FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Guvernul columbian omoară fermierii ca să le ia pământurile

Guvernul columbian vrea să vândă pământurile fermierilor corporațiilor. După cum ne-am obișnuit în astfel de situații, fermierii devin „teroriști”.

Țărani protestând împotriva evacuărilor ordonate de guvern în Catatumbo, Columbia.

Într-o dimineață fierbinte și prăfoasă din iulie, eram zgâlțâită într-un autobuz pe o străduță în frumosul peisaj rural al Columbiei. Mă aflam acolo în delegație cu ONG-ul internațional Dreptate pentru Columbia și peste tot vedeam străzi inutilizabile, gropi și poduri ruginite periculoase – dovada că guvernul nu dorește să investească în regiunile rurale, locuite în principal de țărani.

Publicitate

Pe la 7 dimineața, autobuzul a oprit și am coborât, fără să avem idee ce ne aștepta. Ne-au întâmpinat 60 de campesinos – cuvântul spaniol pentru fermieri rurali – aliniați pe ambele părți ale străzii. Stăteau drepți, cu mâna stângă sus, cerând dreptate în cor. Am trecut prin fața lor, pe sub soarele de dimineață, oprindu-ne din când în când ca să le strângem mâinile și să strigăm împreună cu ei „Viva!”

Ne aflăm în regiunea Catatumbo, iar campesinos sunt cei mai săraci locuitori de aici. În momentul de față, Catatumbo e în prima linie a războiului civil din Columbia – un război care nu s-a încheiat, orice ar spune pliantele turistice.

Cu câteva săptămâni înainte de venirea noastră, forțele de securitate au deschis focul asupra unui protest al fermierilor. Patru persoane au murit și 50 au fost rănite. Autoritățile folosesc un tip de gloanțe care fac explozie în membrele victimelor care trebuiesc apoi amputate. Guvernul columbian a promis că va investiga încălcările drepturilor omului care au avut loc în Catatumbo, dar represiunile statului nu-i descurajează pe rezidenții din regiune. Sunt cei rezistenți oameni pe care i-am cunoscut. În ciuda faptului că forțele de securitate se puteau întoarce oricând să îi împuște, chiar și letal, în timpul vizitei noastre mii de campesinos blocau strada spre capitala regiunii, făcând de pază cu rândul ca să se asigure că niciun vehicul nu poate trece.

Publicitate

Când aud de războiul civil columbian, majoritatea oamenilor se gândesc la o dispută între găști rivale de infractori care încearcă fiecare să îndese cât mai multă cocaină în nasurile bancherilor londonezi și ai DJ-lor din Miami. Dar deși cocaina joacă un rol în conflict, nu e nici pe departe principala problemă. La rădăcina problemelor țării stă proprietatea de teren și dorința statului de a vinde teritoriul țăranilor unor companii multinaționale care vor să sape după aur și petrol. Din păcate pentru aceste corporații – care dețin deja până la 75 la sută din teren în unele regiuni – campesinos nu au de gând să se mute de pe pământurile pe care și-au construit casele acum zeci de ani. Deci care e soluția? Simplu – izgonirea lor.

Această politică e parțial vinovată pentru faptul că în Columbia locuiesc în prezent cinci milioane de oameni fără casă, ceea ce reprezintă 10 la sută din populația țării și cea mai mare cifră de oameni evacuați din toate țările din lume. Iar oamenii ăștia nu sunt evacuați mereu pașnic: dacă armata nu reușește să-i sperie (unii campesinos mi-au povestit că armata a încercat să-i intimideze căcându-se în rezervele lor de apă), paramilitarii de dreapta vin și îi masacrează pe toți. Vrând să pună mâna pe teren ca să crească narcotice și să facă trafic de arme, acești paramilitari acționează ca niște echipe ale morții.

