Am mers cu tramvaiul curcubeu care a dus mesajul Pride prin București

Oameni zâmbitori și colorați se urcă într-un tramvai galben, pregătit de plecare din Depoul bucureștean Dudești. Îl ornează cu steguețe ROGVAIV, dau drumul la muzică și se așază la mese, pentru a începe socializarea. Sunt doar câteva ore înaintea Marșului Bucharest Pride, inițial refuzat să se desfășoare pe ruta tradițională de pe Calea Victoriei de către Primăria București.

Evenimente ale lumii LGBT+ românești s-au desfășurat încă de pe la începutul lunii. Și nu doar în Capitală. Expoziții de artă, chefuri, concursuri vestimentare, ieșiri în parc, o tură cu bicicletele sau jucatul de board games au avut loc și-n Cluj și Timișoara.

Printre ele, era inclusă această tură cu tramvaiul prin București. Evenimentul era destinat studenților, pentru că a fost gândit în cadrul proiectului Campus Pride, care țintește să creeze locuri publice cât mai prietenoase cu persoanele din comunitatea queer, în primul rând în universități.

La fel ca marșul, această tură s-a lovit de propriile ei mici dificultăți înainte de demararea pe șine, dar care s-au rezolvat între timp. Am completat formularul de înscriere și am fost cu oamenii frumoși și colorați pe bulevardele din estul Bucureștiului și către cele centrale, ca să văd atât distracția din tramvai, cât și reacțiile din afara lui.

Ajung înainte de ora 12 la Depoul Dudești. Câțiva oameni sunt strânși la umbra unei clădiri albe și fac primul contact unii cu alții. Eu fac cunoștință cu Andrei Luca. El este fundraiser în cadrul Asociației MozaiQ, una dintre cele mai prolifice de la noi în reprezentarea drepturilor acestor minorități sexuale.

Cum deja nu mai e o surpriză, pandemia și restricțiile aferente au făcut ca evenimentele Pride din 2020 să fie mult reduse în ceea ce privește numărul participanților, iar marșul să fie anulat cu totul. Dar 2021 a adus cu el optimism, vaccinuri și o dorință masivă de revedere.

„De asemenea”, mai descrie Andrei misiunea întâlnirii, „dorim să creăm și un dialog cu autoritățile locale și să transmitem un mesaj că e nevoie de spații publice sigure pentru toate persoanele, indiferent de gen, de identitatea sexuală, de etnie și așa mai departe.”

Cât despre dificultățile care au apărut la un moment dat în organizarea acestui eveniment, Andrei îmi zice într-o manieră diplomată că, din fericire, au reușit să treacă peste hopuri. Totodată, speră ca acesta să fie începutul unui dialog de lungă durată între ei, STB și toate celelalte autorități pe care le pot implica pe viitor în evenimente similare.

Tura pe care mergem ține aproape două ore și urmează ruta: Calea Dudeşti, Șos. Mihai Bravu, Bd. Ferdinand, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina, Calea Moşilor, Str. Cavafii Vechi, Str. Băniei, Piaţa Sf. Gheorghe. Întoarcerea e programată pe: Str. Lipscani, Calea Moşilor, Şos. Colentina, Str. Ziduri Moşi, Bd. Ferdinand, Şos. Mihai Bravu, Calea Dudeşti, Depoul Dudeşti.

Tramvaiul numit Rainbow pornește la 12.07 din depou. Lumea aclamă și se simte bine. Din spate, atmosfera se întreține printr-o boxă portabilă din care se cântă în major. Când trecem pe lângă alt tramvai sau prin vreo stație, tinerii multicolori se fac auziți și fac valuri din stegulețe.

La ora asta a prânzului sunt mai mult bătrânei prin stații, așa că-i o ocazie bună să le văd reacția. Unii fac cu mâna înapoi tinerilor, alții se mai chiorăsc să-și dea seama ce se întâmplă, în timp ce mulți rămân impasibili.

În playlist urmează Kylie Minogue cu „Spinning’ Around”, așa că atmosfera din Tramvaiul „Cofetărie” (cum e descris în fișa tehnică) se transformă într-una de disco pe timp de zi. E o petrecere de warm-up a unor oameni plini de visuri și speranțe, cu bucurii și trăiri, la fel ca ale celor din mașinile pe lângă care trec. Mai e și dorința de-a accesa o viață acceptată și recunoscută, fără să fie necesare explicații sau muncă de convingere pentru validare. La urma urmei, niște trăiri cât se poate de umane, pe care le ai și tu, și eu.

Apoi vine „Your Disco Needs You”, de la aceeași regină australiană a dance-ului. Tineri cu steaguri trans se fac văzuți oamenilor din autobuzul galben inscripționat verde cu BMT Trans, care merge în direcția opusă.

