Publicitate
Chestii

Am întrebat absolvenți de Drept, din anii ’90 și 2000, dacă lucrarea de licență e inutilă

Plagiatorii au îngenuncheat Facultatea de Drept din București, așa că studenții de azi nu mai sunt nevoiți să scrie teze de licență.

de Raul Kunendorfer
27 Ianuarie 2017, 3:00pm

Fotografia din deschidere de CollegeDegrees360 via Flickr

Decanul Facultății de Drept din Universitatea din București anunța săptămâna trecută că frauda și plagiatul au înecat tezele de licență ale viitorilor avocați și magistrați. „Deschideţi internetul şi veţi găsi de vânzare lucrări de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultăţile", spunea decanul Flavius Baias.

Lupta împotriva plagiatului ar fi prea costisitoare, softurile alea care găsesc furtul de idei costă mult, n-are rost, renunțăm la teze de licență. „Nu avem cum să controlăm fenomenul".

Jurnalistul Răzvan Chiruță, de la România Liberă, traducea vorbele decanului în „boala corupţiei e atât de înrădăcinată în societatea românească încât a metastazat şi tot ce mai putem face este să asistăm pasiv la moartea inevitabilă a organismului care ne cuprinde pe toţi." Mai mult, asta ar fi tutelată de ideea pură de borfaș, sinteza nebuniei morale, a primitivului Adrian Severin: „Dacă o lege este încălcată de prea multe ori, înseamnă că legea trebuie schimbată, că nu o să schimbăm poporul".

În primă instanță, ca la drept, i-am dat dreptate lui Chiruță. Facultatea de Drept este a mea Alma Mater, am absolvit-o mediocru la sfârșitul anilor '90, știu că chiar în vremurile pre-internet plagiatul era răspândit. Ori, dacă lucrarea nu era plagiată, ea nu putea fi decât proastă rău pentru că nu era timp de cercetare, scrierea academică era străină de toți, iar examenul de licență îți rupea spinarea.

Pe de altă parte, după ce m-am licențiat în Drept, am plecat în străinătăți să studiez la o universitate excelentă, soroșistă. Acolo, plagiatul nu mai era glumă. Dincolo de faptul că lucrai un semestru la dizertație, că profesorul coordonator îți stătea la dispoziție în fiecare zi ori că aveai acces la o bibliotecă cu tot ce dorești, era ceva în plus: de la prima oră în universitatea aia îți era băgat în cap ritos că plagiatul e cea mai cruntă crimă pe care o poți face în mediul ăla. Tezele sunt controlate la sânge. Adică, aproape zilnic ți se spunea, în esență:

„Frate nu plagia că te-am rupt, ești dat afară imediat!"

Oamenii îți dădeau toate sculele ca să scrii o teză decentă. La atâta investiție în devenirea ta universitară, pedeapsa pentru plagiat nu putea fi decât capitală: excluderea din școală și restituirea burselor! Pentru un est-european asta însemna colaps financiar.

La Facultatea de Drept de la București ar fi fost o tragedie dacă scoteau teza de licență în contextul în care studenții ar fi beneficiat de toate instrumentele astea.  

Am vrut să aflu de la absolvenți ai Facultății de Drept, din anii '90 și 2000, dacă se plagia pe vremea lor, dacă tezele de licență își aveau rostul sau dacă îndrumarea coordonatorilor a fost una utilă.

Citește și: Am calculat câți bani a făcut Ponta cu doctoratul plagiat și m-am simțit foarte sărac

Ion Gligor, avocat

„Cred că am pregatit temeinic lucrarea de licență, deși nu am ales o temă originală. N-am adus nimic nou, cu alte cuvinte, și nici n-am abordat cine știe ce chestiune de interes. Învingându-mi jena, voi spune că cercetarea efectuată de mine n-ar putea fi caracterizată ca fiind «demnă de mențiune academică».

Cât despre prestația profesorului coordonator, nu am decât cuvinte de laudă... Sincer. Dar nu a existat niciun fel de pregătire de scriere academică.

Subiectul sensibil, acum: se plagia pe vremea mea? Cred că da. Cel puțin la acest nivel. Se cumparau lucrări? Am auzit de oarece situații (e drept, nu la Facultatea de Drept)."

