Tripul cu Barbie este crud, ironic, trist și atemporal

FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Tripul cu Barbie este crud, ironic, trist și atemporal

Maxim este un pictor din Brașov care mi-a făcut pupila să trepideze la maxim.
25.6.13

În caz că nu-l știți pe Maxim Ivănescu, este important să-l cunoașteți. Este un artist între două vârste, care a trecut cu brio de nebunia hippy a anilor 70 (deşi la noi în ţară lucrurile au fost mai molcome ca la Woodstock), s-a format prin anii 80 și iată, nu este nici prea bătrân, nici prea clasic pentru arta contemporană actuală. Un suflu nou în pictura românească, lui Maxim nu-i plac clișeele și cu siguranță este cel mai misterios artist pe care l-am cunoscut. La o bere, la Brașov, am discutat cu el câte-n lună și-n stele, despre muzică și carti, despre cum trăgeau casete ilegal de pe magnetofoane, despre lipsa aproape desăvârșită a oricăror substanțe „recreative" înainte de 90 și bineînțeles despre artă. Se face că profesorul lui de pictură a fost ani mai târziu și al meu. De acolo i-am câștigat încrederea de a vorbi deschis şi neaoş.

Maximilian facut Şcoala Populară de Arte timp de trei ani, în timp ce absolvea și cursurile unei universități fără valoare artistică.

VICE: Buna Maxim, pupila îmi trepidează „maxim” când privesc tablourile tale. Ce stil te defineşte?

Publicitate

Maxim Ivănescu: Viaţa cotidiană este pentru mine plictisitoare, iar imaginaţia este un refugiu în faţa banalului. Este alimentată de imaginile din jurul meu, care sunt distorsionate prin mecanisme discrete şi rudimentare, ce țin de afinităţi subconștiente. Nu mi-am pus niciodată problema unui stil, dar asta nu însemnă că mă consider original. Lumea imaginilor mele este una pop. Îmi doresc ca unele desene sa fie asociate cu desenele animate și graphic-novel –urile pe care le ador. O lume simpatică şi jovială la prima atracţie, dar serioasă, crudă, ironică şi deseori tristă când este privită de aproape. Pana acum trei ani eram abstract.

Sunt scumpe tablourile tale?

Scumpe? Nu, ele sunt pretioase J. De mult ori mi s-a întâmplat ca persoane obşinute şi culte să nu suporte să privească subiectele din lucrări. Asta mă satistface un pic, căci ceva clar i-a emoţionat, dar mă intristează când văd oameni tineri închişi în prejudecăţile lor.

Mie tablourile tale îmi par foarte psihedelice, cu note de suprarealism.

Mă amuza cuvântul „psihedelic”, cu care asociez muzica zgomotoasă din prima perioada a celor de la Pink Floyd, care nu are nicio treabă cu mine. Dar dacă faci referire la un vârtej de asociaţii inconștiente şi mai ales de culori de mare saturație, îmi doresc ca lucrările mele sa fie atemporale, susţinute de valori de factură onirică. Ele sunt destul de triste și răscolitoare ca sens.

Maxim apreciază foarte mult graphic-novel-urile din anii 40 și 80, artişti ca Charles Burns și Jim Woodring, dar și arta „clasică” de şevalet de la Francis Bacon, Magritte, Delvaux, Nolde Klee și Picasso.

Personajele tale masculine sunt în mod izbitor emasculate. Care e relația ta cu latura feminină?

Publicitate

Îmi place foarte mult să desenez gagicuţe suple și fețe feminine gen Barbie. Făceam asta şi în liceu, iar in armată (prin 85) am fost celebru pentru cum le scrijeleam pe băncile cazărmii. Erau profund iubite de camarazi. Sunt fan Lady Gaga și am fost sortit să iubesc o tânară blondă înaltă, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. „Prototipul” Barbie este unul trist, complet inaccesibil, o perfecţiune fragilă, stupidă dar si adorabilă. Este o ironie faţă de accepţiunile de perfecţiune şi good-life ale materialismului si consumerismului capitalist. Personajele masculine sunt emasculate și din cauza vedetelor pop-rock optzeciste care mi-au dominat tinereţea: David Bowie, Robert Plant, David Lee Roth, Slash & Axl, David Coverdale. Găsesc profilul testosteronic si macho urât, aşa că am desenat mai degrabă maimuţe-gorile pentru a reda acest exces. Eu pe lumea asta văd numai două lucruri importante: Erosul și Moartea.

