Concursul Eurovison este o versiune de modă veche, de dinainte de Internet, ale tuturor emisiunilor de tipul Românii au Talent. La fel ca acele emisiuni, Eurovisionul avea experţi morocănoşi, sunetişti proşti şi persoane care nu ştiu neapărat să cânte. Dar la un moment dat, s-au întâmplat două lucruri care au schimbat totul: unu, am cedat toţi în faţa unor plăceri vinovate şi doi, comunitatea gay a devenit fană a competiţiei. De atunci, Eurovisionul a devenit un fel de petrecere modernă pentru băieţeii de club, fără că altceva să se schimbe.

Anul trecut, travestitul austriac Tom Neuwirth, alias Conchita Wurst, a câştigat competiţia şi a adus Eurovisionul la Viena (pentru prima dată din 1967 şi până în prezent). Totuşi, înainte ca vechiul oraş imperial, cunoscut pentru balurile sale mascate, să fie invadat de hoarde de oameni costumaţi, am vrut să aflăm ce crede lumea din ţările participante despre cei care le reprezintă la Eurovision.

Le-am cerut celor de la birourile VICE din Europa să ne spună pe scurt câte ceva despre concurenţii din ţările lor.

Electro Velvet – „I'm Still in Love with You"

Mulţi cinici bătrâni s-au găsit să critice duetul care suferă de entuziasm cronic format din Alex Larke şi Bianca Nicholas, alias Electro Velvet, reprezentanţii Regatului Unit la Eurovision anul acesta. Da, e adevărat ca Bianca a avut o performanţă atât de slabă la emisiunea The Voice, încât abia dacă l-a făcut pe Will.I.am să ridice o sprânceană. Da, e adevărat că singurul lucru care-l recomanda pe Alex e că faptul că o face pe Mick Jagger într-o formaţie-tribut pentru Rolling Stones. Da, e adevărat că melodia lor „I'm Still in Love with You" sună precum plânsetul disperat al unui copil pierdut într-o reclamă cu tematică de cabaret. În fine, e adevărat şi că versurile melodiei au fost compuse de tipul care a creat fundalul sonor la Jim'll Fix It.

Dar hai să fim sinceri, tocmai grandomania, trecutul tulburat şi eşecurile arhicunoscute ale trupei Electro Velvet o transformă în cea mai britanică formaţie care a concurat vreodată la Eurovision în secolul XXI.

Monika Kuszyńska – „In the Name of Love"

Nimic nu poate să contrazică faptul că asta e cea mai plictisitoare piesă înregistrată vreodată. Sună ca şi când ar fi fost creată pentru funeraliile hoardelor de fani Eurovision care vor muri de plictiseală pe la jumătatea melodiei.

Pe lângă versuri, n-ar trebui să urmăreşti videoclipul piesei din principiu. Nu poţi să te duci pur şi simplu şi să filmezi un videoclip cu singurul scop de-a-i face pe cei din public să se simtă ca nişte jeguri. Ne uitam şi noi liniştiţi la clip şi o judecam pe caricatura asta după Céline Dion pentru că-şi face selfie-uri în timp ce cântă întinsă pe podea şi când colo, la final aflăm că ea de fapt e în scaun cu rotile. Hai, frate, chestia asta trebuia băgată la început.

Guy Sebastian – „Tonight Again"

Dap, Australia participă la Eurovision. Habar n-avem de ce. Puţin context despre concurentul nostru: Guy Sebastian a câştigat primul sezon din Australian Idol. Victoria sa e memorabilă datorită afro-ului pe care îl purta, cover-ului după Beyoncé şi angajamentului sau faţă de virginitate.

Chiar şi după standardele mai blânde ale anilor '90, ţara noastră l-a tratat destul de generos pe Guy. Deşi n-a avut o carieră prea strălucită după Idol, a fost mereu în atenţia mass-media. Ce cale mai bună de a-l onora pe un tip pe jumătate celebru, cu faţă de copil, decât să-l trimitem la Eurovision. Mult noroc, Guy! Reprezinţi cel mai bine angajamentul ţării noastre faţă de lucrurile făcute pe jumătate.

