Cum am ajuns să-mi micșorez sânii ca să nu se mai ia bărbații de mine pe stradă

E greu să ai sânii mari, dar și mai greu de suportat sunt reacțiile oamenilor.
27.12.16

Pe vremuri, nu trecea o vară fără ca un tip să strige: „Să fiu al dracului, ce țâțe ai!", în timp ce așteptam la semafor. Eu îl ignoram și el mă făcea curvă, pentru că aveam tupeul să port maieu atunci când era cald. Scena asta a fost una recurentă, de fiecare dată când era soare. Asta până când, după zece ani de mărimea D la sutien, am hotărât să intru în operație și să mă descotorosesc de o parte din problemă.

Operația de micșorare a sânilor se face mult mai rar decât cea de augmentare. Conform Societății Internaționale de Chirurgie Plastică Estetică, un milion și trei sute de mii de femei din toată lumea și-au pus silicoane doar în 2015, care a ajuns cea mai comună formă de chirurgie plastică din lume. Numărul de operații de micșorare a sânilor nu depășește 423 de mii, în toată lumea.

Până la 16 ani, eram la fel de plată în piept ca în spate. Am atins mai târziu pubertatea și nu a trebuit niciodată să port un sutien. Băieții făceau mișto de faptul că nu aveam sâni, dar mie nu-mi păsa, pentru că îmi plăcea. Mă gândeam că am pieptul unui supermodel. Dar, într-o zi, au început să crească incredibil de repede și chiar m-a durut. În șase luni, au crescut cu trei mărimi. Toate femeile din familia mea au sânii mari, așa că ar fi trebuit să mă aștept la asta. Mărimea sânilor este ereditară, la fel ca și culoarea ochilor sau a părului. Dar, în familia mea asta nu a fost niciodată un motiv de mândrie, cum e pentru Kardashians.

Din contră, să ai sânii unei Kardashian, fără să fii faimoasă sau să faci bani de pe urma aspectului tău fizic, nu e la fel de distractiv pe cât pare. Până și Kim Kardashian a mărturisit că era destul de complexată în adolescență: „Țin minte cum plângeam în cadă. Am luat o cârpă fierbinte și am pus-o peste sânii mei și m-am rugat să nu crească mai mari! Mă făceau de rușine!", a spus ea pentru Shape în 2010.

Citește și:  Ghidul pentru sâni mari

Sânii mari sunt grei, iar o cupă mare poate cântări în jur de un kilogram și jumătate. E ca și cum ai avea un pepene legat de piept. Spatele tău nu o să aprecieze toată greutatea cărată. De aceea, în Franța, serviciul de sănătate publică include și intervenția de micșorare a sânilor, dacă sânii tăi au peste trei sute de grame fiecare, iar în Anglia, sistemul național de sănătate acoperă micșorarea sânilor în cazurile în care femeile suferă de dureri de spate, de gât și iritații.

Să trăiești cu sâni mari poate fi dificil, dar e și mai dificil de suportat felul în care oamenii reacționează la ei. Mulți bărbați și chiar femei consideră un lucru normal să se holbeze la persoanele cu sânii mari, să comenteze la adresa lor sau chiar mai rău. Nu e vorba doar de străini insolenți, ci și de persoane cunoscute. Odată, la o petrecere, un prieten a venit prin spatele meu, și în glumă, a decis să mă apuce de sâni, ca și cum erau proprietate publică. M-a costat o cola cu rom și pe el un tricou nou.

„Cele mai nasoale experiențe pe care le-am avut au fost la școală", îmi spune Manon, de 26 de ani. Ea a trecut în octombrie de la mărimea 36E la o cupă B. „Băieții chiar sunt insuportabili în adolescență." Am învățat asta pe propria piele: ei se distrau în pauza de prânz încercând să-mi deschidă sutienul și apoi îl pasau ca pe o minge de volei. În cele mai groaznice cazuri, ei mă atingeau de parcă eram un proiect adus de cineva la școală. A fost un sentiment oribil, dar nimeni nu părea contrariat de ce se întâmpla. Noi nu ne-am dat seama că nu era ceva trivial, ci agresiune sexuală pe bune.

„Deseori auzeam pe cineva în spatele meu care comenta că am o pereche minunată, iar apoi enumera toate lucrurile pe care ar fi vrut să mi le facă."

Stephanie a trecut printr-o operație de micșorare a sânilor acum șase luni. Ea mi-a spus că genul ăsta de agresiune a determinat-o să se simtă dezgustată de propriul corp. „Chiar și acum, nu-mi place când bărbații se uită la mine. Nu vreau să satisfac bărbații prin aspectul meu fizic, deoarece asta nu mă satisface pe mine deloc." Manon a rumegat decizia timp de cinci ani, până când s-a hotărât să facă operația. „Este obositor și la un moment dat, simți că nu mai poți. Totul devine insuportabil."

