Muzică

Cele mai praf piese din preselecția Eurovision 2017, care-ți arată că românii n-au talent

Dacă nu înțelegi de ce Mihai Trăistariu ajunge mereu în semifinalele Eurovision, uite de-asta.
16.2.17
Screenshot via TVR HD

În fiecare an, în preajma Eurovision-ului, ne luăm cu toții șapca de critic muzical în cap și începem să ne batem joc de muzica românească. Asta cu toate că se lansează gunoaie de piese în fiecare zi prin mainstream. Când e vorba despre un export la nivel european, toți sărim și strigăm că dintre toți artiștii din România juriul Eurovision i-a găsit pe cei mai proști.

Dacă te gândești bine, e greu să-ți amintești ultima piesă decentă care a ajuns în finala Eurovision România. Și, dacă stai să te gândești super mult și bine, o să vezi că de fapt nu a existat niciodată ceva OK în concursul ăsta. Majoritatea-s niște bășini și singura consolare pe care o ai e că și restul țărilor sunt mai mult sau mai puțin praf la competiția asta.

Publicitate

Pentru că rușinea nu a fost destul de mare, anul acesta organizatorii s-au decis să transmită la TVR și preselecția. Da, toți cei care s-au înscris la Eurovision vor apărea la televiziunea română într-un concurs de tip X Factor, prezentat de Dan Helciug, dintre toți oamenii din lume. La finalul competiției, juriul va alege 15 piese pentru semifinala Eurovision România.

În total au fost 72 de piese. Da, 72. Dar să nu crezi că asta înseamnă că suntem un popor de artiști. Nu la calitatea lor. Înseamnă pur și simplu că TVR-ul nu are destul conținut original, așa că a ajuns să caute cu disperare ceva care să le umple programul și să copieze televiziunile comerciale. Sincer, eu aș fi preferat să folosească timpul ăla mult mai eficient. Gen, să pună un livestream cu procesul de tundere a gazonului de pe Național Arena sau ceva la fel de plictisitor. Era mult mai bine.

Ai crede că exagerez, dar după cum o să vezi din selecția asta de piese, o să-mi dai dreptate. Și o să-ți dai seama de ce iarăși Mihai Trăistariu e cel mai bun de la concursul ăsta:

Zanga – 2 Sticle

Am o teorie. Eu cred că Zanga asta a fost lipită de scenă în timpul audiției. Nu mă întreba de ce ar face cineva așa ceva. Nu știu. Dar uită-te la mișcările și la expresiile ei. Tipa suferă. Și toată treaba aia cu mimatul pe scenă e de fapt un cod pentru cine vrea să-l descifreze. Probabil vrea să zică: „Ajutați-mă, vreau să plec, m-a lipit Dan Helciug de podea cu două sticle de aracet, nu îmi mai simt gleznele și mirosul mă amețește. Voi leșina în curând. Mamă, te iubesc".

Piesa vrea să fie un fel de „Da, mamă", de la Delia, care a stârnit controverse când a apărut. CNA-ul a vrut să o interzică, pentru că promovează consumul de alcool ca modalitate eficientă de a trece peste o despărțire. În cazul piesei „2 Sticle", îndemnul e să spargi cât mai multe sticle ca să te descarci. Sigur, de ce nu, țara asta are nevoie de și mai multă instabilitate emoțională.

Dorel Giurgiu – Be Strong!

Hai, pe bune? Chiar așa îl cheamă? Nu cred. A ajuns la preselecție, cineva l-a întrebat cum îl cheamă, a răspuns cu „Dorel", l-a întrebat de unde e, a zis Giurgiu, și așa s-a născut porecla. Eu cred că și-a ales un nume de scenă reprezentativ pentru orașul din care vine. Sau poate că pe toți bărbații din Giurgiu îi cheamă Dorel.

Tipul începe piesa în genunchi, ceea ce e funny, pentru că așa am fost și eu când am terminat audiția. În genunchi, fără speranță, stors de orice dorință de a continua să trăiesc. Cam 95% din piesă e doar instrumentalul, așa că pe tot parcursul live-ului el dansează ca un om care tocmai a ieșit dintr-o operație în care și-a înlocuit bazinul cu ceva proteză din plastic.