Lisa Angel – „N'oubliez Pas"

Concurentul nostru de anul trecut a fost probabil cel mai stânjenitor lucru pe care l-am avut de îndurat de când naţionala noastră de fotbal a refuzat să se dea jos dintr-un autobuz în 2010. Dar anul ăsta, poporul francez speră să îşi ia revanşa cu ajutorul piesei ăsteia care merge direct la sentiment, mulţumită Lisei Angel. În „N'oubliez Pas," Lisa ne povesteşte despre cum odată, demult, soldaţii i-au distrus satul natal, despre cum totul era bine înainte de război şi despre cum n-ar trebui să mai avem încredere în germani. Dacă piesa asta nu ajunge în Top 20 Eurovision, va trebui să o aducem înapoi pe Céline Dion.

Marta Jandová şi Václav Noid Bárta – „Hope Never Dies"

Marta Jandová e fiica unui erou rock 'n' roll local pe nume Petr Janda, care rupea stilul în anii '60, dar care n-a făcut mai nimic de atunci şi până-n prezent. Marta e o vedetă de mâna a doua în Cehia şi cântă într-o trupă germană numită Die Happy.

Václav Noid Bárta, partenerul ei de la Eurovision, era destul de popular în rândul tinerilor din provincie pe vremea când cânta într-o formaţie de nu metal numită Dolores Clan. Cea mai mare reuşită a acelei formaţii a fost că nu l-a lăsat pe Václav să cânte mizerii precum „Hope Never Dies."

Voltaj – „De La Capăt"

Reprezentanţii României la Eurovision 2015 sunt cei din trupa Voltaj, o formaţie pop-rock celebră în anii '90, care se folosește de problemele sociale derivate din faptul că romanii sunt nevoiţi să îşi lase copiii în urmă atunci când se duc să muncească în afară, pentru a stoarce simpatia publicului.

Melodia lor e ceva gen The Romanians Are Coming, documentarul realizat de postul TV Channel 4 din Marea Britanie, numai că fără vreo urmă de ironie sau umor. Faptul că prima jumătate a melodiei lor are versurile în română ne arată cam cât de mult vor băieţii de la Voltaj să câştige competiţia.

Trijntje Oosterhuis – „Walk Along"

Prin anii '90, Trijntje Oosterhuis era una dintre cele mai mari vedete ale Olandei şi una dintre reprezentantele curentului house olandez, împreună cu trupa sa Total Touch. De atunci şi până în prezent, şi-a schimbat stilul în ceva mai plictisitor şi, să recunoaştem, de căcat. Piesa ei „Walk Along" sună de parcă cineva ar fi înregistrat-o pe mă-sa în timp ce cânta beată pe drumul spre casă de la o petrecere cu tematica anilor '90. E destul de enervantă, dar te prinde.

Loic Notte – „Rhythm Inside"

Loic Notte abia dacă e îndeajuns de mare ca să participe la competiţia asta, sau la oricare alta. „Rhythm Inside" e precum un album Lorde pe care l-ai lăsat pe repeat o zi întreagă: iritant.

Måns Zelmerlöw – „Heroes"

Måns Zelmerlöw a ajuns celebru după ce s-a clasat pe locul cinci în cadrul versiunii suedeze a show-ului Idol. După asta, a devenit prezentator TV şi cap de afiş pentru adolescentele suedeze care salivează după el. A fost unul din candidaţii de top ai competiţiei de preselecţie pentru Eurovision, Melodifestivalen, pentru trei ani consecutivi, dar abia anul acesta a reuşit să o câştige şi a făcut-o cu cea mai mare diferenţă de voturi din istoria competiţiei.

Edurne – „Amanecer"

Edurne a devenit celebră după ce a participat la un show de talente numit Operación Triunfo, o combinaţie între Pop Idol şi Big Brother. Premiul competiţiei ăsteia a fost participarea la Eurovision. N-a câştigat atunci, dar nu contează, iat-o. Cu toate astea, spaniolii n-au niciun pic de încredere în ea, iar tot jocul ăsta copiat după Evanescence n-o ajută foarte mult. Dacă nu vorbeşti spaniolă, consideră-te norocos pentru că versurile sunt de căcat.

Anti Social Media – „The Way You Are"

Contribuţia Danemarcei la Eurovisionul de anul acesta este o trupă de patru membri numită Anti Social Media. Dacă laşi la o parte isteţimea de care au dat dovadă atunci când şi-au ales numele ăsta critic şi postmodern până la refuz, cei de la Anti Social Media i-au cucerit pe danezi cu zâmbetele lor orbitoare şi cu imnul lor sănătos pop-rock „The Way You Are." E vorba de o piesă cântată de nişte băieţei în floarea vârstei, un cor de fete ignorante şi un solist care arată precum Josh Homme, dacă acesta din urmă s-ar fi dus la ASE.