Facultatea de Drept din București. Fotografie via Wikimedia Commons

Bogdan Nicolescu, avocat

„Înțeleg că nu s-a decis suprimarea examenului de diplomă, ci înlocuirea modalității sale de desfășurare: va fi susținut un test, tip grilă. Și înainte diploma presupunea o examinare, doar că ea nu avea loc scris, ci verbal, direct în fata profesorului examinator. Așadar, nu e vorba doar de lucrarea în sine, care, într-adevăr, întotdeauna ar fi putut fi împrumutată. E vorba tocmai de verificarea ei, cu prilejul susținerii. De aceea, măsura apare ca fiind insuficient dezbătută și cert văduvește studentul de o experiență unică (pregătirea propriei lucrări, la un nivel academic, iar nu a unui simplu test).

În cazul meu, și știu că și al celorlalți colegi, am întocmit-o pe baza planului elaborat tot de mine, dar aprobat, cu mici observații și modificări, de profesorul coordonator (în fapt, asistentul său universitar). Într-adevăr, susținerea am avut-o cu același profesor, în mod direct. Examinarea a fost relativ superficială, în sensul că profesorul a dorit să audă câteva răspunsuri punctuale aferente temei dezbătute.

În fine, măsura nu mi se pare optimă și, oricum, înlocuiește un nivel sporit de pregătire cu unul evident mai scăzut, dar teoretic mai sigur în privința corectitudinii."

Mihai Roșu, publicitar

„Lucrarea de diplomă a fost o formalitate solicitantă din punct de vedere logistic: am facut rost de niște cărți în franceză despre subiect, mama le-a tradus și transcris de mână în niște caiete, o persoană care știa tehnoredactare (vorbim de anii '90) a scris la calculator traducerile mamei. Apoi au urmat printarea, legarea, scumpe pe vremea aia și la banii ăia.

Profesorul a răsfoit-o o dată, înainte de susținerea examenului, și a avut o singură obiecție: e nevoie de mai multe note de subsol sau de o bibliografie mai stufoasă, așa că am inventat câțiva autori cu lucrările aferente. Un nou print, dureros financiar, apoi patru minute de susținere a lucrării și nota 10.

Bine, pasiunea mea pentru drept era inexistentă; probabil că alții au făcut lucrări pe bune; pe mine mă interesa doar să termin naibii și regulamentar acest episod absurd.

Sigur se puteau cumpăra lucrări la cheie. Dacă aveai bani."

Fotografie via Pixabay

George Bratosin, avocat

„E o măsură bună. Tezele de licență erau perfect inutile atâta vreme cât (spre deosebire de alte facultăți), la Drept se susținea un examen de licență dificil. În plus, erau puțini profesori care aveau timp și dispoziție să îndrume studenții cu privire la teză. Toți profesorii predau la mai multe facultăți, iar majoritatea practică avocatura, așa că, nu aveau timp să sprijine sutele de studenți la conceperea lucrării. Este cumva firesc să închidă ochii și să le permită să vină cu teze copiate de pe ici-colo.

În consecință, majoritatea studenților se trezeau într-un an patru scurt, cu multe examene și în care trebuiau să învețe și pentru examenul de licență, și, în disperare de cauză, copiau, cumpărau, primeau cadou lucrarea de diplomă.

La felul în care sunt organizate facultățile de Drept la noi, lucrarea de licență e o prostie."

Victor Golescu, avocat

„Nici în jurul anului 2000, când am absolvit eu, lucrarea de licență nu era luată în serios. Îmi aduc aminte că mi-am propus în mod special să fac ceva. Era un subiect de nișă care mă interesa.

Din păcate, la vremea respectivă, profesoratul la facultatea de Drept era o trambulină pentru tarife mai mari în avocatură sau pentru funcții publice. Nu știu să se fi schimbat lucrurile în ziua de azi. Foarte mulți profesori sunt parteneri la firme de avocatură și abia își găsesc timp de cursuri – despre îndrumarea studenților, nici vorbă.

„Am făcut totul singur, fără niciun sprijin sau control din partea profesorilor. Nu cred că cineva a citit vreodată lucrarea mea."

Renunțarea la diplomă e un efect al fricii de efectele scandalurilor cu plagiatele – dacă tu te ocupi cu avocatura, funcția publică sau alte trăznăi, nu ai timp să verifici lucrări de diplomă. Prin urmare, dacă lași instituția lucrărilor de diplomă, riști să fii ținut responsabil mai târziu că nu ai dat măcar un search pe Google să te asiguri că ăla nu e plagiat. Ăsta e motivul principal – frica de răspundere. Nu renunțăm la bani și ducem profesoratul un pas mai în spate."

Maria Contra, consilier juridic

„În afara exersării, o dată în plus, a abilităților de redactare a unei lucrări și stresul de a sta în fața unei comisii plictisite, teza de licență nu mi-a adus niciun beneficiu.