Potrivit raportului ONU din 2012, aproape 20 000 de oameni au dispărut în Columbia în urma intervențiilor forțelor armate de dreapta, iar armata e investigată acum pentru execuțiile a 4 716 de civili. Așa că cererile fermierilor din Catatumbo au legătură cu protejarea pământurilor lor. Cer o zonă rezervată țăranilor fermieri, care le-ar întări drepturile asupra pământurilor, așa cum au multe comunități de indigeni din America Latină.

Publicitate

Conform uniunii agriculturale ASCAMCAT, Rezervația Țăranilor Fermieri ar oferi oportunități agriculturale la scară mică pentru 80 000 de campesinos. E greșit să ne închipuim că acești campesinos sunt doar niște oameni săraci care nu-și pot permite să trăiască altfel – viața unui campesino face parte din moștenirea culturală a zonei și mulți dintre acești oameni sunt conștienți că acest stil de viață e o tradiție valoroasă care trebuie protejată.

Campesinos cer dreptul la recolte alternative în locul recoltelor de coca. În momentul de față e imposibil să trăiască doar din agricultură, pentru că importurile din afară sunt foarte ieftine, iar lipsa unor străzi decente și a infrastructurii crește prea mult prețul transportului. Fermierii campesino se bazează tot mai mult pe producția de coca, dar armata le arde recoltele ilegale și îi condamnă la sărăcie.

Scene similare cu cele din Catatumbo au loc în toată Columbia, dar regiunea Catatumbo e în centrul atenției pentru că aici oamenii încă rezistă. Evident că fermierii din Catatumbo sunt dușmăniți, din cauza asta, de guvern, care insistă că la proteste s-au infiltrat membri FARC, o grupare țărănească de stânga care a tot luptat împotriva guvernului columbian și a paramilitarilor de dreapta timp de 50 de ani. Guvernul îi numește pe campesinos teroriști, dar eu n-am văzut așa ceva în Catatumbo. Campesinos par niște oameni obișnuiți, mulți dintre ei adolescenți, care susțin că n-au tras vreodată un foc de armă înspre autorități. Mi-a și zis un țăran: „Dacă suntem teroriști cu acces la arme, de ce luptăm împotriva armatei cu bețe și pietre?”

Publicitate

E un argument convingător, unul pe care guvernul nu vrea ca poporul să-l audă. Cu o zi înainte să plecăm spre Catatumbo, ministerul apărării din Columbian a încercat să ne intimideze ca să ne răzgândim. Am primit mai multe e-mailuri și am fost invitați la o întâlnire pentru a ni se explica cât de periculos este să ai contact cu campesinos.

Bineînțeles că erau numai tâmpenii – cea mai mare amenințare au reprezentat-o pentru noi temperaturile ridicate. În rest, am luat prânzul și am dansat salsa cu campesinos – comportament terorist pe care ar fi frumos să-l adopte și Jabhat al-Nusra. Și totuși, guvernul continuă cu minciunile; liderul uniunii fermierilor, Cesar Jerez, e descris de presa columbiană ca o variantă latino a lui bin Laden. Toate persoanele interesate de drepturile omului ar trebui să fie cu ochii pe el în următoarele luni.

Până la urmă după-amiaza a trecut, temperaturile au scăzut, iar campesinos s-au întors la lucru. Pe drum spre casă, am auzit că fermierii se pregăteau să renunțe la blocadele din stradă după ce guvernul a fost de acord să negocieze cu ei. Dar mișcarea asta n-a reprezentat un progres prea mare – câteva zile mai târziu, poliția a revenit în regiune și a comis alte violențe care s-au încheiat cu internarea în spital a unui jurnalist din presa columbiană alternativă.

În aeroport, în capitala Columbiei, am văzut o reclamă la turism care mi s-a părut aproape batjocoritoare după ce am fost în Catatumbo: „Columbia: singurul risc e să nu mai vrei să pleci.”

Publicitate

Urmăriți-o pe Ellie pe Twitter: @MissEllieMay

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Am învățat să prepar cocaină în Columbia

Cholombienii

Vezi și:

Măgarii din Caraibe

Criminalii nevăzuți ai Columbiei

Săptămâna internațională a modei: Columbia