Povestea ministrului grec care a luat taurul capitalist de coarne

Ieri dimineaţă, ministrul de finanţe grec Yanis Varoufakis şi-a anunţat demisia pe blog. Asta s-a întâmplat în pofida votului negativ de la referendum, un rezultat pe care Varoufakis l-a numit „splendid". Fostul ministru a spus că „mi s-a adus la cunoştinţă că unii participanţi Eurogroup şi alţi „parteneri" preferă să nu particip la întâlniri", aşa că şi-a dat demisia pentru a-l ajuta pe primul ministru Alexis Tsipras să ajungă la un acord. A spus că „va purta dezgustul creditorilor cu mândrie".

Ideile anti-austeritate ale lui Varoufkis sunt exprimate în cartea sa Minotaurul Global: America, Europa şi Viitorul Economiei Globale. Am publicat mai jos prefaţa cărţii, scrisă de editorul economic de la Channel 4 News, Paul Mason.

Pe 20 februarie 2015, Yanis Varoufakis a intrat singur în sediul Uniunii Europene, atât la propriu cât şi la figurat. A venit fără consilieri, PR sau bodyguarzi, în timp ce jurnaliştii de la Bruxelles salivau la ceea ce părea a fi o capitulare sigură şi abjectă. Cu 16 zile înainte, Banca Centrală Europeană a eclipsat euforia de după victoria în alegeri a partidului Syriza prin retragerea bruscă a împrumuturilor către băncile greceşti şi declanşarea unei sufocări financiare.

Până să ajungă la Bruxelles, Varoufakis ştia că aproape un miliard de euro se scurgea zilnic din sistemul bancar grecesc: fără o înţelegere, ar fi fost obligat să impună control pe capital, să limiteze retragerile din bancomate şi să prevină înlăturarea banilor în conturi offshore. În final, a semnat un acord, un fel de capitulare abjectă. Grecia avea să primească libertatea de-a implementa măsuri antiausteritate şi s-a renunţat la nivelul ridicat de surplus guvernamental (patru la sută) cerut, până la ajutorul de urgenţă din 2011.

Grecia rămânea o colonie datornică a Uniunii Europene din toate punctele de vedere. Dar i se oferise un minim de control asupra propriei ţări, iar agenţii coloniştilor ieşeau din schemă.

Orice politician obişnuit ar fi dat o declaraţie succintă, ar fi răspuns la câteva întrebări, după care s-ar fi dus direct în sauna hotelului. Dar Varoufakis a răspuns la o serie de întrebări, timp de 40 de minute, şi a vorbit despre acord ca despre o mică victorie. Şi, odată ce înţelegi zona euro, o să-ţi dai seama că era exact aşa, pentru că Varoufakis reuşise în acele 16 zile să îngroape minotaurul.

În prima versiune a cărţii sale, Minotaurul Global: America, Europa şi Viitorul Economiei Globale, a analizat criza din 2008 şi efectele ei, pe baza unei metafore cu legenda cretană a minotaurului : „Minotaurul Global" era capitalismul din SUA, cu centrul în Wall Street, care-şi lua ofrandele din jurul lumii după 1971. În lipsa lui Tezeu, bestia mitologică a fost ucisă de-o economie nesustenabilă. Dar spiritul minotaurului trăieşte în continuare. Austeritatea şi puterea băncilor asupra indivizilor, afacerilor şi a trezoreriei statului au fost dogmele după care s-a ghidat zona euro, de la începutul crizei din Grecia. Când America a impus acordul unilateral asupra lumii, după căderea sistemului Bretton Woods, Germania a vrut să profite doar de partea pozitivă a înţelegerii.

Odată ce Syriza a ajuns la putere, Minotaurul Euro s-a trezit, s-a uitat în jur şi l-a ochit pe Varoufakis, cea mai colorată prezenţă din labirintul său.

Deşi îi citesc lucrările de ani de zile, l-am cunoscut pe Yanis Varoufakis cu doar trei zile înainte de alegerile din 25 ianurie 2015. Mi-a explicat cu luciditate argumentele şi planul său: Grecia era în insolvenţă, iar planul de salvare întocmit de Europa era să plătească 320 de miliarde de euro băncilor din nordul Europei, pentru protecţie. Dacă zona euro nu dobândea un mecanism efectiv prin care să recicleze surplusul şi deficitul fiscal, încât investiţiile să devină productive, „în doi ani, Grecia era terminată".

