FYI.

This story is over 5 years old.

Mormintele astea personalizate par cumpărate de la Dragonul Roşu

Ai vrea să ai un mormânt pe care e pictată o imagine cu tine goală într-o aură de lumină?
8.1.14

Mormântul ăsta purpuriu e mult mai tare decât crucea ta căcăcioasă. Foto via Funeral Concept.

Nu ştiu dacă m-a marcat trecerea în noul an sau faptul că în ultimele două săptămâni am stat faţă în faţă cu bunica mea ramolită care nici nu-mi mai ţinea minte numele, dar mă gândesc din ce în ce mai des la moarte. Şi nu la modul ăla de rezoluţie de Revelion în care-mi promit singur să-mi trăiesc viaţa din plin în timp ce mă întind după o pungă de pufuleţi şi mă uit la pornache. Mă gândesc la aspectul pragmatic, de servicii funerare.

Hai să fim sinceri: cimitirele sunt sinistre. Şi nu vorbesc doar de toate mămicile, tăticii şi bebeluşii care putrezesc sub picioarele tale, ci doar din punct de vedere estetic. Majoritatea cimitirelor sunt o mare de griuri monotone, pietre crăpate şi câteva petice de marmură ici şi colo. În cel mai bun caz vezi o statuie cu un înger care boceşte sau o cruce ţepoasă, dar de obicei nu e o experienţă vizuală prea plăcută.

De n-ar putea să fie? Când mor vreau ca locul meu de veci să fie un altar dedicat egocentrismului meu. Şi deşi sicriele haioase sunt deja o modă veche, eu cred c-a venit vremea să ne ocupăm şi de ce-i deasupra solului. Din fericire există cei de la Funeral Concept.

Compania asta franceză se specializează în ceea ce ei numesc „morminte de fier" (de fapt sunt din oţel). Produsele de la Funeral Concept nu-s deosebite doar pentru durabilitatea lor, dar şi prin faptul că-ţi poţi imprima, picta sau sculpta orice imagine vrei pe mormântul tău sau al persoanei tale iubite care să reziste pentru totdeauna (sau până expiră garanţia de 30 de ani). Poţi pune oirce de la poze cu taică-tu călare pe motor cu o aură de flăcări la o imagine cu tine cum stai gol într-un pat şi-ţi ies raze de lumină din sân, limita e doar imaginaţia ta (şi talentul în Photoshop al designerului lor).

Am vorbit cu fondatorul firmei Freddy Pineau despre ideea din spatele Funeral Concept ca să aflu cât de departe poţi merge cu designul unui mormânt.

VICE: Cum ţi-a venit ideea mormintelor metalice?

Freddy: Moartea unei persoane iubite, obligaţia de alege un mormânt dintr-o gamă limitată şi faptul că firma de metalurgie la care lucrez a cumpărat un laser m-au îmboldit să mă apuc să-mi fac propriile modele de oţel, pe care le-am prezentat după aceea unor profesionişti. Aceştia mi-au confirmat cu entuziasm că am dat de o nişă neexploatată.

Cum merge afacerea?

Abia am început comercializarea produselor din septembrie 2012. Am produs o sută de monumente în primul an şi toate au fost montate în cimitire. Nu facem produse de masă. Noi creăm doar piese unice pentru clienţii noştri.

Ce fel de reacţii aţi avut de la administratorii cimitirelor?

Erau destul de surprinşi la început, dar apoi s-au bucurat că aducem un pic de veselie într-un loc care chiar are nevoie de asta.

Ai vreun proiect de care eşti foarte mândru?

Mormântul pe care i l-am făcut lui Serge Danot, creatorul Pollux şi Magic Roundabout. Chiar mi-a ajutat compania să se lanseze, pentru că pozele au circulat rapid prin toată Franţa.

Cine îţi face modelele?

Avem designeri care lucrează după preferinţele familiilor decedaţilor.

Aveţi vreun model clasic care are mai mult succes ca celelalte?

Toate modelele de pe siteul nostru sunt unice. Avem un catalog de monumente produse industrial. Şi secţiunea „décalés" e destul de amuzantă.

Da, mi-a plăcut mai ales aia cu „mulţumesc că nu te pişi pe mormântul meu". Mă face să te întreb dacă aveţi vreo interdicţie? Să spunem că un client vrea să pună o poză cu el gol şi crăcănat pe mormânt. Ai face-o?

Încercăm să nu refuzăm nicio cerere specială, legal numai autorităţile locale pot decide dacă o operă de artă este ofensatoare, chiar şi un mormânt.

Ce te faci dacă cineva vrea să-şi pună eroul pe mormânt, dar eroul lor e Hitler sau cineva de genul ăsta?

Când vor eroi e destul de complicat pentru că trebuie să obţinem drepturi de autor. De exemplu am făcut un monument cu Micul Prinţ şi familia Saint Exupéry a fost foarte înţelegătoare cu familia decedatului. Dacă e vorba de cineva precum Hitler, evident am refuza.

Ce le-ai spune oamenilor care zic că operele voastre sunt kitschoase şi de prost gust?

Ai dreptul să nu-ţi placă produsele noastre, dar nu ai dreptul să le critici. Decizia de a avea un mormânt metalic personalizat reflectă în primul rând dorinţele apropiaţilor şi a familiei decedatului. Deci, din respect pentru aceştia, le-aş spune acelor oameni lipsiţi de personalitate să se gândească mai bine înainte să comenteze.

Bine spus.

@smvoyer

Traducere: Mihai Popescu