FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

România fără număr #6

"România fără număr", imaginea structurală a unui popor cu apucături dubioase, ieşiri disperate şi umor indus.

Vă invit să descoperim “România fără număr”, imaginea structurală a unui popor cu apucături dubioase, ieşiri disperate şi umor indus. Azi, trei poveşti la întâmplare:

Aproape zilnic vorbesc cu bunică-mea la telefon ca să aud ce mai face şi zilnic face altceva. Ieri de exemplu:
- Trebuia să mă întâlnesc cu Cutăriţa azi, s-o duc la Billa. Auzi şi tu, cică nu ştia unde este Billa aici la Eroi. Ce babă este ea dacă nu ştie unde sunt magazinele astea, că toţi moşii şi babele ştiu, ce naiba, mă mamă! Ai văzut tu bătrân neinformat de treburi d-astea? Şi-am zis bine, o duc eu, dă-l Doamne iartă-mă de magazin, că nu-i aşa greu să-l găseşti. I-am zis să ne vedem la zece, dar ea a înţeles că la nouă, aşa c-a stat ca toanta să m-aştepte.
- N-a plecat? întreb eu curioasă.
- Ba da, puiule, dar m-a aşteptat cât să-mi scoată ochii. Până la urmă a ştiut să se ducă şi singură. Eu am văzut că nu vine aşa că m-am dus la Billa, c-aveam şi eu un plan. Mi-am făcut cumpărăturile şi când am ieşit, ghici cine mă striga? Cutăriţa. Şi-a adus aminte că am zis zece, dar ajunsese deja de o oră şi ce să facă, ce să facă, a făcut cumpărături. Zi şi tu, mamă, babă nebună! Acum, dacă tot ne-am întâlnit până la urmă, hai să mai stăm de vorbă. Dar ghici ce am făcut ca să nu stăm în drum.
- Ce?
- I-am zis să mergem şi noi ca babele la Bellu, pe o bancă, puiule. Nu că este ironic?

Publicitate

Eu am un câine Bruno şi-l plimb, ca pe orice câine. De când Piedone a făcut parcuri pentru lătrători, nişte îngrădituri cu bănci şi iarbă, altele cu pietriş, eu îmi duc câinele ş-acolo ca să latre aiurea şi ca să orice alte lucruri pe care le mai fac câinii. Cum stăteam aseară şi căscam gura, intră în ţarc una cu fi-sa. Fuga-fuga pe lângă gard ca să ducă copilul într-un colţ, să despoaie odrasla, să o pună pe vine, la o bancă distanţă de mine. Iar copilul începe să se screme cu spor.

Se cacă fata, o şterge mama ş-aruncă şerveţelul lângă rahatul proaspăt căcat. Simt cum îmi explodează o venă în cap. Îi flutur o pungă să-i strângă rahatul animalului. Nu pare să priceapă şi se burzuluieşte brusc cum că “nu fi nesimţită, fă!”. Îmi mai explodează două vene în cap şi mă ridic de pe bancă. Brusc devin o ameninţare, sunt cu un metru’ mai înaltă şi sm o lesă în mână, ustensilă pe care ea credea c-o voi folosi. O naivă. Eu nu am de gând s-o biciuiesc cu lesa, scopul meu e s-o iau la pumni. M-apropii ca să discutăm ca de la “fă” la “să te piş în cur de proastă”, însă în afară de apelative ţipate nu scot mare lucru de la ea. Toate tot din vina mea, ce-i drept, pentru că mergând eu, aşa, agale spre ele, o sperii şi pe animala de fi-sa care calcă în propriul rahat. Întâmplarea mă bucură aşa că o las să se ţigănească şi cu ceilalţi posesori de patrupede care mai sunt în parc. Pleacă în înjurături, cu tot cu odrasla căcată pe picior.

Stăteam zilele trecute în staţia de autobuz , pe o bancă cu un câine sub ea şi număram omizile de pe gard. O midă, două mizi, trei mizi, patru. Şi tot număram eu când, în zare, a apărut o cotoroanţă, o babă cotoroanţă. S-a apropiat năvalnic, eu continuam să-mi număr omizile, câinele dormea sub bancă, ea s-a oprit brusc, eu îmi număram omizile, câinele dormea sub bancă şi ZDRANG! a dat cu paporniţa de bancă, unde a şi rămas. Eu am tresărit, câinele a tresărit, omizile au tresărit. Se uită în stânga-dreapta, eu reiau număratul omizilor, câinele reia somnul sub bancă când ZBUF! baba cade pe bancă unde şi rămâne. Asta numesc eu aplicarea stilului picaj. Eu am tresărit, câinele a tresărit, omizile au tresărit. M-am uitat lung la ea, ea s-a uitat lung la câine, câinele ţinea ochii închişi, dormea. Am întors privirea spre omizi şi le-am numărat mai departe. Baba zice:
- Ia, uit’a dracu’ javră! Şi ieri dormea sub bancă. Ia, uit’a dracu’!
M-am uitat lung la ea, ea s-a uitat lung la câine şi-şi agita paporniţa pe bancă, În timp ce zvârcolea dintr-o mână în sensul de “uş-uş d-aici, zât, marş”, măi, câine. U-au. 
- Ce ai bre cu câinele?
- Da’ să plece de aici, c-a dormit şi ieri tot aici, sub bancă.
- Da’ de ce nu pleci dumneata, c-ai stat şi ieri tot aici, pe bancă?
N-a plecat nimeni.