Economie · Bani

9 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să-mi sparg banii la bursă

Iată cum să nu îți pierzi toți banii într-o săptămână.
MH
ilustrat de Mike Hughes
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
reguli pentru investit la bursa
Imagine: Mike Hughes  

În martie anul trecut, am hotărât să fiu șmecher și să fac o investiție modestă la bursă. Se pare că n-am fost singurul.

Criza economică declanșată de pandemie a umplut piața de investitori tineri. Conform sondajelor, trei din patru tineri plănuiesc să cumpere acțiuni în viitor, iar platformele gratuite de investiții precum Robinhood și eToro au avut un număr record de utilizatori în 2020.

Publicitate

Pe măsură ce se înmulțesc aceste platforme, se spulberă tot mai tare mitul că bursa de valori e un club super secret, accesibil doar celor care au de spart mii de dolari. Când utilizatorii de Reddit au dat peste cap Wall Street, la începutul acestui an, a fost o victorie pentru toți investitorii mărunți. Articolele despre asta au arătat cât de ușor e să îți faci intrarea la bursă, dacă ești prudent.

Când am hotărât să fac asta, nu eram suficient de documentat. Și ar fi trebuit, pentru că a fost al dracu' de greu. 

Dacă vrei să investești la bursă și să nu faci aceleași greșeli ca mine, iată câteva lucruri pe care mi-aș fi dorit să le știu înainte să devin investitor.

PROBABIL O SĂ PIERZI MULȚI BANI ȘI O SĂ FII FOARTE, FOARTE TRIST

Care e cea mai mare sumă de bani pe care ai pierdut-o vreodată într-o singură zi? 30 de lei pe un bilet de loto? Douăzeci de lei la un pariu prost? Trei sute de lei pe care i-ai împrumutat colegului tău de apartament care a dispărut? Dar ai pierdut vreodată șase mii de dolari în mai puțin de 24 de ore?

Era unu după-amiaza în ziua de 9 noiembrie, 2020, și făceam ture prin grădină într-o stare de agitație extremă. Făceam câte o pauză doar ca să-mi rulez o țigară în timp ce tremuram ca varga. Am ținut-o așa vreo oră. La un moment dat, am observat că vecinul se uita la mine îngrijorat de la fereastră.

Publicitate

Pentru mulți oameni, 9 noiembrie a fost ziua în care s-a anunțat oficial că a fost creat primul vaccin anti Covid, dar vestea asta m-a distrus pe mine, pentru că ghici cine investise toți banii în companii care produceau teste de Covid? Eu!!!!!!!!!!!! Și de ce ai mai avea nevoie de kituri de testare dacă a apărut deja vaccinul?

Și așa ajungem la pasul următor…

DIVERSIFICĂ INVESTIȚIILE!

Asta înseamnă să investești în companii care fac lucruri diferite. Un articol nefavorabil despre o companie poate schimba totul. Scandal în lumea fast fashion? Vești proaste pentru H&M. Elon Musk fumează un cui la podcastul lui Joe Rogan? Probleme pentru Tesla.

De aceea, repet, diversifică-ți portofoliul!

NU AI NEVOIE DE MULȚI BANI CA SĂ ÎNCEPI SĂ INVESTEȘTI

Serios, chiar n-ai. Dacă aș fi știut asta, aș fi investit la bursă mai devreme. Am început cu șase sute de lire, dar am prieteni care și-au triplat investiția după ce au băgat doar douăzeci de lire. Unele platforme susțin acțiunile fracționate, ceea ce înseamnă că poți cumpăra acțiuni Tesla fără să dai sute de dolari sau poți investi în Bitcoin chiar dacă nu ai 40 de mii de lire.

FĂ-ȚI TEMELE

„Îmi place bursa.” Așa au justificat mai mulți utilizatori de Reddit faptul că și-au cheltuit toți banii pe AMC Entertainment, GameStop, Nokia și BlackBerry – companii despre care nu știau suficiente informații financiare. Site-uri precum London Stock Exchange și Hargreaves Lansdown au informații utile despre asta.

Publicitate

În plus, investește în companii care operează în industrii pe care le înțelegi cât de cât. Dacă joci deștept, gândești logic și urmărești știrile, e ușor să faci bani. Dacă mașinile electrice vor deveni mai populare, probabil va fi nevoie de mai multe stații de încărcare – care sunt companiile care le produc? Acum e Biden la putere, deci ce înseamnă asta pentru industria canabisului sau stocul de energie regenerabilă? Și tot așa.

TREBUIE SĂ PLĂTEȘTI IMPOZIT PE CÂȘTIGURI

E foarte important. Trebuie să plătești comision pe tot ce marchezi profit la bursă, prin vânzare. Nu uita chestia asta.

NU VINDE DIN PANICĂ

Nu fuma 40 de țigări una după alta și nu-ți vinde toate acțiunile imediat ce se întâmplă ceva rău. Bursa e o bestie imprevizibilă și e inevitabil să nu îți scadă acțiunile la un moment dat. Dacă te ține, nu le vinde când se întâmplă asta. Să-ți dau un exemplu: am investit într-o companie ale cărei acțiuni costau 125 penny și am ajuns să le vând cu 101 de penny pentru că m-am căcat pe mine. Acum acțiunile alea valorează 240 de penny și îmi vine să-mi mușc pumnii.

O SĂ TE URĂȘTI ÎN MAJORITATEA TIMPULUI ȘI ÎȚI VEI REGRETA CONSTANT DECIZIILE

Se poate spune că ai câștigat la bursă dacă ești consumat de dubii la fiecare decizie pe care trebuie s-o iei?

Uite ce se va întâmpla: o să te documentezi, o să iei în vizor posibile investiții, o să uiți să investești bani și o să te macine furia după ce o să realizezi cât au crescut acțiunile alea în câteva luni. Când am observat că prețul Bitcoinului creștea constant, mi-am zis: „Cine ar beneficia de treaba asta? Ah, companiile care minează Bitcoin”. Una dintre aceste companii a fost Riot Blockchain, care valora două lire când am găsit-o și acum valorează patruzeci de lire. Dacă aș fi făcut investiția conform planului, acum aș fi plin de bani. Dar n-am făcut-o.

Publicitate

NU. CUMPĂRA. CÂND. ACȚIUNILE. CRESC.

Acesta e cel mai important sfat, pentru că din cauza asta am pierdut cei mai mulți bani. Îmi plac jocurile de noroc, așa că m-a atras ideea că aș putea să-mi dublez banii în 24 de ore. Iată cum să eviți să iei țeapă.

Dacă observi că prețul unor acțiuni crește enorm – gen cu douăzeci sau treizeci la sută în mai puțin de 24 de ore – nu face ca mine. Nu cumpăra acțiunile cu gândul că vor continua să crească. Sunt mari șanse să scadă a doua zi, pentru că investitorii le vând ca să facă profit. GME a ajuns de la cincizeci de dolari la aproape patru sute de dolari în câteva săptămâni, dar oamenii care le-au cumpărat târziu sunt încă în pierdere, deși în prezent au ajuns la 250 de dolari.

REGULI FINALE FOARTE IMPORTANTE

Dacă plănuiești să investești, asigură-te că nu o faci cu bani pe care nu-ți poți permite să-i pierzi. Și mai important, realizează că bursa are urcări și coborâri inevitabile. O să fie momente în care o să câștigi (să sperăm că mult) și momente în care o să pierzi. Cheile câștigului sunt răbdarea, voința (ca să nu-ți verifici telefonul la fiecare cinci minute) și curajul orb.