Dar Varoufakis a fost convins, la fel ca majoritatea economiştilor din Syriza, că se putea ajunge la un „euro pozitiv". Semnele erau de bun augur: Mario Draghi (Preşedintele Băncii Centrale Europene) lansase relaxarea cantitativă: un stimulent monetar de 1.6 trilioane de euro şi ceruse o austeritate bugetară diminuată, iar Jean-Claude Juncker (Preşedintele Comisiei Europene) lansase un fond menit să aducă investiţii de 300 de milioane de euro. Politica era aliniată în favoarea Greciei. Între alegeri şi ziua de 20 februarie, Varoufakis a învăţat o lecţie, în numele întregii stângi europene: nu politicienii controlează Europa, ci Minotaurul.

Nu ştim dacă amânarea obţinută pe 20 februarie va dura, se va extinde sau se va îngusta. Dar ştim că ideile inovatoare pot aduce putere. Discursurile sincere ale lui Varoufakis au schimbat modul de operare al summiturilor Euro, probabil pentru totdeauna. Disponibilitatea lui de-a da în vileag felul în care funcţionează summiturile la cel mai înalt nivel aproape că i-a lăsat pe nişte corespondenţi fără job, după ce jurnaliştii ăia s-au lupat în decursul carierei ca să ţină toate lucrurile alea ascunse. Erau trei tipuri de public în fiecare conversaţie: Grecia, creditorii săi, muncitorii şi tinerii europeni.

Cel mai tare i-a enervat pe creditori că Varoufakis arăta şi vorbea ca şi cum ar fi fost unul dintre ei. Ca un economist de succes, după standarde occidentale, care se mutase pe stânga când generaţia lui adera tot mai tare la dreapta, Varoufakis înţelegea modul în care lumea neoliberală transformă orice opoziţie în chin. Majoritatea politicienilor nu pot fi teoreticieni. În primul rând, pentru că nu prea sunt cugetători; în al doilea rând, pentru că stilul de viaţă frenetic pe care şi-l impun nu lasă timp de idei măreţe. Dar cel mai tare, pentru că e nevoie să-ţi recunoşti greşelile şi n-ai cum să te fofilezi dintr-o problemă teoretică.

În cartea sa, Varoufakis vorbeşte despre problema principală a economiei globale: lipsa unui agent care să creeze reguli noi, paradigme noi de comportament şi rezervoare noi de cosimţământ în rândul populaţiei. Dacă China nu-i pregătită, centrul european prea antipatizat, iar America prea descompusă, Varoufkis a întrebat: cine o va face? Dincolo de incompetenţa clară, venalitatea partidelor de centru din Grecia şi exasperarea populaţiei, răspunsul este: stânga radicală.

Indiferent de rezultatul bătăliei cu instituţiile europene, Syriza a demonstrat puterea teoriei. Varoufakis a prezis sfârşitul dezastruos al bogăţiei din Grecia, dificultatea susţinerii unei economii bazate pe pârghii financiare şi fragmentarea zonei euro. Chiar dacă teoriile astea au fost acceptate de Wall Street Journal şi Financial Times , publicaţiile au susţinut opusul. De la încep.ut, le-a mai spus şi consilierilor săi că ar trebui să se aştepte la un acord cu Europa „în ultimul ceas." Varoufakis a teoretizat şi rezultatele accidentale care ar putea apărea din cauza crizei

Astea-s teoriile care-i conferă Minotaurului Global atât putere, cât şi asprime. Nu ştim cum se va încheia lupta între Syriza şi zona euro, dar putem fi siguri că va presupune un compromis. Politicienii trăiesc într-o lume a compromisului, dar nu şi teoreticienii. Dar, până la final, stânga radicală va şti ce înseamnă să lupţi pentru un tip nou şi mai corect de capitalism, în ciuda rezistenţei din partea fostului regim.

28 martie 2015

Ăsta-i un fragment din prefaţa scrisă de Paul Mason pentru cartea Minotaurul Global: America, Europa şi Viitorul Economiei Globale de Yanis Varoufakis, publicată de Zed Books.

Traducere: Alice Yehia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre criza economică din Grecia:
Falimentul naţional e o tradiţie veche în Grecia Criza din Grecia, explicată (cât se poate de) scurt Cinci modalități de ieșire din criză pentru Grecia