Publicitate

Măcar dacă l-ar fi salvat vocea, dar nu se pune problema. Când bagă cele două propoziții îți dai seama că e praf pe toată linia.

Sergiu Bolotă – We Were Young

Sergiu Bolotă, acest Tudor Chirilă intrat la apă, vine cu un mesaj care a fost reciclat de o groază de artiști: trebuie să rămânem tineri tot timpul. O pulă. Dacă am face asta cu toții, am ajunge la morgă înainte de 35 de ani. Și ce înseamnă să fii tânăr, de fapt?

Dacă mă iau după Sergiu, e să stai pe scenă nemișcat, să puști din degete de parcă bagi o învârtită-răsucită din Banat și să-ți exprimi sentimentele din priviri dramatice în reflectoarele din platou. Ah, da, și să porți cercei negri, pentru că 2017 e de fapt 1997. Dacă asta înseamnă tinerețea, atunci eu abia aștept să mă cac într-un scutec pentru adulți.

Instinct – Children of the Sky

O să dai peste multe duete cu o fată și un băiat la preselecția pentru Eurovision, care-și jură iubire sau cântă despre nimic. Asta mă face să cred că există o piață pentru așa ceva în România. În bula mea nu prea dau peste astfel de performeri, dar sunt sigur că există destui la noi. Și fac pariu că publicul lor e în mare adolescenți-colegi de clasă care îi susțin, pentru că sunt încă prea mici să meargă la concertele Șatra BENZ.

Instinct face parte din categoria aia care cântă despre nimic. Spre exemplu, în epopeea „Children of the Sky", ei bagă niște versuri fără sens despre cum suntem copiii cerului. Am stat mult și am meditat la treaba asta. Ce naiba înseamnă că suntem pruncii norilor? Și m-a lovit răspunsul ca un porumbel care zboară direct în geam: e un mesaj scientologic. Vor să spună că suntem, de fapt, niște extratereștri care am colonizat planeta. Îți zic eu, despre asta e vorba.

Verde – My Life's A DJ

O altă piesă fără sens. Acești Scooter după o lună în Vaslui cântă despre cum viața lor e un DJ. Din nou, ce naiba înseamnă asta? Că toate greutățile de care se lovesc sunt de fapt niște piese remixate de o entitate atotputernică, una care poartă căști pe urechi și suge dintr-un cocktail după o trecere blană?

Tot repetă pe refren că „viața mea e un DJ, simt că vreau să dansez". În engleză, evident, pentru că se bazează pe voturile alea străine, de la oameni care probabil nu au mai auzit muzică niciodată în viața lor. Și cu un instrumental pe stilul eurodance din anii 90, care s-ar fi potrivit de minune în deschidere la un concert Vengaboys. Dar de ce ai vrea să vezi așa ceva?

Cătălin Barbu – When Love Is Over

Cătălin începe piesa în poziție de scandal. Ori asta, ori a încremenit timp de câteva secunde. E greu să-mi dau seama, mai ales că-s mai atent la freza lui de Elvis în ultimii lui ani din viață. Singurul mod prin care poate să exprime cuvintele din piesă e dacă dă din cap super dezamăgit sau se semi-apleacă într-o încercare penibilă de a părea disperat. E super haios.

Piesa e la fel de haioasă. Sună de parcă taică-tu, care nu știe engleza bine, a luat microfonul de karaoke după trei carafe de vin și încearcă să facă o serenadă pentru vremurile bune din trecut. În timp ce poartă skinny jeans. E personificarea raportului de natalitate scăzută din România. Dacă merge mai departe, o să vadă și Europa că stăm super prost la capitolul ăsta.

Dannyi – Sunt cu capul (Dar îmi place)

Dannyi e nnnnemaipomenit. Are un clop argintiu pe cap, care e noua fiță la săptămâna modei de la Țăndărei. Se potrivește perfect cu adidașii lui la fel de psihedelici și cămașa desfăcută mai mult decât ar trebui să fie. Are și un buchet de flori în mână, completat cu ceva material alb, pe care-l tot mișcă dintr-o parte în alta, gata să-l arunce în public, sau juriu.

