cărți, apoi am intrat în liceu, iar colegii de clasă mi se păreau extrem de plictisitori. Restul fetelor păreau să aibă aceeași părere, pentru că defilau pe holuri cu iubiți cu patru–cinci mai mari. Cumva, neoficial, a început un soi de concurs, care are iubitul cel mai matur. Am început să vorbesc cu tot felul de tipi, majoritatea erau mai mari. Pe unii îi cunoșteam prin prieteni ai prietenilor cu care mai chiuleam pe la cafenele. Pe alții de pe net.

Bineînțeles, ai mei nu știau. Era micul meu secret. Plus, nu făceam nimic din ce-i putea îngrijora. Așa consideram.

Neacșu* a fost primul tip de care am vrut să mă îndrăgostesc. De fapt, era cel mai matur – cu aproape zece ani mai mare decât mine. Nu arăta cine știe ce, dar era destul de smart. Nu aveam nimic în comun. Nu-mi plăcea muzica pe care o asculta, filmele la care se uita, de citit, nu prea citea. A pus și el ochii pe mine. Timp de o săptămână, în fiecare zi, am vorbit prin mesaje. Apoi, într-o oră de religie, mi-a trimis un SMS kilometric în care-mi spunea, pe scurt, că mă place, dar e diferența prea mare de vârstă și că dacă s-ar naște o relație, n-ar putea evolua niciodată. 

Am citit și recitit mesajul de la el împreună cu colega mea de bancă de atunci și am ajuns amândouă la concluzia să-i scriu înapoi doar „Bine”. După încă o săptămână mi-a scris iar. Cică nu-și putea lua gândul de la mine.

Ce mi s-a părut atunci un act extrem de matur, acum, ei bine, îmi dau seama că am căzut în plasa lui. Cred că a fost o tactică foarte bine construită pe care, sunt convinsă, nu a folosit-o doar cu mine.

Am reluat legătura și conversațiile nocturne. Am devenit „micuța lui”. În fiecare dimineață mă întreba „Ce face micuța mea?” În majoritatea timpului obișnuia să-mi dea mesaje seara târziu. Vorbeam două–trei ore. Era distractiv pentru mine, începeam să mă îndrăgostesc. A doua zi după conversațiile nocturne cu Neacșu abia puteam să-mi țin ochii deschiși. De învățat nici nu se mai putea pune problema. De la o elevă cu note de la opt în sus ajunsesem să iau primul meu trei într-o teză, la engleză. 

Îmi recomanda filme și cărți cu povești de dragoste dintre bărbați și adolescente. Atunci am citit „Maitreyi” cu nesaț și am subliniat ca nebuna fiecare pasaj în care Allan se duce pe furiș în dormitorul fetei, când părinții dorm.

Într-o zi, nici nu mai știu în ce punct al pseudorelației eram, conversațiile au încetat să mai fie inocente. A început să-mi ceară poze cu mine goală. Inițial nu i-am trimis. Mi-a blocat numărul și, după câteva zile, a revenit și mi-a zis că asta merit dacă nu sunt o fetiță cuminte. Am fost devastată. Am început să-i trimit poze. Niciodată cu fața mea sau cu tot corpul. Un picior, o gleznă, copsele, un umăr.

Uneori voia să mă sune doar ca să se masturbeze cu mine la telefon. Nu-i răspundeam. Eram intrigată de cerințele lui și extrem de speriată. Nu am povestit nimic nimănui. Mi se părea rușinos, dar firesc în același timp. Aveam colege de clasă care deja își începuseră viața sexuală și care trimiteau poze indecente iubiților. Bineînțeles, ei nu erau cu zece ani mai mari.

L-am părăsit cu câteva zile înainte să facă 25 de ani. Începuse să mă plictisească și să mă irite. Devenise prea insistent. O perioadă de câteva luni bune m-am ocupat de școală, mi-au crescut iar notele, ai mei nu bănuiau nimic. Apoi iar mi-a scris și iar am început să vorbim. Am continuat mai mult din plictiseală, dar într-un timp extrem de scurt m-a acaparat cu joculețele lui. Mă făcea să mă simt ca o femeie, iar în acea perioadă căutam să nu fiu, să nu mă comport și să nu arăt deloc de 15 ani. Mă izola de prietenele mele, îmi spunea că ar trebui să fiu mai discretă, să nu le vorbesc de relația noastră. Iar eu, ca o fetiță – iubită? – loială, îl ascultam. Convingerile și principiile lui deveniseră și ale mele. Am încetat să mai citesc când mi-a zis că nu-l interesează ca o femeie să citească.

Am terminat clasa a zecea, iar în acea vară a zis că și-ar dori să vină la mine acasă, să-i cunoască pe ai mei. I-am spus mamei, inclusiv de diferența de vârstă. Inițial reacția ei a fost decentă. „Da, e o diferență, dar dacă vă înțelegeți…” Apoi i-am spus tatei.

A luat o sticlă de vișinată din frigider, și-a pus un pahar și mi-a zis că nu e normal, că un bărbat de vârsta lui trebuie să aibă o viață sexuală ordonată, că el, la 25 de ani, avea un copil de doi ani, că e dezamăgit că nu i-am spus nimic, că ar trebui să încetez să vorbesc cu el.

