FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

​De ce am renunțat la iarbă

Știu că vă plac drogurile, dar hai să vedem ce au de zis oamenii care s-au lăsat de iarbă.

Cum iarba a început să se legalizeze în tot mai multe state, îți vine să presupui că toată populația o să devină fană. Dar sunt destui oameni care nu se închină la altarul canabisului. Unora, iarba le amintește de cazierul întinat. Pe alții îi bagă în tripuri proaste și le dă paranoia. Ne-am obișnuit să stăm de vorbă cu fumători de iarbă care cred că fumatul de ganja poate stopa încălzirea globală sau conflictul dintre Israel și Palestina. Deci ne-am gândit că e timpul să ascultăm ce au de zis și cei din tabăra cealaltă, oamenii care n-ar mai suporta să mănânce o prăjiturică magică sau să tragă un fum dintr-un bong.

Publicitate

Iată poveștile lor.

PSIHOPATUL LA FESTIVAL

După terminarea facultății, m-am apucat serios de iarbă și alte droguri psihedelice. Fumam iarbă în fiecare zi și era grozav. Dar apoi lucrurile au devenit dubioase rău. Din senin, am început să am niște reacții intense la ganja. Prima oară mi s-a întâmplat la un concert Phish. Eram cu prietenii în aer liber și pufăiam fericiți în timp ce-l ascultam pe Phish cum cântă piesa „Reba". Și deodată am simțit că mi se întunecă mintea și am leșinat.

A fost un moment oribil, dar tot nu m-a convins să renunț la iarbă. În același an, mi s-a întâmplat o chestie similară când am fost la Jazz Fest în New Orleans. Am simțit iar că se întunecă tot după ce am tras de câteva ori din cui. Noroc că am avut unde să mă așez, ca să nu leșin iar. Dar m-a apucat și paranoia de data asta. Prietena mea trebuia să vină să mă ia de la concert, dar a întârziat câteva minute. M-am autoconvins că întârzia pentru că și-o trăgea cu altul. Apoi am fost sigur că, de fapt, a murit. Am plecat de la festival și am început să-i caut corpul în împrejurimi. Ea, săraca, a venit să mă ia și nu m-a mai găsit. A dat peste mine câteva ore mai târziu – mă plimbam aiurea pe străzi ca un nebun.

Cred că episoadele au avut legătură și cu celelalte droguri psihedelice pe care le-am luat de-a lungul anilor. Dar acum, de fiecare dată când trag un fum, o iau razna destul de tare cât să-mi piară tot cheful de fumat. Mi-a distrus prea multe momente mișto din viață, așa că prefer să beau o bere rece când vreau să mă relaxez.

Publicitate

PRIETENUL VRĂJITOR

Am renunțat la iarbă după o noapte nebună, la vârsta de 19 ani. Practic, am fumat timp de mai multe ore cu un boschetar care cânta la muzicuță într-o casă părăsită fără electricitate. Aveam un prieten care cânta la tobițe africane și într-o zi ne-am întâlnit cu nenea ăsta pe stradă. Eram hipioți, așa că ni s-a părut mișto să ne împrietenim cu el, fără să-l judecăm, ca restul lumii. Dar pe la ora 2 sau 3 noaptea, prietenul meu m-a lăsat singur cu boschetarul ca să-l ducă acasă cu mașina pe un prieten. Așa că am rămas singur în casa abandonată cu moșul care deja îmi părea că seamănă cu un vrăjitor. Nu ajuta nici faptul că avea un toiag făcut dintr-o ramură groasă de copac.

Eram deja super spart. Deci nu mai țin minte exact ce s-a întâmplat. Fie Gandalf a scos un cuțit sau a zis că are la el un cuțit, fie mi-a povestit cum i-a omorât pe unii cu cuțitul în Vietnam… În orice caz, deodată am devenit convins că veteranul era chitit să-mi spintece burta și să-mi scoată mațele afară. Până la urmă, din fericire, s-a întors prietenul meu și m-a dus acasă la ai lui, unde am dormit buștean în camera de oaspeți. De atunci n-am mai fumat niciun cui și nici n-am mai ascultat rock psihedelic. E periculoasă viața de hipiot.

POFTĂ BUNĂ CA LA CASA DE NEBUNI

Când eram în facultate, îmi plăcea la nebunie să beau în fiecare noapte, chiar și în timpul săptămânii. Dar cum mahmurelile de a doua zi mă distrugeau, am recurs la iarbă. Mi s-a părut că îmi oferea la fel de multă distracție, fără atâtea efecte secundare nasoale.

