8 tineri români mi-au vorbit despre melodiile vechi care ar rupe pe TikTok

Pentru Generația Z, născută odată cu Marele Internet, piesele oldies but goldies par vechi de sute de ani. În 2020, ai zice că industria muzicală are atât de multe piese trap, EDM sau reggaeton, încât melodiile „de colecție” s-au prăfuit bine de tot, pierdute prin YouTube și playlisturile părinților. Acum însă e ceva cool să descoperi piese vechi, așa cum fac gemenii ăștia din State, care se minunează când o ascultă pentru prima oară pe Whitney Houston. 

TikTok-ul contribuie mult la showbiz și are un potențial incredibil de a face cântece să devină virale. Spre exemplu, „Old Town Road” a lui Lil Nas X a pornit de la un challenge pe TikTok, iar „The Box” a lui Roddy Ricch a ajuns în topuri pentru că a fost populară printre utilizatorii platformei sociale. E și cazul hiturilor de pe vremuri. Mai nou, tinerii se bucură de muzica anilor '80, '90, 2000, iar melodii precum „Where Is My Mind?” via Pixies (1988) sau „Dreams” via Fleetwood Mac (1977) ajung iar în topuri, redobândind gloria de altădată.

Am vrut să văd dacă hype-ul de pe TikTok a prins și la noi, așa că am întrebat opt tineri din generația Z ce piese vechi ascultă și de ce.

„What would you do?” e piesa mea preferată în acest moment. Toată săptămâna am ascultat-o pe repeat. Îmi place firul narativ, I get involved. Cred că de-a lungul timpului s-a pierdut din nevoia ca un cântec să aibă o poveste. Acum totul este despre câte mașini, femei sau haine scumpe are lumea. E fun, dar nu am chef să ascult mereu genul ăsta de muzică. Mi se pare mult mai de calitate ce a fost făcut, probabil, înainte să mă nasc eu. 

Îmi plac multe genuri muzicale și mi-a fost greu să aleg o categorie. Când am început să pun muzică prin cluburi, în urmă cu un an și ceva, nu prea știam în ce direcție s-o iau, dar între timp m-am îndreptat spre old school (R&B, hip-hop, disco, funk). În acest moment, mi se pare cel mai interesant de mixat și cel mai aproape de mine ca stil. Revenind la „What would you do?”, la mijlocul piesei este folosit un sample din „The next episode” - Dr. Dre feat. Snoop Dog, care mă duce într-o cu totul altă zonă și stare. Faptul că e folosit un sample atât de cunoscut îți dă senzația că ești într-un club atunci când o asculți, iar piesa e mixată live, lucru care mie mi se pare super cool.

Mi-e tare greu să explic de ce-mi place piesa asta. Am descoperit-o acum multă vreme, când tot ce făceam după școală era să stau pe YouTube și să caut muzică, până când venea soră-mea acasă și trebuia să mă dau de la PC. Îmi place pentru că nu se leagă de momente sau persoane din viața mea și e timeless pentru mine, pentru că o potrivesc oricând, cu orice moment. Când mai share-uiesc muzică, o prezint mereu ca fiind „piesa mea preferată veche“. 

Nu e nici de dans, nici de plâns și cred că e o piesă care se mulează pe cum te simți în momentul în care o asculți. Îmi ridică moralul de fiecare dată când o aud spontan într-un magazin, într-un Uber sau într-o cafenea, pentru că îmi transmite să nu mă plâng, să deschid ochii și să-mi văd de treabă în continuare, indiferent de cât de „grea” pare viața în momentul ăla. Mă uitam în comentarii pe YouTube mai devreme și văd că mulți au asociat-o cu vremurile astea ciudate pe care le trăim și empatizez cu cele scrise de ei. Până la urmă, când se termină un coșmar, ai deschis ochii și ai mers mai departe: „Don’t Dream It’s Over”. 

Melodia asta a fost ahead of its time acum 40 de ani. Well, now is its time! Videoclipul e dintr-o emisie super veche de la TVR și sunt curios cum au reacționat oamenii la vremea aia când l-au văzut, deoarece cred că erau niște chestii noi pentru ei. Oricum, hottest music video al acelui an, fără îndoială. Piesa asta e chiar mai relevantă în ziua de azi decât era atunci. O să fie la recomandate în următoarea carantină.

Melodia asta ne-a bântuit copilăria mie și lu' văru-meu. Maică-mea mereu asculta muzică atunci când trebăluia prin casă și asta a fost una dintre melodiile pe care o ascultam zilnic. Îți dai seama că pe noi, cei mici, imediat ne-a prins și, luni în șir, urlam „da ba deee da ba daeee”, de multe ori, în momente total nepotrivite. Pâna în ziua de azi o am păstrată în memorie ca fiind una dintre cele mai ritmate melodii ale anilor '90. E interesant cum, dacă stai să asculți versurile, nu ți se mai pare neapărat atât de happy un om care vorbește despre blue feelings, dar asocierea din capul meu o să fie mereu făcută cu ceva vesel și dansabil.

Ascult des muzică veche, mai ales la petreceri, iar acum aleg „Paparazzi”, deoarece atunci când melodia a fost lansată, în 2008, iar eu aveam 7-8 ani, videoclipul mă fascina foarte tare. Lady Gaga era așa un personaj quirky și îmi plăcea tare mult de ea. De la piesa asta a început my love for Gaga, care, deși nu e la aceeași intensitate, continuă până azi. Pentru mine a avut un impact destul de mare. La vremea aia, toată lumea credea că Lady Gaga e ciudată și parcă simțeam că-mi servește doza de weirdness de care aveam nevoie atunci. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că era refreshing să văd o persoană care se prezintă așa în fața lumii, mai ales pentru un băiat queer și naiv care se simțea și el puțin diferit de ceilalți băieți.

„What Is Love” e magie pură. Din momentul în care se aude primul „what is love”, toată încăperea va urla din adâncul sufletului „baby, don't hurt me!”. Apropie oamenii fantastic de tare, iar beat-ul piesei te transportă în era retro instantaneu. Când vine vorba despre melodia celor de la Akcent, toată lumea empatizează cu „mă iubești sau m-ai uitat, cine-i vinovat?”. Când o asculți în căști, începi să dansezi involuntar în metrou, o urli când ești la tine în cameră sau dai jos rapid geamurile de la mașină. Este evergreen-ul care te face să te bucuri că ești în viață și că ești român și poți înțelege această capodoperă. Sunt foarte sigură că și dacă ar fi fost lansată mâine, tot ar fi avut un succes masiv. My all time favorite!

Aș merge pe Simplu, „Oficial îmi merge bine”, pentru că are o energie de te ridică de pe canapea. Cred că e și una dintre puținele trupe românești pe care pot să o ascult 30-40 de minute, până nu mai am aer să cânt sau să dansez, și abia atunci mă opresc. Îmi place și Ray Charles, „I got a woman”, pentru vocea incredibilă pe care o are artistul. Plus de asta, e genul de melodie pe care o cânți la karaoke unei tipe, which I did once, deci îmi rămâne la suflet. 

„Amor Amor” a fost și rămâne probabil unul dintre cântecele mele preferate. Mama mi-a spus că atunci când eram mică, de fiecare dată când îl auzeam, parcă îmi radia fața (ignorând faptul că versurile, pe care cel mai probabil nu le înțelegeam, erau într-un contrast puternic cu copilăria în sine). Cred că e una dintre acele piese pe care le poți asculta oricând, mai ales că, în ultima vreme, majoritatea cântecelor fie ele românești sau străine, abordează subiecte pe care înainte le numeam tabu. There’s just something about it.