Am vorbit cu oameni care au renunțat la religie ca să văd unde e Dumnezeu

Să abandonezi religia nu înseamnă să renunți și la Dumnezeu. Ai șanse să-ți pierzi cei mai apropiați membri ai familiei, prietenii, căminul tău, stilul de viață și propria identitate. E un fel de despărțire de tine însuți, după care te renaști ca o persoană complet nouă. E o călătorie existențială din toate punctele de vedere. Am discutat cu trei persoane despre acest proces, ce i-a adus în punctul ăsta și ce s-a întâmplat după.

Mama mea era casnică cu cinci copii când a fost convertită la martorii lui Iehova. Ei se rugau pentru cei slabi și nevoiași, știi? Ea a început să ne ducă la Sala Regatului de trei ori pe săptămână, iar tata obișnuia să o bată pentru asta. Nu prea ai cum să uiți o chestie de genul.

Am crescut crezând că va avea loc un armageddon care-i va eradica pe toți cei „răi" și toți martorii lui Iehova vor trăi într-un paradis etern. Dacă nu aparțineai religiei, nu erai suficient de bun pentru mine. Mă duceam din ușă în ușă tot weekendul și nu aveam voie să ies la întâlniri decât cu gândul la căsătorie. Acum când mă uit la pozele din luna de miere, zici că am 12 ani. E atât de trist. În subconștient mereu am știut că nu aveam în suflet religia. Am rămas pentru familia mea. Am început să pun la îndoială chestii, m-am documentat și m-am răzvrătit pe ascuns.

Până la urmă, am vrut o viață normală pentru copii mei și le pot sărbători zilele de naștere. Deci într-un final, după ani de zile cu sentimentele astea, la 38 de ani, i-am spus fostului meu soț că eu consideram că trăiam într-o minciună. Amuzant a fost că și el își pierduse credința și amândoi eram extenuați de la întâlnirile săptămânale, așa că am renunțat la religia asta împreună. Toată familia mea m-a renegat pe viață. Prieteni apropiați de 20 de ani îmi întorceau spatele pe stradă. Atunci am știut sigur că nu era vorba de dragoste necondiționată.

Am început să ies în oraș, să mă duc în baruri, să dansez până dimineața. Nu am făcut niciodată asta și am simțit că trăiesc! Am considerat că nu o să plec de pe lumea asta cu regrete, am vrut să trăiesc cu adevărat! Eram ca un copil într-un magazin de dulciuri, iar comunitatea gay m-a primit cu brațele deschise. Mi-am făcut operație la sâni, am început să port haine deocheate și am devenit un promoter de petreceri. Hot Kandi e brandul meu.

La petrecerile mele, intri pe ușă și te pierzi. Probabil ăsta e motivul pentru care lucrez în domeniul ăsta, ca să blochez trecutul, pentru că e prea dureros. Zilele astea accept orice fel de om. Desigur că am câțiva hateri, dar viața mea este despre a conecta oamenii. Eu cred că religia mi-a oferit o etică morală puternică. Mă ține cu picioarele pe pământ și mă duce acasă pe la răsărit.

Bunicii mei au supraviețuit Holocaustului și erau deziluzionați de religie, deși părinții mei au devenit creștini vehemenți după căsătorie. Eu am crescut la fel, iar de vineri seară până sâmbătă seară trăiam fără electricitate sau bani.

Mereu ieșeam în evidență cu kippah mea la școală și trebuia să-mi înfășor bucăți de piele în jurul brațelor și capului în fiecare zi, cu mesaje din biblie într-o cutie mică. Apoi la școală, fetele aveau ore și locuri de joacă diferite, ceea ce ne-a futut complet abilitățile sociale prin perceperea femeilor ca obiecte sexuale.

Sunt extrem de furios zilele astea, eu sunt foarte împotriva religiei organizate. În biblie, Dumnezeu îi cere lui Abraham să-și sacrifice fiul, iar înainte să facă asta un înger îl oprește și-i spune că și-a dovedit credința pentru Dumnezeu. Povestea asta primește multe laude și eu obișnuiam să mă întreb dacă tata m-ar sacrifica. De asemenea, în general, mi se pare că lumea e super bătută în cap și mi se pare de căcat să arunci cu o piatră și apoi să zici „scuze, lucrez în feluri misterioase".

