Rețelele sociale nu reprezintă o amenințare pentru guvernul turc

Prim ministrul turc Recep Tayyip Erdogan la TV. Fotografie de Ekin Ozbiçer

Era unsprezece seara, într-o joi, în cartierul Yeniköy din nordul Istanbulului. Eram în sufragerie cu soția și ascultam un discurs al prim ministrului Recep Tayyip Erdogan din timpul unui marș dinaintea alegerilor din orașul Bursa. Avea o problemă cu Twitter. „Twitter, shwitter!” striga în fața mulțimii extaziate. „Îl smulgem din rădăcini! Nu mă interesează părerea comunității internaționale. Avem de-a face cu o conspirație internațională!”

Am schimbat canalul și am dat din nou peste fața lui Erdogan, furioasă și contorsionată. Alt canal, aceeași față – cu mustața îngrijită, aprobată de Islam, fâțâindu-se în sus și-n jos în timp ce răcnea lucruri despre efectele îngrijorătoare ale rețelelor sociale, amenințând că va închide Twitterul și toate site-urile asemănătoare.

Bătrânul țap ispășitor era scos din nou la iveală, doar că ținta se schimbase. În trecut, a mai dat vina pe Statele Unite, Israel, atei și bărbații topless îmbrăcați în piele pentru violențele și pierderile economice din urma protestelor de la Gezi de vara trecută. Acum, Twitter e vinovat de asta. „Twitter și toate celelalte rețele sociale nu sunt mai importante decât națiunea noastră”, proclama el. În ziua următoare, autoritățile au blocat accesul la Twitter – o mișcare dezaprobată de președintele Abdullah Gul.

Având în vedere că activitățile ilicite ale guvernului său au fost demascate și postate în fiecare zi pe Twitter în ultima lună, nu e de mirare că Erdogan are o mare problemă cu site-ul. Guvernul atribuie aceste scurgeri de informații unui misterios „stat paralel” și sugerează că de asta e responsabil Fethullah Gülen – un fost aliat de-al lui Erdogan devenit rival al acestuia.

Informațiile au ieșit la iveală după ce 1700 de ofițeri de poliție și aproximativ 120 de judecători și procurori implicați în Operațiunea 17 decembrie – o investigație a actelor de corupție guvernamentală – au primit sarcini noi. Mai multe personalități politice cunoscute (printre care și fiii celor mai apropiați asociați ai lui Erdogan) au fost deja arestate în urma acuzațiilor de mită, contrabandă și spălare de bani internaționali. Cercetările continuă.

Sursa informațiilor sunt două conturi de Twitter sugestiv intitulate Haramzadeler (Fiii păcătoșilor) și Baş Çalan (Prim Șef) – care au dezvăluit conversațiile private dintre Erdogan și asociații săi. Informațiile implică faptul că prim ministrul are putere totală și sugerează că acesta s-a ocupat de soarta mai multor proiecte controversate de dezvoltare imobiliară și a ales decanii de universitate deși asta ar fi fost datoria președintelui. Tot el a ales și judecătorii curții supreme (rol rezervat unei Înalte Comisii de Judecători și Procurori, un corp independent), ba chiar și președinții cluburilor de fotbal.

Publicul a crezut că e vorba de autocenzură când canalele de știri naționale private au hotărât să transmită emisiuni de gătit și documentare despre pinguini în timpul protestelor din parcul Gezi, dar  se pare că toate aceste decizii au fost luate de Erdogan. El s-a uitat la toate emisiunile TV – a urmărit chiar și știrile din burtiera din josul ecranului.

Se pare că și-a instruit aliații să interfereze cu orice conținut care nu-i era pe plac, a întrerupt transmisiunile deranjante și a concediat vocile prea critice pentru gustul lui. Scurgerile de informații ilicite – care nu au fost confirmate încă – dau impresia unui sistem mediatic în care toți jucătorii principali, mulțumită interesului de a continua contractele cu guvernul, cooperează activ cu guvernul și cererile lui.