„Deseori auzeam pe cineva în spatele meu care comenta că am „o pereche minunată", iar apoi enumera toate lucrurile pe care ar fi vrut să mi le facă", spune Manon. Stephanie adaugă: „Sunt bărbați care nu se rușinează să mimeze pe stradă cum mă fut între țâțe."

De asemenea, am observat că în pat, unii bărbați sunt interesați de un singur lucru: sânii tăi. Genul ăsta de tipi ignoră restul corpului tău, gura, spatele, chiar și clitorisul. Nu sunt tocmai timidă, dar când un bărbat în toată firea îmi suge sfârcul mai bine de o oră, în cel mai bun caz mă duce cu gândul la alăptat, sau în cel mai rău caz, că sunt o vacă. Niciuna dintre variantele astea nu e confortabilă sau excitantă. Apoi, mai există și băieții care, în timpul sexului, ignoră complet sânii. Când sunt atât de dificil de ignorat, cum sunt ai mei, asta poate fi la fel de frustrant.

Faptul că nu poți să-ți lași sânii acasă când te duci la muncă e la fel de frustrant. Manon își aduce aminte că într-o zi când ajunsese la birou, în timp ce se dezbrăca de palton, cămașa i s-a deschis și i-a descoperit sutienul în fața tuturor, inclusiv tipului enervant care-i dădea târcoale de luni de zile. Femeile deja realizează că nu sunt luate în serios la locul de muncă, iar în jur de jumătate din femeile din Anglia au trecut prin experiența unei hărțuiri sexuale la locul de muncă. Dacă ai sânii excepțional de mari, cel mai probabil te numeri printre ele.

Citește și: Cele mai mari ţâţoange din lume

„Până la urmă, am început să mă îmbrac mai simplu", spune Leonie, de 35 de ani, care lucrează pentru o companie mare. Până când a trecut prin operație, ea a schimbat bluzele care o făceau să arate „ca o pipiță" cu salopete supradimensionate și tricouri largi. „Într-o zi un coleg mi-a spus că este sigur că trebuie să lucreze mai mult decât mine, pentru că nu are sânii mari", își aduce aminte.

Prietenii pot fi la fel de insensibili ca și colegii de muncă. Manon ține minte cum prietenii ei i-au spus că e fraieră atunci când au aflat că voia să-și micșoreze sânii. „Ei mi-au spus că e minunat să ai pieptul mare, atât pentru satisfacția bărbaților, ci și pentru alăptat". Evident, asta presupune că scopul ei în viață era să satisfacă bărbații, că tuturor bărbaților le plac sânii mari și că ea își dorea să alăpteze sau să facă copii. Chiar dacă ar fi vrut asta, nu este foarte relevant. Dacă operația de micșorare a sânilor e un succes, atunci asta nu afectează în niciun fel alăptatul.

Femeile cu care am vorbit nu regretă deloc decizia de micșorare. „Mi-a schimbat viața", spune Johanna. „Pot să port din nou un costum de baie în două piese și să mă dezbrac în fața partenerului meu, fără să mă simt stânjenită". Stephanie este singura care e un pic dezamăgită. Ea a cerut mărimea B, dar din păcate s-a trezit cu un D. „Încă mă simt complexată în privința asta. Eu consider că chirurgul meu a ținut cont mai mult de standardele curente de frumusețe în loc de bunăstarea mea și de ce mi-am dorit eu. Acum trebuie să aștept încă doi ani pentru a repeta procedura."

Am avut multe dubii înainte de operație. Ideea că cineva îmi taie o parte din cea mai sensibilă porțiune a corpului meu mă neliniștea, plus nu-mi plac deloc spitalele. M-a intimidat și gândul că o să petrec trei ore în sala pe operații, sub anestezic general și cu un risc de avariere a țesutului mamar din jurul sfârcului. Pe deasupra, oamenii îmi spuneau că sunt nebună, pentru că alții visau să aibă sâni la fel de mari ca ai mei. I-am ignorat pe toți. Anul trecut, în ianuarie, cu trei zile înainte să împlinesc 26 de ani, am avut operația. Astăzi, sunt sigură că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Sânii mei nu mai reprezintă o povară pentru mine.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre sâni:
Soia nu cauzează dezvoltarea exagerată a sânilor la bărbați Masarea sculei între sâni și masturbarea cu ajutorul călcâiului în masajul erotic thailandez Zece întrebări pe care ai vrut dintotdeauna să i le pui unei tipe cu silicoane