Relație

Ce să le spui oamenilor care te bat la cap să te împaci cu rudele nesuferite

Odată cu apropierea sărbătorilor, probabil că te pregătești pentru rafala de comentarii de tipul „De ce nu îi suni măcar?”.
familie, rude nesuferite, de ce nu mai vorbesti cu rudele nesuferite
Ilustrație de Dillon Froelich  

Fie că ești înstrăinat/ă total de familie sau doar păstrezi un pic mai multă distanță față de ei decât fac prietenii cu familiile lor, unul dintre cele mai grele aspecte ale unei relații tensionate de familie este să faci față părerilor altor oameni despre asta. Prietenii bine intenționați, partenerii, membrii din familie neimplicați, colegii și amicii te pot face să simți că situația asta e numai vina ta, că responsabilitatea de a repara totul stă numai pe umerii tăi, și că ceva e în neregulă cu tine că nu ai o familie funcțională.

Publicitate

Chiar dacă la nivel logic știi că te-ai îndepărtat din motive serioase, că ai încercat să rezolvi problemele cu familia de mai multe ori fără rezultat și că limitele tale îți permit chiar să-ți trăiești viața, tot mai poți primi sfaturi dureros de neinspirate de la oameni care nici măcar nu au avut parte de o asemenea disfuncționalitate sau nu sunt conștienți de ea în propriile familii. Odată cu apropierea sărbătorilor probabil că te pregătești pentru rafala de comentarii de genul: „De ce nu îi suni măcar?” „Nimic nu e mai important decât familia”, „Chiar e atât de greu să o lași baltă cu supărarea?”

„Cred că e o preconcepție a oamenilor care cred că cei din generația snowflake devin prea sensibili și fragili, a spus Lucy Blake, cercetătoare în aria familială care studiază înstrăinarea. „Din experiența mea cu oameni care s-au îndepărtat, am învățat că nu este niciodată o decizie care se ia superficial sau rapid.

Din fericire nu trebuie să-i faci pe ceilalți să înțeleagă sau să simpatizeze cu decizia ta; trebuie doar să te lase în pace. Dacă te pregătești bine emoțional, poți să faci față chiar și sărbătorilor (așa grele cum sunt) fără prea multe comentarii de tipul „sângele apă nu se face”. Uite niște sfaturi de care să ții cont.

Publicitate

Înțelege că situația ta nu este atât de neobișnuită sau șocantă precum crezi

„Câteodată când te gândești la relațiile dintre părinți și copii la maturitate, ai putea crede că este normal să existe apropiere, o susținere reciprocă, să se păstreze legătura des, dar de fapt sondajele arată altceva”, a spus Blake. Un studiu efectuat pe studenți a descoperit că 17 la sută dintre ei se îndepărtaseră de un membru imediat al familiei; un alt sondaj făcut pe adulți mai în vârstă a descoperit că 12 la sută se răciseră față de copiii lor.

Bineînțeles că asta nu înseamnă că ești singura persoană care n-are niciun plan să meargă acasă sau să găzduiască Crăciunul în familie pe Zoom. Poate fi în special greu să vezi story-urile de Insta ale unui prieten în care taică-său este adorabil, iar tu nu ai mai vorbit cu al tău de ani de zile.

De-aia este o idee super bună să cauți o comunitate din afara cercului direct, a spus pentru VICE Andrea Bonior, terapeută și autoare a Detox Your Thoughts. „Alătură-te unui grup online sau caută resurse care te vor ajuta să te conectezi cu oameni care trec prin asta, pentru că te poți simți mult mai rău când ai impresia că nimeni nu te înțelege”, a spus ea. Thread-uri de reddit precum r/EstrangedAdultChild sau r/raisedbynarcissists ar putea fi niște locuri bune de unde să începi. Și cărțile precum Adult Children of Emotionally Immature Parents te pot ghida în timp ce te ajută să nu te mai simți atât de singur/ă.

Publicitate

Decide cine va afla tot adevărul despre situația din familia ta și cine nu

Deși înstrăinarea ar putea, pe bună dreptate, să fie o parte importantă din viața ta, nu înseamnă că toată lumea are dreptul să știe detaliile. Îndepărtarea asta este foarte complicată și nu toată lumea are capacitatea emoțională sau experiența necesară ca să reacționeze cu empatie. „Cred că nu înțelegem de fapt iertarea și că ajunge să fie redusă la o simplă replică, îngropăm securea”, a spus Blake. „Dar, de fapt, iertarea este un lucru foarte greu de făcut.” Iertarea este în special complicată când e privită de alții, membri ai familiei mai puțin apropiați, care ar putea auzi povestea despre ce s-a întâmplat de la alții. „Iertarea în familii este complicată, fiindcă ele sunt ca o rețea”, a adăugat Blake. „Deci chiar dacă ierți pe cineva, nu înseamnă că și fratele sau părintele îl va ierta.”

