FYI.

This story is over 5 years old.

CARTEL

Șapte tipuri de oameni care intră în librăriile din România

Nu e uşor să înduri toţi oamenii care calcă pragul librăriilor.
17.2.15

Cărturești Carusel / Fotografie de Cătălina Miciu

Am copilărit între teancuri caleidoscopice de cărţi şi, ca să ajung la nivelul ăsta patologic de bibliofilie, am stat ore întregi în librării şi anticariate cu mama şi am transportat kilograme de celuloză înapoi în scorbură. Pe vremea când excavam prin literatură ca Emil Racoviţă, am realizat că librăria e un biotop distinct, unde dai de tot felul de personaje, inclusiv oameni ca mine şi mama, cu iz de insideri, care veneau la atac cu sacoşele de rafie, când ştiau că se bagă „marfă nouă" în anticariate.

Dar oamenii care recunosc cel mai bine „lipitorile de cotor" sunt librarii. Şi, dacă tot se vorbeşte despre ce fel de oameni intră-n librării, m-am gândit să vorbesc cu librarii de la noi, ca să aflu mai multe despre ce fel de clienţi le trec pragul. Din poveştile lor am sintetizat câteva profiluri reprezentative pentru „bibliofilii români". Unele nume, dar nu și locuri de muncă au fost schimbate, ca să nu-i linșezi că te-au dat de gol.

1. Mobilierul uman îşi pune cortu-n librărie şi nu mai pleacă

„Lumea magică a cărților" nu e o metaforă pentru el. E un loc fizic, fix în librărie și îi place să stea imersat în el. „Sunt unii care vin, își pun cortul și nu mai pleacă. Le place că avem canapele", spune Victor de la Humanitas. Nu cumpără aproape niciodată nimic, dar e OK, e decorațiune interioară, contribuie la atmosferă. În mod paradoxal, mobila reușește să se comporte de parcă personalul ar fi de decor, astfel că nu salută, nu zâmbește și nici nu ridică privirea.

„Îi numesc autişti, pe cei care nu raspund la salut, ba chiar se simt hărţuiţi de orice formă de politeţe sau ajutor şi pe cei care stau pe băncuţă ori pe scaun citind două-trei ore, evident fără a cumpăra cartea. Pe ăștia îi tolerez", îmi povestește Mihai de la Bastilia.

Publicitate

În zilele când Mobilierul e plecat la vreo înmormântare sau la un congres al homeleșilor erudiți, librăria pare mai mare cu vreo câțiva metri cubi. Dar a doua zi revine ca ceasul, își ia iarăși locul între exponate, răsfoieşte molcom și boschetăreşte pe canapea.

2. Bestsellerist-ul caută numai cărţi după care se fac filme

Există un tip de oameni care nu încearcă nimic ce nu a fost deja confirmat prin aplauze unanime. Sunt oamenii care au citit Memoriile unei Gheișe , când a fost la modă, Dan Brown cu două luni înainte să iasă filmele, Coelho pentru că trebuie și Mihaela Rădulescu cu religiozitate, pentru că femeia aia nu îmbătrânește. „Bestsellerele sunt cărți OK, de multe ori.

Înțeleg de ce sunt cumpărate, dar e păcat, pentru că în librărie sunt mult mai multe decât cele zece cărți de răftulețul iluminat", povestește Victor, un angajat Humanitas. De ce să experimentezi, când votul poporului deja a trâmbițat că, da, Fluturi a Irinei Binder e crema literaturii, pentru că e plină de elucubraţii poptămaşiene despre iubire. S-ar putea să fie informații subversive, care pot clătina fundația societății în cărțile alea după care nu s-au făcut filme. Mai bine mergi la sigur.

3. Vânătorul de statut vrea cartea pentru cotor, nu pentru cuprins

La MTV Cribs , emisiunea aia cu efecte de zoom psihedelice, pe lângă bideurile rapperilor, mereu mi-a sărit în ochi că între șemineul suspendat și cinematograful din beci e întotdeauna o bibliotecă. Cel mai bine dintr-un lemn de esență rară, umplut până la perfecțiunea geometrică de volume în aceeași culoare. Dar nu trebuie să fii un borfaș din Atlanta ca să apreciezi arta fină a decorațiunii cu obiecte de statut intelectual. Se practică și în România.

De exemplu, într-un mall din Sibiu, lui Sory de la librăria Alexandria i s-a cerut „un metru de cărți cu cotor albastru", pentru rafturile monocrome ale unei doamne cu pasiune pentru design interior. Din aceeași categorie sunt cei care cumpără albume de artă drept cadou, pentru că, pe lângă faptul că sugerează erudiția celui care le dă, e și o periere a orgoliului celui care le primește.

Publicitate

„Accept o situație în care, de pildă, Georgel vrea un album de artă, o carte scumpuță sau mai știu eu ce, dar nu are bani, și atunci, prietenul său Vasilică se duce fuguța și-i cumpără cartea. Dar cum să cumperi o carte aiurea si să o faci cadou fara să o fi citit?" spune Mihai de la Bastilia. Nu degeaba se numesc coffee table books , pentru că fix acolo vor ateriza, lângă alte obiecte de statut, precum peștele de sticlă și macrameurile care amintesc că muream de foame, dar nu și de lipsă de clasă acum vreo 20 și ceva de ani.