Fotografie de Çağlar Kanzik

Să revenim la noaptea de joi; la câteva ore după discursul furios al lui Erdogan despre Twitter, am schimbat canalul pe CNN-ul turcesc. Pe ecran era jurnalistul Abdulkadir Selvi, un cunoscut apărător al guvernului, care comenta discursul pe care tocmai îl văzusem:

„[Forțele] încearcă să restructureze Turcia prin publicarea unor înregistrări ilegale pe internet. Spre deosebire de Statele Unite, Marea Britanie și Franța, la noi, hotărârile judecătorești nu se iau în urma unor postări pe Twitter și Facebook. Dacă cineva ar asculta ilegal conversațiile private ale lui Obama și le-ar pune pe Twitter, ar fi trimis direct în Guantanamo. Dar când e vorba de Turcia, nu-i pasă nimănui de ordinele curții marțiale sau de protejarea vieții private a cetățenilor. Trebuie să vină să-și deschidă birourile aici și să respecte legea turcă – asta voia să spună prim-ministrul, altminteri nici nu vrea, nici nu are puterea să închidă rețeaua Twitter, iar eu aș fi primul care s-ar opune dacă ar vrea să facă asta.”

Se pare că Selvi nu avea habar de evenimentele care au urmat după înființarea WikiLeaks și campania masivă a site-ului împotriva armatei și a guvernului american și nici de faptul că toate amenințările și cererile de a scoate informații de pe site trimise administratorilor contului de Twitter nu au avut niciun rost.

De fapt, Erdogan și conspiratorii lui sunt mult mai norocoși decât echivalenții lor occidentali în multe aspecte. După cum arată dezvăluirile, ținta lor a fost în special locală sau, cel mult, regională – un transport ilegal de aur spre Iran ici, o mită din Dubai colo, ceva corupție și abuz de putere. Situația nu e nici pe departe atât de controversată ca în cazul scurgerii de informații publicată de Edward Snowden despre ANS, care a expus un comportament scandalos la scară globală.

Și ce s-a întâmplat în cazul lui? Snowden n-o să se poată întoarce prea curând în Virginia, dar nici nu e închis în Guantanamo. Și, în ciuda scandalului, se pare că operațiunile agențiilor de informații britanice și americane continuă ca de obicei.

Erdogan și aliații săi trebuie să înțeleagă ceea ce au înțeles deja echivalenții lor occidentali – faptul că dacă nu lași cetățenii să-și publice frustrările pe rețelele sociale, riști să-i faci să iasă în stradă. Și, după cum au văzut guvernele din țările vecine ale Turciei, cocktailurile Molotov și mulțimile furioase reușesc să doboare conducători mai ușor decât statusurile și postările furioase de pe Twitter și Facebook.

În loc să recurgem la violență, ne petrecem fiecare zi așteptând următoarea scurgere de informații, așa cum părinții noștri așteptau în fiecare săptămână un nou episod din Dallas. Și, la fel ca JR Ewing, Erdogan a ajuns personajul negativ din centrul divertismentului – un personaj pe care ne place să-l urâm, doar un alt jucător într-o societate obsedată de spectacol.

Tocmai de asta, toate scurgerile de informații din lume nu-l vor afecta în niciun fel pe Erdogan sau pe guvernul lui. Acceptarea unei reacții pe rețelele sociale la un scandal guvernamental are puterea de a preveni acțiunea fizică legitimă – transformă furia într-un alt circ mediatic, în care Erdogan ajunge din tiran, un personaj negativ de televiziune. Și tocmai din motivul acesta ar trebui el să înceteze atacul împotriva rețelei Twitter pentru că, până la urmă, oamenii își vor pierde, în mod natural, interesul pentru dramă. La fel ca în cazul lui Berlusconi, Bush și Sarkozy, ratingul va scădea, iar Erdogan se va scufunda în obscuritate.

Traducere: Oana Maria Zaharia