Când vine vorba de prieteni, Bonior sugerează să „alegi cu înțelepciune cui vei spune despre asta, fiindcă nu toți prietenii tăi vor fi capabili doar să asculte și să ofere susținere”. Prietenul apropiat despre care știi deja că face asta, sigur. Un prieten care tinde să reacționeze sau e fan bârfe… mai bine lasă.

Evident că poate fi mai greu să ascunzi că nu vorbești cu familia când discuți despre sărbători. De aia Bonior recomandă să-ți planifici un răspuns, unul care „închide ușa într-un mod respectuos”, pentru prieteni mai puțin apropiați sau colegi de muncă. Sugerează să zici ceva de genul: „Da, familia noastră e mai diferită decât alte familii” sau „E greu pentru mine să vorbesc despre asta”. Dacă tot ți se pare prea ferm, riscul la care te-ai supune ca să călătorești și să-ți vezi familia în pandemie poate fi în avantajul tău. Tot ce trebuie să spui e că nu te simți confortabil să mergi acasă în contextul actual.

Publicitate

Cere susținerea emoțională de care ai nevoie de la oameni în care ai încredere

Chiar și cei mai empatici prieteni pot ocazional să intre în vria de a da sfaturi și, deși comportamentul ăsta probabil că vine dintr-o intenție pozitivă, câteodată nu vrei să continui să vorbești despre familia ta.

Bonior a spus că e o idee bună să folosești momentele de genul ca să ceri exact ce ai nevoie de la prieteni și de la cei dragi. Poate niște spațiu să te descarci fără să auzi ce ar face ei dacă ar fi în locul tău. Sau poate că vrei să vorbești despre orice altceva fiindcă te simți foarte singur/ă acum. E greu ca oamenii să-și dea seama exact de ce ai nevoie, mai ales când dorințele se schimbă de la un moment la altul. Dacă ești direct/ă cu cei mai apropiați, le oferi și lor șansa să fie pe bune acolo pentru tine.

Dacă cineva nu pricepe aluzia, fii mai direct/ă

Desigur că pot apărea momente când oameni de care nu ești atât de apropiat/ă (cum ar fi o mătușă sau un coleg zgomotos) își vor oferi părerile nesolicitate despre îndepărtarea ta sau vor continua să-ți pună întrebări obositoare, chiar după ce ai încercat politicos să schimbi subiectul. Atunci va trebui să fii mai direct/ă și mai ferm/ă, conform lui Bonior.

„Găsește o cale să impui o limită și să pui în vedere la un moment dat că sfaturile lor nu sunt binevenite și că te rănesc”, a spus ea. „Poți folosi clasicile propoziții la persoana întâi: Mă simt frustrat/ă fiindcă e foarte complicat și mi-e greu să-ți spun toată povestea sau Eu simt că ăsta e modul corect pentru mine de a gestiona situația”. Poți detalia că ăsta e conflictul cu care trebuie să te confrunți tu și că, dacă vor continua pe aceeași notă, pur și simplu nu le vei mai vorbi. Și apoi ține-te de cuvânt.

Publicitate

Adu-ți aminte să ai grijă de tine, mai ales în preajma sărbătorilor

Chiar dacă ai avut o relație apropiată cu familia, tot trebuie să ai grijă de tine în timpul crizei pandemice, mai mult ca niciodată. E cu atât mai important, având în vedere că te lupți și cu singurătatea adusă de pandemie pe lângă alte probleme cum ar fi pierderea jobului sau burnout-ul. 

Un lucru care te-ar putea ajuta: să faci voluntariat. „Știu că e un clișeu, dar ajutorul oferit altor oameni ne poate face să ne simțim mai bine, în special de sărbători”, a spus Bonior. „Este o ocazie potrivită să încerci să faci ceva pentru alții și să te simți bine”. Câteva idei virtuale sau cu distanțare socială: să suni sau să le scrii bunicilor, să intri într-un grup de mentorat, să livrezi cumpărături sau să donezi.

Pe lângă astea, este despre încercarea de a găsi cât mai mult echilibru. „Trebuie să ne protejăm somnul, să ne mișcăm corpurile, să ieșim afară. Avem nevoie de timp în fiecare zi ca să luăm o pauză și să ne bucurăm de ce avem, toate lucrurile alea mărunte contează și mai mult când ești stresat/ă de sărbători”, a adăugat Bonior. Să anticipezi sentimentul de singurătate și să-ți faci planuri (în siguranță) de vacanță cu prietenii poate fi o modalitate bună prin care să ai grijă de tine.

În final, nu poți schimba membrii familiei, așa cum nu poți nici dicta cum vor răspunde oamenii la răcirea ta. Dar te poți conecta cu prietenii care încearcă să te înțeleagă, poți impune limite oricui nu face asta și nu uita că ai dreptul să alegi persoana care să te cunoască.