FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cum să eviți să te caci la un festival

Cel mai mare inamic al festivalurilor – căcarea în aer liber.
07 August 2014, 9:57am

Imagine de Ben Thomson

De câtă vreme oamenii și-au dezvoltat obiceiul văratic de se face praf într-un câmp pe muzică cu bass grav, s-au confruntat și cu cel mai mare inamic al festivalurilor – căcarea în aer liber. Festivalurile sunt niște locuri minunate, dar toaletele sunt aproape de fiecare dată diabolice. Nu contează cine ești sau cât de organizat erai când ai plecat de acasă, tot n-ai cum să scapi de căldura și duhoarea emanate de aceste cutii malefice în care ajungi mereu, mai devreme sau mai târziu. Doar nu există purgativ mai bun decât combinația de droguri, bere, mâncare gătită la ceaun și dans. Ironia e că, deși n-au toalete acceptabile, festivalurile te fac să te caci rău de tot.

Dar dacă bestia maro ar putea fi îmblânzită? Strămoșii noștri n-aveau nicio treabă să se cace în natură, dar între timp, nouă ni se pare foarte ok să stăm pe vine în pădure. Poate o fi o nouă trăsătură evoluționară. Timpul petrecut la toaletă a devenit pentru noi un ritual sacru. E 2014 și mii de oameni ar vrea să știe cum pot lupta împotriva dorinței cele mai naturale a corpului, așa că am alcătuit pentru ei acest ghid.

ȚELUL E CONSTIPAȚIA

Viața e o luptă eternă între constipație și diaree. Îți vei petrece 99 de procente din existență căutând o zonă confortabilă între cele două – cu excepția perioadelor în care ești la festivaluri: aici vrei să te caci cât mai rar și să eviți cu orice preț o diaree.

Până ai ajuns la maturitate, ar trebui să fi învățat cum să eviți cufureala: nu lăsa mâncarea în soare, ia-o ușor cu lactatele și nu mânca nimic ce pare prea delicios ca să fie adevărat. Cu constipația e ceva mai greu. Am sunat mai mulți gastroenterologi ca să aflăm cum să luptăm cu metabolismul corpului uman. Nu e de mirare că toți au refuzat să ne răspundă. Când în sfârșit am găsit un doctor dispus să ne ajute, acesta ne-a rugat să nu-i dăm numele real.

„Corpul nostru nu vrea decât să se cace – îi place la nebunie”, ne-a spus doctorul Jivago. „Atunci când defecăm, corpul nu elimină doar deșeurile alimentare, ci și celulele vechi și căptușeala intestinală. La o persoană sănătoasă, constipația e cauzată de obicei de regimul alimentar și de stres.”

Având în vedere că sunteți destul de scârbiți de propriul corp încât citiți acest articol cu mare nteres, putem presupune că partea cu stresul e rezolvată. Prin urmare, arma principală în războiul împotriva intestinelor e mâncarea.

CACA = MÂNCARE x TIMP

Mănâncă cât mai puțin posibil. Probabil o să transpiri MDMA prin toți porii, așa că asta n-ar trebui să fie o problemă. Dacă trebuie neapărat să consumi ceva, evită lactatele, mâncărurile cu fibre (în principal fructele și legumele) și menține o dietă săracă în reziduuri. Doctorii recomandă această dietă pacienților care suferă de obstrucție parțială a intestinelor. Tu ai probleme cu rușinea, mirosurile urâte și numărul mare de oameni din jurul tău, așa că se poate spune că suferi și tu de chestia asta. Consumă pâine rafinată (fără fibre), paste, cartofi piure, banane, ouă, carne tocată și o să rămâi în viață în timp ce vei produce reziduuri minime. Pe scurt, mănâncă ca un bebeluș depresiv ce ești.

