FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

În vizită pe insula petrecerilor din Iran

Iranul încearcă să atragă turiști străini cu petreceri bășite care parcă au loc în alte epoci.
10.1.14

Acum treizeci și cinci de ani, Iranul era un loc foarte diferit de cum e azi. Șahul Mohammad Reza Phalaci era la conducere și viitorul era promițător. Femeile se îmbrăcau în stil occidental, toată lumea bea și dansa.

Șahul visa să construiască un fel de capcană pentru turiști pe stilul Las Vegas ca să aducă în țară dolari internaționali și să ofere un mic paradis elitei iraniene. A ales insula Kish din Golful Persic drept sediu al noului său loc de joacă. Kish avea tot ce-i trebuia: vreme plăcută, plaje frumoase și o populație liberală, relaxată.

Publicitate

Toate astea s-au schimbat după Revoluția Islamică din 1979. A ajuns la putere Marele Ayatollah Ruhollah Khomeini și s-a terminat cu petrecerile în Iran. Iranul fundamentalist de azi e cam ultimul loc din lume unde ar vrea occidentalii să petreacă, dar asta n-a descurajat regimul actual, care vrea în continuare să-i atragă în Kish.

În 1989, dezamăgiți de lipsa de turiști internaționali, guvernul a declarat insula Kish o zonă liberă. Acest statut înseamnă că nu se plătesc taxe, nu e nevoie de viză să intri, iar legile morale sunt mai relaxate. Femeile au voie să-și arate părul, chiar dacă poartă hijab, iar dansul și înotul (deși separate pe sexe) sunt încurajate. Toate aceste activități sunt interzise în celelalte părți ale țării.

Bineînțeles, Kish nu a devenit o destinație fierbinte pentru petreceri. În loc să-și câștige o reputație pentru viața de noapte, a devenit cunoscută pentru răpiri. În 2007, fostul agent FBI Robert Levinson a dispărut în timp ce vizita insula. A rămas captiv din ziua aceea, câștigând dubiosul titlu de ostaticul american reținut cel mai mult timp din istoria Statelor Unite.

După capturarea lui, guvernul Statelor Unite a eliberat o declarație prin care nega că Levinson ar fi fost agent CIA sau spion și susținea că agentul era în Kish în vacanță. Anul trecut, Associated Press a publicat adevărata poveste, o întreagă saga cu agenți CIA în misiune care îl plătiseră pe Levinson să colecteze informații.

Publicitate

În ciuda acestei istorii complicate, vara trecută, noul președinte al Iranului Hassan rouhani, le-a spus alegătorilor că vrea să dezvolte turismul pe Kish, din cauză că guvernul iranian e sancționat din toate părțile și are nevoie disperată de capital străin.

În mod deloc surprinzător, niciun străin nu vine pe insulă. Majoritatea turiștilor sunt iranieni, iar cei câțiva din afară sunt muncitori imigranți din Dubai, care au trebuit să părăsească UAE din cauza vizei expirate. Mulți dintre ei sunt tratați prost sau iau țeapă. Spre mirarea tuturor în afară de guvernul iranian, occidentalii tind să evite să-și petreacă vacanțele în țări ai căror cetățeni cântă ocazionalchestii de genul „Moarte Americii!”

Dar eu sunt optimist. Poate e totuși posibil să te distrezi pe insula asta. Așa că, fără să mă gândesc prea mult, mi-am rezervat un bilet de avion. Din cauza sancțiunilor care împiedică Iranul să folosească sistemul bancar internațional, a trebuit să umblu cu bani cash după mine și să fac tranzacții la aeroport înainte de plecare. Am avut privilegiul să zbor cu linia aeriană Kish Air, care are avioane atât de vechi și de proaste și e atât de dezorganizată, încât a fost aproape mai rău decât dacă aș fi mers cu Spirit Airlines (un fel de Blue Air, probabil). Aproape.

Toată insula pare a fi un monument pentru o altă eră. Dacă vrei să bei alcool, aici, singur băutură care se apropie vag de așa ceva e una care se cheamă „băutură non-alcoolică pe bază de malț”. M-am gândit să beau una la mișto, dar după prima gură mi-am dat seama că ar trebui să fiu beat rangă ca să pot continua s-o dau pe gât, pentru că avea gust de rugină și arome artificiale.

Din cauza lipsei de turiști internaționali, locul pare părăsit, abandonat. Epava cunoscută sub numele de „Nava Grecească” e una dintre cele mai populare atracții din Kish, chiar mai populară decât clădirea goală în formă de vapor.

Ok, poate că locul nu mai e ca în vremurile bune de vreo câteva decenii. Dar tot am sperat să mă distrez undeva. După ce am întrebat în stânga și în dreapta, am fost informat că exista un fel de restaurant unde se țineau spectacole până la ore târzii și unde erau prezente cele mai mari nume din divertismentul iranian. Mi-a sunat bine.

Noaptea a început cu un comedian specializat în insulte, care – după cum mi-au povestit prietenii mei care vorbeau limba – întreba oamenii din public din ce parte a Iranului erau și după aia își băteau joc de oraș pe baza unor stereotipuri. Oamenii păreau mai interesați de ce aveau în farfurie decât de glumele tipului, deși poantele despre Teheran au părut să-i distreze puțin.

Din păcate, stăteam la mezanin și, în ciuda încercărilor mele disperate de a-i atrage atenția fluturând din mâini, n-a ales decât oameni din prima jumătate a nivelului inferior. Eram foarte curios cum ar fi reușit să-și bată joc de New Jersey. Ar fi făcut mișto de pustiurile industriale, de mirosul urât? Sau ar fi mers pe calea „America e Satana”?

În ciuda discursului anti-american, aveau și ei mâncare în cantități obscene, iar niște oameni îmbrăcați în personaje din desene animate americane alergau încolo și încoace, speriind copiii și cerând bacșișuri. Disney, Warner Brothers și Nickelodeon erau toți foarte bine reprezentați. Am reușit să-i fac o poză blurată lui Tweety înainte să-mi tragă una peste mâna cu aparatul.

La final, show-ul a fost încununat de concertul unui cântăreț care mi s-a zis că e destul de faimos în Iran. Au fost lasere, câteva efecte pirotehnice și o mașină de fum care a părut să-l sperie pe cântăreț. Mulțimea, umflată cu sucuri zaharoase, bătea din palme în ritmul muzicii și câțiva oameni chiar s-au ridicat puțin să danseze. Și cam ăsta a fost maximumul de distracție în Iran. Cel puțin, distracția legală. Am auzit destule povești despre orgiile underground cu alcool și droguri din Teheran, care cică sunt mai rele ca orice petrecere occidentală, dar n-am primit nicio invitație la așa ceva. Tre' să-mi fac mai multe relații.

@ryan_pmccarthy

Traducere: Oana Maria Zaharia