Sunt Claudia și pot să ies la date-uri acum fără să mai am nevoie de alcool

N-am mai băut de peste un an și nouă luni. Aplicația care îmi ține evidența îmi spune că am ajuns azi la 685 de zile fără alcool. 16 440 de ore. 986 400 de minute. Nici nu știu ce să fac cu cifrele astea, doar mă bucur că am fost hotărâtă și am făcut ce e bine pentru mine. Se simte ca o viață nouă. Totul e altfel: ce simt, ce fac, munca, ieșitul în oraș, dating-ul. 

Renunțatul la alcool a fost însă partea ușoară. Mai greu a fost statul în emoții sau să plec din situații și de lângă niște persoane care nu-mi fac bine, să renunț la lupte care nu au rezolvare și să nu mai fac pe plac oricui, în detrimentul a ce vreau eu sau ce am nevoie. Atașamentul de oameni, de ideea de iubire, dreptate, prietenie sau familie mă făcea să rămân prinsă într-un cerc vicios. 

Acum nu mă mai trezesc vinovată că am băut sau că nu mă pot abține să beau, deși îmi promiteam mereu să n-o mai fac, măcar niște zile. Nu mă mai trezesc și încerc să-mi amintesc ce am făcut, cu cine am vorbit și ce naiba am spus sau cu cine m-am pupat. Eliberarea asta e un sentiment extraordinar. 

Sunt momente când negocierea se face minut cu minut, oră cu oră și tot așa. Când era greu să rămân pozitivă, optimistă, încercam să fiu măcar neutră. Nu sunt nici mai bună, nici mai varză decât alții. Viața vine cu momente când grele, când frumoase, dar de multe ori și gri și insipide. 

Nu știu cum o fac alții, dar la mine n-a fost clean cut. M-am gândit de mai mult timp să renunț la alcool. Nu știu însă când și dacă aș fi făcut-o vreodată fără prietena mea Ileana, care mi-a spus că e îngrijorată și ar trebui să fac ceva. Mi-a povestit ce se întâmplă cu mine când beau și, deși știam toate astea, m-am stresat de parcă am auzit lucrurile alea pentru prima oară.

Mi-am dat seama că nu e vorba nici măcar despre rușine și că are dreptate, că nu vreau viața asta și trebuie să fac ceva. Cheesy as fuck, dar fiecare cu momentul lui. Era într-o sâmbătă de iulie, la ora 12.

Cât am vorbit despre problema mea cu alcoolul am băut două beri. Stresul a crescut și mai mult după ce a început să-mi vorbească despre o clinică pentru cei cu adicții și m-a întrebat dacă să-mi facă programare. Am mai cerut o bere. Să accept că sunt alcoolică a mai durat un pic. 

Am avut întâlnirea cu terapeutul într-o vineri și câteva zile mai târziu, tot la niște beri, am decis că de-a doua zi nu voi mai bea. Au trecut aproape doi ani de atunci.

N-am mai pus alcool în gură, dar am înlocuit automatismul ăsta cu altul. În prima lună, m-am îngrășat șase kilograme, pentru că mâncam mult. Terapeuta mi-a povestit de automatismele orale (băut, mâncat, fumat, vorbit) și că ar fi mai bine să nu înlocuiesc ceva cu altceva, chiar dacă vorbim de sport, de exemplu, care se presupune că îți face bine. Am trecut prin toate fazele și prin toate băuturile non-alcoolice, iar acum, de când m-am lăsat și de fumat, e ok și apa.

Adicția de alcool, droguri sau mâncare nu înseamnă că iubești substanțele astea, ci că nu te iubești pe tine. Am început să mă uit la mine și să încerc să mă cunosc cu adevărat, cu bune și rele, cu acceptare și mers înainte. 

Totuși, în primele șase luni am fost zombie. Am funcționat pe pilot automat și doar colegii, munca și prietenii m-au ținut la sol. Despărțirea de alcool a fost ca orice despărțire de un prieten sau de un iubit și a însemnat tot o rupere de niște pattern-uri, mecanisme și iluzii distructive. Orice moment a fost o negociere cu frica pe care o simțeam și pentru care înainte singura soluție a fost alcoolul. 

În acele faze de la început nu înțelegeam nici de ce mi-era frică exact, poate doar de singurătate. După frică, a urmat o perioadă cu multă furie și atunci m-am mai retras. Mi-era greu să explic prin ce trec, de ce mă duc în trecut și nu mă concentrez pe prezent. Am aflat de la terapie că mă despărțeam, din nou, de oamenii de care m-am despărțit cu alcool: de tata, de o prietenă bună, de amici, de iubiți. Un singur lucru e mai greu decât să știi ce să faci: chiar să faci lucrul ăla. După, a venit multă liniște. 