AMENINȚAREA CUFURELII POST-MAHMUREALĂ

Nu e deloc greu să te distrezi cu mâncarea la minim, mai greu e cu apa. Dr. Jivago spune că hidratarea ajută la formarea fecalelor moi, fără de care reziduurile din intestinele tale nu reușesc să iasă nicicum. Dezavantajul la faptul că vei reduce consumul de apă e deshidratarea, care e mult mai nasoală decât să te caci într-un loc inconfortabil. Îi recomandăm să bei apă când ai nevoie, dar să eviți băuturile cu cafeină, pentru că stimulează căcarea. Nu bea cafea sub nicio formă.

Altă veste proastă: după cafea, altă prietenă a căcării e berea. Corpul vede alcoolul ca pe o otravă și face tot posibilul să-l elimine – de asta te piși așa de des când bei bere. Conținutul scăzut de alcool te face să bei mai mult și să bagi mai mult fluid în tine. Berea conține fibre și drojdie, iar astea sunt și ele laxative.

Cum berea și cafeaua sunt scoase din meniu, va trebui să găsești o nouă alternativă. Deși alcoolul interferează de obicei cu flora și bacteriile din stomac, băuturile spirtoase au un efect mai mic. Bea-le direct sau diluează-le cu apă, nu cu suc.

DROGURI CARE CONSTIPĂ

La fel ca și cafeaua, amfetaminele sunt diuretice, deci renunță și la pastile. Dacă vrei să bagi droguri, cea mai bună opțiune sunt opiaceele. Cel mai bine e să iei codeină. Dacă chiar vrei să-ți pui dop la intestinul gros, bea o tărie amestecată cu sirop de tuse, dar ai grijă la cantități.

METODA HOLISTICĂ

Dacă sfaturile de mai sus ți se par puțin lumești și cauți o metodă mai holistică, încearcă să folosești reacțiile propriului corp. Cum spuneam mai sus, stresul și constipația merg mână-n mână. Din punc de vedere evoluționist, oamenii vor să se simtă în siguranță când își fac nevoile. Nici strămoșii noștri nu se căcau într-o tufă până când nu se asigurau că nu-i paște vreun pericol. Mii de ani mai târziu, nici noi nu ne putem căca dacă bate cineva la ușă sau sunt oameni în jur.

Concentrează-te pe cât de inconfortabil te simți, cât de departe ești de un spital. Gândește-te la oamenii care te vorbesc pe la spate și la părinții dezamăgiți de tine.

Dacă tot simți nevoia să te caci după asta, ignor-o. Când te abții să te caci, colonul continuă să absoarbă apă, caca se întărește și devine tot mai greu de eliminat. Nu e cea mai bună idee să-ți faci un dop în fund din propriul căcat, dar e eficient. Totuși, nu uita că dacă ții în tine caca prea mult timp, poți păți tâmpenii: te doare capul, ți se face greață, te balonezi.

DESPACHETAREA

Au mai trecut vreo două zile. Tu și curulețul tău ați supraviețuit și festivalul ăsta și acum e momentul să punem lucrurile din nou în mișcare. Ai grijă să nu te scremi prea tare, așa se fac hemoroizii. Berea și cafeaua sunt tratamente populare, dar te pot ajuta și hidratarea, mișcarea și laxativele ușoare. Dacă ai ajuns la nivelul atât de nasol încât necesiți o despachetare manuală, află că există așa ceva – persoane care îți scot căcatul din rect manual după ce își pun mai multe straturi de mănuși chirurgicale.

Deci dacă ești gata să treci prin greață, crampe, balonare, incontinență, hemoroizi și mâinile unor necunoscuți în curul tău, atunci da, e posibil să treci printr-un festival fără să faci caca. Dacă ești de acord cu toate astea și gata să le pui în aplicare, atunci probabil ai probleme mai mari decât căcarea în aer liber.

@WendyWends

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre festivaluri:

Sexul la festivaluri nu e doar dezgustător, e de căcat

Știința ia măsuri ca să nu murim striviți la festivaluri

Unsprezece tipuri de dobitoci care merg la festivalurile de muzică