bitcoini pierduti, portofel bitcoini, parola bitcoin
Imagine de Mykhailo Polenok / Alamy Banque D'Images
Tech

Am vorbit cu oameni care și-au pierdut accesul la bitcoini

„Cu banii ăia aș fi putut merge în Turcia să-mi fac transplant de păr, la cât păr am pierdut de stres cu povestea asta...”
Pierre Longeray
Paris, FR
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

Cu cât crește prețul bitcoinului, cu atât crește și îngrijorarea unor oameni care au așa ceva, dar nu îi mai pot aceesa. „Oare unde oi fi pus seed-ul?”, se întreabă ei, transpirați. Seed-ul, adică, în lumea criptomonedelor, parola între 12 și 24 de cuvinte care îți permite accesul la portofelul digital. Fără această propoziție (care poate fi sub forma „vrăjitoare colaps exercițiu mâncare rușine deschis disperare pârâu stradă iar gheață puțin”), e imposibil să pui mâna pe prețioșii tăi bitcoini.

Publicitate

Pentru Higoze, 28 de ani, cascador, aventura în lumea criptomonedelor a început cu câțiva ani în urmă. A investit două sute de dolari, așa, de distracție. „La început, prețul nu a crescut mult, dar la un moment dat am realizat că îmi triplasem investiția inițială”, a zis tânărul. „M-am simțit ca un tip de pe Wall Street, mi-am zis că de acum o să mă îmbogățesc fără să fac nimic, doar voi zace pe canapea și mă voi uita la Netflix”, râde Higoze. „După aia a scăzut, dar nu am simțit mare lucru, ca și cum jucasem două sute de dolari la cazino.”

Dar până la urmă a crescut din nou și a ajuns la 40 de mii de dolari și s-a stabilizat. Cam la 36 de mii la mijlocul lui ianuarie. „Problema e că, între momentul în care am crezut că investiția mea nu mai avea nicio valoare și ziua de azi, am schimbat mai multe telefoane și nici n-am mai urmărit cursul bitcoinului”, a zis Higoze. Când a schimbat telefonul, și-a pierdut accesul la aplicația pe care o alesese pentru portofelul lui digital și care îi gestiona parolele. „Ca să recuperezi accesul la portofel, singura soluție e să introduci seed-ul, secvența de 12 cuvinte. M-am uitat peste tot, absolut peste tot”, oftează Higoze. „Mă enervează numai când mă gândesc la asta, pentru că știu că e fix vina mea, doar ni s-a zis să avem mare grijă de seed”, explică el și adaugă că azi ar fi avut două mii de dolari. „Cu banii ăia aș fi putut merge în Turcia să-mi fac transplant de păr, la cât păr am pierdut de stres cu povestea asta...”

Publicitate

Chiar dacă tehnologia creată de misteriosul Satoshi Nakamoto pare arhaică, totuși exprimă filosofia criptovalutei. „Asta e toată ideea bitcoinului, că, pentru libertatea pe care ți-o oferă, îți cere anumite responsabilități”, a explicat Yves Bennaim, un specialist în criptovalută elvețian. Responsabilitatea de a avea grijă de seed-ul tău. Și nu poți cere o parolă nouă, ca la Google.

Alți pionieri ai bitcoinului și-au pierdut hard-ul pe care salvaseră seed-ul. Maxime, un jurnalist din Canada, a minat bitcoini prin 2012 sau 2013, din câte își amintește, și a recuperat doar o parte din ei. „Hard-ul e corupt și nu mai pot să-l accesez”, a zis Maxime, a cărui avere în criptovalută se situează pe la o mie de dolari. „Nu mi-am imaginat niciodată că o să crească atât de mult, am investit pentru distracție. Dacă aș fi știut, aș fi continuat să minez!” 

La fel și Paul, un streamer francez în vârstă de 38 de ani, care a cumpărat bitcoini în valoare de patru sute de euro prin 2019, ca să ia iarbă pe dark web. „Am cheltuit o sută de euro pe iarbă și apoi au trecut mai multe luni până m-am gândit din nou la bitcoinii mei”, a zis Paul. Într-o zi, mi-am reformatat hard-ul după un crash și am observat că a dispărut notița pe care scrisesem seed-ul. „Aia a fost”, râde Paul. „N-o mai scrisesem nicăieri altundeva, greșeala mea.” 

Conform estimărilor firmei de consultanță în criptovalută Chinanalysis, aproape 3,8 milioane de bitcoini – dintre cei 18,6 minați până acum – le sunt inaccesibili deocamdată multor utilizatori aflați în situația lui Paul, Maxime și Higoze. Unii francezi nu pot aceesa sume de milioane de euro.

Publicitate

Și când ți se întâmplă așa ceva, vrei să-l contactezi pe Dave, de la WRS – Wallet Recovery Services. „Când crește prețul bitcoin-ului, primesc mai multe cereri decât de obicei. Atunci își amintesc oamenii că aveau un portofel digital pe care nu-l mai pot accesa.” Dave are o rată de succes de 35 la sută pentru cazurile pe care le acceptă. „Sunt genul persistent, nu mă las nici ani de zile uneori până nu recuperez accesul la portofel.” Ca Dave să-ți obțină accesul, îi dai douăzeci la sută din suma din cont. Dacă nu reușește, nu te costă nimic.

Mai există și alte soluții ca să nu pierzi seed-ul. „Îl poți scrie pe hârtie laminată și îl pui la bancă într-un seif sau îl îngropi în grădină”, zâmbește Yves Bennaim. Se și gravează în metal. 

Dacă sute de mii de persoane și-au pierdut accesul la portofel, asta e o veste proastă pentru toată lumea, mai ales pentru cei care nu și-au pierdut seed-ul. Satoshi a zis la un moment dat că cei care își pierd parola aduc o contribuție rețelei, pentru că toți ceilalți bitcoini capătă mai multă valoare. Practic, cu cât e mai rar bitcoin-ul, cu atât e mai valoros. „În general, când cineva spune că și-a pierdut parola, alți utilizatori îi mulțumesc sarcastic pentru contribuție”, a adăugat specialistul. Ca să nu mai spun că unii proprietari nu ezită să declare că și-au pierdut parola, ca să evite să fie ținta unui atac sau să fie urmăriți de fisc. 

Publicitate

Probabil că Maxime, Paul și Higoze n-o să-i ceară ajutorul lui Dave de la WRS, pentru că suma pe care au pierdut-o nu merită efortul. „Evident că mi-ar fi de folos cei 1 500 de dolari, dar mi-am găsit o consolare. Dacă într-o zi o să îmi primesc înapoi bitcoinii și decid să investesc, de data asta parola o să fie pe un hard, pe un stick USB și pe un caiet”, a zis Paul. Cât despre Higoze, a pus lucrurile în perspectivă. „Nu e mare chestie, nu vorbim de milioane, dar, dacă într-o zi, bitcoin-ul va ajunge la o sută de mii, s-ar putea să nu mai spun același lucru.” În orice caz, n-o să-l vedem prea curând pe piața de bitcoini, pentru că e descurajat de prețul actual. „Nu mai merită să investesc în bitcoin. Înainte, cu două sute de dolari puteai avea o felie de pizza-bitcoin, dar acum primești doar sosul.”

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.