Publicitate

Așa că fumam iarbă în fiecare noapte cu colegii mei de apartament, și ei niște prăjiți. Totul a fost perfect până când am început să lucrez la o patiserie care vindea produse de lux. Când plecam de acolo, aduceam acasă bunătăți în valoare de vreo cincizeci de dolari pe care îmi ziceam că o să le împart cu colegii sau că o să le mănânc pe parcursul a câteva zile. Bineînțeles că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Mă făceam praf și devoram toate croissantele cu ciocolată, toate plăcințelele, toate pâinicile și gogoșile. Dezgustător.

Până la urmă, a trebuit să renunț la fumat pentru că mîncam de fiecare dată ca un spart înainte de culcare și aveam coșmaruri noaptea. Apoi stăteam numai pe budă a doua zi. Deci na, am renunțat la iarbă pentru că apetitul crescut îmi făcea varză colonul.

CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ

Am fumat și am vândut o groază de iarbă în facultate. Dacă fumezi iarbă, de ce să nu și vinzi? E mai practic. Nu vindeam în cantități industriale, ci mai mult cât să-mi pot susține obiceiul de a fuma. Mi-o ardeam șmecher, țineam marfa într-o servietă de piele.

A fost super mișto până m-au prins.

Umblam pe stradă cu prietenii mei. Toți păream super sparți, deci nu e de mirare că ne-a oprit poliția. I-am părut suspicioși și a cerut de la secție un câine polițist. Aveam vreo 30 de grame în servietă și bineînțeles că le-a mirosit nenorocitul.

Dar am avut noroc, pentru că în Vermont, dacă ai sub 60 de grame și mai puțin de 21 de ani, legea nu te consideră dealer. Deci n-am intrat la pușcărie. Dar am fost obligat să fac terapie și analize regulate ale sângelui.

Publicitate

Primul terapeut a fost groaznic, dar al doilea a fost super mișto și m-a ajutat să renunț la iarbă. Până să-l cunosc, eram convins că după ce scap de faza cu analizele regulate de sânge, o să revin la fumat. Dar el m-a făcut să gândesc altfel: mi-a zis că nu am cum să știu dacă viața mea e mai bună cu sau fără iarbă dacă nu încerc să renunț o perioadă ca să văd cum e și să compar diferențele.

Mai târziu, după ce perioada de terapie s-a încheiat, mi-am dat seama că de câte ori fumam iarbă eram nesatisfăcut și anxios și paranoic. Luam decizii proaste și nu gândeam clar pentru că fumam în fiecare zi. Așa că m-am oprit și viața mea a devenit mai bună. Am început să iau note mai mari și să știu în ce direcție vreau să merg în viață. Nu spun că iarba îi afectează negativ pe toți, dar mie chiar mi-a futut grav filmul. M-am lăsat de zece ani și chiar nu mai am chef nici măcar de un fum.

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI

Cred că acidul mi-a stricat bucuria de a fuma iarbă. Am avut, la un moment dat, un trip care mi-a alterat total perspectiva generală. Am luat timbrul cu un prieten la căbănuța de lângă lac a părinților mei. E un loc idilic, dar a scos din mine niște sentimente reprimate întunecate. Poate și pentru că e plin cu căsuțe de păsări puse de maică-mea prin copaci. În timpul tripului, căsuțele alea m-au făcut să mă simt incredibil de trist și detașat de tot. Sentimentul era atât de puternic încât mi-e greu să-l pun în cuvinte. Mă simțeam ca un copil care nu-și poate controla destinul și deciziile. A fost un trip atât de traumatizant, încât m-am tot mutat dintr-un oraș în altul ca să scap de efectele lui de durată.

Publicitate

Din păcate, de la tripul ăla, de câte ori fumez iarbă, îmi revine sentimentul ăla de tristețe nesfârșită. Cum iau un fum, cum mă apucă un atac de panică. Pierd controlul asupra gândurilor, încep să mi se învârtă în cap fără să le pot opri. Totul e pervertit, chiar și lucrurile pe care le vedeam pozitive. Încep să am impresia că prietenii mei nu-mi sunt cu adevărat prieteni și că încearcă să profite de mine. E copleșitor. Îți dai seama ce nașpa e să ieși cu un prieten bun, să fumați un cui în parc și pe tine să te apuce paranoia și să te ghemuiești în iarbă cuprins de gânduri negre. Îi mai strici cheful și bietului om. Așa că mi-am zis: mai bine nu.

Ilustrații de Nick Gazin. Îl găsiți pe Instagram.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook

Tot nu te-ai săturat de iarbă?
Iarba românului Cum să drog în București - Iarba Vecina, o serie de scurtmetraje românești cu și despre iarbă Am întrebat niște fumători de iarbă de succes dacă aceasta le afectează motivația