Fotografii cu momente din viața Wu Tang Clan

În 1993, albumul Enter the Wu-Tang (36 Chambers) a văzut lumina zilei. Cam în același timp și la câteva ore înainte de primul lor concert, fotograful britanic Eddie Otchere i-a cunoscut pe cei de la Wu Tang Clan. A petrecut câteva ore cu ei și s-a reîntors fascinat, ca să le facă poze timp de aproape un deceniu.

Eddie a reușit unele drintre cele mai frumoase documente fotografice, surprinse într-un moment în care grupul era în top. Am vorbit cu el despre cum s-a întâmplat totul.

VICE: Salut, Eddie. Spune-mi cum și unde ai început să faci poze clanului Wu-Tang?
Eddie Otchere: Păi, în mare, i-am fotografiat între anii '90 și 2000. Primele poze le-am făcut în '93, poate '94. Era în perioada primului concert din UK, la scurt timp după lansarea albumului Enter the Wu-Tang (36 Chambers. Mi-am cumpărat biletele din timp și auzisem că fiecare membru Wu-Tang ajungea cu avionul lui. M-am dus până la RCA Records, din Londra, care se ocupau și de Loud Roster, iar acolo am dat de ei, la propriu.

Tare. Și au fost ok din prima să le faci poze?
Am stat un pic de vorbă cu ei și am dezvoltat o relație, așa că m-au lăsat să vin cu ei în autobuz, până la Kentish Town Forum, ca să le fac poze la sonorizare. Faza e că nu a fost un soundcheck pe bune, stăteau mai mult pe afară, fumau și aruncau pietre în trenuri. U-God își exersa tehnica tigru.

În orice caz, am reușit să îi prind pe toți, mai puțin pe RZA și Ol'Dirty. Nu cred că Cappadonna era un membru Wu-Tang pe atunci, așa că știam că am nouă MC de fotografiat. La sfârșitul zilei reușisem să pozez șapte dintre ei. Mai târziu, am fost martor la haosul superb de la primul lor concert.

Până la urmă ai reușit să îi faci poze lui Ol'Dirty Bastard.
Da, dar s-a întâmplat ani mai târziu, prin '97. Asta a fost în jurul lansării Forever, când am reușit să fac și un set nou de poze cu Method Man, U-God și producătorul lor, DJ Mathematics. Au ajuns pe coperta revistei Time Out London săptămâna aia. Sonny Takhar, managerul de produs al Wu la moment respectiv, s-a asigurat ca albumul să ajungă numărul 1. El a plătit oamenii potriviți ca să-și facă treaba și au făcut-o. Speram să-l prind și pe RZA, dar nu și-a făcut apariția. Și oricât de genial era tot, nu puteam spune că am capturat clanul Wu în întregime.

Dar ai reușit s-o faci mai târziu.
Da, l-am întâlnit pe RZA în '98 și patru ani mai târziu pe Cappadonna. Deci mi-a luat din 1993 până în 2002 să fotografiez zece MC.

Poți să-mi povestești mai multe despre poza cu RZA deghizat în supererou?
RZA a venit la întâlnire direct în personaj. A intrat în cameră ca Bobby Digital și, sincer să fiu, eu eram un mare fan Kool Keith, iar personajul lui RZA mi s-a părut prea similar cu alter ego-ul lui Keith. Cred că a avut un răspuns genial ca Robbie Analogue. În orice caz , RZA și-a creat un întreg personaj cu un costum simplu și mi s-a părut un mod tare de a extinde cultura hip hop-ului. În același sens aș vrea și eu să extind cultura hip hop, în spații artistice și albume foto.

Cât de departe se duce fanatismul tău pentru Wu-Tang?
Sunt un colecționar de muzică, mai ales pe viniluri. Colecția mea e jumate contemporană și jumate clasică. În anii '90 eram total băgat în cultura hip hop. În aceeași zi cu lansarea Enter the Wu-Tang, au lansat și niște băieți, numiți Quest, albumul Midnight Marauders. Care, deși era total diferit, e interesant să vezi câtă influență Wu Tang avea. Perioada de glorie a hip hop-ului a fost foarte mișto, pentru că acoperea mai multe genuri muzicale sub aceleași valori.

Spune-mi de poza asta cu Method Man, cu pleopa ciudat ridicată.
Method Man mereu avea o schemă. Într-o zi se juca cu multe idei și a vrut să-mi arate un nou truc. L-a dezvoltat mai mult într-un clip pentru Bring the Pain.

Cu cine te-ai înțeles cel mai bine?
Method Man e cel mai primitor. Chiar și când e într-o pasă proastă, personalitatea lui e super ok. Ol' Dirty e cel mai amuzant, deși umorul lui e cu o nuanță de tragedie. Și Ghost e tare, o combinație între ODB și Meth. Toți sunt oameni fantastici. Chiar și acum, când mă gândesc la ei, îi văd ca pe niște zei.

Cum te simți când te uiți la pozele astea, acum după aproape două decenii?
Acum, când mă uit la ele, îmi aduc aminte de ce am vrut să fac pozele astea: ca să găsesc o nouă direcție pentru fotografia hip hop. Îmi aduc aminte de naunțele politice ale societății și faptul că acești oameni sunt văzuți ca o amenințare în unele comunități și ca niște eroi în altele. Creativitatea și amuzamentul lor social sunt criminalizate și demontate, dar, în același timp, servesc ca inspirație pentru generații de oameni.

Aceste imagini sunt șocant de mișto, mai ales dacă faci o comparație cu pozele normale din hip hop. Ce vrei să faci cu ele?
La momentul respectiv, voiam doar să prind tot clanul Wu-Tang, o super poză de grup pentru grupul suprem. Asta a fost o provocare. Mă gândeam să le sugerez o poză pentru coperta următorului album. Am vrut să creez un album coerent, care să îi reprezinte. Nu pot să mă abțin să nu îi văd într-un context religios, așa că ideile mele gravitează în jurul unor cărți de rugăciuni, iconografie și canonizarea lor în hip hop. Și după 20 de ani, au dovedit că Wu-Tang e pentru întotdeauna.

Pentru mai multe informați, intră pe website-ul lui Eddie.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Wu-Tang:
Wu-Tang Clan discută despre despre Obama, rap-ul gay și ODB
Tipul care a scumpit medicamentele pentru SIDA a dat un milion de dolari pe un album Wu-Tang Clan
Am vorbit cu tipul care vrea să strângă 6 milioane de dolari ca să distrugă noul album Wu-Tang