mancare

Tipul ăsta are cea mai mare colecție de jucării de la McDonald's din lume

În fiecare lună, Percival R. Lugue merge la un restaurant McDonald's și la un outlet Jollibee, ca să caute noi elemente pentru colecția lui de douăzeci de mii de jucării de la fast-food-uri.
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
13.5.21
Percival R. Lugue has Guinness World Record for the Biggest Fast-food Toy Collection in the World
Colaj: VICE/Imagini din arhiva lui Percival R. Lugue

Deși a devenit un colecționar serios de jucării de la fast-food-uri în anii '80, Percival R. Lugue nu s-a gândit că hobby-ul lui îi va aduce recunoaștere pe plan internațional până în clipa în care un prieten de-ai lui l-a vizitat și i-a văzut impresionanta colecție.

Publicitate

„Doamne ferește, e enormă! E de Cartea Recordurilor!”, a zis tipul.

Asta l-a inspirat să contacteze Guinness World Records și, astfel, în 2014, Lugue a devenit prima persoană care a bătut recordul pentru cea mai mare colecție de jucării din restaurante fast-food, cu zece mii de piese.

jucarii de la fastfood

Fotografie din arhiva lui Percival R. Lugue

Aproape șapte ani mai târziu, a declarat pentru VICE că i s-a dublat colecția. „Acum am încrederea să spun că am peste douăzeci de mii de jucării”, a zis el, deși nu știe numărul exact. Iar pasiunea nu i-a scăzut deloc de-a lungul timpului.

„Nu cred că pot intra într-un restaurant fast-food fără să cumpăr o jucărie”, a râs Lugue.

De-a lungul timpului, a dezvoltat o metodă eficientă de a obține jucării fără să își distrugă dieta și contul bancar.

„Îmi invit prietenii în oraș. Ieșim la prânz și apoi îmi dau toți jucăriile lor. Așa mă aleg cu mai multe deodată, fără să trebuiască să mănânc atâta fast-food.”

Deși Lugue a observat că unele restaurante fast-food din Filipine nu dau jucării atât de des ca pe vremuri, McDonald's și lanțul local de fast-food Jollibee lansează jucării noi în fiecare lună. Iar el abia așteaptă să le adauge la colecție.

Bărbatul de cincizeci de ani care locuiește în Pampanga, o provincie din nordul Manilei, e pasionat de jucării de multă vreme. A început să le colecționeze de la vârsta de cinci ani. Cea mai veche jucărie din colecția de jucării e un set de figurine Popeye din 1980, când restaurantele de genul acesta abia apăruseră în provincia lui.

„Îmi amintesc că m-am gândit bine dacă ar trebui să continui colecția”, a zis el și a adăugat că avea bugetul foarte redus în studenție. „După ce am cumpărat setul de jucării Popeye de la Jollibee, restul, cum se spune, e istorie.”

colectie jucarii fast food

Bluto din colecția Popeye lansată de Jollibee. Fotografie: Percival R. Lugue

Pe măsură ce colecția a început să crească, el și familia lui – părinții, frații, nepoatele și nepoții – s-au simțit tot mai inconfortabil în casă.

„Casa era plină ochi, avea jucării în fiecare colț și firidă. Era imposibil să mai mergem prin casă, devenise un labirint”, a zis el.

Publicitate

Așa că, în ianuarie 2014, Lugue și familia lui au hotărât să construiască o casă separată pentru colecția lui de jucării. Când casa a fost gata, a realizat că seamănă cu cutia de Happy Meal de la McDonald's. Fix așa a botezat-o: Casa Happy Meal.

colectie jucarii fast food

Casa Happy Meal. Fotografie: Percival R. Lugue

„E la o aruncătură de băț de casa noastră și ador s-o vizitez, pentru că e plină de amintiri frumoase”, a zis Lugue.

În Casa Happy Meal, jucăriile lui Lugue decorează toți pereții și toate suprafețele. Iar casa asta îl face mereu fericit. „E ca și cum aș merge în fabrica de ciocolată a lui Willy Wonka.”

casa happy meal

O parte din colecția de jucării. Fotografie: Percival R. Lugue

„E ca o tapiserie a vieții mele. Fiecare jucărie vorbește despre o experiență”, a zis el.

Happy Meal House

O parte dintre jucăriile lui Percival. Colaj: VICE/ Imagini: Percival R. Lugue

casa de jucarii fast food

În interiorul casei Happy Meal. Fotografie: Percival R. Lugue

„Ador desenele animate și personajele astea au avut un impact enorm asupra vieții mele. Le consider prietenii mei.”

Majoritatea jucăriilor sunt din Filipine, dar unele sunt trimise de prieteni din străinătate sau aduse de prieteni din călătoriile lor.

Care sunt preferatele lui?

Cea mai interesantă jucărie a găsit-o pe eBay și a dat peste două mii de pesos filipinezi (42 de dolari) pe niște figurine Dennis the Menace din Franța. Le-a cumpărat, deși erau scumpe, pentru că arătau diferit de personajele Dennis the Menace pe care le cunoștea.

Lugue e intrigat de micile diferențe dintre cutiile Happy Meal din jurul lumii și are un perete unde le-a expus și pe ele.

casa happy meal

Cutii de Happy Meal. Foto: Percival R. Lugue

Cea mai mare jucărie din colecție e o vacă de la Chick-fil-A care are 1,20 m.

happy meal

Jucăria de la Chick-fil-A. Colaj: VICE/ Foto: Percival R. Lugue

Dar cea mai specială, a zis el, e o figurină Hetty Spaghetti pe care a cumpărat-o cu mama lui când era mai mic. Lugue își amintește cât de mult a înnebunit-o de cap pe mama lui să meargă cu el la fast-food ca să o ia. Deși mereu îi spunea că deja are prea multe jucării, mama lui a înțeles cât de importantă era colecția pentru el. 

„Când mă vedea fericit, era și ea fericită. Jucăria asta îmi amintește mereu cât de mult m-a susținut mama mereu.”

happy meal fast food

Figurina Hetty Spaghetti. Foto: Percival R. Lugue

Figurina cu Hetty Spaghetti i-a adus consolare lui Lugue când a murit mama lui, acum câțiva ani.

„De câte ori ating jucăria, mă duce în vremea în care amândoi eram foarte fericiți”, a zis el.

Publicitate

Dragostea lui Lugue pentru jucării s-a suprapus și cu viața lui profesională. Acum lucrează ca artist grafic pentru un ziar național, unde face benzi desenate despre un copil cu jucării enorme care prind viață. Mai are și un blog unde împărtășește poveștile jucăriilor lui.

Nici măcar pandemia nu i-a împiedicat colecția să crească. A comandat de multe ori fast-food la birou pentru el și colegii lui, ca să adune jucării. Bineînțeles, își roagă toți colegii să ceară și jucării când comandă mâncarea.

A zis că jucăriile cumpărate anul trecut sunt ca un document pentru pandemie, un alt capitol din colecția pe care o numește jurnalul vieții sale.

„Deși trecem printr-o perioadă dificilă, am avut și experiențe frumoase și îmi place să le împărtășesc cu restul lumii”, a zis el.