Dar nu, de fapt vine un plot twist la care nu m-am așteptat. Când vine refrenul, îl întoarce și vedem că sub fața aia de masă era de fapt un craniu. Da, un fuckin craniu. Și îl ține ridicat și mândru de parcă ar ține în mână trofeul de la Cerbul de Aur.

Publicitate

Apoi începe să-i cânte craniului, de parcă metafora din titlu, că e „cu capul", adică mai nebun, nu e nicio metaforă. Nu, el chiar e cu capul. Într-o relație cu capul. Îl iubește. Probabil i-a și cumpărat ceva de Sfântul Valentin. O bentiță sau ceva. Nici nu știu ce i-ai putea cumpăra unui craniu. E o întrebare pe care nu mi-am pus-o niciodată.

Nu am nimic împotriva relației lor. Ce să zic? Dacă-i place, să fie sănătos, dar nu vreau să cânte despre asta.

Marius Bălan – Mă seduci

Piesa asta e atât de praf încât mă gândesc serios să-mi schimb numele. Sunt aproximativ trei minute în care Marius suspină și strigă pentru că o tipă l-a sedus, cu buzele ei dulci. Piesa în sine nu-ți inspiră prea multă seducție. E undeva pe acolo cu coperta cărții „Despre seducție", de Gabriel Liiceanu, unde filosoful se uită la tine de parcă te dezbracă fenomenologic din priviri. Ugh. O găsești pe Google, dar nu-ți recomand să te uiți la ea.

În fine, Marius speră ca tipa din piesă să găsească alt bărbat, ca să poată scăpa de seducția ei. Că așa merg lucrurile în dragoste. Bă, eu zic să nu-ți faci griji. Mai bine îți trimiți clipul ăsta și sigur scapi de ea.

Klyde – Defect

Uite că măcar Klyde ăsta e sincer, a descris perfect piesa prin titlul pe care i l-a dat. Mă rog, adevărul e că asta are mai multe defecte. În primul rând versurile sunt super siropoase. Începe cu: „Pe suflet rămâi o pată / ca vinul roșu pe tricou / trebuie schimbat din nou." Din nou? Deci s-a mai întâmplat să-ți verși vin pe tricou. Nu, de fapt trebuie să înveți să bei vin cum trebuie, ca să nu-ți mai tot schimbi tricourile, în pana mea. Cât de greu e să bei un lichid, Klyde? Versurile rămân la fel de proaste, dar ai prins ideea.

Al doilea mare defect e drop-ul care vine la refren. Nu are nicio noimă. Nu se potrivește cu piesa, pentru că e de club. Până atunci totul era o labă tristă. Acum vrei să mă pun să dansez? E și super prost, de parcă cineva s-a pus cu curu pe clapele MIDI, a sărit de trei ori în sus și a zis „hai să vedem ce iese". Acum știm cu toții ce o ieșit.

Philip Rushton – I Want You

Pe omul ăsta cred că l-au pescuit dintr-un birt nu departe de studiourile TVR. Chiar nu are ce căuta la Eurovision. De fapt, nici nu știu de ce e pe o scenă. Care e motivul pentru care s-a decis să cânte? Dar ar trebui să-mi dedic ani întregi din viață ca să descopăr motivul existenței lui ca artist și adevărul e că nu-s pregătit pentru așa ceva. Mi-e și frică de ce aș putea afla.

Dacă te uiți la el și te gândești că-ți cântă despre cum te vrea, te trec toate spaimele. Și o face cu atât amar de patos. E îngrozitor. Mai ales finalul, când se întoarce cu spatele la cameră, dă din fund pentru efect dramatic și își întoarce fața să-ți spună că „I will always be there for you". Uită de Brexit, Europa nu e pregătită pentru teroarea asta.

Știu ce o să zici. Astea-s cele mai praf. Normal că nu vor ajunge la Eurovision. Ei bine, uite piesa favorită care probabil o să ne reprezinte la Kiev:

Vai de capul nostru.