Ce-ai vrut să știi despre viața lucrătoarelor sexuale din România, dar n-aveai pe cine să întrebi

Familiarul exotic este o emisiune despre oameni și faze produsă de VICE România în colaborare cu Iscoada, o platformă editorială dedicată cercetărilor antropologice și științelor sociale conexe. Cu fiecare nou capitol trecem prin subiecte care au impact direct în viața ta și încercăm să înțelegem de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Pentru episodul de azi ne-a ajutat Ana-Maria Isac.

Când vine vorba despre munca sexuală, ce-o să auzi prima dată e ceva legat de lipsa de moralitate – o zice și melodia „În stație la Lizeanu”: „O vreau seară de seară / Cu toate că știu că e imoral”. Știu, ai zice că românii sunt campioni la capitolul ăsta dacă te-ai lua după ura pe care o aruncă de fiecare dată când aud de cineva care ar practica sexul comercial. Dar aceste persoane invizibile, de cele mai multe ori femei, pur și simplu încearcă să-și facă un trai, la fel ca mine și ca tine, într-un mediu care le predispune la abuzuri de tot felul și un stigmat care lasă răni adânci.

Chestiunea moralității a fost unul dintre lucrurile care au interesat-o pe Ana-Maria Isac în lucrarea ei de licență de la Facultatea de Psihologie. Pe lângă gradul de anxietate și depresie cu care se confruntă, ea a vrut să afle în ce mod diferă nivelul declarat de moralitate al femeilor care practică sexul comercial de cel al altor femei. Chestionarul pe care l-a gândit se referea, printre altele, la urmarea regulilor, respectul față de ceilalți sau onestitatea comportamentelor sociale.

Ce să vezi, diferențele pe care le-a identificat au fost minime. În schimb, cele mai întâlnite afecțiuni mintale în rândul lucrătoarelor sexuale sunt depresia majoră, tulburările de anxietate și tulburarea de stres post-traumatic.

Concluziile cercetării ei le găsești în articolul „Ce are ea și nu am eu” de pe Iscoada. Ana-Maria povestește că nu știa mai nimic despre sexul comercial înainte să o cunoască pe una dintre cele mai bune prietene de-ale ei, care era implicată în asta. „Nu a fost un subiect pe care să-l abordăm din prima, dar știam că e ceva nespus acolo. Știi cum e, când ai un prieten, îți dai seama când există găuri în discuție”, spune ea.

„Ajungeam la subiecte legate de trecut și atunci vedeam că ceva nu se leagă. Tot ce mi-am dorit a fost să-i fiu alături, pentru că vedeam că acel ceva nespus venea cu grimase de tristețe, dezamăgire, rușine. Complexul meu al salvatorului îmi spunea să fiu eu umărul pe care ea să plângă și nu doar atât. Am înțeles ulterior că nu avea nevoie să o salvez, ci avea nevoie de o prietenă căreia să se confeseze.”

Din 2013 și până acum nu s-a mai făcut vreun studiu cu privire la numărul lucrătorilor sexuali din România. În cel de atunci, Organizația Mondială a Sănătății estima un număr cuprins între 23 de mii și 47 de mii de persoane, femei și bărbați. Chiar dacă prostituția nu mai este pedepsită cu închisoarea, persoanele care practică sexul comercial riscă amenzi între cinci sute și 1 500 de lei.

Discuția despre legalizare e una complexă. Pe de-o parte, există voci care spun că sexul comercial este by default o formă de exploatare a corpului femeilor, pe când altele se concentrează pe modalitățile prin care această activitate s-ar putea practica în niște condiții mai bune. Legalizarea ar veni cu taxe pe venit, dar și cu protecție socială, care momentan lipsește cu desăvârșire.

Ce trebuie să reții e că dincolo de cei sau cele care au fost forțate să facă această muncă, sunt mii de persoane care au ales să facă asta în mod independent. De asta există ONG-uri precum SexWorkCall. După cum spunea Antonella Lerca Duda, președinta organizației, unul dintre obiectivele SWC este „să cerem decriminalizarea prostituției, chiar dacă ea nu mai este pedepsită acum cu închisoarea. Eu am ieșit pe Rosetti și pac, polițistul a venit să-mi dea amendă. Și amenzile astea ne încurcă pe toate, așa că mai bine plătim taxe la stat, dar avem și beneficii. Fetele n-au asigurări de sănătate și atunci ce faci dacă ești bolnavă și ai nevoie de tratamente sau spitalizare”.

