Theater and Loathing in Sibiu

Merg în fiecare an la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (aka FITS), ca jurnalist sau ca voluntar. Nu că m-aș omorî după teatru, ci pentru că am o pasiune pentru festivaluri, pentru datul în spectacol și pentru ireal. Iar la Sibiu, se știe, în timpul FITS vezi pe străzi tot felul de personaje magice care, asezonate corespunzător, pe mine mă scot din real bine de tot.

Anul ăsta tematica festivalului a fost CRIZE.Cultura face diferența și a pus în scenă 300 de piese și evenimente, în 60 de locuri, cu actori din peste 70 de țări. Foarte mișto, cu excepția faptului că un bilet la o piesă costa 30 de lei. Ca să nu mai mint din nou că sunt jurnalist pentru a primi acreditare de presă și a intra gratis, am hotărât să-mi pun masca de turist falit și să mă bucur ca un copil de spectacolele pe care le oferea strada în week-end-ul început teatral pe 1 iunie.

Die Aristokraten, Germania, Paradă Baroc, animație stradală, Parcul Astra

Prima scenă de teatru stradal mi-a fost deschisă de o pereche de picioare la înălțime, ceea ce m-a făcut să mă simt onorat. Nimic nu e mai savuros ca un număr germanic de dans la panglică, în parc. Balerinii știu de ce…

Alaiul baroc al aristocraților la o execuție de rutină în Parcul Astra

Întotdeauna am bănuit că, de la ghilotină la rutină-i doar un pas de balerină. În timp ce eroina principală din prima poză era condamnată să atârne executată pe-o cracă și își punea șpagatul la bătaia aplauzelor publicului, ceilalți actori o priveau blazați și se bucurau de pauza spontană de atenție de dinainte de țigară. Oamenii ăștia făceau parte din PARADA BAROCĂ care mărșăluia pe pietonală cu panglici colorate și yoyo-uri, în costumele și perucile astea impecabile, făurite la Opera din Cluj-Napoca şi la Teatrul Liric din Craiova.

Baronul bagând vocalize de-l arătau cu degetul copiii, de ziua lor

În fruntea lor se afla avatarul baronului medieval local, Samuel von Brukenthal. Trecătorii aplaudau în delir jongleriile, dar mai cu seamă scenele de adulter și execuții, ca-n Game of Thrones dublat în ardelenește.

RODAFONIO – Factoria Circular, live performance, Spania

La un moment dat m-am trezit sub umbra roții ăsteia gigantice din fier, un hibrid între scenă live și monociclu, numit RODAFONIO. Era un fel de radio cu pedale, cu spițele construite din trubaduri spanioli și instrumentele lor care o dădeau grav pe jazz-funk și electro, iar pietonii dansau ca la balamuc, cum rar se-ntâmplă printre sașii și sibienii de altfel cumpătați. Dacă performance-ul ăsta ar fi avut loc pe pistele de biciclete din București, Radio Șanț ar fi sunat sublim, iar Street Delivery ar fi avut ceva concurență.

(stânga) Monumentul Micului, atestat probabil în cinstea tradiționalului Zeu Grătar (dreapta) Ventilator cu balcon medieval, Sibiu 2012

Mi-am retras stomacul în spatele zidurilor cetății istorice, ca să-l cinstesc cum se cuvine unui călător sleit de-atâta cultură pe cap de piatră cubică. Pentru primul mancis, am apelat la Micul Monument Istoric de lângă Strada Turnului. Garnitura rămăsese însă în București, la Marea Țeapă a Cartofului, așa că m-am mulțumit cu bere și pizza semidecongelată la Monumentul Ventilatorului Necunoscut din străvechiul balcon al Turnului, unde nu am făcut toxi-infecție alimentară.

Sunt curios cum dă Mircea Dinescu autograf după o sticlă de vin din podgoria personală.

Ăsta e Dinescu care dă autografe pe sticlele de vin. La coadă am aflat că lumea nu aștepta doar dezlegare la alcool din podgoria poetului, ci și material foto pentru Facebook cu boierul și volumul său de criză, proaspăt lansat la festival și numit a la corason: Iubirea mea să scoată ţări din criză.

Miel manga autentic (în)semnat de Dinescu în numele credinței de criză (Vândut)

Cum eu nu aveam la mine decât o icoană penticostală, furată dintr-un târg de vechituri și nelipsită din geantă oriunde mă duc, am fost hirotonit cu un autograf pe miel, ceea ce lui Dinescu i-a plăcut foarte mult. Să fie primit pentru credința de criză din vremurile astea tulburi prin care trecem.

(stânga) Tipul ăsta susținea că își omoară interactiv timpul cu instalațiile video aduse în Sibiu de WRO Art Center din Polonia, dar probabil se apăra de muște (dreapta) Pillow Talk #3, Kyoto University of Arts, Japonia

La Galeria de Artă Contemporană rulau cât le țineau pixelii zece videoproiecții deodată. Cu neuronii deja zăpăciți, m-am oprit într-un colț lângă hologramele întinse pe perne albe, și-am învățat cum să-mi conștientizez visele lucide pe Diazepam.

Eu (centru), copleșit de ospitalitatea voluntarelor japoneze (colaterale) din Sibiu

Ghizii galeriei erau două asiatice cu cearcăne, îmbrăcate în tricouri de voluntari FITS, care mi-au oferit suc cald și pișcoturi din abundență în loc de sake, chestie care m-a făcut să părăsesc arta contemporană mai devreme decât plănuisem.

Înțeleg multe ciudățenii, dar succesul acestui clown tăvălit prin cox, care făcea mămicile tinere să zâmbească în colțul gurii și copiii să plângă instant pe pietonală, a rămas pentru mine un mister. Nebănuite sunt căile entertainmentului.

Invazia dragonilor, Jurrasic Park style

Seara am intrat într-o paranoia soră cu tiranozaurii: am fugit de câteva ori din calea unor schelete metalice de dragoni pe roți și din calea mamele lor, care erau să mă calce în picioroange alături de diverși cetățeni îmbulziți la piesa Invazia - pusă la cale de niște olandezi zburători. Până m-am dezmeticit, dragonii suflau foc pe nări iar mamele mă alungaseră lângă un stâlp și mă afumau cu niște aripi în formă de ciumăfaie.

Mamele dragonilor în plin exercițiu de exorcizare a Pieței Mari

Peste toate astea se adăugau urlete de balenă în călduri ieșite dintr-o boxă de voltaj înalt și miros de ciuperci la grătar de la restaurantul din colț, ultimele indicii că mă aflam cu adevărat în mijlocul unei prăjeli apocaliptice bine regizate.

After-ul cultural al zilei l-am făcut în clubul festivalului, după ce-am fraierit într-o franceză de baltă gardienii că sunt artist, ca să mă lase să intru moca. Pălinca sibiană de festival a fost ieftină, dar și-a făcut treaba cât să nu mai conteze black-outul de pe banca din Piața Aurarilor, patru ore mai târziu. După experiența asta, anul viitor o să mă reîntorc bufon oficial al festivalului.