Încercarea de-a mă cunoaște m-a ajutat să aflu de unde vine frica și să impun limite. Seneca a zis că suferim mai mult în imaginație decât în realitate. Îi dau dreptate. Când începi să înfrunți demonii, vezi că nu sunt așa uriași și fioroși pe cât credeai.

După ce am renunțat la alcool, am început să ies chiar mai mult, pentru că anxietatea făcea ca statul acasă să fie greu. Nu puteam să fiu singură. Am anunțat pe toată lumea că nu mai beau și e greu, că nu știu ce fac și de ce, că am nevoie să stau cu oameni, chiar dacă nu interacționăm neapărat, iar ei au fost înțelegători. După prima jumătate de an în care am fost ca o umbră, nevoia de alcool nu a mai fost acută și am încercat să-mi văd de viață.

Primul date a venit în aceste șase luni de zombificare, când nu înțelegeam prea bine ce se întâmplă cu mine, ce zic, ce fac, de ce îmi vine să fug, de ce să stau și cam așa a fost situația cu totul: o nebuloasă care s-a încheiat destul de repede. Sunt însă bucuroasă că nu mai simt lipsa alcoolului nici măcar la date-uri. 

E firesc și fără, chiar mai bine. Nu doar pentru iluzia controlului, mai degrabă pentru what you see is what you get. Mai e cu distors poate doar de la emoții. Altfel, nu e nevoie de îngrijiri speciale.

Dacă se mai întâmplă ca un date să fie plictisitor nu e pentru că nu mai beau alcool. Cred că e ceva normal, nu trebuie să fie mereu artificii și, de fapt, nu trebuie nimic. Poate fi oricum, dacă e înțelegere. „Înțelegere” poate că sună îmbătrânit, dar „chimie” e necuprinzător. Nimeni nu-i perfect, așa că e loc și pentru plictiseală, rutină, probleme externe, probleme între noi. Între adulți asta e considerat okay. Altfel, poate fi mișto și foarte amuzant.

Dar am avut parte de destule reacții dubioase din partea tipilor când au aflat că nu beam. Un date care nu știam că e date s-a încheiat în momentul în care am cerut o bere fără alcool. Altă dată un tip a venit să vorbească cu mine în club pe la două dimineața și când a văzut că vorbesc normal și nu bălmăjesc s-a uitat la eticheta de pe sticlă, a văzut bere fără alcool, s-a întors pe călcâie și dus a fost. Îi înțeleg. E o nesiguranță acolo pe care nu o judec, o am și eu. Fiecare face cum poate la momentul respectiv și nu e cu supărare. Îmi place mult că există (și) filtrul ăsta și că se elimină singuri. 

La prima partidă de sex am fost foarte conștientă că sunt trează. Unele lucruri veneau de la sine, altele nu, dar noroc că era el prea praf ca să-și dea seama. E trist, știu, dar atât am putut atunci. Ce a fost mișto e că atunci când m-a întrebat dacă vreau să mergem la el acasă am ales conștient să fac asta. Poate sună rău, dar a fost un sentiment bun să decid cu mintea clară ceva ce mă privește la un nivel atât de intim. 

O altă schimbare în bine e că a cam dispărut small talk-ul din viața mea. Sunt mai directă, mai atentă la nevoile și limitele mele și ale celorlalți. Nu mai caut validare prin rolul pe care alcoolul îmi permitea să-l joc.

Un an și nouă luni. 685 de zile. Și o lecție: nu pot să dau vina pe băut pentru tot. Alcoolul a venit ca un scut pentru frica de a mă uita la adevăratele probleme, trauma care mă face să caut un anumit tip de relații, care seamănă cu ce am primit acasă. Tot ce pot face acum, când înțeleg cum funcționez și ce nevoi am, este să pun limite. 

Alcoolul nu bruia radarul pentru tipi potriviți, ci distrugea capacitatea de a avea grijă de mine și înțelegerea că dacă nu iese, nu înseamnă că e ceva greșit din partea mea. Mai poate fi și că nu a fost să fie - nu a fost el pregătit, nu am fost eu pregătită, nu ne doream aceleași lucruri, tot așa. Și e al naibii de suportabil. 

Da, încă mai sunt oameni care se îndoiesc de starea mea de bine fără alcool. Nu vreau să conving însă pe nimeni de nimic. Nu mă plictisesc dacă nu beau și nu mă plictisesc, în general, de când m-am lăsat de alcool. Mie mi-e bine așa și dacă crezi că îți poate schimba și ție viața doar îți pot recomanda să încerci. S-ar putea să înțelegi ceva despre tine.

Dacă te confrunți cu o problemă de adicție sau cineva drag trece prin așa ceva, poți apela la Clinica ALIAT sau poți suna la linia telefonică AlcoLine 021.9335.