Antonella a mai explicat pentru VICE, cu ocazia propunerii de legalizare a muncii sexuale inițiate de Traian Băsescu, că „legalizarea după modelul Noua Zeelandă ar fi cel mai potrivit. Sunt cazuri, ca cel din Suedia, în care legalizarea produce dublu pagube și victime. Noi vrem să stăm de vorbă cu politicienii să ne asculte înainte să ia decizii pripite sau să facă declarații publice care mai mult ne dezavantajează”.

Sunt persoane care se raportează la munca sexuală ca la o muncă, dar și persoane care practică sexul comercial cu dificultate, pentru că stigma își face și ea apariția. „Am întâlnit diverse atitudini: au fost persoane care mi-au zis «E ok, munca sexuală este o muncă și asta vreau să fac acum», dar și altele care practică sexul comercial cu dificultate: «Nu aș vrea să fac asta, dar o fac pentru supraviețuire”. Unele dintre ele nu au o casă sau trăiesc la limita nivelului extrem de sărăcire”, explică Ana-Maria.

Ana-Maria a cunoscut viața dură a lucrătoarelor sexuale după ce a făcut voluntariat pentru Asociația Carusel, care oferă servicii persoanelor din grupuri vulnerabile. „După ce am trăit realitatea de pe stradă alături de Carusel, viziunea mea s-a schimbat complet. Pentru că, dintr-o dată, am început să cred că prietena mea, care lucra în Vestul Europei, era norocoasă. Nu acumulase amenzi, așa că a putut să vină în țară pentru perioade lungi de timp și să se angajeze oriunde, fără să se teamă că i se va pune poprire pe salariu”, povestește Ana-Maria. „Mi-am dat seama că femeile pe care le-am cunoscut prin intermediul voluntariatului sunt mult mai expuse pericolului. Practic, în fiecare seară sunt ținta vorbelor urâte și abuzurilor.”

De unde vine această tendință de a considera că persoanele implicate în sexul comercial merită să fie jignite sau agresate, se întreabă Ana-Maria. Una dintre explicații ar putea veni chiar din misoginism. „Într-adevăr, indiferent dacă o femeie este sau nu implicată în sexul comercial, tot se lovește de comportamente care-i provoacă suferință. Aici intervin și acele roluri de gen: femeia trebuia să fie tot timpul la dispoziția bărbaților, să îngrijească casa, să facă copii, să nu fie într-o poziție de conducere. Și atunci, da, cred că este și despre imaginea pe care bărbații o au despre ei înșiși, cum cred că merită orice. Dacă tu crezi că ești într-o ipostază de stăpânire și să mai și plătești pentru un serviciu, cred că te ridică pe un piedestal enorm”, spune ea.

Pe parcursul muncii de teren, Ana-Maria s-a tot întrebat cu ce e ea diferită față de persoanele pe care le-a întâlnit, iar răspunsul este dat de șansă și context. „Am crescut într-un context diferit, am avut parte de alte atitudini din partea familiei mele. Nu avem cu toții această șansă. Alegerile noastre sunt dependente de resursele pe care le avem.”

Cât despre complexul salvatorului de care mi-a povestit că își făcea apariția deseori în viața ei, Ana-Maria spune că a învățat să și-l tempereze și a învățat că din dorința de a salva pe cineva, pierde fix omul din fața ei. „Adevărul e că nu știu ce e mai bine pentru nimeni și că nu știu când e momentul schimbării al nimănui și atunci tot ce pot să fac este să mă gândesc cum pot să însoțesc un om în călătoria pe care el o parcurge acum. Cu toții suntem înclinați prejudecăților că ar trebui să salvăm persoanele care practică sexul comercial, că ar trebui să le ajutăm să iasă. Nu, doar dacă acesta este obiectivul lor. Dacă cineva vine și spune că ar vrea să iasă din asta și nu știe cum s-o facă, atunci da, putem găsi împreună soluții. Altfel, nu”, conchide ea.