Anne Sophie – „Black Smoke"

Să începem cu începutul. Nu ştim pe nimeni care să dea doi bani pe Anne Sophie. Cântăreaţa, care are la activ o carieră eşuată la Hollywood, a ajuns la Eurovision doar pentru că adversarul său s-a retras. Nu e un mod prea demn a obţine o victorie, nu?

Maria Elena Kyriakou – „One Last Breath"

Piesa cu care concurează Grecia la Eurovision 2015 e cântată de o cântăreaţă cipriotă pe nume Maria Elena Kyriakou. Fie c-o credeţi sau nu, cântecul este despre o femeie care suferă în dragoste. Şi îşi roagă bărbatul să se întoarcă la ea. Nope, nu avem aşteptări prea mari de la mostra asta de narcolepsie audio.

Bojana Stamenov – „Beauty Never Lies"

Bojana, sau Arethra Franklin din Serbia, după cum zice că e cunoscută, va fi prima concurentă sârbă care cântă în engleză. Biografia ei oficială precizează că Bojana ştie să cânte foarte bine la mandolină, se pricepe la melodii renascentiste, îi place să croşeteze şi are un interes aparte pentru gătit. Nu ştim cum o s-o ajute asta să câştige, dar e bine de ştiut.

Pertti Kurikan Nimipäivät – „Aina Mun Pitää"

Pertti Kurikan Nimipäivät este o trupă de punk-rock care a luat naştere în 2009. Toţi membrii ei au un handicap anume. Trupa a ajuns celebră pe plan naţional în 2012, odată cu documentarul The Punk Syndrome. În Finlanda, melodiile lor au ridicat o sumedenie de probleme asupra felului cum sunt percepute persoanele cu dizabilităţi. Piesa cu care s-au calificat, „Aina Mun Pitää" se traduce ca „Întotdeauna trebuie să" şi este cea mai scurtă melodie din istoria Eurovisionului.

Mélanie René – „Time to Shine"

Mélanie nu e rea sau ceva. Doar că e mai incoloră decât brânza elveţiană. Piesa ei, „Time to Shine" e la fel de plictisitoare şi înlocuibilă cu oricare din celelalte mii de piese cu care a participat Elveţia în trecut.

Dacă ai în vedere reacţiile dure din partea presei cu care se confruntă Austria, pentru că se ocupă de organizarea competiţiei de anul ăsta, e o idee destul de bună să trimiţi pe cineva care chiar n-are şanse să câştige dacă nu vrei ca Elveţia să organizeze Eurovisionul de anul următor.

Eduard Romanyuta – „I Want Your Love"

Piesa cu care concurează Moldova anul acesta seamănă cu un cântec de dragoste banal din anii '80. Ceea ce nu e atât de banal e faptul că Eduard va cânta în ucraineană, este sponsorizat oficial de Ucraina şi pretinde că este o punte umană între Ucraina şi Occident. Imaginează-ţi cum vine asta.

The Makemakes – „I Am Yours"

Umblă vorba că Agenţia Naţională de Radio şi Televiziune din Austria, ORF, nu îşi permite să câştige şi să organizeze Eurovisionul pentru a doua oară. Aşa că nu e o surpriză faptul că publicul a votat drept câştigătoare o trupă rock destul de necontroversată în faza preselecţiei publice pentru competiţia propriu-zisă. Optimiştii susţin că cei de la Makemakes au câştigat pentru că ştiu să cânte bine, iar Austria vrea să se reprezinte cu o melodie modestă la Eurovisionul organizat pe teren propriu. Totuşi, alţii spun că formaţia a câştigat pentru că solistul arată precum Conchita Wurst.

Probabil că există un sâmbure de adevăr în toate teoriile astea. Oricum ar fi, se pare că foarte mulţi oameni sunt fascinaţi de blugii skinny (unul dintre aspectele vizuale cele mai novice ale celor de la Makemakes). E ca şi cum n-ar mai fi văzut bărbaţi care poartă pantaloni strâmţi înainte. Pe lângă asta, presa locală bate apa-n piuă pe faptul că membrii formaţiei au bărbi extraordinare. Se pare că tipii obişnuiţi cu barbă sunt încă o curiozitate în Austria, chiar şi în era post-Wurst.

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre Eurovision:
Am ascultat piesele româneşti de la Eurovision, ca să n-o faci tu O trupă finlandeză de punk cu dizabilităţi merge la Eurovision Cine dracului se uită la Eurovision?