De ce Sfântul Andrei nu are treabă cu Dobrogea, în ciuda a ceea ce spune BOR

În anul 1940, avocatul Ion Dinu din Adamclisi, județul Constanța, a afirmat cu de la sine putere că în mica peșteră din sătucul Kuzgun (azi Ioan Corvin), a stat Apostolul Andrei. Cum a aflat el că acolo a stat Apostolul? Prin aceeași metodă prin care li se relevă oamenilor „adevărurile” dumnezeiești: printr-un  vis miraculos! În cel mai scurt timp, frenezia religioasă a localnicilor a transformat caverna într-un loc de cult. S-a zidit intrarea, s-au adus icoane și s-au aprins candele, iar trei ani mai târziu a fost de-a dreptul sfințită ca biserică. 

După 1991, Biserica Ortodoxă Română a promovat cu agresivitate mitul Apostolului Andrei. Întâi a fost numit Ocrotitorul Dobrogei, apoi al României. Din 2012, 30 noiembrie a devenit sărbătoare națională și zi nelucrătoare. 

Pentru BOR, asocierea cu un apostol este foarte importantă, deoarece își poate astfel atribui titlul de „Biserică Apostolică”. Ceea ce ar ridica-o la același rang cu primele biserici creștine, cele fondate pe „temelia” apostolatului celor 12. O Biserică veche, apostolică, e o biserică cu prestigiu imens! Fiindcă Biserica Ortodoxă Română are în realitate o mare problemă, pe care se chinuie (și reușește) să o ascundă. 

Creștinismul românesc e – conform tuturor dovezilor – mai nou cu aproape o mie de ani decât spune sloganul „suntem creștini de două mii de ani”. Am fost păgâni până în veacul al XIII-lea. Suntem astfel cei mai tineri creștini din estul Europei, fiind depășiți doar de lituanieni, „liftele păgâne” (creștinați în secolul al XIV-lea). 

O perioadă, Biserica valahă a ținut de cea bulgară. Prima Mitropolie a UngroVlahiei a fost fondată la 1359. Nu te gândi la bisericile străvechi din Dobrogea; oricât am vrea, creștinismul din orașele pontice n-are treabă cu noi și nici cu strămoșii noștrii. Nu, românii nu s-au născut creștini! Deși istoricii Bisericii au încercat să găsească urme solide a practicării creștinismului de până la 1200, pe teritoriul României moderne (fără Dobrogea), nu s-a putut găsi mai nimic, cu excepția câtorva artefacte care pot cel mult să demonstreze existența unor modeste comunități creștine pierdute într-un ocean de păgânism (vezi primele două volume din Istoria Creștină în România). Cele mai vechi forme de organizare bisericească de pe teritoriul României se datorează ungurilor, după anul 1000 (vezi fundațiile bisericii de secol XI de la Alba Iulia) sau ale Țaratului Bulgar. 

Ei bine, asta e principala problemă a BOR, care încearcă prin tot dinadinsul să-și sporească prestigiul prin crearea și adoptarea „pe repede înainte” a existenței unui apostolat al Sfântului Andrei într-un colțișor din Dobrogea românească. 

Teologul, istoricul și academicianul Emilian Popescu a încercat să argumenteze originea apostolică a creștinismului românesc și să dovedească prezența reală a Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea, forțând anumite afirmații vagi din scrierile timpurii creștine. Unii istorici și arheologi au acceptat ușor – din motive patriotice – aceste legende. Mulți alții, nu. 

Istoricul Nelu Zugravu, profesor la Universitatea A.I.Cuza din Iași, epigrafist și excelent cunoscător al textelor creștine grecești și latine din primele secole ale mileniului I, i-a desființat – savant și argumentat – toate teoriile, demonstrând că Apostolul Andrei nu a ajuns niciodată în orașele pontice din Dobrogea și cu atât mai puțin să fi locuit într-o peșteră de lângă Dunăre, în sălbăticie, la zeci de kilometri de litoral.

Totul a pornit de la câteva cuvinte din Istoria Bisericească a lui Eusebiu, episcop de Cezareea, care a trăit în secolul al IV-lea (citându-l pe Origen din Alexandria, care trăise cu un veac mai devreme), în care acesta afirmă că apostolii lui Hristos au tras la sorți unde să călătorească fiecare spre a predica: „După tradiție, lui Toma i-a fost dat să meargă în Parthia, lui Andrei în Skythia, lui Ioan în Asia…”

Argumentând că în antichitatea târzie Dobrogei i s-a spus și Sciția Mică, oamenii Bisericii au făcut imediat analogia Sciția lui Andrei, Sciția Mică egal Dobrogea, deci Andrei a fost în Dobrogea, deci a propovăduit dacilor, uite avem și peștera unde a stat, gata! avem Biserică apostolică! Mai ales că, dacă Sfântului Andrei a fost apostolul dacilor e și al românilor (că românii sunt – se știe – daci).

Însă lucrurile nu sunt chiar așa precum legendele bisericești, mai mult basme decât realitate.