Pe la Piața Obor, sub pancartele cu fructe multicolore, lumea face cu mâna steagurilor de cromatică asemănătoare din tramvai. În tot acest timp, ne însoțesc o mașină a jandarmeriei și una a poliției, să nu fie problemele din alți ani care se mai iveau la evenimentele Pride. Dar azi nu pare a fi cazul.

Se pierd minți pe „Euphoria” de la Loreen, se mai face karaoke în preajma refrenului și se fluieră intens la final. „Grace Kelly” de la MIKA ne însoțește cât trecem pe lângă Q Club, iar „Vogue” a Madonnei dă naștere unui sincer „Salutare, comunitate!” de la un vecinul de tramvai din spatele meu, care transmite dragoste într-un live pe Facebook.

Pot spune că-mi completez și lista cu melodii de care nu știam. Așa am dat peste această nestemată semnată de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor. Ia să vezi ce zice: „Dacă nu cunoști versurile: „Două perechi de ochelari de soare / Am cumpărat, să mergem la mare / Pentru șapte nopți / Am luat cazare / Mic dejun inclus / Ce surpriză mare / Doar pentru tine, pentru mine, pentru noi”.

Asta se trăiește însă în interiorul tramvaiului. În exterior un vârstnic într-o mașină roșie face semne de respingere. Cinci sute de metri mai încolo, o fată c-un troler de aceeași culoare mișcă lin din palmă, în timp ce salută cheful ambulant pe șine.

Pe la Piața Iancului, „Last Christmas” vine să mai dea senzație de răcoare într-un tramvai fără climă și cu doar puțină ventilație. Și ce călătorie cu tramvaiul ar fi fără un sincer Gică Petrescu și nemuritorul hit: „Du-mă acasă, măi tramvai”. Unii dansează tango pe culoar, alții discută despre ruperile din seara precedentă. Se aude „Lambada” către depoul Dudești, iar un tip pe-o bicicletă roz ridică aprobator din deget când trece pe lângă noi.

Înainte de finalul cursei realizăm că cineva a aruncat cu un ou. Dovadă stă dâra de gălbenuș care se prelinge pe geam. „Dar să știi că și eu m-am trezit cu un ou, săptămâna trecută, pe geamul de la apartament”, îmi spune unul dintre organizatori, fără să vrea să speculeze suplimentar. Toată tura a durat vreo oră și douăzeci de minute. După ce ne dăm jos, discut c-un cuplu despre experiența trăită.

Iva are 19 ani și studiază una dintre cele șapte arte clasice în București. „A fost foarte drăguț pentru noi. Nu ne-am așteptat. Dar unii din comunitate s-au speriat și nu au mai venit. Ei nu realizează că nu mai e ca în 2005, să ieșim în stradă și să trebuiască prin forță să ne luăm drepturile. Trăim în 2021 și un pic mentalitatea s-a mai schimbat, în ciuda unor puternici oponenți.”

Ștefan are tot 19 ani și subliniază o nuanță importantă. „Mi se pare că s-a ales cu foarte mare curaj o rută care trece prin Obor, prin Piața Muncii, adică nu centru. E mare lucru. Per total, mi se pare că și reacția celor de pe stradă a fost foarte ok.”

Iva crede însă c-o luăm într-o direcție bună, la nivelul social larg, când vine vorba de acceptarea persoanelor queer. „Am fost încă de la început la Pride Cluj Napoca. Țin minte că societatea percepea marșul de-acolo mult mai negativ, dar s-au obișnuit cu prezența noastră. Asta pentru că noi nu suntem agresivi în vreun fel. Nu promovăm decât iubire și lucruri pozitive. Din păcate, observ că Bucureștiul nu e atât de gay friendly pe cât m-aș fi așteptat eu de când am venit ca student aici. Dar mentalitățile se schimbă, în direcția bună, în ciuda unor noi entități extremiste din Parlament, cât și în ciuda a ce se întâmplă la vecinii noștri unguri și polonezi.”

Iva remarcă însă că fix diversitatea zonelor dă reacții mixte. „Cu cât mergeam mai înspre centru, cu atât erau mai multe reacții pozitive, ceea ce e normal. E bine că sunt oameni care ne-au salutat și că nu toți erau împotrivă. Putea să se întâmple și un eveniment puțin mai violent, dar iată că lumea a fost înspre toleranță. Nu chiar tolerantă, dar în direcția aia.”

Din discuția cu Ștefan aflu c-au apărut niște mesaje graffiti cu „LGBT = SIDA” și altele similare. Totuși, până la marș, alte persoane cu spray-uri au schimbat macazul și mesajele au luat-o în sens opus, anti-ură. Semn că, încet-încet, ajungem acolo.

„Ferească Pulitzer ca jurnalismul să fie nu doar ascuțit, ci și ilariant!”, imploră Vlad-Marko Tollea zeii jurnalismului. Îl găsești pe VICE, Libertatea, Inclusiv și in.TM. A mai scris și pentru Scena9 sau alte publicații.