Am început să mă îndoiesc de religie de la o vârstă foarte fragedă, dar nu am vrut să recunosc că sunt ateu până la 16 ani, iar acțiunile mele au început să reflecte asta. Mergeam la petreceri, mâncam ce voiam și umblam cu fete. Mi-a fost greu să ascund acțiunile mele, chiar dacă țineam o kippah în buzunar când mergeam pe stradă, dar rebeliunea mea a cauzat tulburare în familie. Sincer, problemele mele cu drogurile au cauzat mai multe certuri decât ateismul meu.

Acum am 26 de ani și nu am nici un sentiment de împlinire profundă. Am lucruri care-mi plac: cărți, televiziune, laptop, porno, țigări, camere foto și alte chestii, dar nu am nimic care să mă împlinească. Eu caut o ideologie, dar nu cred în religie, deci ce dracu' mai e acolo? Într-un fel nu există niciun beneficiu în ateism. Aș fi fost mai fericit dacă credeam că există un scop în viață, justiție și că într-o zi o să-mi văd bunica în Rai și Hitler nu o să fie acolo.

Singurul lucru de care mi-e dor în legătură cu iudaismul este că nu se concentrează pe superficial. Știu atât de mulți evrei bogați care locuiesc în case dărăpănate, pentru că li se pare păcat să se laude cu bogăția. În timp ce lumea modernă e despre cum să arăți tot ce ai, un cur marfă, bijuterii frumoase, o mașină bună.

Eu cred că am fost religioasă de dragul tatălui meu, nu pentru Dumnezeu și poate ca să par o fiică bună. Am crescut spunându-i că nu ratam niciodată cele cinci rugăciuni pe zi. Credeam că sunt mai pură decât toți ceilalți, inclusiv decât surorile mele. Dar într-o zi am ratat o rugăciune și m-am gândit: Dacă tot ajung în Iad pentru o singură greșeală, mai bine să nu-mi irosesc timpul.

Apoi am început să caut pe Google chestii de genul „dovada că Dumnezeu există" și m-am auto-educat în teoria evoluției. Am realizat că religia e un joc de șoapte chinezești, care se joacă de sute de ani. Islamul a devenit ilogic pentru mine. Aveam 19 ani când mi-am întărit convingerea pentru ateism. Le-am spus prietenilor mei, dar niciodată părinților mei. E mai bine așa. Părinții musulmani simt că au eșuat dacă nu insuflă religia copiilor săi. Deși mama mea nu e o „musulmană bună", ei consideră că e mai bine să-ți schimbi religia decât să fii ateu.

Tatăl meu a decedat recent iar tot procesul de înmormântare a fost o povară masivă, la fel ca orice eveniment musulman la care am fost. A trebuit să-i fac baie în apă de trandafiri, să mă rog, să fac incantații și să gătesc pentru străini cu cinci ocazii diferite. A fost ciudat.

Înainte făceam lucrurile astea doar ca să nu ajung în Iad. Gen, dacă dădeam cuiva bani, asta era ca o răsplată în viața de apoi. Acum mă comport fără un motiv ascuns. Port bluzițe, am prieteni gay, am experimentat sexual cu femei, iar viața mea nu este dictată de rutine anoste sau frică.

Eu tolerez orice religie, atât timp cât nu e forțată asupra mea. Oamenii mereu vor să dezbată asta cu mine, dar eu doar cred că le e frică să renunțe. Au nevoie de religie, nu? Ei cred că îi așteaptă lucruri mărețe pentru că Dumnezeu îi iubește, chiar dacă viața e de rahat acum, o să fie salvați mai încolo.

Lucurile concrete îmi oferă mie siguranța zilei de mâine.

Urmărește-l pe Zeke pe Instagram.

Traducere: Diana Pintilie