Întâi că Sciția înseamnă teritoriile de la nordul Mării Negre, unde în trecut trăiseră sciții. Într-un articol publicat în National Geographic, ediția română, scris de Andreea Dogar, Nelu Zugravu, intervievat, amintește că această tradiție cu Andrei în Sciția pare a fi un ecou al unei alte scrieri, de o fantezie debordantă, în care se vorbește de o călătorie a lui Andrei în țara antropofagilor (a mâncătorilor de oameni) considerați de Herodot ca fiind sciți. Deci, dacă Andrei a fost la canibali, iar canibalii erau sciți, așa a rămas legenda: Apostolul Andrei a fost în Sciția. Iar sute de ani mai târziu (351) a și fost întemeiată o episcopie la Tomis, numită a Sciției. 

Dar conexiunea între Apostolul Andrei și peștera din Ioan Corvin este creație modernă în totalitate, fără nicio urmă de posibil adevăr în ea. Creștinismul s-a răspândit inițial doar în lumea urbană, în marile orașe, în special printre oamenii educați și deschiși la nou. Barbarii, care trăiau în mediul rural, erau rigizi, obtuzi și opaci la orice schimbare a credințelor. De aia țăran era sinonim cu păgân (paganus=sătean, pagus=sat). Este absolut absurdă pretenția, chiar și la nivel de legendă, să poți imagina Apostolului Andrei o existență de sihastru, care să doarmă într-o peșteră. 

Chiar și ideea sihăstriei, viețuirii în condiții precare ca simbol al modestiei și renunțării de sine nu e ceva specific acelei perioade extrem de timpurii a creștinismului. Monahismul și sihăstria au apărut mult mai târziu în creștinism. De aceea apostolii s-au îndreptat și au căutat să propovăduiască ideile lui Hristos, în special în marile orașe elenistice și romane, unde puteau vorbi unui public numeros, vorbitor de greacă sau de latină. Și acestea nu erau în Dobrogea, cu atât mai puțin la Tomis, un oraș încă mic, sărăcăcios și prost apărat în acele vremuri, după cum știm din cercetările arheologice dar și din scrierile poetului Ovidiu.

Apoi, lipsește ori referire istorică cât de mică a prezenței Apostolului Andrei în orașele pontice. Un asemenea eveniment ar fi lăsat urme peste secole. Nu există niciun nume Andrei în Dobrogea. Nu există nicio tradiție, nicio amintire a existenței vreunui apostol în orașele din Dobrogea. În schimb, există iarăși o legendă târzie că Sfântul Andrei l-a hirotonit pe primul episcop al Odessei (Varna). Dar toate sunt scrieri târzii și puțin credibile. Din epoca în care Biserica devenise puternică în Dobrogea, după veacul al IV-lea, când s-a înființat prima episcopie la Tomis.  

Tradiția unui eventual apostolat nu ar fi fost trecută cu vederea, dacă ar fi existat cu adevărat. Nici în evul mediu nu s-a păstrat vreo cât de mică amintire a vreunui Andrei la Dunărea de Jos. 

Doar un avocat bisericos din Adamclisi a avut un vis în 1940 că într-o grotă din pădurea Migilet ar fi stat Apostolul Andrei să vorbească dacilor. Citește aici încă un articol bun despre nașterea mitului peșterii Sfântului Andrei.

Andrei este singurul apostol ce a purtat un nume de origine greacă. Vine de la andros=om/bărbat și s-ar traduce prin „bărbătosul” sau „viteazul”. Iudeea era o țară în care cultura elenistică era foarte puternică. Tradiția greacă l-a supranumit Protocletul adică primul chemat, deoarece a fost primul apostol al lui Hristos. Cu trecerea timpului, scriitorii creștini i-au adăugat încontinuu noi și noi spații pe unde ar fi ajuns, Apostolul Andrei fiind „nevoit” să călătorească mii și mii de kilometri doar pentru a satisface diverselor Biserici dorințele de tradiție apostolică. 

Astfel, el ar fi călătorit, nu doar în toate orașele Mării Negre și din Crimeea, ci după o veche scriere rusă din secolul al XII-lea și la Kiev, ba chiar a ajuns la Novgorod, creștinându-i pe strămoșii rușilor. Patriarhia Constantinopolului consideră că a e fondată de Sfântul Andrei. A fost ucis prin răstignire pe o cruce în formă de X, crucea Sfântului Andrei. Iar moaștele lui (cea mai mare parte din ele) se păstrează la Patras, în Grecia.

Bibliografie: Arta Creștină în România, volumele I și II (Ed. Inst. Biblic, 1979), Izvoarele istoriei creștinismului românesc, coord. Nelu Zugravu (Ed. Universității A.I.Cuza, Iași 2008), Istoria românilor, volumele II, III (Ed. Academiei Române)

Radu Oltean este ilustrator, specializat în reconstituiri istorice și arheologie, arhitectură veche, costum, echipament militar și scriitor de istorie de popularizare. Lucrări publicate (scrise și ilustrate): Dacia. Războaiele cu Romanii, Cetăți și castele și alte fortificații de pe teritoriul României, volumele I și II. Urmărește-l pe Radu Oltean pe pagina sa de Facebook.

Editor: Ioana Moldoveanu