Facultatea de Drept ar trebui să se axeze pe mai multă practică decât se făcea pe vremea mea. Să aduni niște materiale din care storci o lucrare e irelevant pentru o viitoare carieră juridică.

Cât despre cumpărarea lucrărilor, chiar n-am auzit, dar n-am pretenția că am avut o formidabilă prezență pe la facultate, cât să știu despre așa ceva."

Fotografie de Nic McPhee via Flickr

Oana, avocat

„Eu am avut lucrarea de licență cu Iorgovan, Dumnezeu să îl odihnească, pe tema răspunderii șefului de stat în dreptul român și comparat. Spre deosebire de Franța, unde la teza de DEA (master în drept) se cerea ca subiectul tratat să fie original și unde aveam acces la o mulțime de documente plus biblioteci pe măsură, la noi, teza de licență mi s-a părut că e doar o formalitate în plus; documentele erau puține și foarte vechi. Profesorul nu prea avea timp de explicații suplimentare...

Cred că dacă se dorește stimularea gândirii, nu ar trebui eliminată teza, dar ar trebui acordat un acces cât mai larg la surse de inspirație, cărți și articole etc."

Carla Ionescu, avocat

„Inițial îmi alesesem lucrarea la Drept Penal partea generală (îmi plăcea materia), dar am renunțat pentru că profu era cam inflexibil. Așa că am ales sociologia juridică... cu regretatul Mihai Eremia, un prof mai jovial, cu care am putut comunica, am primit sfaturi de la el, a fost super ok.

Mi-am făcut lucrarea singură. Am avut și surse de inspiratie. Am mers în bibliotecă și l-am citit pe Septimiu Chelcea, Mircea Djuvara, am tradus din Jean Carbonnie. A... mi-am amintit că profu îmi recomandase pe Anita Naschitz. Am citit ceva și din ea.

Dar eu am avut note de subsol, deci n-am plagiat. Însă, știu că se cumpărau lucrări de diplomă. Azi nu mai știu cum stau lucrurile. Au trecut mulți ani... am absolvit în 1999."

Citește și: Am citit doctoratul ministrului PSD-ist al Justiției, în care dă citate greșite din Soroș

Elena Dornotaru, absolventă de master în Ivy League

„Pot să îți spun scurt că, dacă nu avem timp separat pentru cercetare și pregătirea unei teze, licența e inutilă.

Să te ocupi de licență în paralel cu orele de curs și cu examenele serioase de licență este neserios și chiar neprofesionist. Noi nu avem nici măcar șase luni exclusive cercetării și scrierii lucrării de licență. Alegerea temei, cercetarea, primul draft iau minim șase luni. Apoi finalizarea, comentarii de la îndrumător, revizuirea etc. - alte trei luni.

E ca o teză de master. Plus că profesorii nu pot coordona în șase luni peste 400 de lucrări."

Fotografie de ccarlstead via Flickr

Valerian Costinescu, avocat

„Nu sunt de acord cu soluția renunțării la teză, ci cu o soluție de verificare, astfel încât să se asigure că nu sunt plagiate. Softuri există și sunt aplicate în toate universitățile care se respectă.

Problema este că trebuie schimbat mult mai mult decât tezele, în sistemul Facultății de Drept. Nu este admisibil să ai absolvenți care studiază contractul de vânzare, aproape un semestru întreg, știu tot ce vrei și ce nu vrei despre el, dar nu au văzut niciodată unul. Când le arăt un contract de vânzare la noi în firmă, se uită la el ca la girafă.

Problema cea mai mare a noastră este că standardul academic s-a dus dracului.

S-a spart conducta cu facultăți private, iar calitatea studenților a scăzut de la an la an. Acum, dacă iei cinci, intri la stat. De aici și problema profesorilor. Nu poți face performanță cu oameni care nici nu vorbesc bine românește."

Notă: La cererea lor, numele persoanelor intervievate au fost schimbate pentru a nu le periclita statutul la locul de muncă.  

Citește mai multe articole despre plagiat:
Fă cunoștință cu profesorul din Galați care a plagiat o carte despre cum să nu plagiezi

Am prins-o pe fina lui Victor Ponta c-un doctorat plagiat, plin de greșeli gramaticale

De ce politicienii români nu fac pușcărie pentru plagiat, deși tu ai face, dacă ai fi prost

Tagged:
Plagiat
avocat
locale
Facultatea de Drept
bibliografie
lucrare de licenta
profesor coordonator