4. Călărețul fără cap vrea neapărat o anumită carte, dar nu ştie cum îi zice

E cel mai viteaz dintre toți. E un om cu o misiune: să găsească o carte bună, despre care nu ştie nimic sau una căreia îi ştie doar numele. Misiunea ta, ca librar, e să deduci cu o doză sănătoasă de telepatie ce carte cu copertă verde cu picățele a văzut el odată în tren acum trei ani și să navighezi cu succes printre speculațiile omului. „Ăștia îs distractivi, că îi lași cu gura căscată, mai ales când ghicești cartea în funcție de descrierea copertei", spune Sory de la librăria Alexandria din Sibiu .

Când Călăreţul își amintește că era vorba de Anna Karenina de Hemingway, tu ştii să-i dai cartea pe care o căuta, Exerciții de echilibru de Tudor Chirilă. E o oportunitate bună și pentru librarul poznaș să recomande ceva mai suculent: „Nu-ţi zic câte eforturi am făcut ca să mă abțin să-i sugerez Opus Pistorum de Miller, roman pornografic prin excelență, unei doamne care voia orice carte bună, ca s-o dea cadou patronului său", povestește Mihai, librar la Bastilia în București.

5. Robin Hood se îmbracă prezentabil, când ciordeşte cărţi de self-help

Categoria asta e cea mai simplă: fură de la bogați și le dă săracilor. Dacă el e cel sărac, cu atât mai bine. Dar situația cu hoții e mai complexă decât pare, pentru că profilul lor nu e prea omogen. În climatul economic de azi, oricine are potențialul să te ușureze de câteva obiecte de inventar. „Contrar clișeului studentului-care-moare-de-foame-și-nu-și-permite-cărți, mulți sunt oameni prezentabili, pe care nu i-ai bănui de furt. Apropo de asta, îmi aduc aminte de o doamnă «onorabilă», care cred că și-a deschis anticariat, având în vedere câte cărți a furat," mi-a explicat Mihai de la Bastilia. „La sfârșitul lunii se întâmplă des să avem un minus pe inventar la tot felul de cărți și la unele mai ciudățele. Alea de self help sunt destul de căutate", spune Andrei de la Humanitas. Până la urmă, furtul e forma finală de self help, deci e de înțeles.

6. Librarul wannabe

Simți că te arde o privire incandescentă în ceafă și te întorci şi vezi un om la zece centimetrii de fața ta, fără să facă vreun zgomot ca să te alerteze. Zâmbește și începe să te chestioneze insistent despre viața în librărie: cine sunt clienții, ce se întâmplă pe acolo, nu-i așa că e o meserie superbă? Politețea și noțiunile de customer service te obligă să-i povestești câteva chestii, până când, la un moment, îi spui o anecdotă terifiantă despre un client care punea prea multe întrebări, în speranța că se prinde.

Maria, de la Bastilia, București, povestește că același client „și-a scos stiloul și m-a rugat să-l ajut să scrie o dedicație pe carte. Bineînțeles că m-am sustras grațios, dar asta nu m-a scutit de lecturarea dedicației de către însuși clientul-autor, dedicație cu urări de bine, la mulți ani, ceva semințe de înțelepciune și cu un minunat «care», în loc de «pe care»". Morala e să nu faci pe deșteptul cu librarii, că probabil știu să scrie mai bine ca tine.

7. Trufandaua

Știi senzația aia pe care o ai când vorbești cu cineva și vă completați reciproc propozițiile, băgați glume cu referințe exotice și râdeți ca descreierații consternaţi de cât de compatibili sunteţi? Se întâmplă asta și în librării, când se aliniază planetele şi dai de o Trufanda. Oamenii de genul ăsta sunt „cei cu care ți-e drag să stai de vorbă, pentru că niciodată nu se știe, în acest schimb, cine dă și cine primește", mi-a explicat Maria de la Bastilia. „Slavă Domnului! Cu ăștia mă simt minunat, recomandările de carte sunt întotdeauna reciproce, iar la final cumpară, lăsându-mi siguranța că vor mai veni", mi-a povestit încântat Mihai de la Bastilia din București. Ei sunt cireașa de pe tortul meseriei și un ocazional memento că nu toți clienții intră pentru pixuri, cănuțe umoristice sau Secretul.

După ce-am vorbit cu atâţia librari, am învăţat că pentru meseria asta îți trebuie un cocktail țeapăn de răbdare, cunoaștere livrescă și o bună toleranță la salariul minim. Ei fac un serviciu necesar într-o țară în care serviciile lor sunt încă un lux pentru cei puțini și se descurcă binișor să ne suporte pe toți, aşa că hai s-o lăsăm mai uşor cu ura şi miştourile faţă de librari, care au inundat internetul zilele astea. Şi jur că data viitoare când mă duc să dorm pe canapeaua din magazin, o să-i zâmbesc librarului cu gratitudine infinită.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre cărţi:
Zece cărţi obligatorii pentru orice hipster Cărţile de la metrou îţi dizolvă creierul Şase cărţi interzise în Orientul Mijlociu, pe care trebuie să le citeşti