Crezi că Frida Kahlo ar fi arătat mai bine fără mustaţă şi pensată?

Sigur că da, însa acesta este „brandul” său de feminin-masculinizat, o inversă oglindă a prototipului meu.

Am văzut că îţi place Albert Kalis, un ilustrator şi realizator american de afişe ale filmelor SF din anii 50-60.

Ador genul ăsta de univers stupid al SF-ului din anii 50-60, în care toate obiectele sunt de fapt ca în vis, au mai degrabă o inspiraţie onorică, decât una tehnologică. SF-ul de astăzi, mult mai ştiinţific, este slab artistic, cu rare excepții. Kalis folosea culori saturate, iar afişele lui aveau mereu tema „frumoasa şi bestia”, cum îmi place și mie.

Publicitate

În picturile tale apar sticle şi pahare de băutură, interioare de baruri, prostituate şi night-life. Care e legătura ta cu lumea asta?

Am cunoscut-o bine într-o perioadă destul de lungă. Amestecă bine aspiraţia, deziluzia, decăderea şi morala vieţii, teme ale preocupărilor mele din vremea respectivă. În tinereţea mea în anii 80 alcoolul nu se găsea oricum şi oriunde, unii beau „ţuică din pufoaică” sau din electrozi, din after-shave și din carmol. Eu am fost soft şi clasic pe linia asta, dar tot am fost o bună gazdă pentru dependenţa chimică a alcoolului. La 35 de ani însă, i-am zis „adieu” prietenului perfid. Tot ce am făcut artistic este datorită acestei despărţiri. Doar o minte limpede şi eliberată de orice prejudecăţi este baza unei inspiraţii reale.

Pentru imaginaţia lui Maxim, literatura este foarte importantă. A fost impresionat de suprarealismul lui Boris Vian, de SF-ul lui Dan Simmons şi fantasticul lui Salman Rushdie.

Locuieşti şi expui într-un oraş mic. Te ajută cu ceva Uniunea Artiștilor Plastici?

Braşovul este mic doar din punct de vedere cultural, mai ales cel al artelor plastice, iar climatul ăsta este susţinut de UAP, un refugiu al autosuficienţei bine închis de garduri de beton cenuşii, aşa cum făcea zidul Berlinului. Pentru ei sunt „amator” periculos pentru Arta Adevarată, redată Lumii de membrii Uniunii. Este un fel de Stalinism cultural în secolul XXI (oraşul s-a şi numit Stalin în anii 50), contagios, pentru că și cei din afara Uniunii fac uneori evenimente la care cheamă artiști pe criterii de vârsta şi studii. După ei, toți artiștii au facultate și sub 35 de ani. Dictatura asta academică este foarte clară şi în Bucureşti, unde nu există loc de „amatori”. Există şi artişti de valoare chiar în etate în rândul membrilor UAP Braşov, dar sunt excepţii.

Publicitate

Dacă ar fi să mori (batem în lemn) şi să ajungi foarte cunoscut după, ce ai dori să se ştie despre tine?

Că am fost şi eu un artist banal, care tot despre tragismul erosului a povestit şi că am fost iubit în visele mele de multe Alien-Barbie cu ochelari verzi.

Puteți vedea lucrările lui Maximilian live luna aceasta, la galeria de artă M8, pe strada Mureşenilor 8, Brașov.

Citește și:

Marioca, fiul ploii

Alexandru Rădvan

Frustrarea crează istorie

Paul Hitter, asasinul cu pensula

Alejandro

Bordel

Evil roses

Happynes

Sindbads promiscuos youth