Ai mei nu mi-au interzis nimic niciodată, însă atunci mi-au luat telefonul și mi-au verificat mesajele. Erau poze cu pisoi și iepurași trimiși de el. Mama și-a schimbat părerea și a zis că asta face un prădător sexual, un pedofil. Am luat telefonul, i-am dat un mesaj în care i-am povestit ce s-a întâmplat, iar el mi-a reproșat că trebuia să șterg mesajele. Ai mei mi-au luat telefonul și l-au pus într-o cutie din dormitorul lor. Am suferit în scris, în jurnalul cu coperte grena pe care-l țineam atunci.

Poate n-au avut cea mai bună reacție, dar interdicția a fost cel mai bun lucru. Din fericire nu mi-am început viața sexuală cu el și nu am ajuns victima unui pedofil.

Până la 23 de ani și până la „Consimțământul”, autobiografia Vanessei Sprigora, n-am conștientizat că a fost un prădător. Am aproape vârsta pe care o avea el când îmi cerea să-l sun doar ca să-și facă laba cu mine la telefon și îi privesc pe cei de 15 ani ca pe niște copii foarte ușor de manipulat. 

De obicei, dacă citesc o carte și îmi place cu adevărat, scriu despre ea în decurs de o lună sau două. Azi, când finalizez articolul ăsta, am primit și-am și citit cartea Vanessei. Fiecare pagină, fiecare rând în care descrie cum o vrăjește scriitorul de 50 de ani m-a cutremurat.

Springora a avut parte de un tată abuziv, pe care mama ei l-a părăsit când ea era copilă. Maică-sa lucra într-o editură și avea legături cu mulți scriitori și artiști francezi celebri prin 1970, printre care și G.M., ale cărui cărți aveau un succes răsunător. V. a fost cucerită de G. imediat. Promisiunile de la începutul relației și vorbele calde au făcut-o să se simtă iubită, sigură. Când i-a povestit mamei aventura, aceasta i-a oferit permisiunea de a-l vedea pe G. în apartamentul lui sau în camera de hotel pe care a închiriat-o pentru escapadele amoroase.

Pe măsură ce îi citește cărțile și, mai ales, jurnalele, Vanessa își dă seama nu doar c-o înșală cu alte fete plăpânde și naive, ci și că la toate folosește aceeași tactică, aceleași cuvinte și scrisori. După mai bine de un an realizează că bătrânul scriitor e un pervers. Într-un final, îl părăsește.

De mult timp nu am mai citit o carte care să mă facă să-mi analizez trecutul atât de amănunțit. Pe parcursul lecturii au început să mi se așeze povestea pentru acest articol. Mi-am amintit de N. și nu o dată anumite cuvinte pe care mi le-a rostit atunci mi s-au părut izbitoare cu vorbele pe care i le spunea G. Vanessei.

Un pasaj pe care l-am găsit extrem de interesant și iritant în carte este cel în care Vanessa, săturată și rănită, se duce acasă la marele filosof Cioran și la soția lui pentru a găsi puțină înțelegere și pentru a le cere sfatul. În timp ce nevasta lui bea ceai tăcută și dădea afirmativ din cap la orice replică de-a soțului ei, Cioran i-a spus: „G. e un artist, un scriitor foarte mare, lumea o să realizeze asta într-o bună zi. Sau poate că nu, cine știe? Îl iubești, îi accepți felul de a fi. G. n-o să se schimbe niciodată. Ai mare noroc că l-ai întâlnit. Rolul tău e să-l însoțești pe drumul creației, să te pliezi pe capriciile lui. Știu că e nebun după tine. Dar, de cele mai multe ori, femeile nu înțeleg de ce are nevoie un artist. Știi că soția lui Tolstoi își petrecea zilele dactilografiind toate manuscrisele pe care soțul ei le scria de mână, corectând tot timpul și cea mai mică greșeală, dând dovadă de o desăvârșită abnegație? Plină de sacrificii și jertfindu-se pe sine, așa se cuvine să fie dragostea pe care o femeie de artist i-o datorează celui pe care-l iubește.” Când ea amintește că este mințită tot timpul, Cioran îi răspunde: „Minciuna este literatură, draga mea! Nu știai?”

„Consimțământul” m-a scârbit și m-a bucurat în mod egal. M-a scârbit mizeria de G. și modul lui josnic în care agăța tineri, atât fete, cât și băieți. M-a bucurat că Vanessa a depășit statutul de victimă a unui pedofil, s-a reapropiat de literatură, a ajuns o editoare recunoscută în Franța și, după atâția ani, a avut curajul să-și spună povestea și a devenit un exemplu pentru multe tinere (și tineri în unele cazuri) manipulate de astfel de nenorociți. Cartea asta mi-a dat curajul să spun și eu povestea lui N. Până acum m-am simțit rușinată și vinovată de naivitatea mea, cu toate că nu eu ar trebui să mă simt așa.

*numele a fost schimbat